Art'nativ, Strada Reconstrucției nr. 11, Sibiu (2026)

19/02/2026

Explorarea artei la preadolescenții cu nevoi speciale este mai mult decât o activitate creativă, este un spațiu de siguranță în care pot începe să se vadă, să se simtă capabili și să se exprime fără presiunea performanței.

Chiar și atunci când lucrăm pe subiecte comune, într-o oră de desen semighidată, mai ales în fazele de început, procesul artistic are o valoare profund terapeutică. Structura oferită reduce anxietatea, teama de greșeală și blocajul inițial, în timp ce cadrul predictibil îi ajută să își depășească neîncrederea și stima de sine scăzută. În acest context, copilul nu este „pus la încercare”, el este susținut.

Pe măsură ce mâna se mișcă, iar materialele prind viață, apare treptat invitația către individualitate:
– o culoare aleasă diferit,
– o formă accentuată sau estompată,
– o așezare în spațiu care spune o poveste personală.

Chiar dacă tema este aceeași pentru toți, detaliile devin vocea lor.

Ce hrănește acest proces:
♥️sentimentul de control și autonomie („pot face în felul meu”);
♥️experiența reușitei, chiar și în pași mici;
♥️siguranța că exprimarea emoțională nu este judecată;
♥️conectarea cu propriul ritm interior.

Ce încurajează:
• curajul de a explora și de a încerca;
• flexibilitatea gândirii;
• toleranța la frustrare;
• relația de încredere cu adultul-ghid.

Ce poate revela despre resursele lor:
🦋capacitatea de adaptare;
🦋imaginația și simbolizarea emoțiilor;
🦋nevoi afective neexprimate verbal;
🦋potențial creativ latent, adesea ascuns de frică sau retragere.

Arta nu cere explicații perfecte și nici rezultate „corecte”. Ea creează un limbaj alternativ, prin care preadolescentul cu nevoi speciale poate spune:
„Așa sunt eu acum.”

Astfel, pas cu pas, începe construirea încrederii, a identității și a unei relații mai blânde cu sine.

16/02/2026

Neputința, vinovăția și compasiunea în contextul oncologic – o perspectivă art-terapeutică

În contextul oncologic, fie că vorbim despre pacient sau despre aparținător, emoțiile își găsesc adesea locul în corp înainte de a putea fi puse în cuvinte. Neputința se poate așeza ca o tensiune persistentă în piept, vinovăția poate fi resimțită ca o greutate interioară, iar compasiunea, atât de necesară în acest drum, poate deveni obositoare atunci când rămâne fără sprijin.

În ședințele de art-terapie de grup, aceste trăiri prind contur într-un mod firesc și profund. Fără a forța verbalizarea, materialele artistice devin un limbaj prin care corpul și psihicul pot comunica. Culorile, formele, ritmul mișcării mâinii sau presiunea aplicată materialelor spun povești despre experiențe care încă nu și-au găsit locul în narațiunea personală.

Pentru aparținători, amintirile legate de boală, de îngrijire, de pierdere sau de speranță rămân adesea ancorate în corp. Momentele semnificative lasă urme: unele aduc alinare, altele disconfort.

🤍Toate au nevoie de timp și de un spațiu sigur pentru a se așeza și pentru a fi integrate.

Art-terapia și procesul de integrare

Art-terapia este o formă de terapie care implică activ corpul, simțurile și emoțiile. Prin procesul creativ, experiențele trăite pot fi externalizate și transformate simbolic. Ceea ce era difuz sau copleșitor capătă o formă vizibilă, care poate fi privită, explorată și conținută.

Din perspectivă neuroștiințifică, experiențele emoționale intense sunt stocate inițial în zone ale creierului implicate în reacții de supraviețuire. Atunci când aceste experiențe rămân neprocesate, ele pot fi retrăite prin senzații corporale, stări emoționale greu de explicat sau reacții automate. Procesul art-terapeutic activează simultan zone senzoriale, emoționale și cognitive ale creierului, facilitând legătura dintre ele. Emoțiile încep să se organizeze, amintirile se structurează, iar gândurile devin mai clare.

