Elena Raluca Vasile - Consultant parenting

Elena Raluca Vasile - Consultant parenting Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Elena Raluca Vasile - Consultant parenting, Psychotherapist, Ploiesti.

25/02/2026

Furia nu se gestionează cu logică, ci cu respirație. 🌬️

Când simți că „te pierzi”, aplică Secunda de Aur:

Stop.

Mâna pe piept.

Observă emoția fără să o judeci.

Fii blândă cu tine azi. Ai nevoie de reglare, nu de vinovăție.




De ce nu te poți opri din țipat, deși știi că nu e bine?Ai simțit vreodată cum, într-o fracțiune de secundă, sângele îți...
23/02/2026

De ce nu te poți opri din țipat, deși știi că nu e bine?

Ai simțit vreodată cum, într-o fracțiune de secundă, sângele îți urcă în obraji, inima începe să bată nebunește și simți un nod în gât sau o tensiune uriașă în piept?

În acea secundă, nu mai ești „mama calmă” care a citit zeci de cărți de parenting. Ești un om în stare de alertă maximă. Corpul tău a detectat un „pericol” (țipătul copilului, sfidarea, haosul) și a activat modul de supraviețuire.

Vestea bună? Autoreglarea nu începe în cap, ci în corp.
Logica și răbdarea nu mai funcționează când biologia ta crede că ești sub atac.

Iată cm poți începe acest „antrenament de fitness emoțional” în 3 pași:
1. Observarea - Senzorul de fum
Înainte ca vocea ta să se ridice, corpul tău a trimis deja semnale.
Primul pas este să identifici unde se simte furia:
• ai maxilarul încleștat?
• pumnii strânși?
• presiune în stomac?
Aceasta este „alerta”. Dacă o observi în primele secunde, ai o șansă să nu apeși butonul de „lansare”.

2. Numirea stării – Etichetarea
Spune-ți în gând sau cu voce tare: „ Observ că furia a preluat controlul.”
Folosirea verbului „a observa” te scoate automat din rolul de victimă a emoției și te pune în rolul de martor.

3. Pauza biologică – Siguranța
Creierul tău are nevoie de o dovadă fizică că ești în siguranță.
- O respirație lungă în care expirul e mai lung decât inspirul;
- un pahar cu apă rece sau pur și simplu:
- punerea mâinii pe piept îi comunică sistemului tău nervos: „E ok. Nu e un tigru în cameră, e doar un copil care are o perioadă grea.”

Să stai cu emoția ta în timp ce în cameră e haos este cel mai greu lucru de pe lume.

Dar este singura cale prin care copilul tău învață cm să gestioneze furtunile vieții.

Tu ce pas crezi că va fi cel mai greu de aplicat data viitoare când simți furia urcând?


Tu cm reactionezi cand simti ca e prea mult?Ieri am vorbit despre acele butoane invizibile care ne fac să ne pierdem cu...
20/02/2026

Tu cm reactionezi cand simti ca e prea mult?

Ieri am vorbit despre acele butoane invizibile care ne fac să ne pierdem cumpătul.

Astăzi, vreau să facem un exercițiu de sinceritate, pentru că fiecare dintre noi avem un mod diferit de a procesa presiunea.

Uneori, viața de mamă se simte ca un maraton alergat prin nisip mișcător. Și, oricât de mult ne-am dori să rămânem calme, vine acel moment în care paharul se umple.

Tu unde te regăsești mai des în acele momente?

🌋 Vulcanul: Reacționezi intens și zgomotos pe moment. Te descarci repede, dar apoi te lupți cu ecoul cuvintelor spuse la furie.

🧨 Oala sub presiune: Taci, înghiți, strângi din dinți și încerci să pari ok... până când o mică scânteie provoacă o explozie mult mai mare decât contextul.

Sinceritatea este primul pas spre autoreglare.
Eu le-am experimentat pe ambele, dar am învățat că niciuna nu trebuie să fie o sentință.

Lasă-mi un emoji în comentarii: 🌋 sau 🧨?
Hai să vedem că nu suntem singure în asta.”

De ce „explodezi” din lucruri mărunte? Despre butoane și declanșatoriAi pățit vreodată să explodezi pentru un pahar cu l...
19/02/2026

De ce „explodezi” din lucruri mărunte? Despre butoane și declanșatori

Ai pățit vreodată să explodezi pentru un pahar cu lapte vărsat pe covor…
și apoi să te simți vinovată toată ziua?

