Dr. Vesa Cosmin

02/02/2026

Song of Achilles by Madeline Miller

02/02/2026

Microdozele de medicatie anti-obezitate

Dezbaterea privind eficacitatea microdozării GLP-1 în obezitate este marcată de un contrast puternic între dovezile clinice solide pentru dozele standard și lipsa datelor riguroase pentru microdoze.

Analiza Eficacității în Studii Clinice
Studiile clinice majore (precum STEP-1 pentru semaglutidă) demonstrează clar că scăderea în greutate este direct proporțională cu doza.
De exemplu, pacienții care au primit 2,4 mg de semaglutidă pe săptămână au pierdut în medie 14,9% din greutate, în timp ce cei cu doza de 1,0 mg (deja mult peste o microdoză) au pierdut doar 9,9%.
În cazul tirzepatidei, dozele mai mari (10-15 mg) au arătat o superioritate netă față de dozele mici în ceea ce privește procentul de grăsime eliminat.
Statutul Actual al Studiilor pe Microdoze:
În prezent, nu există studii clinice publicate, peer-reviewed, care să valideze eficacitatea microdozării pentru pierderea semnificativă în greutate.
Există cercetări în curs (de exemplu, un studiu înregistrat pe Clinical Trials gov) care își propun să evalueze impactul microdozelor asupra calității vieții și sănătății metabolice, dar rezultatele nu sunt încă disponibile.

Conceptul de "Super-Responders":
Unele date anecdotice sugerează că există persoane care răspund la doze infime. Totuși, experții de la Yale School of Medicine avertizează că pacienții care recurg la această metodă sunt, practic, "cobai", deoarece nu se cunoaște pragul minim sub care medicamentul devine total ineficient.

Argumente în Dezbatere
Puncte Pro (Abordare Personalizată):
Tolerabilitatea: Microdozarea poate ajuta pacienții cu sensibilitate extremă la efectele secundare gastrointestinale să rămână în tratament.
Menținerea: Unele opinii medicale sugerează că microdozele ar putea fi utile după atingerea greutății țintă, pentru a preveni efectul yo-yo fără a menține o doză mare.

Puncte Contra (Riscuri și Ineficiență):
Sub-dozarea: În obezitatea clinică, dozele foarte mici au adesea un efect neglijabil asupra apetitului, ducând la eșecul tratamentului.
Erori de Administrare: Încercarea de a extrage microdoze din pen-uri standard (prin numărarea "click-urilor") nu este sigură și poate duce la doze imprevizibile.
Lipsa supravegherii: Multe programe de microdozare sunt oferite de entități terțe care nu urmează ghidurile oficiale AACE, crescând riscul de utilizare off-label necontrolată.

Concluzie: Deși microdozarea este un trend popular pentru gestionarea costurilor și a efectelor secundare, din punct de vedere al medicinei bazate pe dovezi, aceasta nu este considerată o metodă eficace pentru tratarea obezității la acest moment. Eficacitatea demonstrată rămâne strâns legată de schemele de dozaj aprobate de autoritățile de reglementare.

01/02/2026

01/02/2026

01/02/2026

01/02/2026

Source:mdpi

01/02/2026

31/01/2026

De ce ne ferim sa spunem ce gândim?

Sa spui ce gândești te ferește de 1000 de eforturi inutile. În ultimul timp am spus cam tot ce am gândit și a fost foarte bine. Cui nu ii convine se îndepărtează și evident e foarte bine ca îți lasă mult spațiu sa acționezi în direcția care te interesează pe tine. De câte ori nu am spus ce am gândit a fost ca o boala lunga cronica și dureroasa. Asa ca spuneți ce gândiți și lasati-i sa plece pe toti care oricum nu erau de-ai voștrii! Ne place sa ne prefacem crezând ca va da bine. Nu va da, orice e forțat e fals și iese prost pana la urma un Nu simplu și sincer e cel mai bun.
Și pe termen lung toată lumea apreciaza ca la momentul respectiv le-ai spus exact părerea ta.

31/01/2026

CAND OPRIM TRATAMENTUL CU AGONISTI GLP-1?

Agoniștii receptorului GLP-1 reprezintă în prezent una dintre cele mai eficiente clase terapeutice pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 și al obezității, acționând asupra mecanismelor neuro-endocrine care reglează apetitul, sațietatea și homeostazia glucidică. Din perspectiva fiziopatologică, aceste terapii nu induc vindecarea bolii, ci determină un control farmacologic al unor axe hormonale alterate, motiv pentru care problema întreruperii tratamentului trebuie abordată în contextul bolii cronice.

În general, tratamentul cu agoniști GLP-1 nu ar trebui oprit arbitrar după atingerea unei ținte ponderale sau metabolice, deoarece normalizarea parametrilor este consecința directă a intervenției farmacologice. Datele provenite din studii clinice randomizate arată că întreruperea tratamentului este asociată, în majoritatea cazurilor, cu recâștig ponderal progresiv și deteriorarea controlului metabolic, sugerând caracterul dependent de tratament al beneficiilor obținute. Astfel, în absența unor motive medicale clare, continuarea terapiei pe termen lung este justificată, similar altor tratamente cronice, precum cele antihipertensive sau hipolipemiante.

Există totuși situații bine definite în care întreruperea tratamentului este indicată. Apariția unor efecte adverse semnificative — precum intoleranța gastrointestinală severă și persistentă, pancreatita sau alte reacții adverse majore — impune oprirea imediată a agonistului GLP-1. De asemenea, tratamentul trebuie întrerupt în cazul apariției unor contraindicații noi, cm ar fi sarcina sau modificări ale statusului clinic care schimbă raportul risc–beneficiu. O altă situație acceptată este lipsa eficacității, definită în mod uzual prin absența unei scăderi ponderale clinice relevante (sub 5 %) sau a îmbunătățirii parametrilor metabolici după 3–6 luni de tratament la doză optimă.

În practica clinică modernă, oprirea tratamentului, atunci când este luată în considerare, ar trebui realizată gradual, prin reducerea progresivă a dozei și integrarea unor strategii non-farmacologice consolidate, pentru a limita efectul de rebound ponderal. Abordările actuale favorizează conceptul de terapie de menținere, cu doze minime eficiente sau administrare pe termen lung, adaptată profilului individual al pacientului.

În concluzie, întreruperea tratamentului cu agoniști GLP-1 nu reprezintă regula, ci excepția, și trebuie decisă pe baza unei evaluări clinice riguroase. Aceste terapii trebuie privite ca intervenții cronice, orientate spre controlul unei boli cronice, iar nu ca tratamente temporare destinate exclusiv scăderii în greutate.