Integrarea aduce cu sine posibilitatea de a include experiența dificilă în povestea de viață, într-un mod care susține continuitatea și sensul personal. Durerea își găsește un loc, iar prezentul devine mai locuibil.

Atunci când experiențele rămân neintegrate

Experiențele care nu au fost procesate pot continua să se exprime prin corp și comportament. Oboseala persistentă, tensiunile somatice, anxietatea sau retragerea emoțională pot reflecta această încărcătură nerezolvată. În relațiile cu ceilalți, pot apărea dificultăți de conectare sau o compasiune care se transformă treptat în epuizare.

Procesul de integrare permite ca amintirile să fie accesate fără a copleși, iar emoțiile să fie trăite cu mai multă stabilitate. Corpul poate elibera treptat din povara pe care a purtat-o singur.

Dimensiunea vindecătoare a grupului

Lucrul art-terapeutic în grup adaugă o dimensiune relațională esențială. A vedea cm alți participanți dau formă unor trăiri similare creează un sentiment de recunoaștere și apartenență. Lucrările pot fi întâmpinate cu prezență, respect și empatie, într-un cadru care susține siguranța emoțională.

În acest context, sistemul nervos se poate regla mai ușor. Emoțiile se așează, amintirile se reorganizează, iar corpul găsește momente de repaus. Art-terapia oferă un spațiu cald, blând și conținător, în care experiențele dificile pot fi întâlnite cu compasiune și răbdare.

Atunci când experiențele sunt integrate, ele devin parte din viață fără a o domina. Din această așezare interioară pot apărea mai multă prezență, mai multă claritate și, uneori, un sentiment profund de liniște.

15/02/2026

Din perspectiva sistemică și transgenerațională, pierderea copilașilor din burtică, prin întreruperi de sarcină sau opriri în evoluție este considerată un eveniment semnificativ pentru întregul sistem familial, indiferent de stadiul sarcinii.

Studiile din psihologia sistemică arată că evenimentele de pierdere nerecunoscute pot genera mecanisme de compensare inconștientă: doliu neelaborat, sentimente difuze de vinovăție, anxietate sau dificultăți în atașament. În psihogenealogie, așa cm subliniază Anne Ancelin Schützenberger, experiențele neintegrate tind să se transmită sub formă de loialități invizibile, repetiții sau „goluri” simbolice care caută recunoaștere în generațiile următoare.

Din această perspectivă, prelucrarea trăirilor are un rol dublu. Pentru mamă, procesul de conștientizare și simbolizare a pierderii permite integrarea experienței în propria istorie de viață, reducând riscul de somatizare sau de transfer emoțional asupra copiilor ulteriori. Pentru sufletul nenăscut, recunoașterea oferă un loc simbolic de apartenență în sistem, ceea ce, la nivel teoretic, restabilește ordinea relațională. Iar pentru copiii care vor urma, acest demers contribuie la un cadru mai clar de identitate, în care ei nu mai poartă inconștient roluri de substituție sau reparație. Astfel, elaborarea pierderii devine nu doar un act terapeutic individual, ci o intervenție cu impact sistemic și transgenerațional.

Sunt conștientă că e o temă dificilă, însă atât de necesară… una care atinge straturi profunde ale sufletului și ale istoriei noastre personale. Împărtăşirea despre pierderi care, de multe ori, nu au avut un loc, un nume sau un spațiu de doliu, ne restructurează. Pentru mine, a aduce lumină și sens acestor experiențe înseamnă un act de blândețe față de mine însămi și față de întregul meu sistem familial. Este o invitație la recunoaștere, la integrare și la restabilirea unei ordini interioare care susține viața.

Poți să recomanzi acest atelier intim unei prietene, dacă cunoști astfel de împărtășiri sensibile, pentru că uneori vindecarea începe din faptul că cineva ne vede și ne aude fără judecată. Cred cu tărie că aceste spații ținute cu grijă pot aduce claritate, ușurare și un sentiment profund de apartenență. Este un dar pe care ni-l putem oferi nouă și generațiilor care vin, prin curajul de a simți și de a onora ceea ce a fost.