Să te auzi țipând și în același timp o voce în interiorul tău să spună:
„Iar am făcut-o. Nu voiam să reacționez așa.”

Adevărul este că, în momentele acelea, nu reacționezi la lapte.
Și nici la dezordine.

Reacționezi la un buton care a fost apăsat în tine.

Un declanșator emoțional este ca un buton invizibil.
Copilul tău îl apasă fără să știe.

Dar butonul nu a apărut azi. Era deja acolo.

Uneori e butonul controlului.
Dacă ai crescut într-o casă în care lucrurile trebuiau să fie „în ordine”, haosul te poate face să simți că pierzi siguranța.

Uneori e butonul fricii de judecată.
„Ce o să creadă lumea dacă face așa în magazin?”

Alteori e pur și simplu epuizarea.
Când ești deja stoarsă de energie, orice zgomot pare un atac direct la ultimul tău strop de răbdare.

În acea secundă, copilul tău nu mai pare un copil care explorează sau greșește.
Pare o amenințare la adresa liniștii tale.

Și reacționezi.
Eu am realizat ceva greu de acceptat:
nu fiica mea mă făcea să explodez.

Ea doar atingea frica mea de a pierde controlul.
Furia mea avea o poveste.
Nu începea cu ea. Începea cu mine.

De aceea e important să-ți cunoști declanșatorii.
Nu ca să te învinovățești.
Ci ca să înțelegi ce se activează în tine.

Pentru că nu poți schimba ceva ce nu vezi.
În momentul în care începi să recunoști „butonul”, se întâmplă ceva puternic:
nu mai ești complet la mâna reacțiilor tale.
Începi să alegi.

👉 În postarea următoare, vom vorbi despre pasul doi:
Ce facem concret în secunda în care simțim că butonul a fost apăsat?
Cum ne reglăm înainte să reacționăm?

Până atunci, te invit să te gândești la tine:
Care este comportamentul copilului tău care te aprinde cel mai repede?

Este dezordinea? Tonul? „NU”-ul spus răspicat? Ignorarea?
Acolo, cel mai probabil, se află un buton care merită înțeles.

Caută pe FacebookMeniul FacebookScurtăturile taleConfidenţialitate  · Condiţii de utilizare  · Publicitate  · Opţiuni pe...
17/02/2026

Caută pe Facebook
Meniul Facebook
Scurtăturile tale
Confidenţialitate · Condiţii de utilizare · Publicitate · Opţiuni pentru reclame · Module cookie ·
Acasă
Creează o postare
Stories
Postări din Flux
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Laura Gheorghica
26min
·
De astăzi voi avea o nouă mantră și fiecare video sau postare se va încheia cu ea:
“Ascultă-ți instinctul! Știe de ce!”
M-am săturat să aud “fetițele trebuie să”
“Femeile trebuie să”
E ok. Multe într-adevăr trebuie, dar haideți să echilibrăm balanța și cu “NU TREBUIE SĂ”.
În grupul LIMITS am avut o temă extrem de importantă (fiecare a făcut-o cm a vrut): îmbracă-te cu cele mai nasoale haine și du-te in mall sau imbracă-te o săptămână în același haine și du-te la birou.
Ce e în spatele acestui exercițiu?
Iesirea din CONFORMARE, validarea și rușinea
Deoarece aceasta este prima breșă pe care agresorii de orice fel o folosesc.
Vânază femei/fetițe care:
- sunt obișnuite să asculte autoritatea
- evită conflictele
- vor validare.
Fă ce trebuie dar exersează și ce nu trebuie! Doar așa poți decondiționa tot ce e pus în fața intuitiei tale.
Sunt multe dăți în care NU TREBUIE să urmezi regulie unei societăți care vrea cu orice preț supunerea.
Ascultă-ți instinctul! Știe de ce!
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Paul Melinte
Sponsorizat
·
🤫 Secretul PDF-ului care vinde: Nu le da informație gratis. Dă-le un motiv să plătească.… Vezi mai mult

0:00 / 2:10
FONDATORII.RO
De la vizitator la client în 2h.
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Facebook
Sponsorizat
Cereri de prietenie
Zile de naştere
Contacte
Conversaţii de grup
Creează o postare
Elena Raluca Vasile
Parentingul nu este despre „cum îl reparăm pe copil”, ci despre cm ne oglindim noi în el

În ianuarie am împlinit 8 ani de când sunt mamă.

