Psihoterapeut Integrativ Aldea Anita-Iulia

25/01/2026

Am semnat!
Dacă vreți să ne susțineți, vă rog semnați această petiție. După semnare necesită și confirmare prin link-ul primit pe e-mail (de verificat și în spam).

 Solicităm retragerea semnăturii de pe Proiectul de lege B708/2025 și respingerea acestuia în forma actuală, întrucât este profund viciat și nu poate fi corectat prin amendamente parlamentare. Cerem inițierea unui proces transparent și legiti...

13/01/2026

Noul proiect de lege a psihologului, aflat în prezent în dezbatere la Senat, ridică pentru mine, ca psihoterapeut, îngrijorări serioase.

Deși este prezentat ca un pas înainte pentru profesie, forma actuală nu reflectă realitatea practicii clinice, poate limita autonomia profesională și riscă să creeze confuzie atât pentru specialiști, cât și pentru beneficiari.

Cred cu tărie că legislația care ne guvernează profesia trebuie construită prin dialog real cu practicienii, cu respect pentru etica profesională, formarea continuă și nevoile reale ale celor care apelează la servicii psihologice.

Este important ca vocea specialiștilor să fie auzită acum, înainte ca acest proiect să devină lege. Viitorul profesiei noastre influențează direct calitatea îngrijirii psihologice oferite oamenilor.

Dacă ești psiholog, psihoterapeut sau student în domeniu, te încurajez să te informezi și să te implici.

Detalii și argumente complete găsiți în articolul din primul comentariu.

25/12/2025

Dragii mei,

Cu inima plină vă scriu aceste rânduri la final de an. Da, vouă, oameni frumoși care ați ales să pășiți în cabinetul psihoterapeutic, ca să creăm împreună alianța terapeutică care să vă susțină în a construi viața pe care v-o doriți.

Felul în care alegeți să vă aduceți emoțiile, întrebările, fricile sau speranțele în spațiul terapeutic este un act de curaj față de care port o admirație foarte greu de exprimat în cuvinte.

Sunteți oameni aflați în proces, cu povești, emoții și nevoi legitime, care explorează, care caută, care se descoperă — pas cu pas. Spațiul cabinetului este exact locul în care acestea pot fi primite și explorate în siguranță iar faptul că vă dați voie să vă întâlniți cu propriile trăiri este deja o formă de vindecare.

Mă onorează încrederea voastră.

Pentru mine este un privilegiu să asist la transformările voastre, la modul în care integrați înțelegeri noi și la felul în care reveniți, constant, către voi înșivă.

Sunt cu adevărat mândră de voi.

Între ședințe, mă gândesc adesea la procesul vostru, la modul în care se așază în voi ceea ce descoperim împreună, la întrebările voastre și la ușile pe care alegeți să le deschideți.

De foarte multe ori și eu învăț de la voi: despre autenticitate, despre vulnerabilitate, despre prezență și despre ce înseamnă cu adevărat relația dintre oameni.
Iar asta mă atinge profund și mă inspiră.

Vă mulțumesc că îmi permiteți să vă fiu alături în călătoria voastră.

Cu ocazia sărbătorilor, vă doresc liniște acolo unde a fost greu, blândețe în locurile unde a predominat critica, căldură în relațiile cu adevărat susținătoare în care sinele vostru autentic este primit cu iubire, iar 2026 să vă aducă claritate și multă grijă de sine.

Vă îmbrățișez cu iubire.
Anita

🎄✨♥️

16/11/2025

Dacă luna August a fost guvernată de energia transformatoare a zeiței Kali, luna Noiembrie se deschide sub binecuvântarea luminoasă a zeiței Lakshmi — energia abundenței, a frumuseții și a prosperității interioare.

Pentru mine, această lună a adus o revărsare de daruri pe care le primesc cu recunoștință și cu inima deschisă.

Am împlinit 40 de ani chiar în mijlocul Taberei de psihoterapie transgenerațională, o experiență care a creat un portal de reconectare profundă cu linia mea ancestrală. Cu fiecare cadru de lucru s-a eliberat un strat vechi care îmi îngreuna sufletul și s-a deschis un strat nou de sens și prezență.

La scurt timp după, am devenit psihoterapeut integrativ autonom — un pas pe care îl simt ca pe o consacrare, o confirmare a drumului meu și o deschidere spre un nou nivel de responsabilitate, maturitate și încredere în propria practică terapeutică.

Iar în acest weekend am avut privilegiul de a o asista pe Larisa Anghel într-un retreat de trei zile — o experiență în care munca organizatorică și munca terapeutică s-au împletit armonios. Am trăit acolo bucuria de a fi martor, susținător și canal pentru procese profunde, într-un spațiu în care transformarea se simțea ca un dans sacru între suflete.

