Psihoterapeut Ioana Micu

12/12/2025

Cum ar fi să te trezești dimineața și să găsești pe whatsapp un mesaj special pentru tine, care să te facă să zâmbești?
Sau să te împuternicească?
Sau să îți ureze pur și simplu să ai o zi excelentă?
Sau să îți propună o melodie care să îți schimbe vibe-ul?

Eu mi-am propus ca anul 2026 să fie, pentru mine, anul în care îmi încep fiecare zi cu un gând bun. Cu blândețe și bunătate față de mine.
Cu iubire.
Cu energie dinaia bună.

Și te iau cu mine în călătoria de 365 de zile de Bine cu mine. ❤️

Vii?

Mai jos ai link spre grupul de whatsapp 🎁

30/11/2025

𝙋𝒆𝙣𝒕𝙧𝒖 𝒖𝙣 𝙩𝒆𝙧𝒂𝙥𝒆𝙪𝒕 𝒆𝙨𝒕𝙚 𝙞𝒎𝙥𝒐𝙧𝒕𝙖𝒏𝙩 𝙨𝒂̆ 𝒏𝙪 𝙙𝒆𝙫𝒊𝙣𝒂̆ „𝙨𝒂𝙡𝒗𝙖𝒕𝙤𝒓” 𝙞̂𝒏 𝒅𝙞𝒏𝙖𝒎𝙞𝒄𝙖 𝙧𝒆𝙡𝒂𝙩̦𝒊𝙤𝒏𝙖𝒍𝙖̆ 𝙘𝒖 𝒄𝙡𝒊𝙚𝒏𝙩𝒖𝙡 𝙨𝒂̆𝙪.
Nu este responsabilitatea și nici povestea sa.
Se știe însă că, în fiecare terapeut zace un mic salvator pe care, dacă îl gestionează conștient, aduce siguranță și mângâiere celor care apelează la serviciile sale.

Pentru că am ales în activitatea mea să îmi îndrept atenția și grija către mame, în special dar nu exclusiv, mă gândesc constant cm pot să fiu alături de TOATE mamele care au nevoie de suport și mângâiere dar din diferite motive nu pot, nu știu sau nu au cui să ceară.
𝑺̦𝒕𝒊𝒖 𝒄𝒂̆ 𝒎𝒂𝒎𝒆𝒍𝒆 𝒑𝒐𝒕 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒂̆ 𝒂𝒕𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒆𝒍𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒃𝒊𝒏𝒆.
Din sesiunile individuale de psihoterapie cu mamele, observ un tipar: cele mai multe mame au un discurs intern negativ – adică vorbesc urât cu ele însele.

Mi-a atras recent un articol științific publicat de American Psychological Association, care arăta impactul pe care discursul intern negativ îl are asupra stării noastre de bine.
Și cm să nu îl aibă?
Când noi, mamele, trăim zilnic cu un „Neghiniță” în ureche care ne biciuiește cu vorbe.

Ne calcă în picioare și noi îl lăsăm, ba mai mult, îl și credem.

Așa că mi-a venit o idee prin care îmi doresc să pun o picătură de pozitivism (nu sunt adepta pozitivismului toxic, so no worries here) în găleata mamelor.

Un grup de whatsapp (cu comentarii închise, să nu se creeze spam), pe care îl vom porni la 1 Ianuarie 2026, în care invit cu inima deschisă toate mamele (și tații) care doresc să își înceapă ziua cu un strop de lumină.
Cu o vorbă blândă și caldă.
Uneori cu un citat inspirațional, cu o afirmație sau o melodie care să ne însenineze ziua.
Alteori cu o întrebare de reflecție.
Va fi acel reminder zilnic să zâmbim, să căutăm siguranța, să ne întoarcem spre noi înșine și spre nevoile noastre, să respirăm.