Au fost 8 ani cu multă iubire. O iubire pe care nu o pot compara cu nimic din ce am trăit înainte.

Dar au fost și 8 ani cu îndoieli, vinovăție și întrebări apăsătoare:
„Fac bine?”
„Oare fac suficient pentru copilul meu?”
„De ce reacționez așa?”

Privind înapoi, au existat două momente care mi-au schimbat complet perspectiva asupra parentingului.

Primul moment - Am înțeles că nu fiica mea era cauza reacțiilor mele

Am realizat că nu comportamentul copilului meu mă face să reacționez într-un anumit fel.

Pentru că același comportament… uneori mă făcea să explodez în două secunde, iar alteori reușeam să rămân calmă.
Ce se schimba, de fapt?

Nu copilul.
Ci starea mea interioară.

Atunci am înțeles că problema nu este „cum o fac să se oprească”, ci „ce se întâmplă în mine când ea face asta”.

Al doilea moment - Oglinda care nu minte niciodată

Pe măsură ce fiica mea a crescut, am început să mă văd tot mai mult în ea.
În felul în care se enerva.
În tonul pe care îl folosea când era furioasă.

Și, sincer… nu mi-a plăcut ce am văzut.

Am realizat că ea nu făcea decât să reflecte, ca o oglindă fidelă, propriile mele moduri de a reacționa la stress si lipsa de reglare.
A fost dureros să admit asta.

Dar a fost și momentul în care am înțeles ceva esențial:
Parentingul nu este, în primul rând, despre copil.
Este despre părinte.

Nu este despre:
– cm îl fac să asculte;
– cm îl schimb;
– cm îl repar.

Este despre:
– cm lucrez eu cu mine;
– cm îmi reglez propriile emoții;
– cm îmi vindec rănile din copilărie
– cm aleg să nu duc mai departe tipare pe care nici eu nu le-am iubit.

Copiii învață în primul rând prin imitație.
Vor face mai ales ce văd, nu ce le spunem.

De aceea, cea mai mare dovadă de iubire pe care o poți oferi copilului tău este propria ta vindecare.

Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în copilul tău.

Nu e ușor.
Dar este singura schimbare reală și sustenabilă.

Ce înseamnă concret să lucrezi cu tine? În postările următoare vom lua la rând pașii practici.

Până atunci, te invit la un exercițiu de sinceritate în comentarii: Care este acel comportament al copilului tău în care te recunoști pe tine (și poate nu îți place neapărat)?




bkg-copiii-oglinda-parintilor-fb.jpg

POSTAREA 4/4Când copilul plânge, se înfurie sau se frustrează, simți adesea că pierzi controlul?Ce vreau sa stii, este c...
14/02/2026

POSTAREA 4/4

Când copilul plânge, se înfurie sau se frustrează, simți adesea că pierzi controlul?

Ce vreau sa stii, este ca in realitate, nu emotiile copilului te coplesesc.

Ci ceea ce se activeaza in tine atunci cand ele apar.
Când copilul plânge, țipă sau se frustrează, în interiorul părintelui se dă o luptă între două voci:
„Știu că ar trebui să fiu calm(ă)… dar nu mai pot.”

„Vreau să-l ajut, dar emoția lui mă scoate din minti.”
Ce se întâmplă de fapt?

Dacă nu am fost învățați să ne conținem propriile emoții, creierul nostru percepe plânsul copilului ca pe o amenințare directă. Intri rapid în stare de alertă. Corpul tău urlă după o singură soluție: „Oprește disconfortul acesta ACUM!”

Fără să vrei, copilul devine un „declanșator” de pericol.
Iar când ești în alertă, nu mai poți fi părintele care ți-ai dori să fii. Te grăbești să oprești emoția prin orice metodă:

• Control;
• Negociere;
• Reprimare.

Rezultatul?

Ajungi sa te simti:
• epuizat și obosit emoțional;
• iritat și frustrat;
• vinovat și critic față de sine.

Te etichetezi drept un „părinte rău”, când, în realitate, ești doar un părinte copleșit, al cărui rezervor emoțional este gol.

A sta cu emoțiile copilului devine posibil doar atunci când începem să stăm cu ale noastre. Când ne uităm sincer la ce ne sperie în disconfortul lui, învățăm să rămânem prezenți și conectați, chiar și în mijlocul furtunii.

