12/03/2026
Pe 11 martie am avut bucuria de a participa la cea de-a treia ediție a concursului studențesc „Modalități de inovare a produselor alimentare”, un eveniment dedicat creativității și spiritului inovator al noii generații de specialiști din industria alimentară.
În cadrul competiției, 31 de studenți, coordonați de 11 cadre didactice, au prezentat 11 produse alimentare inovatoare, rezultate în urma unui proces complex de cercetare, testare și dezvoltare. Proiectele au evidențiat idei curajoase, abordări creative ale tehnologiilor de fabricație și valorificarea unor materii prime mai puțin utilizate.
Suntem mândri că Ruxandra Ciobanu, Marketing Manager Diviziile Conserve și Congelate Scandia Food, a făcut parte din juriul competiției, alături de alți specialiști din industria alimentară și HoReCa. Juriul a evaluat originalitatea, calitatea și potențialul produselor prezentate, într-un cadru care a încurajat dialogul dintre mediul academic și industrie.
„Am apreciat în mod deosebit implicarea cadrelor didactice și a studenților în procesul de inovare a produselor alimentare. Proiectele prezentate au evidențiat atât valorificarea unor materii prime mai puțin utilizate, cât și abordări inventive ale tehnologiilor de fabricație.
Entuziasmul cu care studenții și-au susținut ideile a transmis energie și creativitate, iar zona standurilor de prezentare a oferit un cadru potrivit pentru punerea în valoare a produselor realizate.
Evenimentul a demonstrat, încă o dată, potențialul remarcabil al mediului academic de a genera idei inovatoare și soluții pentru viitorul industriei alimentare.” - Ruxandra Ciobanu, Marketing Manager Diviziile Conserve și Congelate, Scandia Food.
Felicitări echipei câștigătoare formată din Hugeanu Cezar și Nițan Alina, coordonată de Șef lucrări Dr. Grigore Daniela-Mihaela în cadrul USAMV Bucureşti pentru crearea produsului inovator AnnonaRoll, care aduce un nou concept de desert inspirat din sushi-ul japonez.
La Scandia Food, suntem mândri să susținem inițiative care încurajează inovația, colaborarea și dezvoltarea noii generații de profesioniști din industria alimentară. Credem că astfel de proiecte contribuie la formarea viitorilor specialiști și la dezvoltarea unor idei care pot modela viitorul alimentației.