Psiholog Logoped Horj Anca Sanda

20/04/2026

Plictiseala nu ține cont de vârstă.
Se strecoară lent și, dacă nu este înțeleasă, poate deveni o stare cronică. Uneori apare pe fondul suprastimulării și al supraîncărcării – prea multe lucruri care „trebuie făcute”, prea puțin spațiu pentru ceea ce simțim cu adevărat.

În goana după nou, după altceva care să ne scoată din rutină, ajungem să căutăm soluții rapide.
Îndreptându-ne spre lucruri care amortesc trăirea, simțirea.
Alcoolul, tutunul, jocurile de noroc pot părea inițial o evadare. Dar, treptat, devin o capcană.

Dar ce faci când nici acestea nu mai umplu golul?
Crești doza? Nu.
Cauți sensul.
Cauți să înțelegi ce se ascunde în spatele plictiselii.
Pentru că, de multe ori, nu e despre lipsa activităților.

E despre nevoi neîmplinite: nevoia de a-ți permite să simți. Nevoia de socializare, nevoia de a fi văzută, auzită, ascultată. Nevoia de intimitate.

În cabinet, plictiseala spune adesea mai multe decât pare.
E interesant să vezi cm un adolescent o așază pe hârtie într-un cadru terapeutic:
ploaie de gloanțe,
ziduri care te țin departe de adevărata trăire.
Lipsa de activitate nu este dușmanul.
Este necesară.

Acel „dolce far niente” poate fi o pauză. Un tribut adus relaxării. Un spațiu în care viața nu cere nimic și totuși se întâmplă.
Dar ce te faci când ai fost învățat că valoarea ta depinde de performanță?

Pentru acele persoane, liniștea nu e odihnă. Devine plictiseală. Devine neliniște.
Sensul plictiselii nu vine din exterior.

El trebuie tradus de fiecare, pornind de la semnificațiile adunate de-a lungul vieții.
Extremele nu ajută.

Nici fuga continuă, nici stagnarea completă.
Mișcarea se întâmplă la mijloc, nu la capete.

Acolo unde există spațiu și pentru a face, și pentru a fi.

Și poate că, uneori, plictiseala nu cere să fie alungată, ci ascultată.

15/04/2026

Ești pilot sau executant în propria viață?

Sensul este direcție. Este dorință. Sunt semnele de circulație care ne ghidează viața. Reperele care îi dau culoare. Orizontul.

Lumea devine mai mare atunci când există sens.
În lipsa lui, se îngustează. Devine mică, lipsită de clocot, nesatisfăcătoare.

Identifică-ți resursele. Explorează pasiunile și trăiește-le cu intensitate. Ele hrănesc încrederea în sine, dau competență și aduc satisfacție. În timp, strat peste strat, se așază. Pielea de copil se transformă, iar în lume apare un adult care muncește, crește și își construiește propriile reușite.

Când alegem o direcție doar pentru a satisface nevoi exterioare, sensul devine fragil. Își pierde din esență.
Apare pilotul automat. Devenim buni executanți.

Echilibrul se pierde și se ascunde sub o falsă senzație de „bogăție” – lucruri materiale, contexte sociale, relații care umplu pahare și promit, pentru scurt timp, detașare.

Sensul are multe variabile. El ne mișcă pașii într-o direcție sau alta.
Este ceea ce ne ține drepți.

În lipsa lui, devenim vulnerabili. Prinși în vâltoarea gândurilor.

Pentru tine, ce înseamnă sens?
Cum știi că ești pe sens?
Cum îți dai seama că l-ai pierdut?

07/04/2026

Ieri, când am deschis coletul așteptat, am fost surprinsă.

Primul lucru pe care l-am văzut a fost un plic roșu pe care scria: „Scrisoare către mama mea”.

Un dar… trimis și primit în același timp.
Primul gând a fost către mama mea. Apoi, aproape firesc, către dorința de a-l dărui mai departe femeilor care trec pragul cabinetului.
Cred că mesajele vin la noi exact atunci când avem nevoie de ele.

Atunci când suntem pregătiți să le înțelegem.
Suntem în Săptămâna Patimilor.

O perioadă profundă… și, dacă o privim prin ochii unei mame, poate una dintre cele mai grele.

O mamă care își vede fiul mergând spre sacrificiu, pentru a oferi lumii o șansă la renaștere.

Este o săptămână în care suntem invitați să ne oprim și să privim cu recunoștință către ceea ce avem.

Mama – dătătoare de viață.
Fiul – simbol al speranței, al iubirii și al credinței.