Simt că această lună îmi luminează pașii și îmi reamintește că atunci când merg cu autenticitate, curaj și deschidere către propria mea esență, Universul răspunde cu generozitate.

Mă așez în această energie, din care continui să creez spații sigure, calde și hrănitoare pentru cei care aleg să pășească alături de mine în procesul lor terapeutic.

09/10/2025

Au fost momente în care, copil fiind, m-am simțit singură, neînțeleasă, prea sensibilă, prea tăcută sau prea „mult”.

Momente în care aș fi vrut doar să fiu ținută în brațe, să mi se spună că sunt în regulă, că nu trebuie să fiu perfectă, că pot greși, că sunt iubită așa cm sunt.

Port această fetiță în inima mea. Am învățat să o ascult, să o protejez, să o încurajez.
Să o las să râdă, să plângă, să se joace, să viseze din nou. Îi spun: te văd, te iubesc, sunt aici cu tine. O țin de mânuță, o iau în brațe, o mângâi ușor pe creștet și pe obrăjori, o pupăcesc și o smotocesc.

În fiecare zi, învăț să fiu acel adult de care ea a avut nevoie și pas cu pas, rănile ei se transformă în înțelepciune, vulnerabilitatea ei în putere, iar vocea ei timidă într-un cântec al libertății.

Procesul de integrare nu înseamnă să negăm trecutul, ci să-l ținem de mână, cu blândețe, pentru că vindecarea începe atunci când devenim adultul de care copilul nostru interior a avut nevoie. 🤍

02/09/2025

În parcursul meu de formare ca psihoterapeut integrativ, a existat un moment de cotitură pe care îl port cu mine și astăzi. S-a întâmplat în cadrul modulului de psihosomatică, când am înțeles că “în cap” făcusem deja destul — era timpul să îmi îndrept atenția către corp și către ceea ce se întâmplă acolo, în limbajul subtil al emoțiilor.

În acel spațiu de lucru, o colegă dragă mi-a spus ceva ce m-a atins profund și a rămas cu mine până acum:
“Ce găsesc frumos la tine este emoția.
Ce găsesc dificil la tine este emoția.
Ce am nevoie de la tine este emoția.”

Acea întâlnire mi-a rămas ca o ancoră. Mi-a amintit cât de centrală este relația noastră cu emoțiile — atât în viața personală, cât și în spațiul terapeutic și am înțeles că emoția nu este ceva ce „trebuie gestionat” sau „rezolvat”, ci o prezență vie, care merită ascultată și integrată.

Astăzi, după o zi plină de ședințe în cabinet, în care tema emoțiilor și a relației cu ele a fost foarte prezentă, mi-am amintit de acel moment de învățare. Am văzut cum, atunci când dăm voie emoțiilor să existe și să fie exprimate, se deschide un spațiu de autenticitate. Terapia poate deveni acel loc sigur în care putem învăța să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne împrietenim cu ceea ce simțim.

Pentru mine, călătoria a început atunci când am realizat că emoțiile sunt nu doar „acolo”, ci chiar calea către mine însămi și către ceilalți. Poate că pentru tine călătoria începe chiar cu această întrebare: Cum mă raportez eu la emoțiile mele?

30/08/2025

August a fost pentru mine luna zeiței Kali – o lună a rupturilor pe plan profesional și a transformării interioare.

Kali, zeița care distruge iluziile și vechiul, a lucrat în mine cu forța ei radicală. În psihoterapie știm că atunci când ceva se rupe, apare și șansa unei schimbări profunde. Așa am trăit și eu această lună – ca pe sărutul zeiței Kali: intens, arzător, greu de primit, dar plin de adevăr. Sărutul ei doare, pentru că ia cu sine ceea ce nu mai are viață, dar lasă în urmă un spațiu nou, viu și fertil.

Am simțit cât de greu este să las în urmă o parte din identitatea mea profesională. Am recunoscut durerile și loialitățile vechi care nu mai pot fi menținute și m-am întâlnit din nou cu realitatea duală a sfârșiturilor, care chiar dacă sunt grele, deschid ușa spre autenticitate și spre ceva nou, mai potrivit sufletului meu.

Procesul nu e ușor, nici liniar, dar sărutul zeiței Kali, oricât de crud, este și un act de grație: el marchează trecerea de la o etapă care se încheie la șansa de a renaște într-una nouă.

Iau cu mine tot ce a fost benefic și tot ce mi-a susținut creșterea din acești ani profesionali și las să ardă ceea ce nu mai poate fi dus mai departe - din cenușă, ca întotdeauna, se naște un drum nou.

