Psiholog Delia Răducă

Psiholog Delia Răducă Cabinet de psihologie specializat in evaluare si consiliere psihologica si dezvoltare personala a copilului, adultului, familiei si cuplului. Psih.

Popa Delia Mihaela: psiholog, consilier psihologic. Specializată în evaluarea și consilierea experiențială a
copilului, adultului, cuplului, familiei și dezvoltare de grup. Cod personal acreditat de Colegiul Psihologilor din România:
09927
Studii și experiență:
• Licențiată la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, 2005-2008
• Studii postuniversitare în cadrul SPER, formare în consilierea experiențială a unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie, actual continuă formarea pentru etapa de psihoterapie (2008-2011).
• Participare în cadrul unei game largi de workshopuri(”Identitatea sexuala asteptata in perioada prenatala. Ce trebuie sa stim inainte de adeveni parinti",
"Origami si transformare-lucru unificator in grup", "Conexiunea creativa-experienta unificatoare" etc)
• Participarea la conferinta nationala de psihoterapie experientiala si dezvoltare personala unificatoare-Bucuresti 11-12 februarie 2011
• Coordonator al Cabinetului Individual de Psihologie Delia Mihaela Popa.
• Membră a Colegiului Psihologilor din România
• Membră a Societății de Psihoterapie Experiențială din Romînia
• Membră a Asociației Psihologilor din România

Proiecte in derulare:
Dezvoltare personala pentru parinti si copii in cadrul gradinitei Altina
Proiecte in derulare:
Dezvoltare personala pentru parinti si copii in cadrul clinicii Teddy Care


Ma ocup de:
Copii si adolescenti cu probleme de adaptare sau insucces scolar. Divort, relatii extraconjugale, avorturi.. Dependenta de alcool, droguri si jocuri de noroc. Victimele violentei domestice si a familiilor dezorganizate. Stress postrtraumatic, abuz fizic, psihic,victimele traficului de carne vie. Natalitate , perioada prenatala si postnatala. Relatii nesatisfacatoare si disfunctionale cu partenera/partenerul. Probleme sexuale, infertilitate, ipotenta. Divergente de opinii intre generatii. Descoperirea potentialului si consolidarea personalitatii. Stima de sine scazuta si frica de ceva anume. Obezitate si handicap fizic. Probleme de comunicare, adaptare si integrare la locul de munca. Anxietate, depresie , tulburari de comportament, tentative de suicid. Pierderea cuiva drag, perioade de doliu si acceptarea situatiilor dificile. Pierderea locului de munca, examene de admitere. Pensionarea si greutatile varstei a treia.

Sunt subiecte despre care vorbim greu.Pentru că ne apasă. Pentru că ne e teamă să nu greșim. Pentru că uneori nici nu șt...
13/02/2026

Sunt subiecte despre care vorbim greu.
Pentru că ne apasă. Pentru că ne e teamă să nu greșim. Pentru că uneori nici nu știm de unde să începem.

Alimentația copiilor e unul dintre ele.
Poate ai un copil care mănâncă pe fond emoțional. Poate evită mesele sau, dimpotrivă, mănâncă haotic. Poate mănâncă în fața televizorului – că doar așa mânca de când era mic…
Te înțelegem, nu e ușor să hrănești un copil mofturos sau foarte selectiv.

Am ales mereu să vorbim deschis despre subiecte care pentru mulți rămân grele, încărcate de rușine sau vinovăție. Am făcut-o în trecut alături de echipa Din grijă pentru copii și o facem din nou acum.

Vreau să vă povestesc despre un proiect pe care comunitatea noastră îl susține, un proiect făcut cu mult respect pentru copii și părinți, fără rușine, fără expunere, fără soluții magice.

„Mic cu mic se face MARE" este un program de intervenție psiho-nutrițională pentru copiii care se confruntă cu obezitate sau exces ponderal – și pentru familiile lor.

Nu vorbim aici despre diete.
Ci despre a înțelege ce stă în spatele obiceiurilor care s-au instalat încet, zi de zi.
Despre mâncatul emoțional, despre presiune, despre plictiseală. Despre relația cu farfuria, dar și cu ceea ce o înconjoară: emoțiile, dinamica din familie, ritmul zilnic.

Programul este condus de medici și specialiști care lucrează cu copilul și părintele împreună – pentru că schimbarea nu se întâmplă în cabinetul unui psiholog sau nutriționist, ci acasă, la masă, în viața de zi cu zi.

