Dr. Corina Lupău

14/03/2026

Le arăt studenților, la cursul de Psiho-oncologie, diverse modalități de comunicare a unui diagnostic de cancer. Din acest film, încărcat zilele trecute pe Netflix, am decupat exemplul pentru comunicarea tehnicistă, non-empatică, impersonală, cu detașare. Acest tip de a livra o veste proastă creează un contrast teribil între limbajul medical rece și șocul interior al pacientului care încearcă să proceseze brusc realitatea bolii.

Filmul este o feerie, iar personajul de asemenea. Adam o persoană introvertită, responsabilă și orientată spre control, care își gestionează inițial diagnosticul prin raționalizare și prin încercarea de a păstra rutina vieții cotidiene. În fața bolii, el oscilează între negare, anxietate și nevoia de autonomie, evitând uneori exprimarea directă a vulnerabilității. Dar, dezvoltă treptat capacitatea de a-și recunoaște emoțiile și de a accepta sprijinul celor din jur, ceea ce marchează un proces de maturizare emoțională.

Veți putea observa procesul terapeutic al lui Adam, care începe într-un cadru stângaci și rigid, el fiind reticent și rezervat în fața psihoterapiei. Nimerește o terapeută tânără, fără experiență care inițial este centrată mai mult pe tehnici decât pe relația terapeutică. Pe parcurs, relația cu psihologul devine un spațiu în care își permite treptat să exprime frica, furia și vulnerabilitatea legate de boală. Singura scăpare a scenaristului este că nu se poate abține și romantizează, nedeontologic, această relație, trecând dincolo de granițele terapiei.

O resursă psihologică importantă în fața bolii este prietenia. Kyle, colegul și prietenul protagonistului, deși uneori imatur și nepotrivit în reacții, rămâne constant prezent lângă Adam, folosind umorul ca mecanism de coping și ca mod de a reduce tensiunea emoțională. Relația lor evidențiază faptul că sprijinul autentic nu înseamnă perfecțiune, ci disponibilitatea de a rămâne alături de celălalt în momentele de vulnerabilitate.

În cele din urmă, filmul ne amintește cu delicatețe că, chiar și în fața fragilității vieții, speranța crește în locurile unde oamenii rămân unii lângă alții.

13/03/2026

Mi-a spus zilele trecute o pacientă cu anxietate:
- Ce simplu era în copilărie!
Am întrebat-o la ce se referă.
- Era mult mai ușor să aleagă cineva pentru tine și să-ți spună ce să faci, ce e bine sau rău. Și să știi astfel că nu greșești.

Așa că, adresat ieri o întrebare într-un sondaj “Poate prea multă libertate să creeze anxietate în loc de liniște?” Scorul a fost 79 la 21.

La prima vedere, libertatea pare să fie exact ceea ce ne dorim cu toții. Să putem alege, să nu fim constrânși, să ne construim viața după propriile valori. Libertatea poate aduce liniște prin posibilitatea de a trăi autentic, fără constrângeri și fără presiunea de a urma un drum impus de alții.

Dar libertatea vine la pachet cu responsabilitatea. Iar responsabilitatea înseamnă asumarea consecințelor și a incertitudinii. Cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât te poți îndoi de alegerile tale și poți fi nemulțumit mai târziu de decizie, ne arată un experiment celebru. Când alegerea îți aparține complet, apare și teama de a greși. Pentru unii oameni, prea multe posibilități pot deveni copleșitoare, alții pur și simplu nu știu ce să facă având libertate deplină. Fară un cadru bine stabilit se pot simți pierduți.

Libertatea poate deveni anxiogenă atunci când nu sunt încă repere interioare clare sau când ne temem foarte mult să greșim. Dar atunci când există o busolă personală, valori, sens, acceptarea imperfecțiunii, libertatea nu mai e apăsătoare sau anxiogenă.

De exemplu, adolescenților le putem oferi treptat libertate, pe măsură ce se îndreaptă spre maturitate, concomitent cu un control discret. Deși își doresc și uneori pretind autonomie, încă au nevoie de stabilitatea și predictibilitatea dată de familie.

11/03/2026

Când ai 𝙖𝙣𝙭𝙞𝙚𝙩𝙖𝙩𝙚, atenția funcționează ca o lanternă într-o cameră întunecată.

