Psiholog Matei Cristea - Cabinet "Om vedea"

27/05/2022

Anul este 2066, primăvară târzie. Un dialog, ipotetic, să zicem între un bunic simpatic, cu haz și un nepoțel șugubăț.
- Bunicule, tu ce faci când ești supărat?
- Ei, dragule, depinde desigur de supărare, că nu e una la fel. Uneori stau și o ascult, văd ce are bătrânul suflet a-mi zice. Alteori mă trag cu ea de șireturi, când îmi dau seama că ține morțiș să mă lege la ochi ca să o iau iar și iar de la capăt. Depinde, fiule, depinde...
- Dar, bunicule, tu ai fost vreodată foarte-foarte, dar foooaarte supărat?
- (se freacă nervos în bărbie) Ia uite mă, ce filosof e ăsta! M-ai prins. Nu e om pe pământul ăsta să nu fi fost vreodată cu adevărat mâhnit. Și eu, și bunică-ta și maică-ta, toți ne-am pierdut la un moment dat pe drum...
- Și tu ce ai făcut atunci?
- Că bine-mi amintești acuma. Nici memoria mea nu mai e ce-a fost. Acum mult timp, înainte să se nască chiar părinții tăi, Bucureștiul ăsta era scăldat într-o toropeală caldă de mai. Nu ai tu cm să știi, dar bunicul tău era tânăr și voinic, iar vremurile erau încă foarte grele, mai grele ca acum. Fusese un virus, covid, mare tărăboi și mare suferință pe oameni și pe mersul lucrurilor de atunci. Apoi, am văzut război la hotarele noastre, credeam că până aici ne-a fost cu binele! Să nu mai spun că te uitai pe stradă și vedeai un singur zâmbet sincer la cele nouă fățarnice. Lumea era grosolană, abia de te întreba vreun prieten "Da' tu cm mai ești? Pe bune acum?". Ne speteam toți într-o lume confuză și rece.
- Offf, ce nesuferiți!
- Nu e vina lor, așa a fost să ne fie. Dar stai că nu am ajuns încă unde trebuia. În acea lună de mai, începea vara vezi tu, undeva prin 22', am căzut lat de supărare și am zis că nu mai pot șovăi. Am nevoie de ajutor, nu mai păcălesc pe nimenea. Și-atunci, ce să vezi, îmi spune un prieten, că e pe undeva un om care cu asta se ocupă. Te ajută când pur și simplu nu mai poți. Te ascultă, stă cu tine când e mai amar și nu-ți cere să te prefaci. Apoi, cu timpul, crești pe lângă el, dai mâna cu el, dar de fapt o dai cu tine și pleci de acolo alt om, însfârșit pregătit să trăiești. Mi-e și greu să-mi amintesc cine eram înainte de asta, știu doar că nu mi-era bine. M-a ajutat enorm omul acela.
- Păi, bunicule, cm îl chema pe omul ăsta? Era un vrăjitor?
- Știi cm îl chema? Un psiholog, așa îl chema.

Așa m-am distrat eu să cinstesc meseria minții de ziua ei, ziua Psihologului, 27 mai. Iar cu ocazia aceasta să fac și un anunț. Pentru ca să ne vedem cu toții bine și bunici și bunice prin 2066, cu sufletele vesele și graiul înțelept, ofer și eu cât pot.
Ce anume? Păi ofer patru prime ședințe gratuite! Ca un fel de test drive (cam dezumanizantă comparație dar fie!) pentru misterioasa călătorie terapeutică. Să vadă și omu' despre ce e vorba. De ce patru? Păi e numărul meu preferat!
Aștept solicitările pentru aceste patru ședințe (una de căciulă) pe mail, whatsapp, sms sau direct aici pe facebook.

La mulți ani psihologi și la mulți ani pacienți șovăitori!

