01/02/2026
10 minute de psihopedagogie specială,logopedie și pedagogie terapeutică:
Tulburările de învățare
Tulburările de învăţare au fost amplu dezbătute drept urmare au apărut mai multe teorii care încearcă să le explice şi anume: teoria proceselor (S. Kirk şi colaboratorii, 1967), teoria modelului gestaltist (Hovck şi Sherman, 1979; Winograd şi Smith, 1989), teoria neuropsihologică (Batchelor şi Dean, 1991) şi teoria ecologică (Bartolli, 1990).
Tulburările de învăţare au fost definite de S. Kirk ca fiind: „o întârziere sau o tulburare specifică a unuia sau mai multor procese implicate în percepţie, limbaj, pronunţie, citire, comportament, scris sau calcul numeric.”
Astfel elevii care prezintă tulburări de învăţare se remarcă prin întârzieri semnificative faţă de nivelul obişnuit al achiziţiilor şcolare în raport cu programa şcolară sau cu performanţele majorităţii colegilor. Aceştia pot avea tulburări de învăţare cu mai mult de un an faţă de grupul de referinţă, în acest caz vorbim de tulburări de învăţare uşoare, sau întârzieri cu mai mult de doi ani, când vorbim de deficienţe grave.
Din punct de vedere al apariţiei tulburărilor de învăţare se poate menționa că acestea apar atât la copii, cât şi la adolescenţi sau la adulţi.
Caracteristicile generale ale copiilor cu tulburărilor de învăţare sunt următoarele: ”hiperactivitatea, dificultăţi de concentrare a atenţiei, orientarea confuză în timp şi spaţiu, incapacitatea de a urmări indicaţiile orale, poftă necontrolată de dulce, hipoglicemie, după vârsta de 8 ani este ambidextru, inversează literele sau cuvintele, face constant greşeli de ortografie, prinde greu mingea şi o loveşte cu piciorul, nu poate sări coarda, are dificultăţi în încheierea nasturilor, în legarea şireturilor, mod defectuos de a ţine creionul în mână, caligrafie mediocră, mers dificil, incapacitatea de a sări, stângăcie, eşecuri frecvente, dificultăţi de a sta într-un picior, în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.” (Gherguţ, Alois – Sinteze de psihopedagogie specială)
Conform clasificării din „Sinteze de psihopedagogie specială” a lui Alois Gherguţ, dificultăţile de învăţare pot fii: induse şi propriu-zise. Cele induse sunt intrinseci (acţional - procedurale, organizaţionale, valorificate şi ocazionale) şi extrinseci (calitatea precară a instruirii, suprasolicitarea şcolară, lipsa unui regim de activitate intelectuală, lipsa interesului şi a colaborării familiei cu şcoala, nivelul cultural şi material scăzut). Tulburările de învăţare propriu-zise sunt clasificate după gradul de cuprindere, după domeniul social afectat, după natură, după obiectivări, după simţul practic şi după procesarea informaţiei.
Apariţia acestor tulburări poate avea următoarele cauze: biologice şi fiziologice, psihologice, ambientale sau de mediu şi necunoscute.
Dintre cauzele biologice şi fiziologice amintim:
- naşterile prelungite sau cu un travaliu prelungit,
- boli cronice sau contagioase,
- leziuni şi disfuncţii cerebrale,
- tulburări funcţionale ale sistemului limbic.
Alte cauze sunt cele psihologice: nivelul intelectual care se situează la intelectul de limită, tulburări afective care induc copilului reacţii de opoziţie, de demisie, de refuz, ritm lent, tulburări de limbaj şi de schemă corporală, imaturitate psihică, timiditate excesivă.
Cauzele de mediu care pot contribui la apariţia tulburărilor de învăţare pot fii grupate în:
- cauze din mediul şcolar (organizarea deficitară a activităţii de învăţare, supraîncărcarea claselor, schimbarea frecventă a unităţii şcolare, stres şcolar etc.),
- cauze din mediul familial (condiţii socioculturale şi materiale precare, hiperprotecţie, carenţe ale ambianţei familiale, familii dezorganizate, climat familial tensionat, violenţă intrafamilială etc.)
cauze sociale care ţin de comunitate (neasigurarea condiţiilor optime de a frecventa şcoala datorită distanţelor
Trebuie însă reţinut faptul că dificultăţile de învăţare apar de la început pe un anumit sector al activităţii şcolare sau se poate generaliza la toate activităţile, dar de la dificultăţi de învăţare la o activitate nu se ajunge la dificultăţi generale.
În cazul eşecului şcolar tendinţa este de a „contagia” în plan intrapersonal, „de la o situaţie de învăţătură la alta în aceeaşi zi sau de la o zi la alta şi de la un obiect de învăţământ la altul, tinzând treptat spre toate disciplinele de învăţământ.” (Bălaş-Baconschi, Cristina – Psihopedagogia copiilor cu dificultăţi de învăţare)
Dacă copilul care prezintă la un moment dat un eşec şcolar a avut înainte de acesta şi poate avea şi după succes şcolar, nu acelaşi lucru se poate spune despre copilul cu dificultăţi de învăţare, care nu s-a bucurat niciodată de succes şcolar. La copiii cu dificultăţi de învăţare există situaţii în care elevul depune efort mare de învăţare fără ca situaţia lui şcolară să se amelioreze, în timp ce în cazul elevilor cu eşec şcolar efortul în activitatea şcolară va fi sistematic şi simptomatic diminuat de elevul în cauză.
