https://www.facebook.com/109943167527729/

Psihoterapeut Ancuța Iftene, Petrosani (2026)

10/04/2026

De ce un copil respins devine un adult reactiv? Rădăcinile fricii de a greși
Aproape „clasic”, totul pornește din copilărie. Imaginează-ți un copil care a învățat că este respins la orice greșeală. Un copil care nu se simte apărat, dorit și iubit necondiționat.
Acest copil ajunge să simbolizeze întreaga experiență de viață drept un real pericol pe care trebuie să-l evite. Din teama că pericolul există mereu, el învață să fie „în gardă”.
Atunci, posibil ca mintea copilului creează o regulă de supraviețuire: „Dacă sunt perfect, nu voi mai fi respins. Dacă ating standarde înalte, voi fi iubit.”
Dar perfecțiunea este imposibilă și astfel apar costuri:
-stres permanent: teama de a nu greși devine o stare cronică de anxietate.
-modul reactiv: Pentru că teama este atât de mare, reacția este emoțională, nu rațională. Atunci când simți cea mai mică amenințare (critica, ignorare), „sari la atac” preventiv.
-confirmarea schemei: Din păcate, oamenii dragi care îți stau aproape nu au motiv să îți suporte „focul” și se retrag. Și, așa... îți confirmi scenariul singurătății.

Și ce poți face?
-„îngropi” nevoia de a fi perfectă pentru a fi iubită.
-poți recunoaște teama copilului interior din spatele agresivității tale.
-accepți că ai voie să greșești fără să fii „executat”.
-devii loial în primul ție însăți

Când ai învățat tu că greșeala este un pericol mortal? Ești gata să îți permiți să fii un om imperfect și totuși demn de iubire?

,

08/04/2026

Gânduri care te pot ține prizonier și cm să rescrii contractul cu tine însuți
Uneori, mintea noastră devine cel mai dur judecător. Am adunat o listă de 10 propoziții pe care ți le poți spune , confirmând, paradoxal, propria suferință.
Te regăsești în vreuna?
„E vina mea că sunt singur.” „Sunt agresiv.” „Ești rece, nu înțelegi oamenii.” „Părăsești oamenii la greu, nu ești loial” „Oricum, oamenii nu mă plac.” „Mai devreme sau mai târziu, oamenii pleacă.”, ”Trebuie să duc greul, dacă vreau să fiu plăcut”, „Trebuie să fii loial pentru ca oamenii să rămână.”

Când de fapt acestea nu sunt adevăruri absolute, sunt ceea ce în psihoterapie cognitiv-comportamentală se numesc distorsiuni cognitive învățate timpuriu, când poate erai respins la orice greșeală, când poate erai văzut doar dacă ofereai ceva, când poate știai că doar perfecțiunea te face iubit.

Ce putem face? este să rescriem acest contract cu viața. Să alegi azi să accepți această parte pe care o iubești mai puțin, și să o integrezi nu ca pe un defect ci ca pe o parte din intregul ființei tale.
Să treci de la :
-de la „Sunt agresivă” la: „Am un mecanism de protecție puternic care se activează când mă simt în pericol.”
-de la „Trebuie să fiu loială ca să rămână” la: „Rămân cei care mă văd cu adevărat. Loialitatea mea începe cu mine însămi.”

Putem să învățăm să ne raportăm la noi fără a mai purta acea ”voce critică” și să scoatem la suprafață vocea observatorului relaxat și plin de iubire.

Care este acea propoziție din lista de mai sus care te doare cel mai tare? Ești gata să o transformi într-o limită sănătoasă, în loc de o pedeapsă?

,

06/04/2026

Poate că, porți cu tine eticheta persoanei care ”mereu are ceva de zis”, ”a celei care duce greul altora” sau care inevitabil va fi mereu ”țapul ispășitor„ . Te doare, și totuși o păstrezi cu tine de foarte mult timp. Simți că e a ta și că nu poți scăpa de ea.

Adesea, există beneficii invizibile ale acestei etichete:
-poate că doar așa știi să te faci auzit, creezi o barieră și te simți în siguranță - unii dintre noi posibil să știe că există multă nesiguranță în jur și atunci asta înseamnă supraviețuire.
-poate consideri că poti controla respingerea- e mai ușor să fii respins că ”ai fost cel rău” decât că ai fost ”vulnerabil și bun”
-îți poate crea impresia unei false utilități. Te simți necesar pentru că ești singurul care poate duce greul.