De ce contează?
Până la 80% dintre copiii cu obezitate vor rămâne adulți cu obezitate dacă nu se intervine timpuriu. Iar impactul nu e doar fizic – e vorba despre stima de sine, despre izolare socială, despre cm se construiește copilul pentru viața de adult.

Cum funcționează?
8 ateliere pe parcursul anului, fiecare dedicat unui grup nou de copii și părinți.

Fiecare parcurs include: o întâlnire fizică copil-părinte, o sesiune online de ghidare și o comunitate dedicată cu monitorizare lunară.

‼️E foarte important de menționat: acest program nu presupune costuri din partea părinților.

Primul atelier are loc chiar săptămâna viitoare.
📅 Joi, 19 februarie
🕕 18:00 – 20:00
📍 Hotel Sheraton, București

Vă las la subsol pagina întregului program să citiți pe îndelete, să vedeți ce medici și ce echipă cordonează acest proiect îndrăzneț și, bineînțeles, să vă înscrieți.

Dacă vă regăsiți sau cunoașteți familii pentru care asta ar conta, fiți generoși și dați mai departe. Ajută, de asemenea, și orice reacție sau comentariu pentru ca vestea acestui program să ajungă la cei care chiar au nevoie de el.

Susținem cu bucurie și speranță programul „mic cu mic se face mare”, ajută-ne și tu dacă simți că e util.

09/02/2026

Dragii mei, ca psiholog, vă spun lucrurilor pe nume:

În ultimii 15 ani, am văzut prea mulți copii care au avut regrete maxime că au început să consume și să se distreze la un bal, cu un anturaj negativ, influențați de "prieteni", iar ulterior au devenit dependenți de alcool și droguri.

Am văzut prea mulți părinți care au avut regrete că au fost "prea buni și permisivi " cu copiii lor, unii ajungând la psihiatrie, alții la Penitenciarul Aiud sau Craiova.

Un copil de 13–14 ani nu are ce căuta toată noaptea la un „bal” unde se bea alcool, se fumează, se dau bani pe dedicații pe manele, vin raperii care glorifică înjurăturile, sexismul, excesele, violența și ilegalitățile.

Vă spun clar: asta NU e distracție. Asta e pericol, iar dacă îi lăsăm, suntem complici.

1. Alcoolul și tutunul le fură copilăria. Ce pare „cool” azi le poate ruina sănătatea fizică și emoțională pentru ani întregi. Să începi să consumi de la 12, 13, 14,15 ani e o mare problemă!
Astăzi, mai mult ca oricând lucrez cu adolescenți DEPENDENȚI DE ALCOOL, TUTUN SI DROGURI.
Copii de 16 ani care au cel puțin 5,6 ani de consum constant.

2.Valorile greșite se învață rapid. Banii, excesele, muzica care glorifică ilegalitatea devin modele. Pentru ei, devin „normale”.
Școala nu mai reprezintă o valoare. Sibiul e plin de droguri.
In comentariile de astăzi, părinții au avut replici de tipul " ce doreai să le cânte Irina Loghin". Tăticule, intre Irina Loghin și manelistul Lele sunt 65 de carieră artistică, nu mai vorbim de calitatea muzicală.

3.Siguranța lor este în pericol real. Aglomerare, alcool, fumat, influențe toxice – copiii nu au puterea să se apere. Totul poate degenera într-o clipă. Si noi stăm acasă pe Facebook sau Netflix sau dormim.
Cum poți dormi la 3 dimineața când stii unde ți-ai lăsat minorul și cand el vine rupt de beat la zorii zilei ?
Asta numești iubire? Sau educație ?

4. Părinți, treziți-vă:
Când minorii sunt expuși la alcool, tutun și excese e vorba de maximă iresponsabilitate.
Ce pare distractiv astăzi poate lăsa cicatrici emoționale și fizice pentru tot restul vieții.

5. Ce dacă ei insistă să meargă. Si copiii mici insistă să se joace cu focul si totuși nu ii lăsăm.
Dacă nu permitem unui minor să conducă o mașină pentru că este ilegal si își pune viața în pericol, de ce i-am permite să consume alcool, să fumeze și să fie participant la spectacolele cu maneliști și raperi infractori ?!
De la 18 ani, ești liber băiete, dar până atunci am obligația să te educ.

