07/11/2025
Situația din poză se poate preveni foarte ușor.
Am avut câteva motive clare pentru care am ales să nu intervin deloc în procesul de mers al copiilor mei și să nu las nici pe cei din jur să o facă:
1️⃣ Am vrut să învețe să meargă singuri, în ritmul lor, pentru că doar așa mersul devine corect, natural și echilibrat.
2️⃣ Am vrut să le cresc încrederea și sentimentul de competență – acel „Eu pot!” care îi ajută să creadă în propriile puteri încă de mici.
3️⃣ Am vrut să-mi protejez spatele 😊 Noi, părinții, fiind mai înalți, nu am vrut să devenim „taxiul” copiilor, ducându-i de mânuțe dintr-o parte în alta.
4️⃣ Am vrut să le ofer timp pentru mersul în patru labe, atât de important pentru dezvoltarea armonioasă a musculaturii și pentru o postură corectă. Nu am dorit să grăbesc ridicarea în picioare, pentru că atunci când se sar etape, pot apărea mai târziu probleme, cm ar fi cocoșarea la școală.
Consider că noi, părinții, ar trebui să fim ghizi — îi încurajăm, îi susținem, dar nu facem lucrurile în locul lor.
Dusul copiilor de mânuțe nu îi ajută, ci mai degrabă le amână mersul independent. Răbdarea și încrederea fac minuni.
Ștefan, după ce a început să meargă sprijinindu-se de mobilă, a început apoi să facă mici distanțe de la o piesă de mobilă la alta. Dacă era prea departe următorul punct de sprijin, completa drumul mergând în patru labe — dar nu plângea și nu cerea să-l ajut.
Apoi, într-o zi, și-a luat o pară în mână și… pur și simplu a plecat singur, ținând para. 🍐❤️”**
A fost momentul lui — și a meritat toată răbdarea noastră.
Nu recomand nici hamul de mers. În această situație, mersul nu este echilibrat, nu învață să-și folosească bine propriul centru de greutate și, foarte important, nu învață să cadă în siguranță. Când copilul se bazează pe faptul că părintele îl ține mereu, o căzătură neașteptată poate fi mult mai periculoasă, pentru că nu are reflexele formate.