21/04/2022

Strașnică treabă, aceasta cu prietenii din copilărie... Ce Doamne Iartă-mă îi aduce pe doi tovarăși de joacă, la vârsta colecționatului de cartonașe colorate de la croasanții preferați, să se înțeleag unul cu altul? Că doar, nu putem atunci vorbi de personalități complementare, conștiente și valori comune. Pur și simplu te uiți la un puști de 10 ani și-ți zici, "parcă deja îl văd spaima femeilor, singuraticul idealist sau sufletul petrecerii". Acum, în retrospectivă, dacă m-aș uita la mine și la Joh, colegi de școală de odinioară, se leagă în mintea mea povestea comună: doi pretenași cu ceva încă obscur, confuz, enigmatic, de spus. Cuvintele nu le aveam încă, dar zilele acestea începe să încolțească viziunea. O pulsiunea de a Te atinge pe umăr și a-Ți spune: "Uită-te, bă, la asta! Nu e complet smintită viața? Extraordinar."

Dacă vreți să mă vedeți dând din gură într-un documentar despre miros, sexualitate, societate și naturalețe, dați click aici.
Dacă vreți să vedeți mâna tovarășului meu cineast, cinefil, ironist de meserie și om cu camera după el, dați click tot aici.

03/03/2022

Într-o noapte mi s-a spus că visam tare. Eu, de fel, vorbesc în somn. Mi s-a spus că în mijlocul nopții am grăit cam așa: "M-am uitat atât de mult la ea, că doar scrumul a rămas." Straniu, nu-i așa? Un ecou înțelept, dar încă nu pe deplin digerat. Abia acum mă pun cu burta pe carte și răstălmăcesc vorbele de atunci.

Zeitgeistul ne îndeamnă a ne concentra adânc și necontenit pe ceea ce avem în fața noastră, ca și cum, dacă ne-ar fugi atenția pentru câtuși de puțin, atunci am rata artificiile de revelion. Să nu care cumva să clipești! Am auzit cândva un banc, se făcea că un suferind de depresie vorbea despre ce soluții necerute primea din partea celor din jur pentru maladia sa. Zicea: "Toată lumea mă înnebunea cu minduflness-ul, traiul conștient. Am zis să încerc și eu, să nu rămân prost. Tot deprimat mă simt, doar că acum mă simt deprimat în mod conștient. O mare reușită, mulțumesc."

Ce voia, domne', să zică omul acesta? Nu de alta, dar de fiecare dată când ne amuzăm, chicotim, ceva în inconștientul nostru face click și brusc înțelegem sensul ascuns de fațada serioasă, aparent impenetrabilă, cam așa funcționează. Cred că cel care râde, prinde gustul unei ironii foarte subtile, de la rădăcina panaceelor oferite de către unii meseriași ai minții. El realizează că ceva scârțâie la îndemnul de a trăi totdeauna "cu ochii pe minge" și că una din cele mai mari desfătări ale vieții este să mai și "lași picioarele să te conducă". Întrebarea se pune, deci, unde iubim noi? Iubim în centrul vederii noastre, chiar în fața ochilor, unde mușchii ciliari strâng pupila și țin totul clar, rezoluție mare, nemișcat, împărțit în bucățele abstractizate? Sau iubim în vederea periferică tulbure, dinamică, unde figurile se pierd una-ntr-alta, într-un melanj nediscriminat de umbre?

Te poți încrede în ai tăi ochi să vadă, fără să-i pui la treabă? Păcătoasă conștiință, haide să o facem să se uite la respirație, până când se predă, până când se află complet sub stăpânirea mea. Sunt tare supărat pe ea, de asta vreau să o schimb, vreau să o educ, să o cizelez. Cam așa sună raționalizarea cel puțin. Cred că dacă i-aș spune unui om de pe stradă lucrurile acestea, s-ar isca un scandal de proporții, iar dacă așa stau lucrurile, firește că și în mine produc în egală măsură același conflict. Conflictul lăuntric este desigur mascat de o fățarnică bunăvoință... De luat de aici: Mai binele este rău binelui. În mintea mea, un om care-și numără toată ziulica respirațiile și își monitorizează corpul neîncetat, oricât declară că vrea pace, se războiește cu conștiința lui care numai pașnică nu e, iar niciunul nu va birui vreodată. Într-un final, după kile de efort, poate vei întâlni niște rezultare aparente. Asta pentru că mârțoaga a leșinat de osteneală, acum te poți relaxa însfârșit, gândurile s-au oprit. Te-ai învins. Din păcate niciodată nu durează prea mult acest gen de victorie...

Nu mă las, nu mă las! Strâng volanul cu toată forța între mâini, belesc ochii larg, îmi țin respirația în piept... Ca să?

