09/12/2025
Vă rog să citiți până la capăt ! Vă rog ! 🙏
La 18 ani aveam 75 de kilograme. Costeliv. M-am angajat. Ediții multe și grele la ziar, până la 1 noaptea. Multe gogoși și sucuri acidulate, dar și mișcare multă, corpul ”ducea”. Când am atins 90 de kilograme, nu m-am speriat. Am zis că e de la sedentarism, poate și de la vârstă. ”E normal”. Suta a venit pe la 40 de ani. La început, gluma de rigoare: ”ce mai este suta în ziua de astăzi?”. Mă aplecam mai greuț, mai o durere de glezne, mai una de genunchi, dar tot spuneam că o să revin. M-am apucat de sală. Câteva luni. Cântarul arăta 92,6 kg, m-am băgat la cursa de 11 km în preziua maratonului. Locul 800 din 1600 de participanți. ”Vezi că se poate, duc fără probleme!”.
Când m-am oprit, kilogramele se adunau, ușor-ușor. Vedeam îngrășarea doar ca pe o problemă estetică, nu mă gândeam că e o afecțiune reală, pentru care există tratament. Am pierdut bătălia, dar mă făceam că nu văd. 15 ani de trezit la 5.10, zilnic. Îmi puneam singur placa: ”oboseală, lipsa somnului, două-trei servicii în mod constant, lasă că mă apuc de slăbit de luni”. 110 kilograme. ”Am voință, revin la 100 și gata!”. Niciodată, dar niciodată nu am considerat obezitatea drept o boală cronică. Tragi puțin de tine, ai grijă ce mănânci, gata!
Într-o zi, un medic mi-a spus ceva despre ”obezitate morbidă”. Al doilea termen m-a speriat. Am început să ”cercetez”. 70% dintre adulți sunt supraponderali. 39% suferă de obezitate. Tot n-am înțeles perfect. Apoi, niște dureri de spate. Coloana nu mai este pregătită să susțină o astfel de greutate! Gata, s-a supărat și ea după atâția ani!
Am intrat pe https://www.adevaruldespregreutateata.ro (o poți face și pe https://centreobezitate.ro, unde vei găsi medici specializați în tratarea acestei afecțiuni, în funcție de zona în care locuiești). Simplu, ușor, pac, să ne calculăm IMC-ul, Indicele de Masă Corporală. Obezitate clasa II. Stop! Risc de diabet de tip 2, accident vascular cerebral, hipertensiune, boli cardiovasculare.
Momentul în care îți dai seama că nu mai poți glumi cu ”grăsuț”. Momentul în care înțelegi că trebuie să mergi la un medic, că există tratamente individualizate, pentru că nu toate sunt la fel. Mai pe românește, direct, există o soluție pentru fiecare. Știu, ”Dacă ar fi depins doar de tine, ai fi învins deja”, dar sunt mulți, foarte mulți factori.
Ce-ți propun eu? Intră pe https://www.adevaruldespregreutateata.ro/, calculează-ți IMC-ul. Dacă ai trecut printr-o astfel de problemă, lasă un mesaj, cm a fost, ce ai făcut, cât de greu ți s-a părut? Nu-ți fie rușine, în România obezitatea este o boală cronică recunoscută oficial! Dacă aș putea, ți-aș lua povara de pe umeri, dar nu prea am cum! Însă te pot încuraja să ceri ajutorul medicilor! Trebuie să înțelegem că nu putem glumi cu obezitatea, este ceva complex, o problemă influențată de factori genetici, hormonali ori psihologici, dar, clar, și de stilul de viață.
PS. Poza-i de la 23 de ani, de pe drumul Forbanului, unde se ajungea pe jos, prin zăpada cât casa. Singurul lucru ”greu” din imagine era geaca...