Dincolo de noi, există un sens, o susținere, un drum către sinele nostru autentic – acel sine care depășește materia.

Poate că astăzi e un moment potrivit să scriem, să simțim… sau pur și simplu să spunem:
„Te iubesc, mamă.”

06/04/2026

Limba copilului tău stă poziționată corect în repaus? 👅

Poziția ei poate influența dinții, vorbirea și chiar somnul mai mult decât crezi!

Te-ai întrebat de ce:
🦷 Rezultatele după aparatul dentar nu par stabile?
👄 Copilul stă frecvent cu gura deschisă?
🗣️ Pronunță greu anumite sunete?

De multe ori, cauza nu este doar dentară, ci ține de tulburările miofuncționale orofaciale, adică tipare de mișcare „învățate greșit” de mușchii feței.

Semne frecvente:
buze întredeschise în repaus
limba stă jos sau între dinți (nu pe cerul gurii)
respirație pe gură
împingerea limbii în dinți la înghițire
fren lingual restrictiv (ankiloglosie)
suptul degetului sau suzeta prelungită

Cum ajută terapia miofuncțională?
Prin exerciții specifice, reeducăm funcțiile musculare și refacem echilibrul la nivel orofacial:

✅ poziția corectă a limbii (pe palat)
✅ respirație nazală funcțională
✅ înghițire și masticație corecte
✅ eliminarea obiceiurilor disfuncționale

De ce este important să intervenim?
Deoarece funcția influențează forma.

Dacă tiparele musculare nu sunt corectate, presiunea constantă a limbii și buzelor poate duce la:
- dezvoltare facială nearmonioasă
- malocluzii
- recidivă după tratament ortodontic

👉 Limba apasă pe dinți de peste 1000 de ori pe zi.
Cercetările recente arată că terapia miofuncțională contribuie la îmbunătățirea funcțiilor orofaciale și la reducerea obiceiurilor orale disfuncționale, fiind un element important în stabilitatea rezultatelor ortodontice.

📌 Limba este „aparatul dentar invizibil” al copilului tău.

Tu ce ai observat la modul în care respiră copilul tău?



Surse:
Stefani, C. M. et al. (2025). Effectiveness of orofacial myofunctional therapy… Canadian Journal of Dental Hygiene, 59(1), 59–72.
Moeller, J. L. (2012). Orofacial myofunctional therapy: why now? CRANIO®, 30(4), 235–236.

13/03/2026

Între relaxare și nevoia de a face ceva

Se întâmplă adesea să avem zile libere sau momente de timp pe care le-am putea folosi pentru noi. Începem dimineața cu o cafea sau un ceai cald, poate cu o scurtă planificare mentală a ceea ce am putea face pentru noi.

„Astăzi o să citesc puțin.”
„Poate ies la o plimbare.”
„Mi-ar prinde bine să stau pur și simplu.”

Dar, imediat ce ziua începe, apar și alte gânduri.
„După ce fac curat…”
„Mai întâi pun niște haine la spălat…”
„Pot să pregătesc ceva dulce pentru când se întorc acasă…”

Și, fără să ne dăm seama, timpul trece. Activitățile pe care ni le-am propus pentru noi se risipesc printre lucruri „de făcut”.
Este doar o tendință? Sau o obișnuință?

Simplul fapt de a avea timp și de a-l umple cu activități care aduc liniște și încărcare interioară poate fi surprinzător de provocator. Mai ales atunci când mintea este obișnuită să prioritizeze:
întâi lucrurile importante, apoi responsabilitățile, iar dacă mai rămâne timp… vedem.

Pentru mulți dintre noi, acesta este un tipar interiorizat. O rutină învățată de-a lungul vieții.
Dar, în același timp, este și un moment în care apare o întrebare importantă:
ce loc ocupă grija față de sine?

Respectul față de sine merge mână în mână cu respectul față de ceilalți. Iar relaxarea nu este doar absența activității.
Relaxarea este o stare.
Totul pornește, uneori, de la o întrebare simplă și profundă:
O merit?

Ce am învățat despre odihnă și relaxare pe parcursul vieții?
Ce am văzut la oamenii importanți din jurul nostru?
Am învățat că este în regulă să ne oprim… sau că trebuie mereu să facem ceva?
Relaxarea este o stare care se cultivă, pas cu pas.
Este semnul că începem să înțelegem că depinde și de noi dacă ne permitem să o simțim, să o trăim.
Dacă ne dăm voie să credem că o merităm.

Și poate apare o altă întrebare:
Ce cred că s-ar întâmpla dacă aș împleti relaxarea cu timpi de muncă?