Păi ca să nu am surprize.

Îmi amintesc de un joc din copilărie, poate îl mai știi și tu, îi ziceam "Un', doi, trei la perete, STAI!". Un puști stă cu fața la perete și cu ochii închiși, în timp ce în spatele lui sunt ceilalți care încearcă să ajungă la perete, mișcându-se doar când primul nu se uită. Dacă ești văzut în mișcare, ai ieșit din joc.
Bat undeva cu treaba asta, ai să vezi. Aidoma acestui joc inocent, funcționează și fluxul conștiinței. Aievea se arată paradoxul suprem, izbitor de evident programat în fiecare dintre noi. Când te uiți, totul stă pe loc, mort, inert. Când întorci privirea, surpriză! Totul prinde viață, e fermecător. Cât despre puștii noștri, or zice ei că se joacă ca să câștige, dar știm noi bine că nu de asta o fac. O fac de amorul artei, iar la un moment dat, inevitabil, cei din urmă vor ajunge să te surprindă, pe tine, dragă puști vigilent, ce stai cu ochii un pic cam mult pe lumânare.
Țin să insist aici pe o chestiune. Prezența este splendidă! Toată splendoarea ei se răsfrânge asuprea celuia care o primește în aici și acum cu brațele deschise. Nu am nimic cu dorința de luciditate. Cred doar că ea se dobândește altfel...

Stând în tăcere,
Nefăcând nimic,
Primăvara vine,
Iar iarba crește de la sine...
(Matsuo Bashō)

Cu alte cuvinte, conștiința este marea în care ne bălăcim, noi viețuitoarele. Ea fiind străvezie, nu o poți apuca sau păstra doar pentru tine. O găleată de apă nu are nimic în comun cu marea. Ce ne împiedică să vedem mai departe, mai profund, ce aburește ocheanul este nimic altceva decât încercarea noastră de a găsi apa, însă tot ce găsim de fapt este frustrarea de sine.

Tot așa și cu visul meu enigmatic. Poate că e un obicei prost al breslei mele, de a cerceta doar, fără a crede. A strivi corola de minuni a lumii. A te uita la ea până când doar scrum va rămâne. A pierde, tocmai pentru că nu ne lăsăm să pierdem. Haideți așadar, oameni buni, să nu omorâm de tot misterul, că oricum e căzut, sărmanul, la pat deja și că doar aparatele îl mai țin în viață.

15/10/2021

Cred că a sosit timpul să vă spun mai multe despre incipitul meu cu cei de la Soulver. De curând am decis să colaborăm după ce mi-au expus ce rol vor să joace în piața pestriță și adesea confuzantă pentru căutătorul de servicii psihologice din România. Mie unul mi-a plăcut alăturarea dintre "Soul" și "Solver" din numele lor, ceea ce aruncă către noi: Haide să mai rezolvi și tu din problemele tale sufletești. Pe scurt, nișa ocupată de ei este de terapie asincronă prin mesaje text sub forma unui abonament. Sună ciudat, așa-i? Și mie mi s-a părut, dar acum, după aproape prima mea lună de a fi part-time un "Soluver", văd rostul său. Terapia astfel se poate deschide pe parcursul săptămânii în loc de ora terapeutică și practic vei avea un terapeut în dreptunghiul tău cu conexiune la internet din buzunarul de la spate. Îți dă un pic mintea peste cap.

Te oprește distanța, timpul, sociofobia, frica de a te dezvălui sau dificultatea de a alege un terapeut în ziua de azi? Vino să vorbim prin Soulver, ar putea fi rampa ta către un proces terapeutic și introspectiv ce se poate ramifica, dacă problematica e complexă, în tot soiul de alte tehnici și modalități, precum psihoterapia clasică, de canapea. Ar putea fi un început bun și lin.

Acum că "m-am vândut" cm trebuie, vreau să arunc reflectoarele pe bunul meu coleg de breaslă, tovarăș de discuții metafizice interminabile și înainte de toate bun prieten, Tiberiu Apostolica, a cărui condei a zămislit acest al său prim articol, care ne învață ce și cm e cu psihologii ăștia. Vă încurajez să-l citiți!