Această etichetă te-a apărat, iar prețul a fost uriaș:
-poate ai pierdut oameni faini. (Oamenii care chiar ar vrea să te cunoască sunt ținuți la distanță de scutul tău.)
-o tensiunea permanentă pe care o ai cu tine. Oricât încerci să eviți conflictele, ele se creează, deoarece energia ta defensivă provoacă reacții de apărare în ceilalți.
- te simti epuizat. Să fii mereu „în gardă” consumă resursele pe care le-ai putea folosi pentru evoluția ta.
Astăzi poți hotărî să „îngropi” această etichetă. Nu mai ai nevoie de ea pentru a fi în siguranță. Siguranța ta vine acum din limite sănătoase, nu din atacuri preventive.

Ce „beneficiu” te-a ținut pe tine blocat într-un rol care nu ți se mai potrivește? Ești gata să plătești prețul vulnerabilității pentru a câștiga libertatea?

,

03/04/2026

Atunci când respingerea îți este atât de familiară încât devine „realitatea ta”, vei face aproape orice să îți păstrezi această familiaritate. De ce? Pentru că aici ai tu mecanismele de supraviețuire antrenate.
Tu știi exact cm să supraviețuiești pe respingere. Ai toate uneltele și instrumentele pregătite. Și atunci, paradoxal, vei crea exact contextul în care știi să supraviețuiești.
Și atunci, ce faci atunci când, pentru prima dată, ești prețuit, iubit și acceptat efectiv? Simți panică. Nu știi ce să faci.
Ce faci când un partener vede dincolo de furia ta?
Ce faci când un șef îți observă dedicarea și înțelege că este doar ceea ce te direcționează spre a fi mai bun?
Probabil, din pură deconectare de tine, vei lupta să fii respins prin diverse mecanisme. Este mai sigur să fii „cel rău” și respins (pentru că asta cunoști), decât să fii „cel bun” și acceptat (pentru că asta te sperie).
Aceasta este eroarea de menținere a schemei: mintea noastră preferă o suferință cunoscută unei fericiri necunoscute.
Ce putem face, este să recunoaștem că mecanismele noastre au fost doar un „bodyguard” care nu știe încă, faptul că războiul s-a terminat.
Putem observa momentul în care „provocăm” respingerea și să ne punem întrebarea: „Îmi apăr dreptatea sau îmi apăr singurătatea familiară?”.
Să ne permitem disconfortul de a fi plăcuti. Este singura cale spre vindecare.

Dacă te regăsești în acest dans între respingere și acceptare, scrie-mi în privat. Nu trebuie să fim singuri.

31/03/2026

„Sunt singură într-o mulțime de oameni” –

O bună perioadă de timp am suferit că sunt singură. În realitate, nu eram. Aveam o mulțime de oameni în jur: tată, surori, prieteni, colegi, supervizori.
Dar, fundamental, eu tot singură mă simțeam. O singurătate care adesea era greu de dus, dar care îmi era atât de familiară încât îmi era greu să mă despart de ea.
🔍 Cum ajungem să simțim asta? (Perspectiva CBT)
De cele mai multe ori, această „singurătate cronică” nu are legătură cu numărul de oameni din cameră, ci cu indisponibilitatea emoțională a adulților din viața noastră timpurie.
Atunci când înveți de mic că de oameni trebuie doar să te aperi și că trebuie să fii mereu „în gardă” (pentru că, mai devreme sau mai târziu, se pot lepăda de tine), creierul tău instalează o Schemă de Izolare. Te simți ca un „pion pe tabla de joc” – cineva care poate fi mutat sau eliminat oricând.
Capcana „Zonei de confort” în suferință
Paradoxul este că această singurătate devine atât de cunoscută, încât atunci când cineva încearcă să se apropie de noi cu drag sau acceptare, intrăm în alertă. Ne este teamă de „nou”, de faptul că am putea fi plăcuți, pentru că asta ne-ar face vulnerabili.
A te elibera de acest sentiment înseamnă să înțelegi că:
Singurătatea de acum este o ecou al trecutului, nu o realitate a prezentului.
Nu mai ești pionul nimănui. Ca adult, tu alegi cine stă la masa ta.
E sigur să lași garda jos. Cei care te prețuiesc nu au nevoie de perfecțiunea ta, ci de prezența ta.

Tu te-ai simțit vreodată singur într-o încăpere plină de oameni? Te-ai întrebat vreodată dacă e o realitate sau o „haină veche” pe care ai învățat să o porți?
, ,