Vi se întâmplă și vouă să vă propuneți timp pentru voi și să îl umpleți, fără să vă dați seama, cu alte lucruri de făcut?

08/03/2026

Femeie,

E ziua ta azi. Bucură-te. Împrăștie iubirea prin lume, dar nu uita să-ți oferi și ție. Întărește-ți rădăcinile și, prin ele, întărește rădăcinile copiilor ce ți-au fost sau îți vor fi dăruiți.

Femeia este o nestemată. Dar, ca orice nestemată, e important să ajungă să învețe să-și cunoască valoarea, să se prioritizeze. De modul în care își trăiește viața depinde ce învățăminte va da mai departe.

Iubirea de sine sau sacrificiul de sine.

Iubesc, dar nu mă pierd pe mine sau iubesc și exist doar prin ceilalți?

Ambele variante sunt oglinzi ale alegerilor pe care femeia le face.

Femeie, e ziua ta azi!

Cum te simți în haina pe care o porți?

Te simți încrezătoare?
Îți place cm arăți?
Îți comunici adevărul?

Cu drag,
Anca

06/03/2026

Singurătatea – între „a fi singur” și „a te simți singur”

Când vorbim despre singurătate, de cele mai multe ori ea naște frică, haos, durere.
De ce? Pentru că omul, ca ființă socială, este construit pentru a fi împreună. Un „eu” și un „tu”. Un „el” și o „ea”. Prieteni. Relații. Conexiuni.

În primii ani de viață, ne construim sinele în jurul relației de atașament. Acolo învățăm ce înseamnă încrederea, siguranța, apropierea. Acolo se așază primele perspective asupra lumii și asupra propriei valori.

Conexiunea este focul vieții. Este împărtășire, grijă, sens.

Revenind la singurătate:ține ea de vârstă? Nu neapărat.
Te poți simți singur la orice vârstă. Te poți simți singur chiar și înconjurat de oameni. Singurătatea nu înseamnă neapărat izolare fizică. Uneori, retragerea s-a produs cu mult timp în urmă, în interior.
Prin credințe precum:
„Nimeni nu mă înțelege.”
„Lumea este rea.”

Poate că uneori aceste concluzii au avut un sâmbure de adevăr. Însă generalizarea lor poate deveni o temniță personală.
Lumea interioară este vastă. Orizonturi peste orizonturi. Construcții peste construcții. Amintiri, timpuri de viață, emoții. Iar coloristica acestei lumi este dată de lentila prin care alegem să privim.

Singurătatea poate apărea din fragedă pruncie sau în diferite etape ale vieții.
Se poate reconfigura?
Îi putem rescrie sensul?
Da. Prin modul în care alegem să răspundem lumii exterioare.

Rămân în propria casă interioară sau fac pași spre lume?

Îmi aduc lumea mea către ceilalți și primesc, la rândul meu, din lumea lor?

Singurătatea vine uneori pe nesimțite. Se așază pe ochi, pe urechi, pe minte. Și aduce seara prea devreme.
Dar chiar și atunci, putem alege.
Putem exersa încrederea.
Putem cultiva siguranța.
Putem redeschide fereastra către lume.
Pentru că, dincolo de singurătate, rămâne mereu posibilitatea conexiunii.

# singurătate

05/03/2026

Am avut bucuria de a participa ca speaker la evenimentul Echilibru feminin: sănătate, emoții, frumusețe, unde am adus în atenția participantelor tema „Femeia între roluri și resurse personale”.

Un subiect important despre echilibrul dintre responsabilitățile multiple pe care femeile le au și grija față de propriile resurse.

A fost un eveniment minunat, alături de femei minunate. 🌹

01/03/2026

Martie promite o pârtie nu albă, ci plină de culoare.

Cu flori de primăvară care îndrăznesc să înflorească.
Cu păsări ce se întorc acasă și pornesc diminețile cu un ciripit plin de viață.
Cu soarele care își împrăștie căldura peste tot, încălzind sufletele și deschizând vremea promenadelor.
Primăvara ne invită să deschidem ochii și inimile, pentru a o simți pe de-a-ntregul.
Este o lecție tăcută pentru fiecare dintre noi: un nou început care crede în rădăcini, care își cunoaște resursele indiferent de vremurile ce se anunță, de imprevizibil, de furtuni trecătoare.
Renaște și naște speranță în lume.
În calitate de psiholog, vă reamintesc: în fiecare dintre noi există această capacitate de a o lua de la capăt, de a crede în propriile rădăcini, de a transforma vulnerabilitatea în putere și frica în curaj.