Poate vrei să știi mai multe despre profesia de psiholog, poate ai nevoie să te informezi ca să știi ce fel de specialist să contactezi. Indiferent de motiv, e important să înțelegem faptul că există mai multe tipuri de psihologi, specializați pentru a îndeplini roluri diferite. Ce fel ...

17/09/2021

Nu poți vorbi despre experiența de a fi om fără să rezervi un capitol palptitant, sufocant și sfredelitor cucoanei Frica. Dânsa, găsesc eu, joacă rolul de antagonist pentru eroul nostru pe care-l susținem cu sufletul la gură, nimeni altul decât Iubirea. Nu ura?, mă veți întreba. Nu, nu cred și vă zic și de ce: Cele două de fapt sunt una singura, un tot unitar. Ori e iubire, ori e absența ei, frica. Un singur spectru.

Adică: Unde iubire e, frica se ferește; Din contră, unde frica domnește, iubirea se ofilește.

Curând am să scriu și despre relația mea incipientă cu Soulver și cm ne vom uni forțele!

Asta desigur că la timpul potrivit.

Fiecare dintre noi trecem prin perioade în care poate fi dificil să cerem ajutor.

Dacă temerea ta este să admiți că ai nevoie de ajutor, îți vindem un pont: soulver.ro este un spațiu complet confidențial, astfel încât primești terapie de la un psihoterapeut ales în funcție de nevoile pe care ni le transmiți!

www.soulver.ro

25/08/2021

Ceva m-a împins în această zi să vorbesc despre un rol cam lăsat în paragină de către ethos-ul noii generații, din care însumi fac parte, și anume, Maestrul. Ați văzut ce am făcut adineauri? M-am dezbinat, am înstrăinat o parte obscură, neînțeleasă din mine folosind pronumele nehotărât "ceva". M-am deresponsabilizat. Mai mult de atât, am hotărât tacit să evit timpul verbal prezent "mă împinge" pentru a mă plasa dincolo de această clipă instantanee a scrierii, undeva unde tensiunea de a fi este mult redusă, însă din păcate, la fel de redusă este și vitalitatea.

Printr-o acrobație a fanteziei îmi îngădui să îl invoc în aceste observații tranșante pe părintele Psihoterapiei Gestalt, Fritz Perls, care mai mult ca sigur m-ar prinde cu mâța-n sac, experiențial vorbind. Bine te-am găsit, Maestre, dor mi-a fost de ochii tăi ageri.

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Perls se stinge din viață în anii '70, prea timpuriu ca eu să-i devin ucenic. Cu toate că destinelor noastre nu le-a fost dat să se intersecteze, Maestrul, prin intermediul miracolului tehnologic, și aici mă refer mai ales la cuvântul lăsat negru pe alb, m-a provocat să devin ceea ce sunt, ca să-l parafrazez aici pe Nietzsche.

Ce relevanță psihologică are însă acest rol de Maestru în viața unui tânăr, care abia se îmbarcă în călătoria sa către sine? Ei bine. aici ne servește drept pildă un basm celebru din patrimoniul cultural autohton, "Harap Alb". Eroul, (acela/aceea ești tu, noi toți), înainte să își poată lăsa în urmă reveria copilăriei, are nevoie să-și învingă tatăl, care se deghizează într-un urs fioros, stăvilindu-i acestuia accesul către maturizare. Astfel, abia după ce eroul își învinge spaima de tată, de vechiul Maestru, abia atunci, cu sufletul eliberat, poate deveni bărbat. Noi încercări îl așteaptă pe fecior, (ahem, Spânul), iar în acest sens revine importanța Maestrului, celui de-al doilea tată, psihodinamic vorbind. Ne putem gândi în acest univers fantastic la Sfânta Vineri, puternic simbol arhetipal feminin al Maestrului. Iată că inconștientul nu este câtuși de puțin sexist!

Ce vreau să trezesc cu toate aceste în voi sunt doar două întrebări: Mi-am depășit într-un mod autentic primul Maestru, tatăl, respectiv mama? și dacă răspunsul este da, urmează: Îmi dau voie în această etapă confuză a vieții mele să caut un Maestru demn, care să asiste cu bucurie senină, înțeleaptă la dezvoltarea mea ca persoană? Nu vă păcăliți! Maestrul poate fi oricine, nu doar un psiholog, ba chiar ar fi de preferat să fie altcineva. Dascălul, Preotul, Bătrânul Șahist, Profesoara de Pian, Meșterul care te-a inspirat să șurubărești, șamd. Recomand cu căldură oricui să trăiască măcar o dată experiența de a fi ucenic. Maeștrilor le e dor de noi.