6. Copiii noștri merită siguranță, limite și iubire, nu tutun, alcool și modele toxice.

Și adevărul care doare: tu, ca părinte, ai obligația legală și morală să le conduci viața, nu doar să fii prietenul lor.

7.Fii adultul responsabil. Fii reperul lor. Înainte de muzică, înainte de distracție, înainte de orice „cool”, vine grija ta. Protecția ta. Viața lor.
Nu aștepta să fie prea târziu. Fii părintele care le salvează copilăria.

Mihai Copaceanu

Eu cred ca merita să mergi la terapie de cuplu chiar și atunci când simți că „problema” e mai mult la partener. Știu cât...
05/02/2026

Eu cred ca merita să mergi la terapie de cuplu chiar și atunci când simți că „problema” e mai mult la partener. Știu cât de tentant e să spui: „El/ea trebuie să meargă la terapie, nu eu”. Dar realitatea e că, relația voastră are nevoie de terapie, într-o relație, nu trăim unul lângă altul, ci unul în celălalt, emoțional vorbind.

Adevărul e că orice relație funcționează ca un sistem. Chiar dacă unul rănește mai mult, celălalt reacționează într-un fel, se închide, critică, evită, se apără… și așa se creează un cerc. Nu pentru că cineva e „defect”, ci pentru că doi oameni cu răni diferite se activează reciproc. Terapia de cuplu nu e despre a arăta cu degetul, ci despre a înțelege dansul dintre voi. Iar când vezi dansul, poți să-l schimbi. Când vezi doar „vina”, rămâi blocat.

Și mai e ceva foarte important: de multe ori, partenerul care pare „mai problematic” e, de fapt, cel care suferă foarte tare pe interior. Doar că durerea lui iese la suprafață sub formă de furie, control, critică, retragere… comportamente care rănesc. Dacă merge singur la terapie, da, poate înțelege ce i se întâmplă. Dar dacă durerea lui nu e văzută și de tine, tu poți rămâne în poziția de judecată.

În terapia de cuplu se întâmplă ceva foarte puternic: începi să vezi durerea din spatele comportamentului, nu doar comportamentul. Și când vezi durerea, e mult mai greu să critici. Începe să apară empatia. Iar empatia schimbă tot. Pentru că nu ne vindecă faptul că cineva „are dreptate”, ci faptul că ne simțim înțeleși și văzuți.

Terapia de cuplu nu e despre „a-l repara pe celălalt”. E despre a crea un spațiu în care relația însăși se poate vindeca. Unde învățați să vorbiți fără să vă răniți, să vă ascultați fără să vă apărați și să fiți de aceeași parte, nu în tabere diferite.

Așa că, chiar dacă pare că unul duce greul problemei, mersul împreună spune ceva profund: „Nu renunț la noi. Vreau să înțeleg, nu doar să am dreptate.”
Și de aici încep, de obicei, schimbările reale.

22/01/2026

🕯️ Când copiii rănesc alți copii – despre ce nu vrem să vorbim

În fața unei tragedii în care un copil este ucis de alți copii, prima reacție este șocul, furia și întrebarea: „Cum au putut?”
Ca psiholog, știu că această întrebare ascunde una mai dureroasă:
„Ce s-a rupt atât de profund în acești copii?”

Copiii nu se nasc violenți.
Violența este, adesea, limbajul disperării învățate.

Mulți copii cresc:
- în abuz fizic sau verbal trăit repetat,
– umilire, frică, amenințare ca mod de educație,
– părinți prinși în dependențe de alcool, substanțe, jocuri
– medii familiale instabile, imprevizibile, haotice
– fără a fi văzuți
– fără a fi auziți
– fără ca emoțiile lor să conteze
– fără un adult care să poată conține frica, furia, rușinea, durerea

Un copil care este lovit, strigat, terorizat sau ignorat învață un lucru profund:
👉 lumea nu este sigură
👉 relațiile sunt periculoase
👉 puterea înseamnă control și forță

Neglijarea emoțională nu lasă vânătăi vizibile, dar lasă rupturi interne.
Un copil căruia i se spune constant „exagerezi”, „nu e mare lucru”, „descurcă-te”, „nu am timp” învață că suferința lui nu contează.
Iar când durerea nu este recunoscută, ea se transformă.