Imaginează-ți că viața este o cameră mare, cu multe lucruri în ea. Unele sunt plăcute, altele sunt dificile, unele sunt cunoscute, altele încă neclare și nu ai lumină în toată camera. Ai doar o lanternă, atenția ta.

Oriunde îndrepți lanterna, acel lucru devine mai vizibil, mai clar, mai important. Restul camerei rămâne în semiîntuneric. Când devii anxios, lanterna începe să caute în mod special pericolul. Poate fi o senzație în corp, un gând despre viitor, o problemă posibilă, nu neapărat probabilă. Iar lanterna rămâne fixată acolo.

Dacă ții lanterna câteva secunde pe un colț întunecat, vezi doar un colț. Dacă o ții acolo minute întregi, începi să observi tot mai multe detalii ca umbre, forme, lucruri care par suspecte. Mintea face același lucru. Cu cât luminezi mai mult o problemă posibilă, cu atât ea pare mai mare.

Uneori ajungi să crezi că întreaga cameră este periculoasă, când de fapt lanterna ta a rămas blocată într-un singur loc.

Dar, lanterna nu doar arată lucruri ci le și mărește. Când apropii lumina de un obiect, umbrele devin mai mari, contrastul crește, iar lucrurile pot părea mai amenințătoare decât sunt în realitate. Când te temi de ceva, atenția ta (lanterna) caută semnale că acel ceva e chiar acolo.

Ideea este nu este să elimini complet lucrurile din cameră ci să înveți să miști lanterna, să o muți în altă parte. De pildă spre soluții, spre oameni și spre resursele pe care le ai. Au fost mereu acolo doar că, uneori, nu erau în lumină.

10/03/2026

Am citit un articol în The Guardian, în care autorul povestește cm timp de aproximativ șase săptămâni a folosit inteligența artificială, în special ChatGPT, ca pe un psihoterapeut.

Într-o dimineață de duminică, omul nostru începe să-i scrie chatbotului despre stresul pe care îl trăiește. Iși îngrijește mama de 82 de ani, iar responsabilitatea aceasta îl copleșește uneori. Spre surprinderea lui, AI-ul răspunde într-un mod organizat și empatic. Oferă sugestii concrete despre cm ar putea gestiona situația, propune strategii de îngrijire și formulează întrebări într-un stil care seamănă cu tehnicile din terapia cognitiv-comportamentală. Autorul se simte, pentru un moment, văzut și înțeles.

AI-ul oferă răspunsuri clare și structurate, poate ajuta la organizarea gândurilor și gestionarea emoțiilor și oferă exerciții și sugestii practice. Cel mai important avantaj este faptul că AI-ul este disponibil oricând, fără programare și fără costuri.

Totuși, începe să observe și aspecte care îl pun pe gânduri. AI-ul tinde să fie foarte conciliant și să-i confirme convingerile. Rareori contrazice sau provoacă în mod real ideile utilizatorului. În terapie, însă, tocmai confruntarea blândă și explorarea tensiunilor sunt adesea esențiale. De asemenea, AI-ul nu are responsabilitate reală pentru ceea ce spune. Nu există o relație terapeutică autentică, cu responsabilitate profesională sau etică. În anumite momente, conversația începe să pară ciudat de impersonală, chiar dacă limbajul este empatic. Cam așa: “I feel seen in the way that M**A feels like love”.

Omul nostru încearcă și un chatbot bazat pe texte religioase, sperând că acesta ar putea oferi o perspectivă mai profundă sau mai morală. Rezultatul îl dezamăgește pentru că răspunsurile sunt generale, previzibile și lipsite de nuanță. Experiența îi întărește impresia că AI- poate imita înțelepciunea, dar nu o poate produce cu adevărat.

“Is therapy just about information?” La finalul celor șase săptămâni, autorul rămâne cu sentimente amestecate. Pe de o parte, AI-ul poate fi util pentru clarificarea gândurilor, sugestii practice și sugestii. Pe de altă parte, el nu poate înlocui relația terapeutică umană. Psihoterapia presupune empatie autentică, responsabilitate profesională, capacitatea de a înțelege contextul profund al unei vieți și o relație umană reală. Inteligența artificială poate fi uneori un instrument util, dar rămâne departe de a fi un substitut pentru psihoterapie.