14/02/2026

Uneori, oboseala nu vine din ceea ce trăim, ci din cât de mult ne luptăm cu lucrurile pe care nu le putem controla. Gândurile se adună, scenariile se repetă, iar energia noastră se risipește în direcții care nu ne hrănesc. A încetini și a recunoaște această epuizare poate fi deja un prim gest de grijă față de noi.

Când lăsăm din mână nevoia de control, se deschide un spațiu nou: cel al creației conștiente. Putem crea sens acolo unde era frică, prezență acolo unde era zgomot și adevăr acolo unde era evitare. Din acest loc, viața nu mai este ceva de gestionat, ci ceva de locuit pe deplin.

12/02/2026

Art-terapia prin lucrul cu volume 3D și materiale reciclate deschide un spațiu creativ viu, accesibil și incluziv, în care copiii cu dizabilități mixte pot explora, construi și exprima în ritmul lor.

Lucrul tridimensional dezvoltă motricitatea fină și grosieră, orientarea spațială, coordonarea mână-ochi și capacitatea de planificare. Materialele reciclate invită la libertate, joacă și transformare, reducând presiunea perfecțiunii și stimulând imaginația.

Procesul creativ devine un limbaj alternativ de comunicare, sprijinind exprimarea emoțiilor, creșterea stimei de sine și sentimentul de competență. Lucrul împreună susține relaționarea, cooperarea și apartenența, oferind copiilor ocazia de a fi văzuți, auziți și validați.

Art-terapia creează astfel un cadru sigur în care fiecare copil este încurajat să experimenteze, să se exprime și să descopere resursele proprii, prin joacă, prezență și creație.

💕Centrul Scolar de Educatie Incluziva "Elena Delia Stoicescu" Sibiu

10/02/2026

unBORN •Sunt unul dintre sufletele care au ales să se întrupeze după o sarcină pierdută. Port în mine amprenta unei așteptări care nu a ajuns la termen, a unei treceri silențiosde, dar profunde. Această amprentă m-a modelat, m-a făcut atentă la spațiile nevăzute, la durerere, la legăturile care continuă dincolo de formă.

Știu astăzi că aceste pierderi se extind dincolo de un singur moment sau de o singură generație, ele lasă ecouri transgeneraționale care se transmit în corpuri, în relații, în felul în care iubim, ne atașăm și ne simțim în siguranță în lume.

Din acest loc interior s-a născut chemarea de a crea un spațiu de art-terapie, un spațiu sigur, ținut cu grijă, în care să putem procesa împreună pierderile de sarcină: pentru copiii care au fost, pentru cei care au venit după, pentru părinți, pentru noi, pentru cei care vor veni. Un spațiu în care emoțiile pot fi exprimate dincolo de cuvinte, prin formă, atingere și prezență.

Lucrul cu lutul ne aduce înapoi în corp: în atingere, greutate, ritm și respirație. Prin acest contact direct cu materia, memoria organică, cea care păstrează experiențe dincolo de povestea mentală, este activată cu blândețe, permițând emoțiilor vechi să fie recunoscute, modelate și integrate într-un mod sigur și conținut.

În cultura Dagara, așa cm este transmisă de Malidoma Somé, ritualurile creează punți între lumi și susțin comunitatea să dea sens pierderii, să onoreze sufletele și să restabilească fluxul vieții prin acte conștiente, trăite împreună.

Acest atelier creează un spațiu de onorare și așezare interioară. Un spațiu în care ceea ce a fost poate fi recunoscut, iar ceea ce este încă viu în noi poate fi simțit și integrat, susținând un parcurs mai întreg și mai conștient.

Creez acest spațiu dintr-o experiență trăită și dintr-o ascultare profundă a sufletelor care cer să fie văzute.

Dacă simți că acest spațiu te cheamă, te aștept să îl ținem împreună. Iar dacă simți că ii se potriveşte cuiva, îți mulțumesc că duci vestea mai departe.

u n B O R N -atelier art terapeutic

🤍L.

02/02/2026

❤️ În aceeași zi în care marcăm World Cancer Day la Centrul de suport Oncologic Sibiu va avea loc o sesiune de art-terapie susținută de Laura Cândea-Burnete

𝐓𝐞𝐦𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 „𝐒𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞”, un spațiu sigur de exprimare, reflecție și reconectare, dedicat celor care trec prin experiența cancerului.