👉 În furie.
👉 În disociere.
👉 În comportamente extreme.

Ruptura copil–părinte nu apare brusc.
Ea se construiește în timp, prin absență emoțională, prin lipsa de dialog, prin relații în care copilul este hrănit material, dar înfometat emoțional.

A vorbi despre aceste lucruri nu înseamnă a scuza crima.
Înseamnă a înțelege pentru a preveni.

Dacă vrem mai puțină violență, trebuie să vorbim mai mult despre:
– atașament
– reglare emoțională
– nevoile reale ale copiilor
– relația ca spațiu de siguranță

Copiii au nevoie de limite, dar și de legătură.
De reguli, dar și de prezență emoțională.
De adulți care nu doar controlează comportamente, ci văd suferința din spate.

Această tragedie nu este doar despre „niște copii răi”.
Este despre copii care au crescut in disperare, fără să fie ținuți emoțional.

🖤 Prevenția începe acasă.
🖤 Și continuă în fiecare relație adult–copil.

21/01/2026

8 Mituri despre medicația psihiatrică care-i țin pe oameni departe de ajutorul de care au nevoie

1. Mit: „Odată ce începi să iei medicamente, nu vei putea să te oprești niciodată.”

Adevăr: Tratamentul nu înseamnă o condamnare pe viață. Medicația psihiatrică este un ajutor flexibil, adaptat nevoilor tale, pentru a-ți păstra sănătatea mintală pe termen lung. Poate fi intens la început, în momentele de criză, dar pe măsură ce lucrurile se stabilizează, tratamentul poate fi redus sau chiar oprit. Unele situații necesită doar o perioadă scurtă de tratament, altele pot avea nevoie de o îngrijire mai constantă, la fel ca în cazul diabetului sau al hipertensiunii.
Cheia este dialogul deschis cu medicul tău și evaluările regulate, care te ajută să rămâi mereu pe drumul cel bun.

2 .Mit: „Medicația psihiatrică este doar pentru cei cu probleme grave.”

Adevăr: Medicamentele sunt utile atât pentru tulburările severe, cât și pentru cele moderate, cm ar fi anxietatea sau depresia, prevenind agravarea simptomelor și îmbunătățind calitatea vieții. Există afecțiuni considerate „ușoare,” cm ar fi o fobie care poate fi evitată sau anxietatea socială care îngreunează avansarea profesională. Aceste probleme pot fi gestionate prin psihoterapie, coaching sau expunere. Totuși, asocierea unui tratament psihiatric poate accelera apariția rezultatelor pozitive și le poate consolida. O abordare combinată – psihoterapie și tratament farmacologic – este ideală, indiferent de gravitatea problemei.

3. Mit: „Dacă iei medicamente, înseamnă că nu ești suficient de puternic pentru a-ți rezolva problemele singur.”

Adevăr: A accepta un tratament nu este un semn de slăbiciune, ci o decizie informată și curajoasă. Medicația este uninstrument care te ajută să îți recâștigi forța și claritatea. În multe cazuri, aceste probleme au cauze biologice, genetice, hormonale sau de mediu, care nu pot fi gestionate doar prin voință sau „gândire pozitivă.” Puterea reală constă în a recunoaște problema și a avea curajul să ceri ajutor.

4. Mit: „Medicamentele psihiatrice creează dependență, la fel ca drogurile.”

Adevăr: Majoritatea antidepresivelor și antipsihoticelor nu cauzează dependență, însă medicamente precum benzodiazepinele necesită utilizare controlată și pe termen scurt. Organismul se poate obișnui cu o substanță (de exemplu, cafea, zahăr, alcool sau medicamente), iar întreruperea bruscă poate provoca craving – o dorință intensă pentru substanță – și sindrom de sevraj. Renunțarea la medicamente precum antidepresivele sau benzodiazepinele trebuie făcută treptat și sub supravegherea medicului, pentru a permite o readaptare corectă a organismului.

5. Mit: „Toate medicamentele au efecte secundare intolerabile.”

Adevăr: Deși efectele secundare pot apărea, majoritatea sunt temporare și gestionabile. Un medic bun va personaliza tratamentul pentru a se potrivi nevoilor tale, deoarece efectele secundare variază de la un pacient la altul. Dozele pot necesita ajustări, iar uneori tratamentul trebuie schimbat. Comunicarea deschisă cu medicul este esențială pentru a găsi soluții, fie prin schimbarea tratamentului, fie prin strategii care să reducă efectele adverse și să crească beneficiile resimțite.