În rest, am să-l las pe unul din Maeștrii mei să vă arate cm se integrează ca la carte un vis.
Vizionare plăcută!

26/07/2021

După cm spunea un cântec vechi, cândva ar fi fost 9 milioane de biciclete pe străzile Beijingului. Oare câte biciclete se învârt prin București? Prea puține am să pun rămășag.

Lăsând pentru o secundă deoparte sănătatea ce ne-o poate ameliora această invenție cu două roți și impactul său nemărginit asupra poluării unei metropole ca Bucureștiul, aș vrea să scriu câteva rânduri despre relația mea cu bicicleta.

Nu întotdeauna mi-e așa de ușor s-o încalec. Nu întotdeauna am curajul să înfrunt Piața Unirii cu ea. Nu întotdeauna îmi vine să pedalez pe ger sau caniculă. Totuși, atunci când izbutesc, redescopăr bucuria libertății: unde mă țin picioarele pot ajunge și niciun loc de parcare sau bordură nu mă poate ține departe. Simt că îmi reamintesc astfel că orașul este al nostru și nu al curselor de Uber.

Vreau să trăiesc într-un oraș liber, unde orice drum poate fi o plimbare, nu o agitație plină de nervi, așa că mi-am propus să fac și eu ce pot.

Astfel că ofer următorul imbold: Fac o reducere de 20 lei din prețul unei ședințe de consiliere psihologică pentru cei ce fac dovada că vin la cabinet cu bicicleta, trotineta, longboardul sau orice fel de mod de deplasare verde. Prețul promoțional va fi valabil pe întreg parcursul procesului terapeutic, fiind trecut și în contract.

Pe scurt: Pentru cei ce circulă ecologic și-mi dovedesc acest lucru, ofer serviciile mele la 130 lei ședința, în loc de 150. Am să anunț aici când locurile disponibile se vor ocupa.

15/07/2021

Ah, seri albastre de terapie, dor îmi e de voi. Parcă simt cm voi, anotimpurilor, ne învățați cm să primim omul din fața noastră. Iarno, tu mi-ai arătat rostul răbdării și frumusețea tăcerii ce urmează unui adevăr un pic prea real pentru confort, ce însfârșit a fost rostit. Recele trezește la viață și dă profunzime introspecției pure, la răcoare.

Scriu aceste rânduri în timp ce, ușor-ușor, pierd amintirea ta, frigule. Cum o mai fi oare să îți fie frig?

Lasă, vară, că nu am să te neglijez. Urmază să îți dedic și ție în ton de psihologie estivală, o vorbă caldă din cuptorul minții.

PS: Cu ocazia aceasta, mai mult sau mai puțin fățiș, prezint și cabinetul "Om vedea", locul unde toate se petrec.

14/07/2021

Orice arheolog al minții, liber cugetător sau mai bine zis, orice om ce se bucură de introspecție, are nevoie să înceapă undeva. Ei bine, pentru mine, debutul a constat în descoperirea lumii gândurilor. Cu ajutorul hărții oferite de David Burns MD Public Page în lucrarea sa de renume "Feeling Good", am descoperit aceste cuvinte subvocale ce ne populează conștiința. În această carte autorul ne ajută să înțelegem de ce adesea simțim o sumedenie de ghionturi, dacă nu chiar atacuri vătămătoare asupra sentimentelor noastre ca urmare a gândurilor automate, intruzive.

Deci haideți să le oprim în loc, nu? Spune nu gândurilor! Dacă ar fi așa de simplu, noi, psihologii, nu ne-am mai merita pâinea.

Rog ca toată lumea să încerce măcar o dată să blocheze un gând, ca astfel să remarce durerea, detresa de a forța apele să nu mai curgă. Nu prea merge, nu?

Alta e chichița aici. Am să las aici un aforism ce mie mi-a elucidat misterul: "What you resist, persists". Dacă opui rezistență șuvoaielor de gânduri, ele vor persista ad infinitum, doar că de data asta se vor întoarce mai puternic cu tot cu energia risipită în a le bloca.

Ciudată treabă.