✨ Participarea este gratuită pentru pacienții oncologici și pentru aparținătorii lor.

📍 Centrul de suport Oncologic, Sibiu https://maps.app.goo.gl/6Dk1WTsUUn3uzACM9
🕕 4 februarie | 18:00–20:00

📞 Înscrieri:
Tanti Tina: +40 (756) 738 202
👉 https://forms.gle/rqR6uDEMJVEH1wB57

❤️ Pentru ca nimeni să nu treacă singur prin cancer.

30/01/2026

De mult timp simt nevoia să scriu despre felul în care rănile bazale -cele dobândite în primii ani de viață- se infiltrează în prezentul nostru și despre cm își arată locurile încă deschise atunci când trecem prin doliu.

Doliul are acest dar crud și adevărat: aduce la suprafață ceea ce, în vremuri de funcționare și performanță, rămâne bine ascuns.

În ultimii doi ani mi-am dorit mult să mă conectez mai profund la Sursă, să ascult cu mai multă finețe câmpul de energie și câmpul de conștiință. Din acest loc, în munca mea de cabinet, a devenit important ca oamenii care mă căutau să ajungă acolo unde exista spațiu real pentru ei. Atunci când eu nu aveam acest spațiu, îi recomandam imediat mai departe către terapeuți și facilitatori în care aveam încredere sau care, din ceea ce știam, păreau potriviți pentru nevoile lor. Oferam mai multe direcții, iar fiecare alegea ce simțea că i se potrivește.

Astfel, fără să îmi dau seama, nu am mai avut listă de așteptare. Programul meu a devenit aerisit. Nu aveam cm să știu atunci ce avea să-mi arate asta despre mine.

În luna decembrie, în plin proces de doliu, m-am retras parțial din munca de cabinet pentru a-mi putea oferi mie însămi atenție și grijă. Iar în ianuarie, după un timp de reflecție, am ales să propun unor clienți cu care lucram de mult timp să rărim întâlnirile -nu ca o abandonare, ci ca o împuternicire blândă, o desprindere care să îi susțină să pășească mai autonom în viața lor.

Când m-am văzut cu programul gol și fără listă de așteptare, ceva adânc din mine s-a activat. La început, anxietate pură. Răni de supraviețuire. Frica de a nu putea susține financiar familia. Apoi au venit gândurile mai subtile ca niște șacali sau hiene care se strecoară noaptea: că nu sunt suficient, că nu sunt valorizată, că nu sunt recunoscută. Răni vechi, din copilăria mică, care își cereau dreptul la lumină.

Mi-a luat câteva săptămâni să pot sta cu ceea ce ieșise la suprafață. Să creez spațiu real pentru aceste părți. Și m-a uimit să observ cum, deși în munca mea vorbesc mereu despre nevoia de a lăsa să moară ceea ce trebuie să moară, despre traversarea mlaștinii doliului și a încheierilor, în anumite zone ale vieții mele încă nu știam cm să dau voie acestui proces să existe.

A fost profund vindecător să pot vorbi despre asta în terapia mea personală. Să simt cm lucrurile capătă sens nu doar la nivel de concept, ci la un nivel integrat, trăit în corp. În momentul în care am realizat că mă aflu într-o etapă de încheiere -inclusiv profesional- am putut lăsa spațiu pentru ceea ce era de simțit, dincolo de gândurile care spuneau că nu sunt un terapeut bun, că de aceea nu am clienți noi și alte narațiuni cunoscute.

Simt multă recunoștință pentru acest proces și pentru încrederea de a trăi în cicluri, nu în linie dreaptă. Atât timp cât aveam o listă de așteptare și un flux continuu de muncă, nu exista spațiu real pentru introspecție. Nu exista loc pentru a așeza lucrurile vii care se trezeau din rolul meu de terapeut.

Este uimitor pentru mine cm munca de doula la moarte se intersectează cu rolul de art-terapeut, cm dintr-o zonă în cealaltă primesc ghidaj, înțelepciune, completare și conținere. Ca și cm aceste două roluri se țin reciproc, își amintesc unul altuia ritmul natural al vieții: naștere, creștere, moarte, transformare.