6. Mit: „Am încercat și eu, dar nu au avut nici un efect.”

Adevăr: Multe medicamente, cm ar fi antidepresivele, necesită câteva săptămâni pentru a-și face efectul complet. Răbdarea și comunicarea cu medicul sunt esențiale în procesul de ajustare a tratamentului. Pe de alta parte, uneori, tratamentul ajunge la un efect de platou, când s-au obținut rezultate pozitive, dar progresul suplimentar stagnează. În astfel de cazuri, o ajustare a tratamentului – fie prin adăugarea unei substanțe cu un mecanism de acțiune complementar, fie prin creșterea dozei medicamentului existent – poate aduce îmbunătățiri semnificative.

7. Mit: „Dacă merg la psihiatru, sigur o să-mi dea tratament medicamentos.”

Adevăr: Nu toate afecțiunile psihice necesită medicație. În multe cazuri, evaluarea poate duce la recomandări pentru psihoterapie sau alte forme de sprijin, fără a implica tratament medicamentos. Psihiatrul are rolul de a identifica situațiile care necesită imediat tratament, dar și de a recunoaște cazurile care pot fi gestionate exclusiv prin metode non-farmacologice. Tratamentul medicamentos este propus de un medic bun doar atunci când este cu adevărat necesar, în funcție de gravitatea și evoluția afecțiunii.

8. Mit: „Psihiatrii etichetează emoțiile drept boli psihice, nu pleci fără un diagnostic.”

Adevăr: Emoțiile fac parte din natura umană și sunt esențiale pentru experiența noastră de viață – ele nu sunt boli. Cu toate acestea, atunci când emoțiile devin copleșitoare, persistente sau interferează cu activitățile zilnice, pot semnala o tulburare care necesită atenție specializată. De exemplu, o tristețe profundă care durează săptămâni sau o anxietate constantă care te împiedică să te concentrezi la muncă pot fi semnale de alarmă.
Psihiatrul nu este acolo pentru a judeca ceea ce simți, ci pentru a te ajuta să înțelegi ce se întâmplă și să îți ofere soluții practice și eficiente pentru a-ți recâștiga echilibrul emoțional.

Să mergi la psihiatru atunci când ai nevoie este un act de grijă față de tine, la fel ca o vizită la orice alt medic. Stigma legată de sănătatea mintală este o relicvă a trecutului, o dovadă de gândire depășită, care nu își mai are locul într-o societate modernă. Un om informat și inteligent știe că sănătatea mintală este la fel de importantă ca cea fizică și că a cere ajutorul unui specialist este un pas matur și necesar pentru o viață mai bună.

Text: Dr. Călin Brîncuș, medic specialist psihiatru, Clinica The Mind

20/01/2026

Un dialog simplu, dar profund, intre o fiica si mama ei.

Este genul de conversație care apare atunci când un copil trece printr-un moment greu și are nevoie, mai mult decât de explicații, de un adult care să rămână aproape. Poate o vei citi din curiozitate. Poate o vei păstra pentru o zi în care copilul tău va veni spre tine cu inima frântă.
…………………..❤️❤️❤️
Am ajuns acasă și m-am dus direct în brațele mamei. Nu m-a întrebat nimic. M-a strâns tare și a așteptat. După un timp, am început să îi povestesc.
— Astăzi, la școală, Maria mi-a spus: „Nu mai ești prietena mea.”
Mama m-a ținut aproape.
— Ce ai simțit atunci? m-a întrebat încet.
— Mi s-a frânt inima și m-a durut foarte tare. Cred că s-a supărat pe mine pentru că am făcut ceva greșit, am spus eu.
Mama m-a strâns și mai tare.
— Nu ai făcut nimic greșit. Când o prietenie se schimbă, copiii cred adesea că ei sunt problema. Dar nu e așa. Uite, vreau să-ți spun ceva despre prietenii. Prieteniile sunt ca părțile unui copac.
— Cum adică? am întrebat.
— Unele prietenii sunt ca frunzele. Sunt frumoase, ne jucăm cu ele, ne bucurăm. Dar când se schimbă anotimpul sau vine o furtună, frunzele cad.
— Și dispar? am întrebat eu.
— Da, dispar. Și nu pentru că a fost ceva greșit cu tine. Așa sunt frunzele.
— Dar mai sunt și altele?
— Da. Sunt prietenii care sunt ca ramurile. Sunt mai puternice și țin mai mult. Te poți sprijini pe ele. Dar uneori, dacă e prea greu sau prea mult, se pot rupe.
Am stat puțin pe gânduri.
— Dar prietenii-rădăcini?
Mama a zâmbit.
— Prietenii-rădăcini sunt rari. Nu se văd mereu, dar sunt acolo în toate anotimpurile. Sunt lângă tine când îți merge bine și când îți e greu. Ei te țin în picioare.
— Atunci… prietena mea nu era o rădăcină?
— Poate că nu. Și e în regulă. Nu toate prieteniile sunt făcute să dureze pentru totdeauna. Frunzele și ramurile pot aduce bucurie, chiar dacă nu rămân.
— Deci nu e vina mea?
— Nu. Niciodată. Când o prietenie se rupe, nu înseamnă că tu ești problema. Înseamnă doar că relația aceea s-a schimbat.
M-am lipit mai tare de ea.
— O să mai am prieteni?
— Da, mi-a spus mama. Vei întâlni frunze, ramuri și, din când în când, câte o rădăcină. Iar până atunci, eu sunt aici. Și te iubesc exact așa cm ești.