Tulburările de învățare:
1. Dislexia
Tulburare care face parte din categoria celor de citit-scris. Dislexia reprezintă dificultatea de a citi, manifestată prin deficienţe la nivelul percepţiei auditive, optice şi kinestezice,
Dislexicul poate fi recunoscut după manifestări ca:
- neputinţa de a identifica şi citi cuvinte ca un întreg cu o anumită semnificaţie;
- concentrarea atenţiei pe realizarea citirii cuvintelor, fiind împiedicată astfel înţelegerea cursivă a textului;
- dificultăţi în citirea cuvintelor mai lungi sau mai greoaie;
- probleme în reproducerea conţinutului celor citite;
- omisiuni de foneme sau cuvinte etc;
- are dificultăţi de orientare, făcând deseori confuzie între stânga și dreapta.
- dificultăți în a identifica în cuvinte, literele asemănătoare.
2. Disgrafia
Tulburare din categoria scris-citit. Disgrafia se referă la incapacitatea copilului dezvoltat normal din punct de vedere al limbajului, auzului şi intelectului, de a învăţa corect să scrie.
Elevul cu disgrafie:
- confundă constant şi repetat fonemele asemănătoare acustic, între litere şi grafia lor;
- inversează, adaugă, omite litere, grafeme, cuvinte;
- are dificultăţi în combinarea cuvintelor în unităţi mari de limbaj;
- contopeşte cuvinte;
- scrie ca în oglindă etc.
Deoarece generează eşecuri şi conflicte permanente, tulburările de scris-citit dereglează adeseori integrarea socială prin manifestarea unor comportamente antisociale şi instalarea unor trăsături caracteriale negative: negativism, descurajare, inerţie, nepăsare, teamă de insucces, izolare.
O grupă specială de dislexo-disgrafici o reprezintă cei care manifestă dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice.
Corectarea deficienţelor de limbaj se face utilizând două categorii de metode, unele de ordin general şi altele specifice fiecărei categorii de dizabilitate. Desigur cele mai multe dintre ele sunt aplicate numai de către specialiştii logopezi, în cabinetele lor, însă exerciţii de corectare, repetare, integrare în grupul de prieteni sau clasa de elevi, prin socializare, reprezintă acţiuni pe care le poate face cu real succes şi învăţătorul clasei. Condiţii esenţiale ale reuşitei le reprezintă colaborarea strânsă cu părinţii copiilor care au astfel de tulburări, respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale, efectuarea de exerciţii de scurtă durată şi, mai ales o atmosferă caldă, amabilă, răsplătirea cu laude şi încurajări.
În categoria metodelor şi procedeelor generale de înlăturare a dislaliei - sigmatismului constatat la elevi trebuie utilizate exerciţii de gimnastică şi mimogimnastică a corpului şi a organelor aparatului fonoarticulator, mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie, la dezvoltarea mişcărilor faciale: umflarea şi retragerea simultană a obrajilor, imitarea râsului, scoaterea limbii neîncordate printre dinţi şi buze.
sau încordate sub formă de săgeată, mişcări antero-dorsale ale limbii, executate la început cu gura deschisă, apoi cu ea închisă. Nu trebuie omise exerciţiile pentru dezvoltarea motricităţii mandibulare sau a buzelor, a vălului palatin şi chiar a laringelui. Exerciţiile de respiraţie trebuie desfăşurate sub formă de joc, însoţite de mişcări ale braţelor, şoapte sau cântare.
Pentru corectarea dislexo-disgrafiei, în perioada preabecedară trebuie avut în vedere corectarea tulburărilor de schemă corporală, a celor de lateralitate, de organizare şi structurare spaţio-temporală, dezvoltarea aptitudinilor necesare actului lexic - recunoaşterea sunetelor, silabelor, cuvintelor, pregătirea scrisului (maturizarea motorie) prin desene, maturizarea cognitivă prin formarea deprinderilor de formă, spaţiale, urmată de scrierea elementelor grafice care vor compune literele; poate fi încheiată această etapă punând în evidenţă şi maturizarea afectivă: interesul pentru scris. În perioada abecedară se va pune accent pe identificarea literei şi asocierea ei cu sunetul, se va trece apoi la etapa silabelor scris-citite, a cuvintelor, propoziţiilor.
3.Discalculia
Discalculia reprezinta dificultatea de a înțelege și rezolva sarcini matematice.
Elevul care prezintă discalculie prezintă următoarele caracteristici:
- are abilitaţi scăzute de a lucra cu numere sau cu noţiuni matematice;
- are dificultăţi de calcul matematic începând cu operaţiile de baza;
- are dificultăți în ceea ce privește: selecţia, ordonarea, gruparea;
În vederea adaptării la clasă este important pentru acești elevi să fie pozitionați în prima bancă pentru a putea observa mai bine cadrul didactic și materialele prezentate. Deasemenea se vor folosi materiale ajutătoare instrumente de scris care să-i asigure o orientare mai buna a notitelor in caiet, caiete speciale, fișe de lucru etc.
Elevii care prezintă discalculie poate obține rezultate satisfăcătoare dacă:
- materialul pe care urmează să îl învețe este structurat prin unitați reduse;
- se vor stabili elemente de sprijin pentru studiul individual;
- se vor repeta permanent informațiile pe care reușesc să și le însușească;
- folosirea de instrumente de calcul;
- folosirea de materiale concrete, de simboluri pentru a-l ajuta pe elev să stabilească semnificaţia operaţiilor matematice;
- utilizarea unor jocuri matematice din viața cotidiană;
- acordarea unui timp mult mai mare pentru vizualizarea informaţiei.
