13/11/2021
Vă doresc timp, dragi prieteni!!!
"N-am timp să zâmbesc astăzi, darămite să mai fiu şi fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasă zi de toamnă? Hai, dom'le, lasă-mă cu prostiile! Nu vezi că am treabă, că mă grăbesc, că am totul planificat în agendă? Nu am timp, abia reuşesc să mă odihnesc! Trebuie să ajung la muncă, să fac rapoarte, să le dau mai departe, să mă plimb în şedinţe, altfel pierd bani. Cum adică, să mă bucur de o ieşire? Păi, cum? Să mă bucur aşa, din nimic profitabil? Hai, dom'le, fii mai serios! N-am eu timp de aşa ceva!" Recunoşti măcar în parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel puţin o dată, personajul principal al unui asemenea dialog anost?
"N-am timp!" este, de departe, şlagărul vremurilor noastre tulburi şi boala oamenilor moderni care suntem.
N-avem timp de zâmbit sau de sperat, n-avem timp de clădit caractere sau de şlefuit personalităţi, n-avem timp să fim curajoşi, n-avem timp să ne stăpânim propria viaţă, n-avem timp să-l petrecem cu o persoană dragă, avem timp doar cât să ne lamentăm că n-avem timp.
Trăim pe fugă, lucrăm pe fugă, visăm pe fugă, iubim pe fugă, nu ajungem bine într-un loc şi deja ne gândim la cât trebuie să plecăm, la cât trebuie să ajungem în următorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul înseamnă viteză, agitaţie toate se fac pe repede-înainte. Unde e dorinţa de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea? Unde e răbdarea de a medita? Unde e bucuria de a vedea pur şi simplu un prieten?
Cândva oamenii săpau fântâni pentru călătorii obosiți de drum, plantau și un pom alături, ca să le ofere umbră popasului. Nu îi cunoșteau pe cei care urmau să se oprească acolo, dar gestul lor era făcut fără vreun scop anume, era un semn clar de umanitate. Azi ne ferecăm porțile, astupăm fântânile și dărâmăm crucile.
Cu cât avansăm pe latura tehnologică, cu atât ne sălbăticim mai tare, ne dezumanizăm, ne îndepărtăm de esenţa structurii noastre. Ne ițim colții la orice adiere de vânt, lovim cu violență pe oricine cu sau fără motiv, stăm cu gura căscată la imagini dure prezentate în media, chinuim animale și distrugem păduri. Nu ne pasă de nimeni și de nimic, doar de satisfacerea nevoilor primare. Am uitat că lumea este un imens joc de șah și că fiecare mișcare greșită poate însemna înfrângerea.
Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care să facă ele treaba în locul nostru, avem lifturi care ne urcă mai repede etajele, avem becuri care se aprind la o simplă bătaie din palme. Toate, menite să ne uşureze viaţa, să ne ofere secunde preţioase. Și, cu toate astea, avem tot mai puţin timp. Ce paradox fenomenal, nu-i aşa?
Mai trist este, însă, că nu trăim, iar ce n-am trăit la timp, spunea Octavian Paler, nu mai trăim niciodată. Timpul trece şi noi ne trecem odată cu el, dacă ne încăpăţânăm să ne lăsăm duşi de valul neputinţei către nicăieri şi nu facem o schimbare în viaţa noastră, în programul nostru, în lista de opţiuni. Nu există soluţii corecte sau universale, există doar oameni, priorităţi şi alegerile lor.
Nu mai avem timp să trăim sau, dacă găsim firimituri de vreme, ne amăgim doar cu gândul că am reușit să facem ceva mărunt pentru noi. Rămânem doar cu demmo-uri și nu cu partea întreagă. Nu mai avem răgaz să ne creăm amintiri, apăsam involuntar accelerația și trecem cu viteză ameţitoare prin viață, fără să ne bucurăm de savoarea ei. Gustăm puțin, pe ici pe colo, dar niciodată pe săturate. Ne mințim singuri când ne spunem că trăim. Existăm doar. Și o facem mecanic, punându-ne de cele mai multe ori simțămintele pe „Pause”. Iar când trăim ceva intens, ne hrănim pe „Repeat” din momentele respective, căci suntem doar niște rotițe vii, asamblate firav în mecanismul absurd al vieții.
Prin urmare, suntem ceea ce suntem datorită alegerilor pe care le facem şi fiecare alegere ne poate schimba viaţa în bine sau în rău. Chiar şi atunci când nu alegem, de fapt am ales să nu alegem. Fiecare alegere ne influenţează prezentul şi viitorul, al nostru şi al celorlalţi. Și trebuie să alegem acel „ceva” care ne împlineşte, care ne face să simţim timpul c-a trecut cu folos şi a lăsat o amprentă durabilă în interiorul nostru.
Cine susţine că viața se referă doar la momentul de acum se înșală amarnic. Viața presupune visul tău pentru care lupți să se împlinească. Viața nu se referă la prezent, ci la modul în care reuşeşti să transformi prezentul din mintea ta în realitate. Când se întâmplă asta şi când toate momentele în care te-ai simțit pierdut și fără speranța regăsirii vor fi meritat fiecare secundă, atunci simți că trăiești. Viața nu e aici și acum. Aici ești doar tu încercând să răzbești și să regăsești timpul pierdut printre lucrurile pe care le faci pentru că trebuie și nicidecum pentru că vrei.
Aşadar…
Tuturor celor apropiaţi mie vă doresc timp, mult timp pentru viaţa adevărată, timp petrecut lângă cei dragi (şi trecători), timp să vă zâmbească sufletul, timp să vă deschideţi inima, timp să munciţi cu drag, timp să trăiţi clipe frumoase, timp să iubiţi şi să fiţi iubiţi. Dacă nu găsiţi suficient timp pentru toate astea, mai tăiaţi din cel pe care-l petreceţi încruntaţi, judecându-i pe alţii, ţinând supărări cu zilele sau încercând să-i schimbaţi pe ceilalţi, în loc să-i acceptaţi aşa cm sunt…
Dar, mai presus de toate, vă doresc timp sa (re)descoperiţi ce e cu adevărat important pentru voi. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, căci nu degeaba scria Marin Sorescu: "Vine o vreme când trebuie să tragem sub noi o linie neagră şi să facem socoteala." Și… Cine poate şti cât de devreme sau de târziu vine vremea noastră…
