29/03/2026
Incep cu "f.grea experienta!". Am vrut sa renunt....cine ma cunoaste stie ca nu ma caracterizeaza...ca de obicei merg inainte, cu hotarare. De data asta Maria mea a fost maestrul meu, prin replica: " mi am dat seama ca nu mi place facultatea din anul 1, dar am dus o pana la capat, timp de 4 ani". N am mai avut nicio sansa sa gasesc drumul de intoarcere, asa ca am mers inainte timp de 5 zile, cu rucsacul in spate, fara porter, fara ghid. Eu si gandurile mele, eu si pasii mei. Numaram respiratiile, imi aminteam cm ii incurajam eu pe cei din jurul meu ca pot, sa inspire pe nas fara graba si sa expire mai lent si mai lung, pe nas sau pe gura. Ploaia a fost una din marile provocari! Am ales partea a 2a a lui martie pt.a face niste economie la bani...doar la asta ma gandeam... poate in aprilie, cand e sezonul de varf, ar fi fost uscat... In acelasi timp stiu ca ar fi fost mult mai aglomerat, ceea ce poate incurca la cazare...
Ploaia ne uda bocancii, care teoretic erau waterproof, dar nu faceau fața, iar cand ne opream nu aveam unde sa i uscam. Unele lodge uri au niste incalzitoare sub masa, pe care le porneau la liber sau contra cost, o ora, doua... dar bocancii tot u*i erau dimi. Am ales sa ne punem pungi de plastic peste sosete, ceea ce ne oferea un oarecare confort (cel putin psihic).
Cand urci, e totul ok, te incalzesti de la efortul depus, dar cand te opresti...incep balaurii sa si faca aparitia :))
A 2 provocare a fost durerea de cap (nici asta nu ma caracterizeaza in viata de zi cu zi) de la 3700 metri. Am aflat ca e simptom de rau de altitudine. Si da, respiratia devenea mai greoaie. Am ales sa ramanem la 3700m peste noapte, sa se mai acomodeze corpul cu altitudinea. In timpul noptii a inceput sa mi curga nasul - eram sigura ca raceala si a facut aparitia, dar, surpriza, dimi eram bine. Si asa am aflat ca si curegerea nasului este tot un simptom de rau de altitudine.
Sincera sa fiu, probabil m am dus prea sigura pe mine (ego!), gandind ca eu stiu tehnici de respiratie si o reglez din asta. Ciuciu/bullsheet! Nimic nu a functionat! Drumul de la 3700m la 4130m mi s a parut cel mai usor din tot traseul. Aproximativ 2 ore de urcare blanda 🙏
Am ajuns relativ devreme la ultima cazare, ABC (Annapurna Base Camp), deci trebuia sa ne umplem ziua cu ceva (sus, zero incalzire, zero semnal wi fi, zero incarcare telefon). Am baut apa calda si ceaiuri la greu....macar interiorul sa fie caldut. Erau aproximativ - 6/-7 grade ziua si spre -10 grade noaptea. Frigggg ❄️❄️❄️
Nu va mai zic de momentele de facut p**i, spalat pe dinti, pe maini....
Dar a trecut repede ziua - am povestit, am jucat carti, mima, jocuri de memorie...am ras mult! Ajuta energia oamenilor care trec prin aceleasi experiente ca si tine.
Dar a venit noaptea - ne am retras relativ devreme, ca in fiecare seara. In timpul noptii am fost la un pas sa ma apuce panica (f.rar mi s a intamplat in viata asta, de fapt chiar deloc). Simteam cm nu mi se oxigeneaza creierul, respiram greu. Am zis in soapta: "Maria, tu respiri greu?"
Mi a raspuns ca da! M am mai linistit un pic, am depasit momentul de panica, am stat cu ochii inchisi si atentia pe respiratie. O durere de cap cumplita s a reinstalat + curegerea nasului. La un moment dat Maria ma intreaba la ce ma gandesc. I am raspuns spontan: "la palmierii lui tati". Am ras amandoua cu pofta! Habar n am cat si daca am dormit - probabil ca da, dar tare m am bucurat cand a sunat ceasul la 5.00 si am realizat ca am depasit noaptea! 🙏
Rasaritul soarelui si claritatea aerului au fost magice! Momentul pentru care am facut tot acest efort a fost perfect si sunt foarte recunoascatoare pentru darul primit! Doua zile in urma nu a fost vizibilitate deloc, deci exista si acest risc, sa nu te bucuri de frumusetea locului...
La micul dejun am aflat ca majoritatea au avut dificultati de respiratie in timpul noptii, 91/92 grad de oxigenare spuneau cei care aveau ceasuri/aplicatii si au verificat masuratorile.
Acum, in timp ce scriu, fiind la Bhaktapur, intr un hotelas curat, cu apa calda (fierbinte!), Maria a primit pe Insta de la unul din partenerii de calatorie o stire prin care aflam ca a avut loc un incendiu sus, la Annapurna Base Camp. Orice este posibil....
Frumusetile de care m am bucurat vi le am aratat si voua, acum v am expus si emotiile traite... finalul este cel care imbogateste, atat psihic cat si sufleteste! Iar faptul ca am trait toata aceasta experienta cu fiica mea, face sa fie cea mai hranitoare poveste din viata mea. Si da, repet, cea mai grea!
Inca nu mi am revenit... gambele dor intr un mare fel, cu tot rasfatul de la Jiva Spa din Pokhara, unde am savurat un masaj ayurvedic pt.trekkersi.
Pokhara este un oras tare frumos, seamana cu Piatra Neamt prin prisma naturii, cu un lac si inconjurat de munti. Ar mai fi mers o noapte aici, dar am ales sa luam un bus de noapte pentru a ajunge in Khatmandu, sa ne recuperam bagajul lasat, apoi sa ne continuam drumul spre Bhaktapur, un orasel istoric fascinant, complet diferit, cu multe temple, construit acum mai bine de 1000 ani si f.bine conservat.
D**a ce am asezat cuvintele in scris parca m am mai usurat...imi vine sa ma gandesc deja la urmatoarea provocare :))
Namaste!
P.S. pe traseu toata lumea se saluta cu Namaste, ceea ce mi a placut mult 🙏. Namaste se traduce ca: "lumina din mine vede si onoreaza lumina din tine!"
Lumina/pacea/iubirea/bucuria/bunatatea/blandetea...oricare atribut poate si utilizat
