Centrul Holistic Lugoj

04/12/2025

În psihologie vorbim în mod clasic despre patru stiluri de atașament: securizant, anxios, evitant și dezorganizat. Ele reprezintă felul în care fiecare dintre noi s-a adaptat, la un moment dat, la ritmul și disponibilitatea celor care ne-au îngrijit. Aceste stiluri nu sunt etichete, ci strategii de supraviețuire relațională care se reactivează, de obicei, în relațiile noastre cele mai importante.

Atașamentul securizant aduce, dacă pot spune astfel, flexibilitate și capacitatea de a naviga apropierea și distanța fără anxietate majoră. Atașamentul evitant vine cu o distanță funcțională, uneori necesară pentru a nu fi copleșit. Atașamentul dezorganizat menține persoana într-o oscilație constantă între dorință și frică, ceea ce produce confuzie și instabilitate relațională.

Iar tipul de personalitate despre care vreau să vorbesc astăzi este cel bazat pe atașamentul anxios – un stil care aduce intensitate, vigilență și o preocupare continuă pentru stabilitatea legăturii cu cei din jur, în special cu cei dragi.

Voi incepe cu o prezentare scurtă despre felul în care acest tip de atașament este înțeles prin lentilele terapeutului sistemic și ale celui format în Cognitive Analytic Therapy (CAT) – două abordări care explică foarte bine dinamica acestui tip de experiență relațională.

Persoanele cu atașament anxios trăiesc relațiile cu o intensitate care provine dintr-o istorie emoțională autentică. În terapia cognitiv analitica, reacțiile lor sunt înțelese ca proceduri recurente – șabloane formate în trecut, acolo unde vigilența, insistența și reacția rapidă erau singurele strategii care mențineau conectarea și siguranța. Anthony Ryle (1989), explică acest lucru în lucrarea sa "Cognitive Analytic Therapy: Active Participation in Change — A New Integration in Brief Psychotherapy" printr-o formulare devenită deja un jargon clasic în domeniul psihologiei, și anume: "Modelele vechi nu continuă sa fie parte din comportamentul uman pentru că sunt utile, ci pentru că ele ne sunt familiare."

Astăzi, aceste proceduri se reactivează automat: o schimbare de ton, o pauză mai lungă, o privire retrasă pot fi trăite ca semnale de pericol. De aici apare impulsul de a clarifica imediat, de a discuta „acum”, de a găsi repede certitudine. Pentru persoana cu atașament anxios, întârzierea echivalează cu risc. În corp este resimțită ca pierderea legăturii.

Terapia sistemică descrie aceeași dinamică prin ciclul interacțional: fiecare reacție îl reactivează pe celălalt, iar relația intră într-un dans repetitiv:

– anxiosul întreabă, insistă, caută reasigurare;
– evitantul se retrage, încetinește ritmul, se închide;
– distanța crește anxietatea;
– anxietatea crește distanța.

În CAT, aceasta este formula unui rol reciproc cunoscut: „Eu mă apropii — tu te retragi”. Procedura se autoîntreține. Fiecare reacție pare logică din interiorul ei, dar împreună creează contextul care îi rănește pe amândoi.

În spatele comportamentului anxios nu se află intenția de a controla sau de a dramatiza, ci o frică autentică de separare și o nevoie profundă de răspuns emoțional. Nevoie care, paradoxal, este adesea dificil de întâlnit tocmai în relația cu un partener evitant — cel mai frecvent atras ca un „magnet” de tipologia anxioasă.

Schimbarea acestei fricțiuni perpetue nu apare prin logică sau argumente. Din poziția terapiei cognitiv analitice, schimbarea se produce atunci când se introduce o pauză în procedura automată – un moment de recunoaștere și reglare. În sistemică, acest lucru corespunde sincronizării și co-reglării emoționale.

Ce poate funcționa, în viața de zi cu zi....!?

– un răspuns emoțional, nu justificări, chiar dacă nu pare logic;
– un semn corporal și vocal că ești prezent și că înțelegi – ton cald, „te aud”, contact uman;
– punerea în cuvinte a dinamicii, fără a căuta vinovați;
– înțelegerea rolurilor reciproce și a felului în care se reactivează.

Asta caută anxiosul de fapt: dovada că legătura rămâne, că o despărțire nu este iminentă. Un autentic „sunt aici și rămân”.