Dacă ne dorim copii echilibrați, care să devină adulți stabili emoțional, munca începe cu noi.

Ce înseamnă concret să lucrezi cu tine ca părinte?
Rămâi aproape. Despre primii pași vorbesc în postarea următoare.

👉 Până atunci, te invit să-mi scrii în comentarii: Ce simți în corp (nod în gât, căldură, tensiune) în secunda în care copilul tău începe să țipe?

Postarea 1/3Unul dintre cele mai grele lucruri în parenting nu este comportamentul copilului.Este să stai cu emoțiile lu...
06/02/2026

Postarea 1/3

Unul dintre cele mai grele lucruri în parenting nu este comportamentul copilului.

Este să stai cu emoțiile lui… fără să fugi de ele.
Insa, pe atat de important este, pe atat de coplesitor poate fi.

Marturisesc, ca asta a fost una dintre cele mai mari provocari pentru mine si continua sa fie uneori.

Dar de unde vine această dificultate?
Ca să înțelegem, e nevoie “să ne întoarcem puțin în trecut”.

Mulți dintre noi am crescut auzind replici precum:
„N-ai de ce să fii supărat.”
„Îți dau eu motiv să te superi.”
„Exagerezi.”

Mesajul transmis a fost clar: emoțiile tale nu sunt ok.
Așa am ajuns, ca adulți, să ne judecăm propriile emoții:
„Parcă exagerez… n-ar trebui să simt asta.”

Iar când apare o emoție intensă, facem orice ca să nu o simțim: mâncăm compulsiv, stăm ore întregi pe telefon, muncim excesiv, bem, ne distragem.

Emoția nu dispare — doar este amorțită.

Când devenim părinți, acest tipar se activează din nou si ajungem sa facem fără să ne dăm seama, același lucru.

Când copilul plânge, se frustrează sau se înfurie, ne grăbim să „rezolvăm”:
– negociem;
– amenințăm;
– mituim;
– șantajăm emoțional.

Cum am putea sta cu emoțiile copilului, dacă nu știm să stăm cu ale noastre?

În următoarele postari vorbesc despre ce cost are acest lucru - pentru copil dar și pentru părinte.

👉 Pana atunci te invit sa-mi scrii in comentarii: care emoție a copilului tău îți este cel mai greu să o tolerezi?

Cum se simte acel upgrade interior?Vorbeam într-o postare recentă despre upgrade-ul interior și m-am gândit să vă împărt...
30/01/2026

Cum se simte acel upgrade interior?

Vorbeam într-o postare recentă despre upgrade-ul interior și m-am gândit să vă împărtășesc o experiență recentă din viața mea de părinte.

Așadar, cm arată și cm se simte acel upgrade interior?

Zilele trecute mă aflam la magazin cu fetița mea pentru a-i cumpăra o păpușă nouă.

Intrăm, își alege o păpușă și, bineînțeles, mai pune ochii pe altceva. Și ușor, ușor, își începe pledoaria: n-a mai făcut demult baie cu spumă, și uite, ce potrivită ar fi bila aceasta care se dizolvă în apă.

În trecut, primul lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost să mă uit la preț. Dacă ar fi fost un preț rezonabil, i l-aș fi luat. Intr-adevăr, nu era pe lista de cumpărături, însă ca să evit explicații și tensiuni, aș fi fost dispusă să plătesc.

De data aceasta, însă, am ales diferit.
Am acordat mai întâi atenție corpului meu.
Am simțit tensiunea, limitele mele – punctul în care m-am săturat să zic „da” doar ca să evit o scenă.

Însă nu este doar despre evitare. Este mai ales despre a nu mă trăda pe mine însămi și ceea ce simt.

Am făcut o pauză, am respirat și i-am spus ferm:
„Nu este acum momentul. Data viitoare.”
Am ales să rămân calmă, să fiu prezentă și să-i ofer spațiu să-și exprime emoția.

Însă, spre surprinderea mea, fiica mea a acceptat ușor refuzul meu. Fără rugăminți, fără insistențe, fără pledoarii interminabile, ca în trecut.

Iar în acel moment m-am întrebat ce a făcut diferența față de alte dăți. Am realizat că tonul a făcut toată diferența.