30/03/2026

Ți s-a întâmplat vreodată ca partenerul să intre în casă tăcut, colegii să șoptească pe hol sau șeful să convoace o ședință neașteptată, iar tu să intri instantaneu „în criză”?
„Oare ce am făcut?”, „Are legătură cu munca mea?”, „Am zis ceva greșit?”, „I-am deranjat?”
Acesta este momentul în care mintea noastră cade în capcana unei distorsiuni cognitive numită personalizare.
Ce se întâmplă în creierul tău?
Atunci când interpretăm tăcerea sau proasta dispoziție a cuiva ca fiind un atac direct la adresa noastră, corpul reacționează:
Apare o stare de anxietate și disconfort. Intri „în gardă” și ridici scutul. Te pregătești de apărare sau de luptă (agresivitate defensivă).
Însă, de cele mai multe ori, scenariile catastrofice sunt doar în mintea noastră. În realitate : partenerul a avut doar o zi grea la muncă, seful vrea doar să anunțe un bonus sau o schimbare tehnică.
Astfel că, data viitoare când simți că ridici scutul, oprește-te și respiră. Încearcă să cauți motive „PRO” și „CONTRA” ideii că tu ești cauza.
Întreabă-te: „Este aceasta o certitudine sau doar o proiecție a fricii mele?”
Eliberarea începe atunci când înțelegi că nu ești tu soarele în jurul căruia se învârt dramele celorlalți. Uneori, ploaia pur și simplu cade, iar tu nu ești cel care a adus norii.

20/02/2026

Dacă pui limite sănătoase, oamenii se pot îndepărta!
Pune-le oricum.
Dacă ești fericita, oamenii pot fi geloși!
Fii fericită, oricum.
Dacă vrei să oferi, oamenii pot uita să îți dea!
Oferă oricum!
Când spui nu, poți deranja!
Spune, nu! Oricum.

Construiește, iubește, fii fericit, ORICUM!

Tu în ce variantă a lui, ORICUM ești azi?

19/02/2026

„Fă cm știi tu” = Abandon.
„Descurcă-te” = Lipsă de asumare.
„Nu mai merge, caută tu soluții” = Pasarea responsabilității.

O relație nu este un loc unde înveți cât de mult poți să duci singură. Este locul unde greul se împarte la doi. Punct.

Distribuie dacă și tu crezi că „Acasă” înseamnă PREZENȚĂ, nu doar coabitare!

07/01/2026

„Dacă aș fi știut mai multe...”
„Dacă aș fi ales altceva...”
„Dacă aveam mai multă grijă...”
E atât de ușor să ne pierdem în acest „dacă”. Dar adevărul e că, dacă astăzi vedem lucrurile diferit, e doar pentru că între timp am crescut.
Faptul că acum ai alte concluzii înseamnă că ai muncit cu tine. Înseamnă că ești o altă persoană față de cea de acum un an sau chiar de acum o lună. 🌿
Ce-ar fi să înlocuim regretul cu puțină blândețe?
✨ În loc de „Dacă aș fi știut”, să spunem: „Sunt recunoscătoare pentru ce am învățat pe parcurs.”
✨ În loc de „Dacă mă îngrijeam mai mult”, să spunem: „Mă bucur că am început să fac asta acum. Sunt importantă pentru mine.”
✨ În loc de „Dacă decideam altfel”, să spunem: „Fără acea experiență, nu aș fi fost omul de azi.”
Până la urmă, fiecare greșeală de atunci a fost o cărămidă la cine suntem acum. Iar acum suntem bine. ✨

24/11/2025

Ai senzația că viața ta e o cameră mică, deși ai un univers întreg la dispoziție?

Când suntem epuizați sau copleșiți, mintea face economie de energie. Alegem rutina strictă pentru siguranță și ne concentrăm doar pe următoarea sarcină (pilotul automat). Astfel lumea se micșorează la un set de obligații și frici. Nu mai vedem peisajul, doar obstacolul din fața noastră. E ca și cm ai trăi la rezoluție mică, cu culori șterse.

Ce poți face? Nu trebuie să schimbi totul, ci să creezi micile fisuri prin care să intre aerul:
-fii spectatorul emoțiilor tale, doar simte-le, trăiește-le
-schimba traseul spre munca, fa o plimbare fără destinație, ascultă o melodie nouă, sună o persoană care nu se așteaptă
-da-ți voie sa simți tristețea dintr-un film, emoția care te mișcă dintr-o melodie

Nu uita, nu ești defect. Ai nevoie doar să-ți amintești că ai frâna apăsată, nu că drumul s-a terminat.

Ce mică rutină poți "sparge" azi?

21/11/2025

Psihoterapeutul nu este doar o "salvare", ci o formă de igienă mentală esențială. E ca mersul la dentist: te duci periodic la un control și un detartraj ca să nu ajungi la extracții dureroase mai târziu. Sau ca mersul la sală: te antrenezi ca să te simți puternic și flexibil în viața de zi cu zi, nu doar când trebuie să muți mobila.

Terapia e spațiul ăla sigur – poate singurul din săptămâna ta – unde poți să dai jos măștile sociale, unde înțelegi de ce reacționezi cm reacționezi și unde înveți să-ți gestionezi mintea, în loc să o lași pe ea să te conducă pe pilot automat.

