Iancu Ioana-Ana-Maria Cabinet individual de psihologie

18/05/2020

15/05/2020

Ne-am recăpătat libertatea, cel puţin parţial. Pe cine vrei să vezi?; Unde vrei să mergi?; Ce vrei să faci?; Cine şi ce ţi-a lipsit cu adevărat? Răspunsurile la aceste intrebări sunt importante, deoarece pentru cei mai mulţi dintre noi viaţă s-a schimbat, priorităţile ni s-au schimbat. Să luăm ce e mai bun din această perioadă de ,,pauză” şi poate vom realiza care este cheia pentru propria fericire.

12/05/2020

Cu toţii ne dorim ca relaţiile pe care le avem cu cei din jur să meargă bine, uneori chiar facem compromisuri pentru a menţine o relaţie. Este bine să ascultăm părerea celuilalt, să o luăm in considerare, dar asta nu inseamnă că trebuie să renunţăm la opiniile şi preferinţele noastre, la individualitate. Când tindem să ne comportăm pe placul celuilalt, ne bazăm pe celălalt pentru a lua decizii şi pentru noi, aceea nu mai este o relaţie de iubire sau prietenie, aceea este o relaţie de dependenţă. Acest tip de relaţie presupune să pui pe primul loc nevoile celuilalt, să nu poţi lua o decizie pentru tine şi să te bazezi pe celălalt pentru a lua o decizie care te priveşte, să nu iţi exprimi opiniile de teamă să nu il jigneşti pe celălalt, chiar să indeplineşti sarcini care nu iţi fac placere in locul celuilalt.
Fi tu! Există cineva care te iubeşte pentru ceea ce eşti!

11/05/2020

Imaginea pe care o avem despre noi se formează analizând ceea ce gândim despre noi ca persoană (fizic şi psihic, cm ne vedem), ceea ce gândim despre comportamentul nostru, ceea ce credem că alţii gândesc despre noi (cum ne văd alţii). Toate aceste autoevaluări pot fi negative sau pozitive, aprobatoare sau dezaprobatoare, indicând gradul in care ne vedem ca fiind valoroşi/capabili (stimă de sine). Atunci când ceva nu ne place la noi, tindem să ne comparăm cu alţii, astfel există două situaţii problemă care pot apărea: 1. Ne comparăm cu persoane mult superioare (pe o anumită dimensiune), ceea ce ne poate face să avem o stimă de sine scăzută sau să ne dorim să evoluăm (ceea ce poate să aibă rezultate pozitive sau negative); 2. Ne comparăm cu persoane inferioare (pe o anumită dimensiune), cea ce ne face să ne menţinem un nivel ridicat al stimei de sine, dar in acelaşi timp nu ne incurajează să evoluăm.
Este important să conştientizăm faptul că fiecare are un istoric de viaţă unic, factori genetici specifici, astfel că este dificil să ne comparăm cu ceilalţi rămânând obiectivi. E in regulă să avem lucruri pe care ne dorim să le schimbăm şi să ne reevaluăm constant din dorinţa de a evolua, insă să nu uităm să apreciem ceea ce suntem pe parcursul călătoriei spre ceea ce ne dorim să fim.

07/05/2020

Incă 3 mituri despre psiholog!
1. Psihologul este perfect echilibrat, nu are probleme! Psihologul este un om ca toţi ceilalţi, nu este perfect, are şi el problemele şi suferinţele lui. Tocmai această caracteristică il face capabil să empatizeze cu suferinţele şi problemele clienţilor săi.
2. Dacă merg la psiholog sunt nebun! Cuvântul nebun este folosit cu sens dispreţuitor pentru a descrie persoanele care au o tulburare psihică. Insă suferinţa emoţională este similară cu cea fizică (medicală), in sensul că nu iţi doreşti, nu alegi să experimentezi suferinţă psihică sau fizică. Astfel a blama pe cineva (făcându-l nebun) pentru că suferă de o tulburare psihică este ca şi cm stigmatizezi o persoană pentru că suferă de o afecţiune medicală.
3. Dacă merg la psiholog sunt slab! Conştientizarea şi acceptarea faptului că exista o problemă sau o suferinţă psihică/emoţională sunt caracteristicile unui om puternic. Luarea deciziei de a face o schimbare şi punerea in aplicare a unui plan in acest sens, te vor face şi mai puternic, o mai bună versiune a ta.