Terapia nu schimbă din temelii o persoană, dar schimbă acest as zis „dans” – modul în care doi oameni se așează în relație, felul în care se reactivează emoțional sau ritmul în care răspund unul altuia.

Așa cm subliniază Ryle & Kerr (2002, p. 46), în cartea "Introducing Cognitive Analytic Therapy" , schimbarea devine posibilă atunci când procedurile recurente sunt expuse vizibil, explicate și numite. Deci numai si numai în momentul în care pacientul reușește să înțeleagă, cu alte cuvinte „să vadă” modelul deci, doar atunci acesta devine negociabil și poate fi modificat.

Bunăstarea începe cu tine! La Centrul Holistic Lugoj, te ajutăm să găsești echilibrul în toate aspectele vieții – de la sănătate fizică și emoțională, până la relații, carieră, business și stil de viata

17/11/2025

Postul: rădăcini vechi, sensuri moderne și validare științifică

Iată că iarăși am intrat în postul Crăciunului. Dacă întrebi zece oameni din zece părți diferite ale globului, de ce există postul, foarte probabil că o să primești zece versiuni diferite de răspuns, fiecare colorată de religia lui, de tradiția familiei sau de ce a auzit pe la biserică, sinagogală, templu, sau șamanul tribului din care face parte. Dar dacă dai tot zgomotul ăsta la o parte și te întorci la începuturi, îți dai seama că postul e mult mai vechi decât orice religie care pretinde că l-a inventat.

Eu nu sunt un adept al simplificării lucrurilor complexe, însa se pare ca în acest context adevărul e totuși relativ simplu. Istoria și Antropologia ne arată azi că postul apare înaintea religiilor, înaintea zeilor cu nume și înaintea textelor sacre. Oamenii posteau pentru că nu aveau de ales. Iarna nu era mâncare, vânătoarea dădea de multe ori greș, iar corpul intra în modul lui natural de supraviețuire. Din aceste perioade forțate s-a născut ideea de „curățire”, pe care apoi oamenii au împachetat-o în ritualuri.

Mai târziu, când apar primele civilizații – sumerienii, egiptenii, lumea vedică – postul exista deja ca practică. Preoții îl foloseau ca să „se curețe” înainte de a intra în temple, șamanii îl foloseau pentru viziuni, iar oamenii simpli îl țineau instinctiv când erau bolnavi, pentru că observau că foamea calmează corpul.

În Mesopotamia, acum patru-cinci mii de ani, găsim tăblițe cu referințe la zile de abstinență ca pregătire pentru ritualuri. În Egipt, preoții mâncau simplu, puțin și curat, ca să fie „apți” să intre în templu. Nimeni nu pretindea că practica le aparținea. Postul era o unealtă utilă.

În literatura istorico-religioasa, dacă îi pot spune așa, Musurillo notează „rolul important al practicii postului ascetic în istoria dezvoltării religioase a omului” (Musurillo, 1956), iar Eliade observă că omul arhaic își „regenerează periodic viața” prin post, confesiune și abstinență (Eliade, 1954). Cu alte cuvinte, postul nu a fost un concept religios, ci o reacție fundamental umană ridicată ulterior la rang de ritual.

Când apar marile religii, ele îl adoptă, nu îl inventează: Hinduismul îl vede ca disciplină, Budismul ca detașare, Iudaismul ca pocăință, Creștinismul ca imitație a lui Iisus, Islamul ca autocontrol și empatie. Fiecare i-a găsit alt sens, dar rădăcina rămâne aceeași: omul descoperă cine este când rămâne fără exces, fără acel zgomot de fond cu care este atât de obișnuit încât nici nu îi mai remarca prezenta, doar el cu el însuși.

Și atunci apare partea interesantă: postul chiar funcționează.
Nu pentru că „așa trebuie sau așa vrea Dumnezeu”, ci pentru că atunci când nu mănânci, corpul și mintea intră într-o altă ordine. Scade zgomotul interior, ego-ul se subțiază, impulsurile se domolesc, iar lucrurile care în viața cotidiană sunt greu de văzut devin, brusc, vizibile. Religia doar a dat cadru, limbaj și sens. Mecanismul era deja în om.