De data aceasta nu a mai fost un ton iritat sau resemnat, care să lase loc de interpretări de genul: „Mama parcă nu e prea convinsă. Ia să mai insist eu puțin.” Fermitatea a făcut diferența.

Am realizat că frustrarea care s-a acumulat în timp nu era despre copil.

Era, de fapt, despre mine. Despre capacitatea mea de a sta cu disconfortul ei atunci când o refuzam.

Upgrade-ul este despre tine însuți. Este despre capacitatea ta de a reacționa diferit.

Nu din frică, nu din evitare, ci din prezență și asumare – adică să fii acolo, cu tine și cu celălalt, fără să te trădezi pe tine însuți.
De multe ori ne concentrăm pe ce fac alții sau pe cât de „problematice” sunt situațiile din jurul nostru.

Dar adevărata transformare începe atunci când ne uităm sincer la noi înșine și ne asumăm responsabilitatea pentru modul în care reacționăm.

Și tu? Unde ai putea face următorul mic upgrade în viața ta?

Au trecut aproape 4 luni de la moartea mamei mele.Iar perioada aceasta a fost și este extrem de bogată în conștientizări...
27/01/2026

Au trecut aproape 4 luni de la moartea mamei mele.

Iar perioada aceasta a fost și este extrem de bogată în conștientizări, schimbări profunde și realinieri interioare.

Încă din adolescență am avut o înclinație spre introspecție, auto-explorare, însă cumva, perioada aceasta parcă am trecut la un cu totul alt nivel de conștientizare personală și de auto-cunoaștere.

Iar una dintre conștientizările cele mai puternice pe care le-am avut în ultima perioadă este că punctul acela de „suprasaturare” este vital pentru dezvoltarea și transformarea personală.

De ce?
Pentru că până în acel punct este ușor să te minți pe tine însuți și să-ți spui:
"Hai ca nu e chiar asa de rau".
"Merge si asa!".
" Nu e momentul acum sa schimb ceva".
"Alții o duc si mai rau".
Cu alte cuvinte, te complaci.

Dar vine o zi în care simți că nu mai poți continua așa. Că îți dorești mai mult – mai mult de la tine și de la ceilalți.

Dar ce am descoperit, acest „mai mult” nu este un moment unic. Odată ce faci primul pas, se deschide un nou nivel, iar apoi altul, periodic. În interior, simți ca și cm ai făcut un upgrade.

Observi comportamente și tipare care înainte erau motivate de frică și decizi că e timpul pentru o schimbare. Este momentul în care te realiniezi cu adevărat cu tine însuți.

Exact aici mă aflu eu acum. Simt că a venit momentul pentru un nou upgrade în viața mea.

Și asta este frumusețea procesului: fiecare etapă de transformare ne apropie tot mai mult de cine suntem cu adevărat.
La tine, perioada aceasta cm se simte?

A fi conștient de tine însuți.A trăi viața conștient.Se vorbește mai mult ca oricând despre „a trăi conștient”.Dar ce în...
13/12/2025

A fi conștient de tine însuți.
A trăi viața conștient.

Se vorbește mai mult ca oricând despre „a trăi conștient”.

Dar ce înseamnă, de fapt, acest lucru?
Pentru mine, a deveni cu adevărat conștientă înseamnă să caut cine sunt dincolo de tot ce mi s-a spus în copilărie.

Dincolo de convingerile, tiparele și mecanismele pe care le-am construit atunci pentru a mă adapta.

Înseamnă să-mi conturez o viziune despre lume și despre locul meu în ea, nu din programe inconștiente, ci din alegeri asumate.
Și, nu în ultimul rând, a trăi conștient înseamnă să fiu cât mai prezentă în viața mea și să aleg să observ și să apreciez, cu adevărat, fiecare moment.

Iar pentru mine, ca părinte, conștiența nu se oprește la mine.

Se reflectă în felul în care relaționez cu copilul meu, în modul în care răspund, nu reacționez, și în capacitatea mea de a nu transmite mai departe, automat, tiparele cu care am crescut.

Pentru tine, ca părinte, ce înseamnă să trăiești și să crești un copil în mod conștient?





Nevoia de recunoaștere nu este slăbiciune. Este parte din modul în care funcționăm ca oameni.Pentru mine, tema săptămâni...
07/12/2025

Nevoia de recunoaștere nu este slăbiciune.

Este parte din modul în care funcționăm ca oameni.