Una dintre metodele mele preferate de lucru în cabinet, pentru că este incredibil de practică și orientată spre soluții, este Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală (TCC).

Sună academic, dar principiul de bază pe care îl aplicăm în ședințe e foarte "pe bune": Nu situațiile în sine ne provoacă suferința, ci modul în care noi INTERPRETĂM acele situații.

Avem tendința să credem tot ce ne trece prin cap. Tcc-ul ne învață că gândurile nu sunt neapărat fapte. Sunt doar... gânduri. Adesea, ele sunt automate, negative și distorsionate (le numim "erori de gândire"). Aceste gânduri ne dictează emoțiile, iar emoțiile ne dictează comportamentul. E un cerc vicios pe care îl văd zilnic.

Hai să vă arăt concret cm lucrăm cu psihoterapia cognitiv comportamentală, printr-o situație ipotetică :

Imaginează-ți că e vineri, ora 16:30. Ești cu gândul la weekend. Primești un e-mail scurt și vag de la șeful tău: "Popescu, trebuie să discutăm puțin luni dimineață la prima oră. Treci pe la mine."

Ce se întâmplă adesea FĂRĂ uneltele din terapie (Cercul vicios):
Gândul automat (interpretarea catastrofică): „Aoleu! Gata. M-a prins. Sigur am greșit ceva grav la proiectul de săptămâna trecută. O să mă certe rău de tot sau, mai rău, mă dă afară. Ce mă fac cu ratele? Sunt incompetent și acum o să vadă toți.”
Emoția: Panică instantanee, nod în stomac, anxietate la cote maxime, poate chiar rușine.
Comportamentul: Weekendul e ruinat. Ești absent sau irascibil cu familia. Nu te poți relaxa. Poate începi să verifici obsesiv munca de acasă, încercând să găsești "greșeala" înainte de luni.

Cum abordăm situația CU uneltele TCC învățate în cabinet:

În terapie, învățăm să prindem gândul ăla automat ("Mă dă afară") înainte să ne inunde emoțional și să-l punem "sub lupă". Te învăț să fii propriul tău avocat al apărării și să ceri dovezi.

Gândul reevaluat (mai realist): „Ok, e-mailul e vag și e normal să simt o oarecare neliniște. Dar STOP. Am vreo dovadă CONCRETĂ acum, vineri la 16:30, că mă dă afară? Nu. Există și alte explicații? Da. Poate vrea să-mi de un task nou. Poate e o ședință de rutină. Chiar dacă am greșit ceva, e o catastrofă sau e o problemă rezolvabilă? De obicei, e rezolvabilă.”

Emoția: O ușoară îngrijorare sau curiozitate (care sunt perfect umane și gestionabile!), dar nu panică paralizantă.

Comportamentul: Îți spui: „Nu pot rezolva nimic acum. Mă voi ocupa de asta luni, cu mintea limpede”. Închizi laptopul și te bucuri de timpul tău liber.

Asta facem noi la terapie. Nu te transformăm într-un robot insensibil "care gândește pozitiv tot timpul", ci te ajutăm să identifici scenariile catastrofice inutile care rulează în fundal și să le dezamorsezi cu logică și realism.

Îți dă controlul înapoi asupra propriei minți.

Terapia e o investiție în calitatea vieții tale.

Dacă te regăsești în primul scenariu mai des decât ți-ai dori, poate e momentul să vorbim.

Voi cm gestionați astfel de momente de incertitudine?

19/11/2025

Știi senzația aia? Ești într-o situație nașpa – la muncă, într-o relație, sau pur și simplu cu tine – și te doare, dar tot stai pe loc. Ești blocat, prins ca într-o plasă.

Ne place să spunem: "nu am ce să fac", "sper să se rezolve", "așa e soarta". Dar, de fapt, ce nu realizezi e că... a nu schimba nimic e tot o decizie! 🤯

Când stai și aștepți, alegi să trăiești exact așa. Alegi stresul, nemulțumirea, inerția. Alegi ca durerea de azi să fie și durerea de mâine.

E greu să ne dăm seama, pentru că a face primul pas e de multe ori mai înfricoșător decât să stai în locul unde te-ai obișnuit cu răul.

Dar știi ce? Inima ta știe că meriți un upgrade.

Cel mai tare act de curaj nu e să te lupți cu toată lumea, ci să te oprești, să tragi aer în piept și să zici: "Gata! Chiar dacă tremur de frică, aleg să ies de aici."

Fii curajos! Alege să schimbi. 💖

Psihoterapeut Ancuța Iftene

10/04/2026

08/04/2026

06/04/2026

03/04/2026

31/03/2026

30/03/2026

20/02/2026

19/02/2026

07/01/2026

24/11/2025

21/11/2025

19/11/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category