❤️Către tine, părinte,
Prietenia atinge o nevoie fundamentală: apartenența. Când o legătură se rupe, copilul tău nu crede că relația s-a schimbat, ci că el este problema. Această metaforă îl ajută să facă diferența între pierderea unei relații și propria lui valoare.
Nu îl vei putea proteja mereu de aceste rupturi de prietenie, dar îl poți ajuta să le dea sens.

Preluata- Carmen Vieru

💞 Luna iubirii începe cu un gest conștientIubirea nu este doar ceea ce simți.Este ceea ce alegi să faci, zi de zi.Este g...
20/01/2026

💞 Luna iubirii începe cu un gest conștient

Iubirea nu este doar ceea ce simți.
Este ceea ce alegi să faci, zi de zi.
Este grijă, interes, sprijin.
Este felul în care rămâi prezent(ă), chiar și când e greu.

📅 Sâmbătă, 7 februarie, incepand cu ora 10 – Atelier pentru cupluri

Te invit să vă oferiți un timp doar pentru voi.
Un spațiu sigur, cald și relaxat în care să:
✨ înțelegeți ce are cu adevărat nevoie relația voastră
✨ învățați instrumente concrete care apropie
✨ descoperiți un nou limbaj al iubirii – al vostru

🤍 Adu-ți partenerul/partenera și veniți să creșteți împreună.

Te invit la un gest de iubire chiar acum:
Scrie în comentarii un lucru pe care îl apreciezi la partenerul/partenera ta
👥 Dă tag la 3 persoane care ar putea fi interesate
🔁 Și dă share – poate cineva are nevoie exact de acest mesaj

Iubirea se învață.
Iubirea se practică.
Iubirea se alege.

15/01/2026

De ce bărbații nu merg la terapie, când ar trebui să meargă și să fie bine!

1. În primul rând, există un stereotip atât de fix și de neclintit, aproape ca o dogmă, conform căruia bărbații nu au nevoie de ajutor, în special în domeniul sănătății mintale, pentru că ei sunt puternici și se pot descurca singuri.
Există un alt stereotip care îl susține pe primul și care sună așa: „dacă ceri ajutor, ești o persoană slabă”, iar bărbații, prin definiție, încă de mici, din copilărie, trebuie să fie puternici. „Fii bărbat” este un îndemn des auzit.
Însă tocmai aici este contrariul: a fi bărbat nu echivalează obligatoriu cu a fi puternic.
De mici, băieților li se spune că nu au voie să plângă: „cum să plângi, doar ești băiat mare”, iar el, săracul, nici nu a împlinit 6 ani.

2. Băieții și bărbații au dificultăți în a-și recunoaște și a-și exprima emoțiile, pentru că mult timp, pe parcursul copilăriei și adolescenței lor, au fost obligați să și le țină în frâu, să nu le exprime, să le țină ascunse și sub tensiune.
În adolescență, când nu mai pot, izbucnesc impulsiv și agresiv, țipă și urlă, devin violenți, pentru că nu au avut șansa să-și exprime anticipat și treptat furia și frustrarea, astfel încât acestea să nu ajungă la cote maxime.
„Bărbatu-miu nu a plâns niciodată, nici când i-a murit tatăl. E foarte puternic.” A plânge nu este un semn de slăbiciune.