De ce funcționează postul din perspectiva medicinei integrative

Lucrul fascinant este că exact ceea ce au simțit culturile vechi mii de ani este confirmat astăzi de medicina integrativă și de cercetarea academică din marile universități ale lumii.

1. Metabolic – corpul schimbă combustibilul și mintea se limpezește

După câteva ore fără hrană, corpul face ceea ce literatura numește “metabolic switching” – trece de la glucoză la cetone. Un review major din New England Journal of Medicine arată că acest proces „îmbunătățește reglarea glicemiei, crește rezistența la stres și reduce inflamația” (de Cabo & Mattson, 2019).

De aceea, mulți oameni simt: claritate mentală, energie constantă, stabilitate emoțională.

Nu e magie – sunt cetonele, care sunt un combustibil mai „curat” pentru creier.

2. Autofagia – Premiul Nobel explică de ce corpul se „curăță”

În 2016, Yoshinori Ohsumi a primit Premiul Nobel pentru descoperirea mecanismelor autofagiei – procesul prin care celulele își reciclează componentele deteriorate (Ohsumi, 2016).

Postul activează aceste procese. Review-ul NEJM arată că scăderea insulinei inhibă calea mTOR, ceea ce „stimulează autofagia și procesele de reparare celulară” (de Cabo & Mattson, 2019).

Acesta este motivul pentru care multe studii clinice arată îmbunătățiri în zona de îmbătrânire, inflamație și stres oxidativ (Redman et al., 2011; Heilbronn et al., 2006).

3. Inflamația cronică – postul pune un fel de frână acestei inflamații

Inflamația cronică este unul dintre factorii principali în bolile moderne. Meta-analize recente arată că anumite protocoale de fasting reduc CRP și alți markeri inflamatori (Haasis et al., 2024).
Studiile de medicină integrativă subliniază același lucru: postul ajută la reglarea inflamației și la resetarea metabolismului (Armutcu, 2019; 2024).

4. Psihicul – liniștirea interioară devine măsurabilă

Studiile psihologice confirmă ceea ce tradițiile religioase știau deja intuitiv. Un RCT din 2022 a arătat scăderi semnificative ale depresiei și oboselii la persoanele care au urmat un protocol scurt de post (Jeitler et al., 2022).
Un studiu din 2025 arată că postitul-ul modifică funcțional conectivitatea amigdalei, reducând anxietatea (Huo et al., 2025).

Este exact ceea ce descriam eu mai sus, și anume, că zgomotul interior se subțiază, impulsurile se domolesc și mintea se reașază domol la locul ei.

Ce înseamnă toate acestea pentru noi, staff si pacienți deopotrivă, la Centrul Holistic Lugoj?

Când pui împreună toate aceste straturi – spiritual, antropologic, biologic, psihologic – înțelegi că postul nu este și nu a fost niciodată doar despre mâncare. Este despre reașezare.

Tradițiile vechi l-au văzut ca purificare.
Eliade l-a înțeles ca mecanism de regenerare periodică (Eliade, 1954).
Cercetările moderne îl descriu ca resetare metabolică, celulară și psihologică (de Cabo & Mattson, 2019; Jeitler et al., 2022).
Iar noi îl vedem ca o intervenție holistică în sensul cel mai curat al cuvântului.

La Centrul Holistic Lugoj, exact asta credem: în primul rând că omul nu poate fi separat în corp, psihic și spirit. Toate acestea sunt interconectate și de asemenea se leagă cu tot ce ne înconjoară: comunitate, mediu, stare financiara sau stare de bine.

Postul este una dintre puținele practici în care: metabolismul se reglează, celulele repară, mintea se limpezește, sensul se reașează. Noi nu îl privim ca pe o obligație religioasă și nici ca pe o rețetă rigidă. Îl privim, în schimb ca pe o pauză necesară, ca pe un spațiu în care omul se reașază în interior și își recuperează direcția.

O formă primordială prin care omul își amintește cine este atunci când dă jos excesul și rămâne doar cu sine.

Asta au spus culturile vechi.
Asta confirmă știința modernă.
Asta vedem și noi, acum și aici, prin oamenii care ne calcă pragul.

09/11/2025

Există momente în care viața apasă greu.
Zilele sunt lungi, serile scurte, iar liniștea pare ceva ce trebuie obținut, nu ceva ce vine firesc.
Atunci, un pahar de vin pare să rezolve totul — relaxare, somn, detașare. „E doar un pahar, nu e nimic grav.”
Dar, treptat, acel pahar devine ritual. Devine acel moment în care te simți în sfârșit bine, dar numai după ce bei.

