Balansoar-Psihoterapie Iași

Balansoar-Psihoterapie Iași Psihoterapie individuală,cuplu și familie. EMDR
Psihonutriție

JURNAL DE BORD - TERAPIE DE GRUP 26/11Jobul se poate schimba. Rolul se poate schimba.Valoarea ta nu.Când trecem prin sch...
27/11/2025

JURNAL DE BORD - TERAPIE DE GRUP 26/11

Jobul se poate schimba. Rolul se poate schimba.
Valoarea ta nu.

Când trecem prin schimbări — chiar și prin cele pe care ni le dorim — emoțiile se mișcă în noi în moduri diferite. Nu apare o singură emoție, ci un amestec care vine în valuri, din straturi mai superficiale sau mai adânci ale poveștii noastre interioare.

La început simțim reacția imediată: agitație, entuziasm, teamă, confuzie. E emoția „proaspătă”, vizibilă, cea care ne arată că ceva important se întâmplă.

Apoi apar gândurile învățate, cele care vin din experiențele noastre trecute:
„Dacă nu mă voi descurca?”
„Dacă greșesc?”
„Dacă nu sunt suficient?”
Acestea sunt ecouri ale unor momente în care am simțit presiune, nesiguranță sau nevoia de a demonstra ceva.

Mai profund de atât, schimbarea atinge nevoile noastre esențiale: nevoia de siguranță, de sens, de apartenență, de vizibilitate, teama de pierdere sau dorința de a ne regăsi într-o nouă etapă. Aici se află adevărata intensitate a emoției, dar și cea mai mare șansă de vindecare și creștere.

🌿 Gestionarea acestor emoții în terapia de grup nu înseamnă doar a fi susținut, ci a deveni conștient de felul în care reacționezi în prezența altor oameni. A observa cm schimbarea din viața ta sau a altcuiva îți apasă butoane pe care poate nici nu știai că le ai.

Aici, în grup, înveți cm funcționezi în relație, nu doar în teorie.
Aici vezi ce parte din tine răspunde la schimbare: adultul, copilul criticat, perfecționistul, evitantul, salvatorul.

Schimbarea nu e o amenințare.
Este o invitație subtilă de a te întoarce spre tine și de a-ți vedea mai limpede resursele, rănile, nevoile și puterea.

GANESHA - ZEU ȘI ARHETIPÎn India am tot întâlnit o mică figură cu cap de elefant: în mașini, pe tejghele, în hoteluri, î...
15/11/2025

GANESHA - ZEU ȘI ARHETIP

În India am tot întâlnit o mică figură cu cap de elefant: în mașini, pe tejghele, în hoteluri, în magazine. Oamenii o țineau aproape cu o familiaritate caldă. Așa am ajuns să aflu povestea lui Ganesha – și să descopăr că, dincolo de mit, este o metaforă surprinzător de actuală despre cm ne apărăm, cm reacționăm și cm ne putem transforma.

Legenda spune că o zeiță și-a creat singură un copil, într-un moment în care avea nevoie de protecție și liniște. Exact cm și noi, în perioade vulnerabile, ne formăm în interiorul nostru părți protectoare. L-a rugat pe copil să păzească spațiul ei.

După mult timp, tatăl se întoarce acasă fără să știe că acest copil există. Nici copilul nu știa cine este bărbatul din prag: vede doar un străin care încearcă să intre într-un spațiu pe care el fusese rugat să-l protejeze. Îl oprește. Tatăl interpretează gestul ca pe o ofensă și, într-o izbucnire impulsivă, îi taie capul copilului. Un moment abrupt și dur, dar foarte uman: exact reacția care apare când răspundem din frică sau orgoliu, înainte să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat.

Când își dă seama ce a făcut, tatăl caută o formă de reparație. Ia capul unui elefant tânăr și redă copilului viața. Așa apare Ganesha – iar de aici începe partea care m-a cucerit prin inteligența simbolurilor.

Capul de elefant vorbește despre calm, memorie și înțelepciune.
Urechile lui mari ne amintesc de importanța de a asculta înainte să reacționăm.
Gura mică – să vorbim cu măsură.

Poate cel mai frumos simbol este burta mare... Nu e doar amuzantă, ci reprezintă capacitatea psihică de a “digera” emoții grele, situații dificile și experiențe care ne apasă. E un fel de semn că putem duce mai mult decât credem, dacă învățăm să procesăm, nu să ne sufocăm.