08/03/2026

Flori și o vorbă bună
V-ați gândit cm e să fii femeie internată într-o secție de Oncologie duminică, 8 Martie, departe de casă, poate la sute de km? Femeile acestea sunt mame care se gândesc la copiii lor sau fiice fără mame aproape.

Și, în timp ce multe dintre noi ne pregătim pentru o ieșire în oraș, ele privesc pe fereastra salonului și încearcă să-și adune curajul pentru o nouă zi. In timp ce noi ne coafăm, ele își aranjează baticul peste capul gol. In timp ce ne alintăm ce comandăm la masă, ele se îndeamnă să mai poată lua o îmbucătură.

Așa că, azi împreună cu studenții la Psihologie am încercat să le înseninăm ziua cu un buchet de primăvară, semn al speranței că, după zile înnorate, mereu iese soarele. Și cu o vorbă bună, din suflet.

07/03/2026

Dintre cele 10 ateliere pe care le-am dezvoltat și le derulez pe parcursul unui an, recunosc că acesta îmi este cel mai drag. Cel în care celebrăm feminitatea. Atât să-l susțin, cât și pregătirea, în sine. Așteptăm fetele, azi de la ora 16.00!

06/03/2026

05/03/2026

🌸Amică sau inamică?
Prietenia între fete este valoroasă. O astfel de relație creează cadrul potrivit pentru dezvoltarea încrederii, siguranței și susținerii reciproce între adolescente. Dar, uneori lucrurile pot merge prost și atunci te întrebi dacă erau semne prealabile din care să-ți dai seama că prietena ta cea mai bună nu-ți era așa prietenă.

Iată câteva!

🚩Te bârfește. Poate nici nu crezi când auzi asta, până când afli de la alții părerea ei reală despre tine: ești fițoasă, invidioasă, ai zis, ai făcut…

🚩Îți divulgă secretele. Fiindu-ți cea mai bună prietenă, i-ai încredințat tainele tale, fiind convinsă că vor rămâne doar între voi. Este dezamăgitor să afli că acestea au fost răspândite sau chiar folosite împotriva ta.

🚩Se angajează în competiție cu tine. Este cu ochii pe tine iar dacă tu îți iei o bijuterie, ea își ia două. Dacă flirtezi cu un băiat, o face și ea cu același. Manifestă gelozie pe care o compensează, depășindu-te în diverse moduri.

🚩Nu trăiește bucurie autentică pentru tine. Când ai o realizare, este mai reținută, nu dai de ea să-i împărtășești bucuria ta ori nu-ți împărtășește entuziasmul.

🚩Te exclude din întâlnirile cu prietenii. Prieteniile nu sunt exclusive dar dacă vezi că se repetă ieșiri ale acesteia cu prietenii comuni fără ca tu să fii invitată, poți să verifici dacă în spatele acestei situații stă prietena ta.

🚩Nu te susține atunci când e vorba despre visele și aspirațiile tale. O prietenă bună te încurajează oricât de îndrăzneț e visul tău, te sprijină atunci când faci pași înspre realizarea lui, nicidecum nu-ți diminuează încrederea în tine.

🚩Te împovărează cu negativismul sau dramele ei. Mereu suferă pentru ceva, altcineva e vinovat pentru ceea ce i se întâmplă sau vede doar partea întunecată a situațiilor. După un timp petrecut împreună te simți stoarsă de energie și cu o dispoziție negativă. Prietenia este despre a împărți și bune și rele dar, dacă sunt numai rele…

🚩Face comentarii răutăcioase la adresa ta, iar dacă te superi îți spune că a glumit. Sau că ești tu prea sensibilă. Prietenia presupune lejeritate în exprimare dar sarcasmul, jignirile și glumele proaste n-ar avea ce căuta într-o astfel de relație.

04/03/2026

Cum se traduc replicile adolescenților și ce ar trebui să audă părinții

„Lasă-mă în pace!”
Sunt copleșit și nu știu cm să explic ce simt. Am nevoie de spațiu ca să mă reglez.

„Nu mă înțelegi deloc.”
Simt că experiența mea este minimizată și am nevoie să fiu ascultat fără să fiu corectat imediat.