Da, noi, mamele, uităm uneori să respirăm.
Să avem sentimentul că nu suntem singuri.
Să celebrăm binecuvântările din viața noastră.
Cine vine cu mine în călătoria de 365 de zile de MOMente de fericire?
Începem în 1 Ianuarie 2026.👇

29/11/2025

"Vântul de Nord și Soarele se certau pentru a stabili care dintre ei era mai puternic. În plină ceartă, au privit în jos și au văzut un călător care mergea pe o cărare. Omul purta o pelerină și o eșarfă.
Vântul i-a spus lăudăros Soarelui:
- Pun pariu cu tine că îl pot face pe om sā își dea jos haina mai repede decât tine!

Acceptând pariul, Soarele s-a retras și a privit cm Vântul sufla rafale care îi fluturau pelerina bărbatului în jurul corpului.

Însă, pe măsură ce Vântul sufla din ce în ce mai tare, bărbatul nu făcea decât sā-și înfășoare pelerina mai aproape de corp și să-și strângă eșarfa. Toate eforturile Vântului au fost în zadar.

Când a venit rândul Soarelui, razele blânde au încâlzit aerul și, în câteva minute, bărbatul a început să își desprindă eșarfa și să își descheie pelerina. În scurt timp, le-a scos pe amândouă."
(Fabulă preluată din Manual de Tratament pentru Tulburarea de Stres Posttraumatic)

De câte ori, oare, nu procedăm precum Vântul în ceea ce privește relația pe care o avem cu noi înșine?

Mă refer aici la "rafalele" de vorbe urâte pe care ni le spunem atunci când lucrurile nu ies așa cm ne-am fi dorit? Ești atent(ă) la discurtul tău intern?

Dar în relația cu copiii noștri?

Oare este, într-adevăr, atât de răspândit acest comportament de tip opoziționist în rândurile copiilor noștri, sau mai degrabă noi suntem cei care uităm că "vorba dulce mult aduce"? 😊

26/11/2025

Dragi parinti, Va Invit sambata la atelier - vom vorbi despre cele 8 nevoi relationale ale copiilor si cm venim in intampinarea lor. Va astept cu entuziasm ❤️

Sâmbătă ne întâlnim cu Psihoterapeut Ioana Micu, la atelierul de susținere emoțională pentru părinți.

Povestim despre nevoile relaționale ale copiilor noștri și cm putem veni în întâmpinarea lor.

Participarea este gratuită. Te invităm să îți rezervi locul aici: https://calendly.com/contact-6hnp/5-sustinere-nevoile-relationale

Proiectul ”Călătoria parentală - sprijin și educație pentru o familie sănătoasă” este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului International Sibiu 2025, un program al Fundației Comunitare Sibiu.

22/11/2025

„Aceste strategii - de a nu simți, de a controla, de a fi „bun” - devin mai târziu tipare de viață, care tipare nu sunt defecte. Sunt ecourile unui instinct de supraviețuire timpuriu care a făcut tot ce a putut pentru a păstra legătura aceea semnificativă.

Vindecarea nu înseamnă, deci a „repara” ceva defect. Înseamnă a recunoaște că adaptările noastre au avut un sens, că au fost răspunsuri firești la un context dificil. Apoi, pas cu pas, a ne îngădui să trăim și dincolo de ele.”

În contextul traumei de dezvoltare, e ușor să confundăm mecanismele de supraviețuire cu „defecte personale”. Nevoia de control, perfecționismul, retragerea, dificultatea de a pune limite sau de a avea încredere, toate pot părea semne că „ceva e greșit” în noi. În realitate însă, ele spun povestea modului în care am învățat să fim în siguranță atunci când nu eram în siguranță.

De aceea, NARM nu privește aceste reacții ca pe disfuncționalități, ci ca pe adaptări necesare la contexte care ne-au depășit puterea de înțelegere și posibilitatea de alegere. Când un copil simte că nevoile lui nu pot fi împlinite, că e prea mult sau că iubirea e condiționată, el va găsi o cale de a rămâne conectat cu părintele sau persoana semnificativă, chiar dacă asta înseamnă să se deconecteze de sine.