Are și un dinte rupt, rămas ca amintire a conflictelor trecute, dar purtat cu demnitate. Un fel de cicatrice integrată – exact cm în terapie învățăm că anumite rupturi nu se șterg, ci se transformă.

Iubește dulciurile, pe care le ține uneori în palmă. Sunt simbolul bucuriei simple care vine după efort interior, recompensa liniștită care apare atunci când treci printr-un proces greu și găsești din nou savoarea vieții.

Iar lângă el stă mereu un șoarece mic – mintea noastră agitată, rapidă, uneori greu de controlat. Dar, dacă este îmblânzită, poate duce o forță uriașă. Mi-a plăcut enorm această imagine: un gigant calm călărind propriul “șoricel mental”.

De aceea Ganesha este protectorul începuturilor. Nu pentru că îndepărtează obstacolele magic, ci pentru că simbolizează transformarea de la o protecție impulsivă la una matură. De la reacție rapidă la răspuns înțelept. De la frică la luciditate.

Ganesha este peste tot în India. Nu cred că el explică tot, dar m-am surprins gândindu-mă că acest arhetip al protecției calme și al transformării rănii în înțelepciune se oglindește cumva în felul lor de a fi. În toleranța, liniștea și răbdarea cu care își trăiesc o viață adesea grea. Poate Ganesha nu le schimbă destinul, dar parcă le amintește, undeva în fundal, cm să îl poarte.

📖 Jurnal de bord – terapie de grup 📖Astăzi am mers împreună prin neliniști, teamă și întrebări care dor.Am vorbit despre...
13/11/2025

📖 Jurnal de bord – terapie de grup 📖

Astăzi am mers împreună prin neliniști, teamă și întrebări care dor.
Am vorbit despre situațiile dificile care ne zdruncină din temelii, despre siguranța zilei de mâine care uneori pare doar o iluzie.
Despre momentele acelea în care te întrebi, sincer, dacă drumul pe care mergi e cu adevărat al tău sau doar cel pe care te-ai obișnuit să mergi.

Am vorbit despre vulnerabilizare și victimizare.
Despre echilibrul fragil dintre a ne arăta și a ne ascunde, dintre a rămâne deschiși și a ne proteja.
Cum putem rămâne deschiși fără să ne risipim, autentici fără să ne pierdem forța?

A fost o întâlnire cu emoție, cu tăceri, cu oameni prezenți.
Cu frământări care nu s-au cerut rezolvate, ci doar înțelese.
Cu priviri care au spus „și eu simt la fel” și cu liniștea care vine când știi că nu ești singur.

E ceva vindecător în a fi văzut, înțeles și ținut minte de ceilalți.
Poate că, uneori, ăsta e începutul drumului potrivit. 🌿

JURNAL DE BORD -TERAPIE DE GRUP/ 1.10.2025Ieri,  grupul a adus în lumină experiențe de abuz din copilărie și relații res...
02/10/2025

JURNAL DE BORD -TERAPIE DE GRUP/ 1.10.2025

Ieri, grupul a adus în lumină experiențe de abuz din copilărie și relații respinse de familie sau de societate. Spațiul s-a deschis firesc, iar fiecare poveste a purtat cu ea durere, dar și puterea de a fi rostită în fața celorlalți.

Rănile se nasc în relații – acolo unde sperăm să găsim siguranță și sprijin. Tot în relații pot începe să se vindece: atunci când există un spațiu unde ești ascultat, crezut și primit așa cm ești. Grupul oferă tocmai această posibilitate – să rescrii povești vechi prin întâlniri noi, în care nu ești singur.

Furia, resentimentul și suferința nu dispar de la sine. Ele rămân în corp și în minte, până când cineva are curajul să le pună în cuvinte și să le lase să fie văzute. Într-un cadru sigur, această povară devine mai ușor de purtat și de procesat.

🌱 Dacă și tu cauți un astfel de spațiu, el există și te poate primi cu răbdare și respect.

📍Tu unde ai simțit că ai putut fi cu adevărat tu, fără teamă de judecată?