🤍Mulțumesc acestui ciclu. Mulțumesc pentru adevărul lui.

•Mulțumesc muşețelului, că m-a însoțit întreaga călătorie.

27/01/2026

a r t•t h e r a p y 👩🏻‍🎨 prompts

Hei! Nu trebuie să știi să desenezi. Doar ia o foaie, un pix și dă-i corpului tău 5 minute la microfon 🎤

🤍 desenează cm arată emoția pe care o eviți cel mai des.

Ps. Dacă vrei arată-mi rezultatul 😃

26/01/2026

Aplicabilitate și beneficii

Chiar dacă nu ai mai încercat art-terapia, aceasta poate fi o cale blândă de a te întâlni cu tine și de a-ți descoperi resursele interioare.

Art Terapia Phronetik® poate fi folosită pentru autocunoaștere, dezvoltare personală sau sprijin emoțional. Este utilă în gestionarea anxietății, depresiei, tulburărilor de alimentație și în context psihosomatic.

Metoda se potrivește tuturor: copii, adolescenți, adulți sau vârstnici. Prin combinația dintre procesul creativ, prezența atentă a terapeutului și reflectarea imaginilor, fiecare persoană poate simți mai multă coerență și întregire în viața sa.

🐚Ce parte a vieții tale ai vrea să explorezi printr-un proces creativ și blând?

23/01/2026

🌱Semințe împărtăşite după întâlnirea de ieri cu beneficiarii SUS INIMA cu tema relația cu ceilalți, neputința, vinovăția și compasiunea.

Diagnosticul oncologic influențează profund întreaga experiență de viață a unei persoane. El atinge corpul, emoțiile, gândurile și modul în care cineva se percepe pe sine și se află în relație cu ceilalți. Apar schimbări în identitate, în ritmul vieții și în felul în care apropierea, sprijinul sau distanța sunt trăite.

Relațiile capătă o intensitate aparte. Pentru unii, boala aduce o apropiere mai mare; pentru alții, generează retragere, tăcere sau sentimentul unei singurătăți greu de exprimat. Pacientul poate simți că este privit prin prisma bolii, iar aparținătorii pot trăi confuzie și nesiguranță în încercarea de a fi de ajutor. În art-terapie, aceste dinamici relaționale pot fi explorate prin forme, spații și culori care reflectă felul în care apropierea și distanța sunt resimțite în prezent.

Vinovăția apare frecvent, chiar dacă rămâne adesea neadresată. Pacientul poate purta sentimentul că îi împovărează pe cei dragi sau că boala este legată de alegeri din trecut. Aparținătorii pot simți vinovăție față de oboseală, iritare sau dorința de a se retrage. În procesul art-terapeutic, vinovăția este adusă într-un spațiu de exprimare simbolică, unde poate fi recunoscută și conținută într-o formă mai blândă.

Neputința se instalează ca o experiență centrală. Ea se leagă de pierderea controlului asupra corpului, a viitorului și a certitudinilor. Pentru aparținători, neputința apare în fața suferinței celui drag, iar pentru profesioniști, în fața limitelor intervenției medicale. În art-terapie, neputința poate fi exprimată prin gest, ritm și imagine, devenind o experiență împărtășită și mai ușor de integrat.

Compasiunea se naște din contactul sincer cu suferința, atât a propriei persoane, cât și a celuilalt. Ea se exprimă prin prezență, răbdare și acceptarea vulnerabilității. Procesul creativ susține această atitudine prin încetinire și conectare la corp, oferind un spațiu în care emoțiile pot fi trăite fără presiunea de a fi schimbate.

Din perspectivă art-terapeutică, experiența oncologică poate fi susținută prin mijloace care depășesc limbajul verbal. Culoarea, forma și simbolul oferă o cale de exprimare pentru trăiri complexe și ambivalente. În acest spațiu, persoana este însoțită în propriul ritm, iar relația cu sine și cu ceilalți capătă sens, continuitate și profunzime.

Art'nativ

19/02/2026

16/02/2026

15/02/2026

14/02/2026

12/02/2026

10/02/2026

02/02/2026

30/01/2026

27/01/2026

26/01/2026

23/01/2026

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category