3. Această bărbăție toxică face ca băieții, nici în relația cu părinții și nici ulterior, ca soți, să nu discute cu soțiile lor despre sufletul lor și, deci, să nu fie încurajați să solicite ajutor.
Datele arată că mai puțini bărbați solicită ajutor pentru probleme de sănătate mintală în comparație cu femeile, deși unele afecțiuni psihice sau cazurile de tentative de suicid sunt mult mai numeroase în rândul bărbaților.

4.
Un sondaj din 2023, realizat pe 1.600 de tați americani de Verywell Mind and Parents, a constatat că doar 56% se simt confortabili să-și exprime emoțiile.

5. În aceeași logică, bărbații nu cer ajutor nici pentru problemele de sănătate fizică.
Bărbații nu merg la medic pentru evaluări medicale regulate, controale și nici atunci când suferă de unele afecțiuni sau accidentări. De aceea, multe afecțiuni medicale s-ar fi putut rezolva dacă ar fi apelat la medic.
Un sondaj național a constatat că 72% dintre bărbați ar prefera să facă treburi casnice decât să meargă la medic (de exemplu, în cazul migrenelor). Iar atunci când ajung la medic, nu sunt deschiși în legătură cu problemele lor.

6. Depresia este cea mai mare problemă de sănătate mintală care afectează bărbații. Cu toate acestea, cercetările au arătat că bărbații prezintă un risc mai mare ca depresia lor să nu fie tratată și chiar să se agraveze, deoarece sunt mai puțin predispuși să caute ajutor pentru simptomele lor.
Schizofrenia este mai prezentă în rândul bărbaților, iar vârsta debutului este cu 3–5 ani mai devreme decât la femei.
Dependența de alcool și abuzul de substanțe sunt mai frecvente în rândul bărbaților, iar, din păcate, supradozele sunt mai frecvente tot în rândul lor. În final, suicidul este mai frecvent la bărbați, de 4 ori mai mult comparativ cu suicidul în rândul femeilor.

Care sunt soluțiile?

În ciuda terapiilor online, a unor aplicații și a creșterii confidențialității, eforturile noastre — și aici mă refer la mame, tați, partenere, surori — se pot concentra pe diminuarea stigmei și a rușinii legate de bărbații care apelează la psihoterapie.

Încurajarea și dialogul deschis sunt necesare.
În plus, să vedem cât mai mulți bărbați care recunosc și vorbesc deschis despre sănătatea mintală și care dau dovadă de o bună igienă mintală îi poate ajuta pe alți bărbați să se simtă mai puțin singuri în luptele lor și să fie mai predispuși să vorbească despre ceea ce experimentează.

În final, să învățăm să asociem masculinitatea cu capacitatea de a cere și de a primi ajutor, să îi ajutăm pe bărbați să își permită să fie vulnerabili și să ceară ajutor.

articol scris de Barbara Field si publicat de VeryWellMind in dec 2024.

15/01/2026

🕯️ Ziua lui Mihai Eminescu – un exercițiu de întoarcere spre sine

„Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.”

Eminescu ne vorbește, peste timp, despre un adevăr profund psihologic: nevoia de a ne retrage din zgomotul lumii pentru a ne reîntâlni cu noi înșine.
Într-o realitate grăbită, plină de stimuli și presiuni, a „te așeza deoparte” nu înseamnă izolare, ci conectare autentică cu sinele.

Psihoterapia este, adesea, exact acest spațiu: un loc sigur în care timpul încetinește, zgomotul se estompează, iar „vremea care vine și trece” capătă sens.

Astăzi, poate mai mult ca oricând, e un bun prilej să ne întrebăm:
Când a fost ultima dată când ne-am ascultat cu adevărat?

Address

Aleea Padurii, Bloc 1, Parter
Pitesti

Opening Hours

Monday 08:00 - 19:00
Tuesday 01:00 - 19:00
Wednesday 08:00 - 19:00
Thursday 01:00 - 18:00
Friday 01:00 - 17:00

Telephone

+40733857696

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Delia Răducă posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Delia Răducă:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category