Jurnal de bord – terapie de grupUn rol jucat zi de zi poate să devină o închisoare. Ieri, la terapie, le-am dat chip și ...
25/09/2025

Jurnal de bord – terapie de grup

Un rol jucat zi de zi poate să devină o închisoare. Ieri, la terapie, le-am dat chip și voce acestor roluri ascunse.
În imagine este Obedientul, zis și Jhonny-Be-Good – cel care spune mereu „da”, chiar și când ar vrea să spună „nu”. Cel care tace, se conformează și acceptă, chiar dacă înăuntru fierbe.

De ce facem asta?
Pentru că atâta timp cât un rol rămâne ascuns, el conduce viața din umbră. Îți dictează reacțiile și îți modelează relațiile: spui „da” șefului cm spuneai odinioară părinților, te sacrifici pentru prieteni cm făceai în familie, cauți aprobarea partenerului la fel cm o căutai în copilărie. Repeți scenarii vechi, chiar dacă prezentul îți oferă alte opțiuni.

Când îl scoți la lumină, când îl vezi așezat în fața ta și îi dai chip și voce, se întâmplă ceva esențial: îți dai seama că nu ești TU. E doar un rol jucat, învățat undeva pe drum. Și atunci apare libertatea: să alegi dacă vrei să-l mai porți sau nu.

Iar aici apare forța grupului: în terapie individuală poți să înțelegi un rol, dar în grup îl vezi cm se reflectă în ochii celorlalți, îl auzi descris cu alte cuvinte, îl trăiești în relație. Și asta schimbă totul — pentru că rolurile nu s-au creat singure, ci în contact cu ceilalți, și tot acolo se pot rescrie.

🎭 Terapia de grup este locul unde aceste personaje prind formă și pot fi explorate. Uneori doare, alteori eliberează. Dar întotdeauna aduce mai aproape de cine ești cu adevărat, dincolo de rolurile moștenite sau de cele create pentru a supraviețui emoțional.

👉 Întrebarea nu e ce rol joci, ci ce faci cu el după ce îl vezi.


Sunt tați care au murit și rămân vii în copiii lor, prin dragostea și prezența pe care au dăruit-o.Și sunt tați care, pe...
12/09/2025

Sunt tați care au murit și rămân vii în copiii lor, prin dragostea și prezența pe care au dăruit-o.
Și sunt tați care, pentru că au ales să divorțeze de mamă, au rupt odată cu relația de cuplu și legătura cu propriul copil, transformându-se astfel în niște morți vii, ființe care respiră dar nu mai trăiesc cu adevărat în memoria sau în sufletul celor care i-ar fi iubit necondiționat.

Dacă ești tată, alege să rămâi viu în sufletul copilului tău. Acolo nu contează câți bani ai adus sau câte promisiuni ai făcut, ci cât ai rămas prezent, disponibil și viu în fiecare zi în care fetița sau băiețelul tău aveau nevoie de tine.

Ai simțit vreodată că trebuie să-ți câștigi locul pentru a fi iubit(ă)?Când relațiile tale depind de perfecțiune sau de ...
25/08/2025

Ai simțit vreodată că trebuie să-ți câștigi locul pentru a fi iubit(ă)?

Când relațiile tale depind de perfecțiune sau de cât de bine îi mulțumești pe ceilalți, acelea nu sunt relații autentice. Ele te storc de energie și te rup de tine însuți.

Într-un grup de terapie poți reinvăța cm arată o relație sigură și sănătoasă: un spațiu unde ești văzut(ă) și acceptat(ă) exact așa cm ești.

În septembrie pornesc în Iași un nou grup de terapie pentru adulți. Mai am un singur loc liber — dacă simți că e momentul potrivit, scrie-mi în privat sau pe WhatsApp la 0755 940 273 pentru detalii.

🚨 Când psihoterapia devine prea dulce… sau prea „salvatoare”O conexiune caldă cu terapeutul e esențială. Dar există risc...
11/08/2025

🚨 Când psihoterapia devine prea dulce… sau prea „salvatoare”

O conexiune caldă cu terapeutul e esențială. Dar există riscul ca terapeutul, conștient sau nu, să te mențină într-o zonă de confort sau într-un rol care îți blochează progresul.

Azi, o clientă mi-a spus:

„Vreau să fiu salvată.”

I-am răspuns:

„Nu sunt salvator, sunt ghid.”

De ce? Pentru că rolul de salvator e la fel de disfuncțional ca cel al terapeutului care evită să te confrunte cu adevărurile inconfortabile. Ambele creează dependență și amână schimbarea reală.