Pentru mine, tema săptămânii care tocmai s-a încheiat a fost despre nevoia de recunoaștere.

Îi spuneam psihoterapeutei mele că am în mine această nevoie de a fi văzută, recunoscută. Și că dintotdeauna m-au inspirat filmele autobiografice cu oameni care, în pofida adversităților cu care s-au confruntat, și-au depășit condiția și, mai mult decât atât, au reușit să lase cu adevărat ceva valoros în urma lor.

Da, nevoia de a fi văzut și recunoscut este profund umană și ne însoțește pe tot parcursul vieții.

Asta, în ciuda anumitor curente din spiritualitate unde întâlnim ideea autosuficienței, care afirmă că este important să ajungem să ne acceptăm și să ne iubim pe noi înșine așa cm suntem, până în punctul în care să ne fim suficienți nouă înșine.

Această perspectivă are valoarea ei, în sensul că ne încurajează să cultivăm o ancorare interioară, o capacitate de a ne accepta, de a ne oferi compasiune și de a nu depinde complet de validarea externă.

Însă, psihologic vorbind, chiar dacă ajungem într-un loc în care ne putem iubi și accepta pe noi înșine, asta nu anulează nevoia de recunoaștere din partea celorlalți. O reduce, o echilibrează, o face mai sănătoasă — dar nu o elimină. Suntem ființe relaționale, iar relațiile autentice se bazează pe schimburi de recunoaștere.

De fapt, multe dintre rănile noastre emoționale pornesc exact de aici: din momentele în care nu am fost văzuți cu adevărat. Iar ca adulți, continuăm să căutăm ceva ce era firesc să primim de mici: prezență, validare, un „te văd”.

Nevoia de recunoaștere nu ne face dependenți.
Ne face umani.

Așadar, dacă ai un copil, indiferent de vârsta pe care o are, spune-i mai des:
• că îl vezi în toată unicitatea sa;
• ce îți place la el;
• cm te face să te simți prezența lui;
• cat este de important pentru tine;
• că ai observat eforturile lui, nu doar rezultatele.

👉 In comentarii gasesti linkul catre noul meu articol - De ce lipsa recunoașterii doare cel mai tare?

Grija de sine a mamei este baza parentingului.Ascultam zilele trecute niște materiale despre parenting de la o profesoar...
27/11/2025

Grija de sine a mamei este baza parentingului.

Ascultam zilele trecute niște materiale despre parenting de la o profesoara Montessori.

Clasicele sfaturi - cm sa nu vorbim copilului, ce anume ii putem spune in schimb, ce intelege copilul de fapt atunci cand aude anumite mesaje din partea parintelui.

Foarte pertinente ideile doamnei profesoare.

Daaaar... exista un dar.

Toată lumea vorbește despre nevoile copilului si cm sa vorbim cu el.
Insa prea puțini vorbesc despre nevoile mamei.
Cand te-a intrebat ultima data cineva: “Dar tu, mama, cm ești cu adevărat?"

Adevarul doare. Insa atat timp cat tu, ca mama nu esti bine, nici copilul nu va fi.

Și nu spun asta din teorie, ci din experiența mea de mamă. Am învățat-o pe propria piele, de-a lungul anilor.

Degeaba cunosc teoria - că mai întâi trebuie conectare, apoi limite — nimic nu funcționează dacă eu nu sunt bine cu mine. Dacă sunt epuizată, încordată sau cu totul absentă, nu pot să fiu disponibilă emoțional. Iar copilul simte asta. O absoarbe. O imită.

Așa ajunge și el necooperant, iritat sau închis.

De aceea cred din ce în ce mai mult că parentingul începe, de fapt, cu grija de sine a mamei.

Cat de odihnita esti?

Îți sunt împlinite nevoile, nu doar cele de bază, ci și cele emoționale?

Cum iti este relatia de cuplu? Te simt vazuta si apreciata?
Când ai avut ultima zi doar pentru tine?

Pentru că un lucru e sigur: dacă tu nu ești bine, n-ai cm să fii cu adevărat prezentă și conectată cu copilul tău.

La final, vreau sa te las cu o intrebare de reflectie.
Cine are grijă de tine ca tu să poți avea grijă de copil?




Address

Ploiesti

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 18:00
Sunday 09:00 - 17:00

Telephone

+40720159127

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Elena Raluca Vasile - Consultant parenting posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Elena Raluca Vasile - Consultant parenting:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram