ReteteFine

ReteteFine Revistă elegantă pentru gusturi fine Mă numesc Alexandra şi sunt îndrăgostită de gătit. Celelalte două iubiri ale mele. Cu gust. Promit că o să fie interesant!

Cum aş putea să nu fiu, când mă gândesc că gustul este cel care mă ajută să îmi exprim creativitatea. Şi îl pun, fără ezitare, pe aceeaşi linie de interese cu dansul şi jocul de-a cuvintele. Da, îmi place să gătesc, dar, paradoxal, urăsc să petrec prea mult timp în bucătărie. Poate din cauză că am o viaţă în afara aragazului, şi deşi îmi place să mă pierd printre condimente, explorând noi şi noi gusturi, prefer să scot maximul din minim. Cu alte cuvinte, mâncarea, din punctul meu de vedere, trebuie să fie rapidă, simplă, proaspătă şi gustoasă, exotică, interesantă şi mereu surprinzătoare. Tocmai de aceea reţetele pe care vi le propun sunt simplu de făcut şi în general nu depăşesc 30 de minute. Deşi aş putea să fiu vegetariană, nu sunt, însă mâncarea – pe al cărei tărâm sunt într-o continuă explorare – este nu doar artă, ci şi filosofie, uneori încercând să respect principiile ayurvedice şi cele ale yin şi yang-ului, pentru a echilibra gusturile şi energiile. Nu, nu fac nici yoga şi nici n-am “luat-o pe ulei”, dar bănuiesc că ştiau, ei, oamenii cei vechi, despre ce vorbeau (pe de o parte), în timp ce, pe de altă parte, o astfel de viziune “deschisă la minte” asupra gătitului îmi oferă, cred eu, noi căi de a descoperi şi explora gusturi cât mai interesante. Revista aceasta este o călătorie. În alte lumi. Iar dacă te-ai săturat de tocana de cartofi, eşti deschis(ă) la minte, te interesează mâncatul echilibrat, uneori după principii străvechi, te invit, la drum, alături de mine.

Anul acesta am incercat ceva nou si total neasteptat.Intrucat florile de liliac sunt comestibile, am decis sa pregatesc ...
23/05/2023

Anul acesta am incercat ceva nou si total neasteptat.
Intrucat florile de liliac sunt comestibile, am decis sa pregatesc un jeleu in care am combinat aroma subtila, parfumata a liliacului, cu vanilia si lamaia.
A iesit o minunatie rara si buna, care te face sa te gandesti la zile pline de soare si de inghetata.

🌿Curry-ul cu linte si lapte de cocos, este un preparat de inspiratie indiana. El a fost, insa, adaptat gusturilor europe...
26/02/2023

🌿Curry-ul cu linte si lapte de cocos, este un preparat de inspiratie indiana. El a fost, insa, adaptat gusturilor europenilor si are suficient de mult exotism incat sa aduca interesantul la masa ta.

🌿Ca sa nu mai spun ca e 100% vegan, deci e perfect pentru perioada postului.

🌿In perioada postului, una dintre problemele care pot sa apara este deficitul de proteine din alimentatie. Proteinele se regasesc in general, in numar mare, in carne, oua, branzeturi si lapte

🌿Pentru ca proteinele sunt esentiale pentru organism, care le foloseste in reconstructia celulara, este esential ca, in perioada postului, sa mananci cat mai multe alimente bogate in proteine: mazare, fasole, linte, naut.
Asta pentru a fi sigur ca nu iesi din post cu un sistem imunitar slabit.

🌿Reteta curry-ului este in comentarii.

Unul dintre cele mai bune moduri de a folosi resturile de carnati, salamuri si branzeturi de la masa de sarbatoare e sa ...
29/12/2021

Unul dintre cele mai bune moduri de a folosi resturile de carnati, salamuri si branzeturi de la masa de sarbatoare e sa le combini cu ou, intr-o minunata frittata.
Pentru doua portii ai nevoie de:
*4 oua intregi
*1/4 pahar de lapte
*1/4 pahar de smantana
*sare, piper (cu care trebuie sa ai grija daca folosesti branza)
*resturi de carnati, salam, sunca si branzeturi ramase de la platourile de sarbatoare - taiate, toate, cubulete
*1 lingura ulei de masline

Incinge cuptorul la 200 de grade, apoi bate ouale cu laptele si smantana. Potriveste de sare si piper, apoi adauga "resturile" in compozitia cu ou.
Amesteca totul, apoi toarna compozitia intr-un vas rezistent, de cuptor, in care ai pus in prealabil uleiul de masline.
Da totul la cuptor, la 200 de grade, pentru 30 de minute.
Voila! ❤