O primăvară frumoasă!

16/02/2026

Despre afazie – din perspectiva logopedului și o recomandare de film

Săptămâna trecută am discutat despre afazie, tipurile de afazie și câteva recomandări pentru aparținători.
Astăzi vă invit să privim această tulburare prin experiența directă a unei persoane care o trăiește.

Recomand documentarul My Beautiful Broken Brain , care urmărește parcursul unei tinere după un accident vascular cerebral, în urma căruia dezvoltă o afazie.

Din perspectivă logopedică, filmul surprinde impactul neurologic al leziunii cerebrale asupra limbajului:

- dificultăți de exprimare verbală;

- moment de blocaj sau căutare a cuvintelor;

- afectarea citirii și a scrierii;

- efort crescut în procesarea mesajelor verbale.

Este important de subliniat că afazia afectează limbajul, nu inteligența.

Cu toate acestea, imposibilitatea de a exprima ceea ce gândești sau de a înțelege fluent limbajul scris poate genera frustrare, anxietate și o profundă nesiguranță identitară.

În practica logopedică, intervenția vizează nu doar recuperarea funcțională a limbajului, ci și susținerea adaptării la această schimbare neurologice. Recuperarea este un proces individual, influențat de tipul leziunii, momentul inițierii terapiei și sprijinul familial.

Vă invit să vizionați filmul ca pe o oportunitate de a înțelege mai bine complexitatea afaziei și realitatea trăită dincolo de definiții teoretice.

12/02/2026

Nu trebuie să fie totul perfect

În spatele perfecțiunii se ascund adesea temeri, nesiguranță, neîncredere în sine.

În spatele perfecțiunii stă un copil care caută să fie văzut, aplaudat, valorizat… de ceilalți.

În spatele perfecțiunii este frica de a nu dezamăgi oamenii care cred sau au crezut în tine.
O greutate greu de dus.
Oamenii pe care îi iubești și care și-au pus speranțe în tine.
Speranța că vei reuși ceea ce poate ei nu au putut
sau ceea ce au visat ori au gândit pentru tine.

În spatele perfecțiunii stă convingerea că orice poate fi îmbunătățit, dar că, dacă nu este impecabil, ai eșuat.

În spatele perfecțiunii stă Divinul.
Și noi, semințe de lumină.

Atunci când crezi că valoarea ta este condiționată de performanță, amintește-ți:
unele lucruri sunt frumoase exact așa cm sunt.

Tu faci tot ce poți mai bine.
Iar devenirea este un proces care durează toată viața.

Nu te grăbi.
Trăiește și bucură-te de viață.
Construiește omul care te împlinește.
Care zâmbește.
Care știe că poate.

Provided to YouTube by DistroKidNu trebuie să fie totul perfect... · Picături cu noteNu trebuie să fie totul perfect...℗ Picături MuzicaleReleased on: 2026-0...

09/02/2026

Limbajul și creierul

Creierul este motorul gândirii, iar inima rămâne, simbolic, motorul simțirii.
Zonele creierului coordonează întregul corp, iar limbajul este una dintre cele mai complexe funcții ale sale.
Când vorbim despre limbaj, două zone sunt esențiale: aria Broca, localizată în lobul frontal, și aria Wernicke, situată în lobul temporal.

🔹 Aria Broca este responsabilă de producerea cuvintelor și de limbajul expresiv.
🔹 Aria Wernicke are rolul de a oferi semnificație cuvintelor și de a asigura înțelegerea limbajului.

În urma unui accident vascular cerebral (AVC), aceste zone pot fi afectate, iar diagnosticul medical este adesea însoțit de afazie:
– afazie de tip Broca
– afazie de tip Wernicke
– afazie mixtă

Ce înseamnă acest lucru?
Unele persoane întâmpină dificultăți în exprimare: știu ce vor să spună, dar apar blocaje, poticniri sau dificultăți de articulare.
Alte persoane pot vorbi fluent, însă discursul nu este corelat cu întrebarea adresată, deoarece înțelegerea limbajului este afectată.

Recuperarea limbajului începe cu evaluarea gradului de afectare, continuă cu identificarea tipului de afazie și presupune intervenție logopedică personalizată.

Familia joacă un rol esențial în acest proces. Este nevoie de multă răbdare și susținere pentru persoana care trece printr-o afectare a autonomiei personale — o experiență care poate genera frustrare, anxietate și nesiguranță.

Limbajul se recâștigă pas cu pas, cu sprijin, empatie și intervenție specializată.

Dacă ai nevoie, mă găsești aici!