Așa începe ceea ce cercetătorii numesc consumul din zona gri — acel spațiu subtil între băutul ocazional și dependență (Dawson, 2011).
Nu e nici alb, nici negru.
E acea zonă în care pare că deții controlul, dar controlul te ține de fapt captiv.

Unii beau doar vin „de seară”. Alții doar în weekend. Alții „doar la ocazii”, dar ocaziile par să se adune. Motivele sunt variate: relaxare, deconectare, singurătate, un fel de liniște temporară după o zi grea. Și, la suprafață, totul pare normal.
Dar undeva în adânc, apare o tensiune tăcută: nevoia de acel pahar pentru a te simți din nou tu.

Cercetările arată că acest tipar de consum, chiar și moderat, nu este lipsit de efecte. Dawson (2011) a demonstrat că și în zona gri există un risc crescut de dependență dacă acest comportament rămâne constant. Mai recent, Daviet și colaboratorii (2022) au arătat, într-un studiu publicat în Nature Communications, că modificările în structura creierului pot apărea chiar și la un consum de una sau două unități de alcool pe zi.
Așadar, nu trebuie să ajungi la excese pentru ca alcoolul să își facă simțită prezența în biologia ta.

La nivel psihologic, zona gri e mai subtilă. Nu e despre pierderea controlului, ci despre relația care se schimbă, încet, între tine și pahar. La început bei pentru plăcere. Mai târziu, bei pentru echilibru. Și uneori, fără să îți dai seama, începi să bei ca să nu te simți gol.
Khantzian (2013) descrie această etapă ca o formă de „autotratament emoțional” – o modalitate de a regla ceea ce nu putem gestiona altfel.
E momentul în care alcoolul devine o soluție, nu o alegere.

Heather și Robertson (1997) vorbesc despre „iluzia controlului” – acel spațiu în care individul crede că are situația sub control tocmai pentru că nu a ajuns la extreme. În realitate, tocmai sentimentul că „nu e chiar grav” face ca schimbarea să întârzie.
Iar Gabor Maté (2010) merge mai adânc și spune: „Întrebarea nu este de ce bei, ci ce durere încerci să anesteziezi.”
Această frază simplă schimbă perspectiva. Pentru că atunci când alcoolul devine o formă de alinare, problema nu mai e băutura în sine, ci golul pe care încearcă să-l umple.

La Centrul Holistic Lugoj nu privim zona gri ca pe o vină, ci ca pe o invitație la sinceritate. Nu judecăm. Ascultăm. Explorăm ce e dincolo de obicei, dincolo de rușine și justificare.
De multe ori, primul pas e doar o conversație. Uneori e doar tăcerea în care cineva îndrăznește să spună: „Da, beau ca să pot dormi.” Sau „Da, beau ca să nu mă simt singur.”
De aici începe lucrul real – acolo unde psihologia se întâlnește cu viața.

Consumul din zona gri e locul unde ne prefacem că avem control, dar, de fapt, încercăm să ne regăsim.
E un semnal, nu o sentință.
Și poate tocmai această conștientizare e începutul unei relații mai sănătoase cu tine însuți.

Dacă te regăsești în rândurile acestea, nu amâna să vorbești despre asta.
Uneori, un simplu dialog poate aduce mai multă claritate decât o mie de gânduri.
Dacă simți că e momentul să înțelegi mai bine relația ta cu alcoolul sau cu tine însuți, sună-l pe psiholog Drd. Sergiu Sidei la 0774 927 804 pentru a programa o ședință de consiliere sau psihoterapie.
Îți promit un spațiu sigur, confidențial și uman, unde nu trebuie să demonstrezi nimic — doar să începi să vorbești.

25/09/2025

Pentru părinții copiilor cu neurodiversitate (Autism și ADHD)

Scriu acest text și din propria mea experiență cu ADHD. Toată școala am fost etichetat și împins să fac lucrurile doar „cum știu ei că e bine”. Una dintre etichetele care m-au durut cel mai tare și pe care am auzit-o de mii de ori a fost: „brânză bună în burduf de câine”. O urăsc. Mi s-a spus că nu sunt atent, că nu mă străduiesc destul, că „pot mai mult dacă vreau”.