06/05/2020

Alte 3 mituri despre psiholog
1.Toţi psihologii sunt la fel! Din punct de vedere al formării şi abordării psihoterapeutice există mai multe tipuri de psihologi. Este posibil ca pentru tine să nu funcţioneze o anumită abordare terapeutică. De asemenea, ca in cadrul oricărei relaţii interumane, este posibil să nu relaţionezi bine cu psihologul ca persoană. Deci merită să incerci o altă abordare sau pur şi simplu un alt psiholog.
2. Pot să mă ajut singur dacă citesc cărţi de psihologie. Desigur informarea ajută, dar nu este suficientă. Psihologul este cel care te ghidează spre autocunoaştere şi descoperirea resurselor pe care le ai şi iţi sunt de folos in procesul de rezolvare al problemelor.
3. Dacă nu a trecut prin ce trec eu, nu mă poate ajuta. Nici doctorul tău nu a trecut prin ce treci tu, insă are pregătirea necesară pentru a te ajuta să găseşti calea spre vindecare.

05/05/2020

Stiluri parentale
Există două componente importante care descriu felul in care un părinte interacţionează cu copilul şi controlează copilul: setarea de reguli şi norme şi susţinerea şi suportul oferite copilului. Combinându-le pot fi identificate următoarele stiluri parentale:
1. Autoritar. Acesta se bazează mai mult pe setarea de reguli şi norme decât pe susţinerea şi suportul oferite copilului, reprezentând pratic părintele prea strict.
2. Autoritar-democratic. Acest tip de părinte oferă copilului susţinere şi suport, dar in acelaşi timp setează reguli clare petru acesta.
3. Permisiv. Este părintele care se bazează mai mult pe susţinerea şi suportul oferit copilului decât pe setarea regulilor, astfel că permite copilului să facă ceea ce doreşte.
4. Neimplicat. Este părintele care nu setează reguli, dar nici nu oferă suport şi susţinere copilului.
Ioana Bozdog Iancu

04/05/2020

1. Citeşte gândurile. Psihologul nu ştie ce gândeşti, dar este dispus să te asculte, să incerce să te inţeleagă şi mai ales să nu te judece. Psihologul poate bănui ce gânduri se ascund in spatele comportamentului tău insă aceste bănuieli sunt verificate pe parcursul conversaţiei. Uneori nici tu nu iţi cunoşti aceste gânduri, psihologul te poate ajuta să le identifici şi să iţi explicit mai bine propriul comportament.
2. Dă sfaturi. Psihologul nu iţi spune ce să faci, te ajută să identifici ce opţiuni ai şi să faci alegerea potrivită pentru tine. Iţi poate sugera anumite activităţi sau exerciţii terapeutice care să te ajute, tu fiind cel care decide pe care doreşti să le incerci.
3. Prescrie medicamente. Psihologul nu este medic, deci nu prescrie medicamente. In cazul in care psihoterapia nu dă rezultatele dorite iţi poate recomanda să consulţi un psihiatru (acesta poate pune un diagnostic şi prescrie medicamente pe lânga terapie, dacă este cazul).
Ioana Bozdog Iancu

29/04/2020

Faptul că petrecem atât de mult timp acasă poate duce la conflicte mai frecvente cu membrii familiei sau persoanele cu care locuim. O modalitate de a evita aceste conflicte este comunicarea asertivă. Atunci când dorim să ii aducem la cunoştinţă, copilului, partenerului de viaţă sau colegului de camera, ceea ce ne deranjează ar fi bine să nu incepem conversaţia cu reproşuri şi jigniri. O idee bună ar fi să descriem comportamentul persoanei fară a o ataca, apoi să spunem ce gândim referitor la acel comportament (cum il interpretăm), apoi ce simţim şi să exprimăm clar cm am dori să se schimbe comportamentul, eventual oferind soluţii.
De exemplu in loc să ii spunem partenerului: ,,M-am săturat să iţi tot strâng hainele murdare de pe podeaua dormitorului, eşti un dezordonat!”, putem să ii spunem: ,,Am observat că in ultima vreme hainele tale sunt mai tot timpul pe podeaua dormitorului, iar seara eu sunt cea care le strange. Uneori ma gândesc că eu sunt singura care strânge lucrurile in această casă, ceea ce mă face să mă simt frustrată. Mi-ar plăcea ca tu să iţi pui hainele in coşul de rufe.Crezi că ai putea să te dezbraci in baie/crezi că ar fi eficient să punem un coş de rufe in dormitor?”