23/08/2025

În primăvară, am trecut printr-o intervenție simplă: o aluniță suspectă a fost îndepărtată. Timp de două săptămâni, am schimbat zilnic bandajul și am aplicat creme. Rana inițială s-a recuperat, însă protecția (plasturii) a provocat o dermatită de contact, o „rană a protecției”.

Este ca și cm ai pune un scut peste o zgârietură sensibilă: intenția e să protejezi, dar scutul poate răni. Uneori, ceea ce folosim pentru protecție adaugă mai multă durere.

La fel stau lucrurile și cu rănile emoționale: mecanismele noastre de apărare, menite să ne protejeze, pot uneori să creeze suferință suplimentară.

Recuperarea nu înseamnă doar vindecarea rănii inițiale. E nevoie să recunoaștem când protecțiile noastre ne rănesc, să ajustăm ceea ce ne protejează, să acordăm atenție rănilor secundare și să învățăm să gestionăm durerea fără a ne ascunde sau a ne izola.

Ne poate ajuta să învățăm să acceptăm emoțiile și senzațiile neplăcute fără a le reprima, să cerem sprijin atunci când avem nevoie, să comunicăm deschis despre ceea ce simțim cu cei în care avem încredere și să folosim tehnici de reglare emoțională care ne permit să simțim durerea fără a fi copleșiți.

Adevărata vindecare vine în principal din modul în care reușim să fim prezenți cu noi înșine, mai ales în momentele dureroase.

17/08/2025

Călătoresc printr-un concediu care mă învață mai mult decât orice destinație.

Zilele sunt însoțite de lacrimi, de căldură greu de purtat, de așteptări lungi și certuri mici, care ascund dureri mai mari.
În spate, port și povara conflictelor profesionale din ultima lună și vestea copleșitoare despre boala incurabilă a tatălui meu, primită în Aprilie anul acesta.

Când am cumpărat biletele, în Martie, nu știam nimic din toate acestea. Dacă le-am fi cumpărat acum, probabil am fi ales liniștea unui „all inclusive” la malul mării, mai mult pentru odihnă decât pentru explorare.

Și totuși, tocmai acest concediu – plin de oboseală și fragilitate – este foarte prețios. Pentru că îmi arată că nu există loc pe lume unde să pot pleca departe de mine. Oriunde aș merge, viața mea interioară călătorește cu mine.

Iar a învăța să rămân aproape de mine, să mă țin de mâna chiar și atunci când doare… în concediu, este poate cel mai mare dar pe care mi-l aduc dintr-o vacanță.

Napoli se potrivește la fix: murdar și haotic pe alocuri, dar plin de frumusețe ascunsă și de o vitalitate care te obligă să vezi dincolo de aparențe.

12/08/2025

Abraham J. Twerski spunea că perioadele de stres sunt, de asemenea, perioade care semnalează creșterea. Iar dacă folosim adversitatea în mod corect, putem crește prin intermediul ei.

Trăiesc o perioadă de tranziție: pentru a-mi crește cabinetul individual, îmi reduc treptat orele la job-ul la care lucrez de 14 ani, iar acest sfârșit se lasă cu scântei.

Ultimele trei săptămâni de conflict profesional au fost mai haotice decât divorțul prin care am trecut acum doi ani. Și nu glumesc.
Divorțul a fost civilizat, cu limite clare, cu respect reciproc. Dar aceste conflicte… au fost un rollercoaster emoțional în toată regula.

Zile în care am adormit cu mintea încordată și m-am trezit cu aceeași neliniște. Undeva pe parcurs, am început să îmi dau seama că nu e doar “situația” care mă ține blocată, ci și o parte din mine.

O parte care recunoaște tiparele astea. Care, deși știe că sunt toxice, se simte “acasă” în tensiune, în dramă, în acea energie intensă a conflictului. Poate pentru că acolo am învățat, cândva, să supraviețuiesc. Poate pentru că acest haos îmi activează mecanisme vechi, familiare, chiar dacă nu sunt sănătoase.

În cabinet vorbesc des despre cm ne agățăm, inconștient, de povești care nu ne mai fac bine, despre cm rămânem în dinamici disfuncționale mai mult decât este nevoie. Nu pentru că ne place, ci pentru că e cunoscut. Și “cunoscutul” are un fel de a ne face să credem că e sigur, chiar și atunci când ne rănește.

Poate că adevărata maturizare nu vine din a evita complet conflictele, ci din a recunoaște când rămânem prea mult într-o dinamică ce nu ne mai servește. Și din a alege, conștient, să plecăm înainte să fim arși complet.