Și totuși am ajuns până la doctorat. Nu pentru că m-am încadrat în tipar, ci pentru că am învățat altfel și am refuzat să cred că sunt „defect”. Am descoperit că, de fapt, problema nu era la mine, ci la un sistem care nu știa să mă întâmpine așa cm eram.

De aceea, când părinții vin și îmi spun: „copilul meu nu ține pasul cu ceilalți din clasă” sau „ni s-a propus tratament cu Concerta, ce să facem?”, înțeleg foarte bine de unde vine frustrarea lor. Dar primul pas este să schimbăm perspectiva: nu copilul nu ține pasul, ci școala nu este adaptată la felul în care copilul lor funcționează.

Conceptul de neurodiversitate, introdus de Judy Singer (1998), spune clar că diferențele neurologice nu sunt defecte, ci parte din diversitatea umană. Iar profesorul Simon Baron-Cohen (2017, 2019) de la Cambridge explică: „dizabilitatea nu e în copil, ci în potrivirea dintre persoană și mediu. Într-un mediu potrivit, diferențele pot înflori ca talente”.

La fel, psihologul clinician Ross Greene (1998/2014) are o frază care poate deveni busolă pentru orice părinte: „Copiii fac bine dacă pot”. Nu e vorba de lipsă de voință, ci de lipsă de potrivire.

Cum învață copiii cu Autism și ADHD

Acești copii nu învață de sus în jos, cm se predă la școală, ci de jos în sus, din concret spre abstract. Pentru ei, „2+3=5” e un simbol gol până când văd două mașinuțe puse lângă trei și înțeleg prin experiență că sunt cinci. Apoi vine rândul cuburilor, fructelor, obiectelor din jur.

Cercetătoarea Winnie Dunn (1997, 1999) a arătat că modul în care procesăm informațiile senzoriale influențează direct atenția și învățarea. Mulți copii neurodivergenți simt zgomotul neonului, mirosul de parfum al unui coleg sau eticheta de la bluză la fel de intens ca vocea învățătoarei. În acest haos senzorial, a ține pasul cu o lecție abstractă devine imposibil.

Profesorul Stephen Porges (2011, 2017, 2022), prin teoria polivagală, explică: „Învățarea și comportamentul social apar doar atunci când sistemul nervos simte siguranță”. Așa că, în loc de întrebarea copleșitoare „Cum a fost la școală?”, ajută mai mult întrebări concrete și simple: „Ai stat în pauză afară sau în clasă?”, „Ai mâncat mărul?”.

Ce putem face acasă

Copiii aceștia nu pot învăța doar stând pe scaun. Ei au nevoie de mișcare, de joacă, de simțuri. Literele pot fi scrise în nisip, în spumă de ras, modelate din plastilină. Cititul poate deveni scenetă, joc de Lego sau poveste legată de pasiunile copilului. Thomas Armstrong (2010) subliniază: „Până când punctele forte nu sunt recunoscute, progresul real nu poate apărea”.

Psihologul Mona Delahooke (2019) arată că ceea ce numim „comportamente problematice” nu sunt sfidări, ci mesaje ale sistemului nervos: „Când am început să le privesc ca răspunsuri adaptative, modul în care ajutam copiii s-a schimbat radical”.

Despre medicamente

Când vine vorba de Concerta sau alte stimulente, e important de înțeles că nu sunt soluții magice. Ghidurile NICE din Marea Britanie (2018, actualizate 2025) recomandă metilfenidatul ca primă opțiune pentru copiii peste 5 ani, dar doar după evaluare specializată și împreună cu sprijin educațional și comportamental. Academia Americană de Pediatrie (2019) are aceeași concluzie: pentru copiii peste 6 ani, cea mai bună variantă este combinația între medicație și terapie comportamentală.

Medicația poate să reducă „zgomotul de fond” și să-l ajute pe copil să fie mai atent pentru un timp, dar nu schimbă metoda de predare și nu face învățarea mai interesantă. Așa cm ochelarii te ajută să vezi literele, dar nu îți dau dragoste pentru citit, tot așa medicamentele pot susține atenția, dar nu înlocuiesc adaptarea mediului.