Aceste strategii - de a nu simți, de a controla, de a fi „bun” - devin mai târziu tipare de viață, care tipare nu sunt defecte. Sunt ecourile unui instinct de supraviețuire timpuriu care a făcut tot ce a putut pentru a păstra legătura aceea semnificativă.

Vindecarea nu înseamnă, deci a „repara” ceva defect. Înseamnă a recunoaște că adaptările noastre au avut un sens, că au fost răspunsuri firești la un context dificil. Apoi, pas cu pas, a ne îngădui să trăim și dincolo de ele.

De fapt, nu am fost niciodată „defecți”. Doar extrem de determinați să supraviețuim.

22/11/2025

Coreglarea reprezintă procesul prin care două sisteme nervoase — al părintelui și al copilului — intră într-o sincronizare afectivă.

Este un mecanism natural prin care copilul, având un sistem nervos imatur, își reglează stările interne în prezența unui adult calm, empatic și disponibil emoțional.

Copilul nu se poate regla singur. El are nevoie:

💚de ritmul cardiac calm al părintelui,
💚de tonul vocii (melodic, blând),
💚de expresia facială predictibilă,
💚de contactul vizual cald,
💚de mișcări line, lente,
💚de contact fizic sigur.

𝑨𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒆𝒎𝒏𝒂𝒍𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒑𝒓𝒆𝒍𝒖𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒎𝒖𝒍 𝒏𝒆𝒓𝒗𝒐𝒔 𝒂𝒍 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒗𝒊𝒏 “𝒉𝒂̆𝒓𝒕̦𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒓𝒆” 𝒂𝒍𝒆 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒆𝒊.

Coreglarea este modul prin care copilul învață:

🤱că emoțiile nu sunt periculoase,
🤱că stresul poate fi gestionat,
🤱că nu este singur,
🤱că relația este un loc de refugiu.

Fără coreglare:

❌sistemul nervos al copilului rămâne într-o stare de hiperactivare sau hipoactivare,
❌se dezvoltă tipare de atașament nesigur,
❌apar dificultăți de autoreglare la vârsta adultă,
❌se pot instala traume de dezvoltare.

Cu coreglare consistentă:

💞copilul își maturizează cortexul prefrontal,
💞se dezvoltă empatia,
💞scade reactivitatea emoțională,
💞crește sentimentul de încredere în lume și în sine.

𝐄𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐫𝐞𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐠𝐥𝐚𝐫𝐞

✅Părintele respiră lent, copilul îi sincronizează respirația.
✅Părintele vorbește cu voce caldă, copilul se liniștește.
✅Părintele își relaxează postura, copilul își relaxează corpul.
✅Părintele își păstrează calmul în criza copilului, iar copilul învață cm se traversează o emoție intensă.
✅Coreglarea nu este doar „a liniști copilul”, ci a-l ajuta să învețe reglarea, prin repetarea a mii de interacțiuni de siguranță.

Să îți fie de folos!
Cu iubire,

Psihoterapeut Ioana MIcu

22/11/2025

Mamele se simt adeseori singure.🥹

Multe dintre ele nu sunt efectiv singure, însa au un sentiment profund de singurătate.

Am mai povestit, dar simt să readuc aici o frântură din povestea mea.

M-am „făcut” psihoterapeut pentru mame pentru că am simțit pe pielea mea impactul pe care îl are sentimentul că „nu sunt singură” în propria viață.

Și nu, nu mă refer la a fi efectiv singură. Nu. Aveam (și am) în jurul meu mulți oameni bine intenționați, am primit ajutor atunci când l-am solicitat.

Mamele cresc oameni și fac lumea mai bună. 👨‍👩‍👦
Dar e important să fie ele bine.

Să fie cineva „acolo” pentru tine când te simți nesigură – fără să vină cu soluții, fără să se supere că nu faci cm spune el/ea, ci te ghidează să ajungi la soluțiile potrivite pentru tine, pentru contextul tău. Te ajută în primul rând să te liniștești și îți crează spațiul potrivit pentru a te simți în siguranță – fiindcă un sistem nervos aflat în alertă nu va putea să ia decizii raționale, bune, potrivite.