📍 Câteva semne că ești mai degrabă "fermecat" sau „salvat” de psihoterapeutul tău decât ajutat:
❤️ Îți spune mereu doar ce vrei să auzi
🫶 Îți validează TOT fără să exploreze alte perspective
🗣️ Vorbește mult despre propria viață pentru a-ți câștiga simpatia
🤫 Evită să îți arate zonele inconfortabile din povestea ta
✨ Îți sugerează că ești „special” sau „unic” față de alți pacienți
💌 Îți face complimente cu tentă personală
📱 Discută frecvent cu tine în afara ședințelor, din proprie inițiativă
🏷️ Îți oferă etichete și opinii directe despre oameni sau decizii din viața ta (ex.: „desparte-te”, „e narcisist”)
🎭 Folosește umor sau șarm ca să evite momentele de disconfort
🎯 Îți dă soluții rapide și superficiale, doar ca să simți progres imediat
🛟 Îți rezolvă problemele în locul tău, menținându-te în rol de „victimă”

💡 Psihoterapia oferă alinare, dar și impulsul de a crește.
E despre a fi susținut, încurajat și împuternicit să-ți salvezi singur viața.

Un terapeut bun nu îți ia lupta, ci îți dă harta și busola.

17/06/2025

🌿 Un nou grup de terapie – din septembrie 🌿
„Oare n-o să fiu judecat(ă) dacă vorbesc despre mine?”
„E sigur să spun ce simt… când nu-i cunosc pe ceilalți?”

Aud des întrebările astea. Sunt firești. Frica e firească.

Dar știi ce se întâmplă, adesea, într-un grup de terapie?
În timp, oamenii încep să se simtă văzuți. Ascultați cu adevărat. Oglindiți. Uneori pentru prima dată.

Terapia de grup vine firesc din munca mea ca terapeut de cuplu și familie. Într-un fel, grupul devine o familie simbolică, în care relațiile dintre participanți activează teme vechi, cunoscute – dar acum, cu șansa de a fi înțelese și rescrise, cu mai multă blândețe și sens.
Am deja un grup activ și viu, care mi-a confirmat cât de valoroasă este această formă de lucru.
Din septembrie, voi deschide un nou grup de terapie.
Nu, nu trebuie să vorbești din prima. Dar, uneori, când altcineva rostește ceva ce parcă e și despre tine, se face liniște în interior.

📩 Scrie-mi în privat dacă simți că vrei să afli mai multe. Tel/whatsapp 0755 940 273
Locurile sunt limitate.

Te aștept. Cu tot ce ești. Cu tot ce ai fost. Cu tot ce poți deveni. 💚

De ce ajungem să iubim oameni care ne rănesc?Nu este despre ghinion.  Nu este despre neșansă.  Este despre tiparele rela...
29/04/2025

De ce ajungem să iubim oameni care ne rănesc?

Nu este despre ghinion.
Nu este despre neșansă.
Este despre tiparele relaționale adânc învățate în copilărie — acele scenarii nevăzute care ne atrag către durere cunoscută.

Dacă, în copilărie, iubirea a însemnat să fii respins ori ignorat...
Azi s-ar putea să confunzi apropierea cu durerea și să rămâi lângă cineva care te îndepărtează mereu.

Dacă, în copilărie, afecțiunea era amestecată cu frică sau critică...
Azi s-ar putea să cauți parteneri care te devalorizează subtil, pentru că așa "sună" iubirea pentru tine.

Dacă, în copilărie, trebuia să îți ascunzi vulnerabilitatea...
Azi s-ar putea să intri în relații unde nu ai loc să fii sincer, unde suferința ta este minimalizată.

Dacă, în copilărie, iubirea era condiționată de performanță sau sacrificiu...
Azi s-ar putea să rămâi lângă cineva care te face să simți că nu ești niciodată destul.

Tiparele nu sunt destin.
Ele sunt drumuri vechi pe care le putem recunoaște și schimba.

Întrebarea nu este „de ce iubesc pe cineva care mă rănește?”,

ci,

„ce parte din mine numește această rană iubire"?

16/04/2025

Address

Sportivilor 1B
Breazu
707406

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00
Saturday 09:00 - 13:00

Telephone

+40755940273

Website

https://www.facebook.com/Psihoterapeut.Dr.AlinaAgache/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Balansoar-Psihoterapie Iași posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category