Despre laude și stima de sine

Mulți părinți spun: „Îl laud și nu funcționează”. Când copilul simte în interior confuzie și greutate, un „Bravo, ești deștept!” sună gol și adaugă presiune. Mai util este să-l ajuți să-și construiască vocea interioară: „Ești mândru de ce ai făcut?”, „Cum te simți?”, „La ce ți-a fost util?”.

Psihologul Luke Beardon (2017–2022) de la Sheffield Hallam University rezumă simplu: „Autism + Mediu = Rezultat”. Cu alte cuvinte, dacă schimbăm mediul, se schimbă și rezultatele.

Concluzie

Copilul tău nu e defect. Defect este sistemul care nu se adaptează. Rolul tău, ca părinte, este să fii avocatul și portul lui sigur. Acceptarea și adaptarea pe care i le oferi acum îi construiesc încrederea și valoarea de sine – resursele pe care le va folosi toată viața ca să navigheze o lume care încă nu știe să-l întâmpine așa cm merită

09/09/2025

Căutăm coleg la Centru Holistic Lugoj.

Dacă pentru tine corpul omenesc nu e doar materie, ci o lume întreagă unde știința și tradiția se completează, atunci locul tău poate fi alături de noi.

Avem nevoie de cineva cu cunoștințe solide de anatomie, medicină alopată și tradițională, care știe masaj terapeutic – fie cu studii de fiziokinetoterapie, fie cu un curs serios de masaj. Cel mai important este să faci meseria din pasiune și cu drag pentru oameni fapt care să se reflecte în atitudinea faină față de pacienți noștri.

Oferim colaborare pe PFA, 40% din încasări, training, susținere și flexibilitate, într-o echipă care crede intr-un stil de viață sănătos și crede în prevenție și echilibru.

Dacă simți că rezonezi, sună la 0732 784 033 și hai să ne întâlnim la o discuție.

05/09/2025

Armonia dintre corp și spirit prin cuvânt noi fiind 70% apa: Shiatsu, Kotodama și purificarea interioară

În tradițiile orientale, sănătatea nu se reduce la lipsa bolii, ci este un echilibru între corp, spirit și forțele invizibile care ne traversează. Textele atribuite Împăratului Galben amintesc că este mai important să armonizezi Shin-ul, spiritul, decât forma corpului (Kawada, 2000). În Shiatsu, atingerea conștientă nu este doar tehnică manuală, ci o cale de a aduce omul în acord cu ritmul universului.

Știința modernă nu face decât să confirme ceea ce tradiția a intuit. Morita și Sato (2021) arată că atingerea terapeutică reglează sistemul nervos autonom și reduce stresul, iar Field (2022) subliniază că atingerea are efecte socio-emoționale și fizice esențiale pentru sănătate. Vindecarea nu ține doar de simptom, ci și de invizibil.

Japonezii exprimă această viziune prin spirala – dansul dintre Yin și Yang, forța care dă formă și cea care eliberează (Yoshida, 2019). Din același orizont vine și conceptul de Kotodama (言霊), spiritul cuvântului. Takeda (2020) descrie Kotodama ca pe puterea cuvintelor rostite limpede, care pot comunica direct cu Kami, divinitatea. Aici cuvântul nu este sunet gol, ci energie creatoare și purificatoare.

Și în tradiția noastră creștină cât și în alte tradiții milenare întâlnim același adevăr. Sfantul Ioan Gură de Aur, cel care a așezat în mod genial cuvintele care alcătuiesc astăzi Sfânta Liturghie, pe care omenirea o asculta Duminică de Duminică în întreaga lume, spunea așa: „Cuvântul nu este mai prejos decât fapta, ci este faptă el însuși”. Atât Kotodama, cât și cuvântul biblic afirmă aceeași realitate: rostirea nu este neutră, ci acționează asupra vieții și sufletului.

De aici se face firesc trecerea la ceea ce numim astăzi psihoterapie și consiliere psihologică – adică terapie prin cuvinte. Maria Grazia Spurio (2015) arată clar: „psihoterapia este un tratament real, biologic, care modifică stabil creierul în structura și funcția lui.” Salkovskis (2023), la Cambridge, arată că terapia cognitiv-comportamentală schimbă nu doar simptomele, ci și mecanismele interne de gândire și reacție. La Oxford, cercetările privind „common factors” au arătat că relația terapeutică – colaborarea, empatia și susținerea autentică – explică 30–70% din rezultatele pozitive (Laska et al., 2014). Cu alte cuvinte, cuvântul rostit în relație vindecătoare transformă omul, la fel ca atingerea.

În Shintō, Misogi, purificarea prin apă curgătoare, spală impuritatea și readuce omul în armonie cu universul (Okamoto, 2023). În creștinism, apa este mijloc de renaștere și mântuire. Ioan Botezătorul spune: „Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine […] vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3:11), iar Hristos afirmă: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Apa curăță, spală și renaște.

Astăzi avem și dimensiunea științifică, care atesta ca băile în ape vii, ape sălbatice, râuri, lacuri sau cu atât mai mult balneoterapia sunt deosebit de benefice corpului uman. Acest fapt este confirmată de marile universități de renume mondial. Gálvez et al. (2018) arată că băile termale au efecte antiinflamatorii și antioxidante, activând sistemul imunitar și reducând stresul. Rapolienė și colaboratorii (2025) au demonstrat scăderea cortizolului și a distress-ului după cure balneare. García-López și colegii (2024) au confirmat că balneoterapia reduce durerea, depresia și dizabilitatea la pacienții cu fibromialgie, cu efecte persistente luni de zile.

La Centrul Holistic Lugoj, toate aceste fire se unesc. Prin atingere conștientă (Shiatsu), prin cuvânt rostit cu grijă (psihoterapie și consiliere), prin exerciții de respirație și prin recomandări balneare, pacienții descoperă că echilibrul nu e teorie, ci practică zilnică. Într-o lume agitată, aceste principii le oferă oamenilor cadrul să trăiască o viață cât mai sănătoasă, echilibrată și plină de sens.

02/09/2025

Shiatsu: întâlnirea dintre prezență, atingere și autoreglare

Shiatsu nu este doar o tehnică manuală, ci înainte de toate o întâlnire între două prezențe. Practicianul oferă atenție conștientă și stabilitate, iar persoana care primește intră într-un spațiu unde corpul, emoțiile și uneori dimensiunea subtilă a existenței se ating. De cele mai multe ori, contactul fizic este cel mai ușor de perceput; urmează cel emoțional, iar cel spiritual rămâne mai greu de descris, dar poate fi esențial în experiența globală.

Medicina convențională abordează direct simptomele și patologiile, însă medicina integrativă subliniază rolul capacității naturale a organismului de a se autoregla. Literatura de specialitate vorbește despre „forța intrinsecă de vindecare” și mecanismele homeostatice, iar terapiile de tip shiatsu sunt considerate intervenții de susținere pentru activarea acestor procese (Harvard Medical School, 2015; Osher Center for Integrative Medicine, 2018).

Recent, am participat împreună cu fizioterapeuta Alina Gligor la o conferință de psihosomatică la Băile Herculane. S-a insistat asupra necesității atingerii în procesul de vindecare încă din primele clipe ale vieții. În literatura modernă, nașterea este descrisă drept un stres biologic major al tranziției la viața extrauterină, caracterizat de activări neuroendocrine puternice; contactul piele-pe-piele cu mama și alăptarea precoce reduc acest stres și stabilizează funcțiile vitale (Lagercrantz & Slotkin, 1986; Moore et al., 2016; Widström et al., 2019; WHO, 2022). În plan psihologic, tradiția perinatală a discutat ideea „traumei nașterii” ca experiență inaugurală a discontinuității și separării (Rank, 1924; Fodor, 1949), deși interpretarea rămâne dezbătută în științele contemporane. Convergența actuală este pragmatică: atingerea timpurie (piele-pe-piele, îmbrățișarea, suptul la sân) ameliorează răspunsul la stres, facilitează atașamentul și scade semnele de durere la nou-născut (Feldman et al., 2010; Johnston et al., 2017; ABM, 2016).

Cercetări clinice arată că terapiile bazate pe atingere pot avea efecte benefice în durerile musculo-scheletale, reducerea stresului și îmbunătățirea calității vieții. De pildă, un studiu randomizat controlat din Japonia a raportat ameliorări pe termen scurt în lombalgia cronică atunci când shiatsu a fost integrat în tratamentul standard (Kobayashi, 2019). Alte studii au documentat scăderea anxietății și durerii în travaliu (Norhapifah, 2024) sau reducerea agitației la pacienți în terapie intensivă (Harorani, 2021). Sintezele sistematice notează rezultate promițătoare, dar și nevoia de studii mai robuste (Robinson et al., 2011; Mak et al., 2024).