Îmi amintesc un episod din primele luni de viață ale fiului meu, ca și cm ar fi fost ieri.
Eram doar noi doi acasă și a avut 2 scaune diareice. Citisem undeva că bebelușii se deshidratează foarte repede și e important să oprești scaunele moi.
M-am panicat.
Mi-am sunat o prietenă care avea un băiețel cu vreun an mai mare și care mi-a spus să o sun oricând, că ea, având deja experiență, mă ajută cu drag. Începuse să mă întrebe detalii despre culoare, consistență, frecvență, iar eu nu aveam timp să răspund! Aveam nevoie de o soluție rapidăăă!!

Mama îmi spunea să îi dau ceai – citisem că ceaiul la bebeluși nu e indicat. Panică again!
Soțul – la serviciu, prins în treburi urgente și importante. Sunt singurăăăăă 😭
Medicul – programul i se terminase.
Serviciul de urgență – singura soluție?? Nuuuuuu!🤯

Mi-am sunat o prietenă (care culmea, nu are copil), care m-a ascultat și mi-a spus așa: „Aud că ești tare îngrijorată și ești singură cu bebe. Ai nevoie să trec puțin pe la tine să îți dau o îmbrățișare? Respiră până ajung și bea un pahar de apă. O să te ajute să te liniștești.”
Atât. Fără sugestii, fără soluții, fără rețete la problema mea (aparentă).

𝐄𝐚 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐢𝐬𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐚𝐝𝐚̆ 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐥𝐞.🥹

Până când prietena mea a ajuns, am reușit să mă recentrez și să mă reconectez la copilul meu.

Copiii noștri ne preiau starea – adică se co-reglează emoțional în relație cu noi, părinții. Ei nu știu efectiv că îngrijorarea noastră este despre a-i ține pe ei în siguranță. Ci un părinte anxios, speriat, le va induce și lor automat sentimentul că nu sunt în siguranță.

Și astfel intrăm într-un cerc vicios – eu, părintele, mă îngrijorez ca să găsesc soluții să îi fie copilului bine, însă creez mai multă panică copilului care se agită și mai tare, motiv pentru care eu mă agit că văd că lucrurile se agravează.

Poate pare că nu are sens...

𝑪𝒐𝒑𝒊𝒊𝒊 𝒏𝒖 𝒂𝒖 𝒄𝒂𝒑𝒂𝒄𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒖𝒕𝒐𝒓𝒆𝒈𝒍𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆.

Adulții au atât capacitate de autoreglare, cât și de co-reglare.
Autoreglarea se învață – în general, de la adulții care ne-au crescut.

Dacă nu am avut în preajma noastră un adult care să știe să se autoregleze, ci s-a coreglat în relație cu mine, copilul (nu mai plânge că mă enervez/supăr), prima soluție la îndemână va fi să fac și eu asta în relație cu copilul meu.

Plânsul copilului, disconfortul lui, îmi va crea panică, anxietate – de care el, copilul, este „responsabil” să mă ferească.

𝗖𝗲 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗮𝗺 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗮𝗰𝗰𝗲𝘀 𝗹𝗮 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗹𝗲 𝘀𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗼𝗮𝘀𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿𝗲𝗴𝗹𝗮𝗿𝗲 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆?

Să găsim acum un model, care să ne ofere suportul necesar.

Care să ne ofere o oglindă blândă și să nu ne grăbească.

În psihoterapie sufletele noastre se țin de mână și atât. Fără pauze inconfortabile, fără greșeli.

Îți pot fi alături când tu te grăbești, eu să îți amintesc că e în regulă să iei o pauză.
Când simți că greșești, să pun reflectorul pe ce faci bine.
Când pare că totul se destramă, să adun împreună cu tine ce rămâne.
Când te simți în întuneric, să aprind o scânteie de speranță pentru tine.
Când îți minimizezi reușitele, să fiu acolo să deschid șampania, să le sărbătorim cm se cuvine.
Să te văd. Să te aud. Să fiu.
Uneori să respirăm în tandem.
Să normalizăm pauza în situații în care pare greșit să te oprești de teama de a pierde controlul.
Să ascultăm liniștea (de care cel mai probabil nu ai parte acasă, cu un copil mic).
Să îți ascult gândurile fără să mă sperie.
Să te aud cm plângi, fără să mă deranjeze.

