30/10/2025
OBOSEALA CADRELOR MEDICALE
Tuturor ne-a atras atenția, ne-a întristat tragedia doctoriței din Buzău și ne-a făcut să ne gândim la fragilitatea oamenilor care sunt în slujba altor oameni.
De-a lungul timpului, am avut onoarea de a sta alături de oameni din sistemul sanitar: infirmiere, asistente, medici. Oameni minunați care mi-au dat acces la lumea lor interioară. Suflete și corpuri obosite, stresate, triste, dar care fac tot posibilul să nu dezamăgească.
Acești oameni, fie că vorbim despre ture de noapte sau gărzi, sunt supuși unui nivel ridicat de stres și suprasolicitare.
“Am obosit, dar mai rezist puțin și azi” - e posibil să fii în pragul epuizării, zic.
“Nu îmi permit să cad, să obosesc sau să renunț” - reamintește-ți că și corpul tău are limite, zic.
Dincolo de primul impuls de a privi spre deficiențele sistemului (care nu fac obiectul analizei mele), ar fi sănătos să privim spre dificultățile personale ale acestor oameni minunați: acceptarea unui număr excesiv de gărzi sau ture de noapte, pierderea din vedere a îngrijirii de propria sănătate ori de protejarea propriei vieți, a echilibrului emoțional.
Din motive numai de ei știute, desigur.
Pentru unii dintre ei, “a munci mult” poate fi foarte ușor confundat cu “a fi de valoare”. Dar ceea ce obosește este tensiunea sau conflictul dintre ceea ce fac și motivul pentru care o fac.
Uneori, adevărata oboseală poate veni din lupta de a salva lumea, pentru că așa “trebuie”, “pentru asta am învățat atât”, “provin din familie de medici, numai asta am văzut toată viața”, “dacă mă opresc se destramă tot”, “trebuie să muncesc mult, ca să pot întreține familia”, “e treaba mea să îi îngrijesc pe ceilalți”, etc.
Acești oameni deosebiți au nevoie de un sistem de suport puternic, pe care, cel mai sănătos, ar fi să îl găsească atât în familia de origine, dar mai ales în cuplu.
Atunci când partenerii de cuplu înțeleg cu adevărat zbaterile lor, când îi respectă și le stau alături, când participă activ la crearea unui spațiu de siguranță odată intrați pe ușa casei, după o zi/noapte extenuantă, acela este momentul lor de liniște și de a se simți primiți, înțeleși și iubiți.
Să îi ferim de solicitări suplimentare, de genul: “dacă tot ai ieșit din tură/gardă, treci prin piață și mai cumpără…”, “vezi să nu uiți să duci copilul la….”, “s-a stricat X, sună tu să vină cineva să repare…”.
Pentru dramele personale le reamintesc că mai suntem noi, ceilalți, psihologi și psihoterapeuți, care ne oferim să le fim alături, tot ca un sistem de sprijin sufletesc.
Rămân profund recunoscătoare tuturor celor m-au ales în trecut și celor care mă aleg în continuare să ofer toată înțelegerea mea, față de ce înseamnă o meserie atât de solicitantă.
A-ți recunoaște limitele nu este un semn de slăbiciune, ci o grijă și sinceritate față de sine!
Suntem alături de voi, oameni frumoși și, uneori, îngerii noștri păzitori și salvatori!🤝👩⚕️👨⚕️❤️