Din perspectivă neuroștiințifică, atingerea conștientă modulează reglarea stresului și a durerii prin circuite ce implică oxitocina, opioidele endogene, insula și cortexul orbitofrontal; aceste mecanisme explică de ce atingerea afectivă poate diminua percepția durerii și sprijini autoreglarea emoțională (Ellingsen et al., 2016; McGlone et al., 2014; McGlone et al., 2024; Reddan et al., 2020).

Practica shiatsu nu se substituie medicinei, ci se integrează etic și profesionist în îngrijirea persoanei. Precauțiile rămân esențiale: afecțiuni acute (tromboze, infecții, fracturi, tumori nediagnosticate), terapii anticoagulante sau sarcini cu risc solicită adaptarea intervenției și colaborare cu medicul curant (Tsiormpatzis et al., 2019).

În Japonia, două concepte surprind ambivalența vieții: Shikumei (宿命) — ceea ce pare predestinat — și Unmei (運命) — întâmplarea de a fi în locul și timpul nepotrivit. Dincolo de teorii și rezultate, shiatsu rămâne fidel spiritului Ichigo-ichie (一期一会): fiecare întâlnire este irepetabilă, fiecare clipă merită trăită ca unică.

Vă așteptăm la Centrul Holistic Lugoj să descoperiți beneficiile shiatsu și să vă bucurați de o experiență de vindecare integrativă, personalizată și profund umană.

02/09/2025

Adaptare cu blândețe la grădiniță/creșă - grup de suport pentru părinți

Ce emoție simți cel mai puternic acum, știind că luni copilul tău merge la grădiniță?

🎈 Grădiniță este o schimbare care implică întregul sistemul familial. Nu înseamnă doar pregătirea celui mic, înseamnă și pregătirea noastră emoțională, ca părinți. Neliniștea, plânsul, vinovăția, sunt toate emoții firești la începutul, însă toate pot deveni mai ușoare dacă le trăim împreună și învățăm unii de la alții.

Te invit la un grup de suport practic, unde vei găsi:
📌 părinți care trec prin aceeași experiență
📌 exerciții și idei simple pentru a-ți ajuta copilul să se adapteze
📌 un spațiu sigur de împărtășire și ascultare, fără judecată
📌 ghidaj specializat

Cum funcționează?
💌 ne întâlnim o dată pe săptămână, timp de 4 săptămâni
💌 fiecare întâlnire durează 90 de minute
💌 o să avem un format practic, interactiv - o parte de informații practice (aplicate), cealaltă de discuții libere între părinți

Exemple de teme săptămânale:
🔖 prima despărțire - cm o gestionăm ca părinte și copil ?
🔖 rutinele de dimineață și seară care ajută adaptarea
🔖 anxietatea de separare la părinte și copil
🔖 cm colaborăm cu educatoarea și ceilalți părinți ?

Când, unde și cât costă ?
📆 Sambătă 06.09.2025
🕐 Ora: 17:00 - 19:00
📍 Str. Coloman Wallisch nr.31
💰 350 lei pentru cele 4 întâlniri/ 100 de lei per întâlnire

❗️Pentru înscrieri, vă așteptăm cu un mesaj la nr. de telefon:
📱 Luiza 0732 519 630
📱 Sergiu 0774 927 804

🪴 Despre noi:

🌱 Chiriță Andreea Luiza este psiholog clinician și psihoterapeut de familie, cu experiență în lucrul cu părinți și copii mici. Sunt și mamă, așa că știu cât de mare poate fi emoția începutului de grădiniță. Am creat acest grup pentru părinți ca noi să ne sprijinim unii pe alții și să învățăm împreună strategii practice pentru o adaptare mai ușoară a copiilor.

🌱 Sergiu Sidei este psiholog clinician și cercetător asociat la Ravensbourne University London, cu interes în sănătatea mintală și psihologia organizațiilor. Experiența sa îmbină practica terapeutică cu cercetarea aplicată, vizând atât intervențiile clinice, cât și dezvoltarea organizațională și a întreprinderilor sociale.