14/11/2025
Sfântul Apostol Filip – aducătorul luminii în pământurile de la Dunăre
Pe 14 noiembrie, Biserica prăznuiește pe Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Hristos, omul care a deschis porțile credinței pentru multe popoare. În tradiția creștină, Filip este cunoscut drept vestitorul Adevărului în ținuturile Traciei și Sciției Minor — regiune care corespunde astăzi Dobrogei, parte din pământul României.
Astfel, el este considerat unul dintre primii apostoli care au adus Evanghelia pe teritoriul nostru. Aici, pe malurile Pontului Euxin, semințele credinței creștine au fost sădite prin lucrarea lui și a Sfântului Andrei, „cel întâi chemat”.
Filip i-a spus prietenului său Natanael: „Vino și vezi” .
Această chemare — simplă, dar plină de putere — exprimă esența misiunii lui Filip: credința prin experiență directă, nu doar prin cuvinte.
Se spune că Sfântul Filip a avut o credință blândă, dar fermă, un echilibru între rațiune și inimă. Tocmai de aceea, în cultura românească, el a fost asociat cu înțelepciunea și lumina care îmblânzește întunericul. În satele vechi, ziua lui era respectată nu doar ca sărbătoare bisericească, ci și ca zi de protecție a casei și a animalelor — o continuare firească a credinței că sfinții veghează și asupra lumii văzute, nu doar a celei nevăzute.
Românii l-au simțit aproape, ca pe un sfânt al pragului dintre toamnă și iarnă, între vechi și nou. De aceea, în tradiția populară, sărbătoarea sa marchează începutul postului Crăciunului — o curățare trupească și sufletească, pregătirea pentru primirea Luminii lui Hristos.
Astfel, Filip devine nu doar un apostol al începuturilor creștinismului, ci și un simbol al trezirii conștiinței, al trecerii din întunericul necunoașterii în lumina credinței.
Pentru România, moștenirea lui Filip nu e doar istorică, ci și energetică: chemarea de a fi un popor care păstrează lumina credinței în vremuri de încercare, un popor cu inimă caldă, dar minte trează.
Când Filip a spus „Vino și vezi”, el nu a invitat doar un om, ci întreaga omenire să privească spre lumină. Iar românii au răspuns acestei chemări — nu prin vorbe, ci prin felul în care au păstrat, până azi, focul credinței vii. 🤍
Sursa
Spheris