„Toți au voie, doar eu nu!”
Mi-e teamă să nu fiu exclus și vreau să simt că aparțin grupului meu.

“Nu-mi pasă!”
Îmi pasă foarte mult, dar mi-e teamă să arăt asta.

„E viața mea!”
Am nevoie să simt că am control și autonomie.

„E plictisitor!”
Nu găsesc sens sau conexiune cu ceea ce fac.

„Nu vreau să vorbesc despre asta.”
Încă nu am claritate asupra emoțiilor mele sau mi-e rușine să le exprim.

„Nimeni nu mă place.”
Stima mea de sine este fragilă în acest moment și am nevoie de reasigurare.

03/03/2026

Hai să vedem ce aude un adolescent atunci când părintele rostește unele dintre cele mai frecvente replici.

„Pe vremea mea…”
Adolescentul aude: Problemele tale nu sunt serioase.

“Fac asta pentru binele tău.”
Adolescentul aude: Nu am încredere că poți lua decizii corecte.

„Exagerezi.”
Aude: Emoțiile tale sunt greșite.

„Cât timp stai în casa mea…”
Aude: Puterea mea e mai importantă decât relația noastră.

„De ce nu poți fi și tu ca…?
Aude: Nu ești suficient/ă așa cm ești.

„Nu ai de ce să fii stresat/ă.”
Aude: Nu înțeleg cât de greu e pentru tine.

„Telefonul ăla te-a schimbat.”
Aude: Ce îți place ție e o problemă.

„Răspunde-mi când vorbesc cu tine!”
Aude: Nu îți respect ritmul sau spațiul.

„Nu e mare lucru.”
Aude: Emoțiile tale nu contează.

„Îți spun eu ce e mai bine.”
Aude: Vocea ta nu are valoare.

Majoritatea părinților vor siguranță și protecție în timp ce majoritatea adolescenților vor autonomie și validare.

Dacă vă place, facem și o traducere inversă.

01/03/2026

De la intrarea în adolescență până pe la 16 ani am purtat doar pantaloni. Aveam picioarele lungi și subțiri și o jenă teribilă să le expun… A venit Revoluția și o dată cu ea, pe tv, manechinele care defilau pe podium, cu picioarele lor ca niște spaghete. Dintr-o dată au apărut în garderoba mea rochițele mai lungi sau mini, fustele și pantalonii scurți.

Până pe la 35 am purtat (aproape) numai tocuri. Feminitatea însemna eleganță. Îmi amintesc că țineam un atelier pentru o corporație tocmai la Constanța și pe la jumătatea zilei mi s-a crăpat un toc. Am continuat să stau cu mușchii tensionați de la acel picior, astfel încât să dea impresia că tocul este la locul lui.

Până pe la 40 îmi făceam manichiura french, cu gel. Aveam grijă să-mi vopsesc părul în fiecare lună și să-mi țin pielea arămie, de primăvara până toamna.

Azi pot să port pantaloni, jinși și rochii sau fuste, deopotrivă loafers și stiletto. Am unghiile scurte și n**e, lăcuite simplu pentru că evit lampa cu UV. Dacă mi s-ar rupe un toc, mi-aș da probabil jos pantofii, știind bine că cei din sală sunt acolo pentru ceea ce am de spus, nu pentru tocurile mele. Port cu recunoștință cele câteva fire albe care se întrevăd uneori la rădăcină, întrucât timpul îmi rărește orele de coafor. Iar soarele mi se așază mai rar pe umeri.

La fiecare vârstă m-am văzut prin lupa feminității într-un anume fel. A fost incorect cm am procedat? Nu regret nicio secundă.

Ce vreau să spun?, pentru că vine luna noastră, a femeilor. Indiferent cm arată în acest moment, hai să ne purtăm feminitatea cu mândrie, bucurie, recunoștință. Și să exclamăm, conștient: Ce bine e să fii femeie!

28/02/2026

Azi la grupul de supervizare, pentru colegele aflate în primăvara profesiei, am ales un mărțișor cu litera Ψ. Este un reminder că munca noastră înseamnă reînnoire, grijă și speranță, pentru ceilalți și pentru noi înșine.

Avem nevoie de astfel de simboluri pentru rolul lor aspirațional, identitar și de apartenență.

O primăvară luminoasă, tuturor!