21/09/2025
În urmă cu două săptămâni ne-am bucurat de vacanță. 🕶️ 📸
Am pornit pe urmele raliului Paris–Dakar 🏁prin deșertul Sahara ☀️ și am ajuns până la decorurile de lângă Tataouine, unde Star Wars a prins viață. Recuzita este și astăzi acolo, conservată în timp, ca și cm filmul abia s-ar fi turnat. 🎥
Deșertul ne-a reamintit o lecție simplă și dură: berberii, oameni ai nisipului și ai vântului, nu sunt îmbătrâniți de ani, ci de soare. Chipurile lor, ascunse fără excepție sub turbane, dezvăluie la popasurile din oaze 🏝️ urmele razelor UV și ale deshidratării.
Noi am început ziua sub protecția răsăritului, la puțin după ora 4 dimineața, când lumina e blândă și căldura plăcută.
🐪 🐪 Iar Mișu și Osman, cămilele noastre pentru o zi, au fost cuminți și fericite: e ziua 8 și știu că vor primi apă . 💦
Recunoaștem, am avut chiar și o scurtă discuție despre cm le-am putea lua cu noi acasă. Am decis repede că locul lor este aici, în deșert, și am plecat cu promisiunea că ne vom întoarce cândva.