Îi doresc fiecărei mame din lume să aibă parte de un psihoterapeut care să o (re)învețe să se simtă în siguranță.

Cu iubire,
Psihoterapeut Ioana Micu 💜

19/11/2025

❗️Este important să facem distincția între „poveste personală de succes sau cm am procedat eu într-o anumită situație și a fost bine” și „rețetă universală de succes pe care oricine o poate implementa dacă crede că problema sa este cât de cât similară”.

Avem acum acces la informație, cărți, toată lumea își poate expune propria poveste.

E minunat!

Cred că avem nevoie de povești inspiraționale și motivatoare.

Să știm că și alții, „în culise” nu mănâncă doar lapte și miere, ci și „pită cu pateu”.

Totuși, să credem (naiv) că dacă „fac ce a făcut x o să reușesc, că și el așa a spus că a făcut și a reușit” este dovadă de imaturitate emoțională. Da, un copil poate să gândească astfel.

Noi, în calitate de adulți, ne putem informa.

Putem asculta povești inspiraționale.

Putem citi și asculta podcasturi.

👨‍👩‍👦Iar apoi, să ne întoarcem la noi și la CONTEXTUL nostru de viață.

Care cu siguranță este diferit de al celor despre care am citit sau auzit.

Poate că la lecțiile de limba și literatura română ar trebui (din când în când) ca elevii să fie întrebați și „Ce a trezit în tine lectura aceasta? La ce te-ai gândit TU când ai citit?” și mai puțin „Ce a vrut autorul să spună cu asta?”

Obișnuiesc să ofer următorul exemplu persoanelor cu care lucrez în terapie:

🍰Îți dorești să gătești o prăjitură „negresa” și te hotărăști să ceri rețeta unei prietene. Ea îți spune cm o face ea iar tu pregătești ingredientele.

Firesc ar fi să respecți întocmai rețeta, fără să stai să analizezi sau să te gândești prea mult.

Totuși, dacă e să ne referim la discuția de mai sus, să treci prin filtrul personal rețeta și să o adaptezi contextului tău poate însemna să observi că adaugă cam mult zahăr și cacao și ciocolată.

Știind că prăjitura va fi servită de copilul de 2 ani și de bunicii care vin în vizită și suferă de diabet, o poți adapta: înlocuiești zahărul cu ștevie, în loc de cacao pui pudră de roșcove și completezi cu o lingură de dulceață de prune făcută de bunica. (da, v-ați prins, asta e rețeta mea de brownie :) ).

Probabil că nu va avea EXACT același gust ca al prietenei tale, însă va fi mult mai potrivită CONTEXTULUI tău și nu va face mai mult rău (pe termen lung) decât bine celor pe care îi iubești.

Cu iubire,

Ioana Micu 💜

14/11/2025

Kind remind pentru tine ❤️

Respiră două minute și du-ți atenția spre tine 💫

Care e ritmul inimii?
Al respirației?
Cum îți simți trupul?

Ești in siguranță 🤗

14/11/2025

Există acum multe resurse pentru părinți.
Din punctul meu de vedere, intervenția psihoterapeutică personalizată este cea mai utilă, fiindcă se pliază specific pe situația ta, pe contextul tău de viață, relațional, psihologic, emoțional, etc.

Însă nu subminez nici psiho-educația, care își are rolul său.

Este important să ne informăm, fiindcă astfel vom avea acces și la alte perspective.

Aici (https://www.istt.ro/wp-content/uploads/2025/04/Ghid-pentru-parinti.pdf ) este un manual pentru părinții de copii și adolescenți, creat de o echipă specializată în traumă.

Este pdf, îl puteți salva local și să îl citiți în tihnă.

Cu iubire,
Psihoterapeut Ioana Micu ❤️