10/11/2025
🫶Atunci când ceea ce îi ofer copilului este un model de grijă de sine, nu o prelegere ...
Aveți mai jos o ideea minunată, transformată într- o întâlnire cu sens. Maria ( pentru mine Cami) mă provoacă din când în când. La provocările ei răspund cu DA! 😊
Mulțumesc doamnelor pentru deschidere!
Starea de bine a mamei pentru binele familiei
Relația dintre școală și familie este foarte importantă pentru binele elevilor noștri. O societate care trece printr-o criză a valorilor are nevoie de piloni pentru a nu se prăbuși. Am crezut mereu că profesorii reprezintă un echilibru pentru această societate pentru că fiecare elev cu care relaționează vine dintr-un mediu care îl influențează într-un mod pozitiv sau negativ.
Rolul mamei ? Decisiv în dezvoltarea armonioasă a copilului.
Când am propus activitatea mamelor elevilor din clasa mea, am vrut să cunosc mai bine mentalitatea și principiile lor de viață, am vrut să creez împreună cu doamna psiholog Ramona Oproiu un mediu de încredere unde mamele să se deschidă, să vorbească despre fricile lor, modul în care au gestionat diferitele situații de criză în relația cu proprii copii.
Ideea de a le cunoaște într-un alt mediu decât cel școlar mi-a venit gândindu-mă că deschiderea va fi mai ușoară, nu am dorit să fiu diriginta cu care se întâlnesc pentru a vorbi despre situația școlară a copiilor lor ci femeia care dorește să cunoască, să înțeleagă , să fie empatică și să împărtășească din propria experiență.
Ce au mărturisit ? Că a fost o propunere care le-a dat de gândit, au fost sigure că vom aborda teme legate de copiii lor, în goana pentru binele celor dragi, mamele își pun sufletul pe pauză.
Cum s-a creat apropierea ?
Jocul. Ludicul îi apropie pe oameni și doamna psiholog Ramona Oproiu a reușit să ne ajute să dăm la o parte zidurile în spatele cărora ne ascundem. Am descoperit cât de multe lucruri ne apropie și ne-a făcut să conștientizăm că reprezentăm un echilibru delicat între grijă, iubire și dăruire.
Nu este un moft ca mama să se simtă bine, să iși dea răgaz, să iasă cu prietenele, să bea un ceai , să se plimbe , să ia o pauză. Copiii au nevoie de o mamă reală, nu ideală,când mama e bine....tuturor ne este bine.
Întâlnirea a fost ca o oglindă în care ne-am uitat și am vorbit despre frici, despre rolul nostru în familie și cm ne raportam la fiecare membru al ei, despre faptul că nu trebuie să purtăm singure povara grijilor.
Mi-ar fi plăcut să fim mai multe însă am realizat că încă nu suntem obișnuite să primim ceva fără a pune la îndoială intenția celuilalt, am înțeles că încă un reprezentant al școlii poate crea o temere, că încă nu înțelegem nevoia de apropiere, de colaborare. Cred cu tărie că e necesar să îi cunoaștem pe părinți iar ei să ne cunoască pe noi într-un alt mediu deoarece binele copilului lor constă în încrederea reciprocă.
Uneori întâlnirea cu alți oameni ne poate da curaj, încredere, suport emoțional, iar o mamă care știe de unde să își ia resurse pentru a fi echilibrul familiei sale se transformă într-o forță.
Care este câștigul acestei experiențe? Nevoia de a încuraja mamele de a îndrăzni să se apropie de cei care le întind mâna încrederii, de a conșientiza că vor avea copii cu valori morale deosebite dacă ele râd, greșeșc, obosesc, dar care se ridică mereu cu blândețe.
Prof. Eros Maria