03/03/2026
Stabilitatea primară a unui implant dentar reprezintă stabilitatea mecanică imediată, obținută prin ancorarea în os în momentul inserării.
Aceasta este esențială mai ales când discutăm despre încărcare imediată sau protocoale de tip full-arch.
👉 Cea mai simplă metodă utilizată clinic este măsurarea cuplului de inserare (insertion torque). Valorile se măsoară în Ncm (Newton centimetri) în timpul inserării implantului.
▪️Valori orientative:
< 20 Ncm – stabilitate scăzută, risc pentru încărcare imediată.
25–35 Ncm – stabilitate bună pentru protocol clasic.
≥ 35–45 Ncm – stabilitate foarte bună, potrivită pentru încărcare imediată.
Singura limitare a acestei măsurări este faptul că nu oferă informații despre micro-mobilitate în timp sau despre calitatea biologică a osteointegrării.
👉A doua metodă utilizată clinic este analiza frecvenței de rezonanță, situație în care sunt utiliate dispozitive (precum Osstell) care măsoară stabilitatea prin vibrație controlată.
▪️Valori orientative:
< 55 ISQ – stabilitate redusă.
60–70 ISQ – stabilitate bună.
70 ISQ – stabilitate foarte bună.
Avantajul major al acestei metode este că permite monitorizarea evoluției stabilității în timp (de la stabilitate primară la cea secundară). De asemenea, analiza frecvenței de rezonanță este metoda preferată în protocoalele moderne de încărcare imediată.
Măsurarea stabilității unui implant mai poate fi obținută indirect și prin evaluarea calității osoase.
În trecut se mai folosea și o metodă empirică numită testul de percuție. Practic, stabilitatea era estimată prin tipul de sunet emis la atingere respectiv clar și metalic - stabilitate bună sau sunet surd - stabilitate scăzută.
———————————————————
🌐 drmateirugina.ro
📞 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝗮𝗿𝗶 𝘁𝗲𝗹𝗲𝗳𝗼𝗻𝗶𝗰𝗲: 0749 55 77 99
📍 𝗔𝗱𝗿𝗲𝘀𝗮: Bl. Traian, nr.11, Bloc A1, parter