"Daca n-au paine, sa manance cozonac!" Degeaba s-au suparat francezii pe Maria Antoaneta, ca femeia, pana la urma, stia ...
22/12/2021

"Daca n-au paine, sa manance cozonac!" Degeaba s-au suparat francezii pe Maria Antoaneta, ca femeia, pana la urma, stia ce vorbeste.
Un mic secret spune asa: de vrei ca painea ta, coapta in casa, sa aiba o pufosenie si-o moliciune de cozonac, adauga-i in aluatul pregatit de framantat, doua linguri de lapte si un ou crud, intreg.
Iar de vrei sa te chinui - ca mine - cu impletituri complicate, uita-te pe net. O sa gasesti tot felul de tutoriale care sa-ti complice viata, dar sa-ti garanteze o paine "de revista" 🎠

Inspiratie de pe PinterestAm pornit de aseara la vanatoare de retete de prajituri interesante, speciale si aromate, de p...
08/11/2021

Inspiratie de pe Pinterest
Am pornit de aseara la vanatoare de retete de prajituri interesante, speciale si aromate, de pe la altii, pentru indulcit serile friguroase de iarna si masa de Craciun.
Abia astept sa pregatesc aceasta minunatie plina cu fructe uscate si condimente 🍁

🎈Cand ai prea multe gogonele si vrei sa faci si altceva in afara de muraturi.🎈Chutney-ul este o alegere minunata. Mai mu...
04/11/2021

🎈Cand ai prea multe gogonele si vrei sa faci si altceva in afara de muraturi.
🎈Chutney-ul este o alegere minunata. Mai mult condiment decat orice altceva, preluat de britanici din India si adaptat la gusturile europene, chutney-ul combina fructe, legume si mirodenii si merge perfect langa carne de porc, carnati si carne la gratar, dar si cu branza veche sau branza brie incalzita.
🎈Dulce - acrisor, cu consistenta magiunului de prune, e un preparat care merita o incercare.
🎈Daca te decizi sa-l pregatesti, nu-l manca imediat. Lasa chutney-ul la maturat pentru minim doua saptamani. Asa otetul din compozitie isi va pierde din putere.

Un secret din bucatarie 🍄
25/10/2021

Un secret din bucatarie 🍄

”Să fierbi orezul nu e mare filosofie” vor fi tentați mulți să gândească. Lunga și complicata mea istorie cu cereala asiatică, la fel ca și eșecurile repetate mi-au arătat, însă, că treaba asta cu orezul nu e chiar așa…o nimica toată. Și de fiecare dată când am avut impresia...

Cand faci un mic tur al Europei si te bucuri de gusturile ei. Din pacate, nu am fotografiat tot ce-am mancat si cred ca ...
18/09/2021

Cand faci un mic tur al Europei si te bucuri de gusturile ei. Din pacate, nu am fotografiat tot ce-am mancat si cred ca merita incercat: spaetzle cu branza, ceapa caramelizata si crocanta si carnea de vita cu sos de turta dulce din Nueremberg, galusca uriasa cu gem de prune si sos de vanilie din Regesburg, inghetata de bere neagra cu prune uscate si turta dulce si goulas-ul cu galuste si sos aromat cu smantana, din Praga

Shakshouka la tagine*desi suna super exotic, shakshouka este, de fapt, foarte simplu de pregatit. Un sos de rosii, cu us...
22/06/2021

Shakshouka la tagine
*desi suna super exotic, shakshouka este, de fapt, foarte simplu de pregatit. Un sos de rosii, cu usturoi, ceapa, poate putin ardei, condimentat cu sare, piper, o lingurita de cumin (se gaseste la supermarket) si o lingura de zahar, in care spargi cateva oua. D**a ce-ai pus ouale in el, da focul mic si pune-i capac pana se gatesc. Apoi bucura-te de un preparat delicios 🌈🌿

Mancare buna pentru speriat covid-ul si vremea de februarie
07/02/2021

Mancare buna pentru speriat covid-ul si vremea de februarie

Daca vrei sa-ti dai mesenii pe spate cu un preparat simplu si extraordinar, incearca branza coapta. Am taiat branza in z...
05/01/2021

Daca vrei sa-ti dai mesenii pe spate cu un preparat simplu si extraordinar, incearca branza coapta.
Am taiat branza in zig-zag (nu prea adanc) si apoi am pus pe deasupra ei rosii uscate la soare, felii fine de usturoi, o maslina si un ardei murat, ulei de masline si o crenguta de rozmarin.
Minunea cu gust mediteranean a rezultat intr-un vas Emile Henry pentru copt branza, d**a 20 de minute de stat in cuptor la 180 de grade 😍

Address

Sibiu

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ReteteFine posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram