Psihologia copilului

14/02/2026

26/01/2026

Copiii nu sunt atrași de ecrane.
Sunt împinși spre ele de lipsa noastră.

Trăim vremuri în care copiii sunt liniștiți, dar nu sunt bine.

Sunt ocupați. Sunt „cuminți”. Stau unde îi pui. Nu deranjează.
Și exact asta ne îngrijorează cel mai puțin. Le dăm ecrane de foarte devreme. Nu pentru că au nevoie. Ci pentru că noi avem nevoie.

Avem nevoie de liniște. De timp.
De un respiro într-o viață prea grăbită.
Ne pierdem în liste, în sarcini, în „trebuie”. Și, de multe ori, e mai ușor să întindem un telefon decât să fim prezenți cu adevărat.

Nu pentru că nu ne pasă. Ci pentru că suntem obosiți și poate nici nu avem vreun ajutor.
Apoi ajung la școală. Și cerem de acolo răbdare, reguli, limite, atenție. Cerem școlii să țină loc de timp. De prezență, de relație.
Dar școala nu poate face asta singură.

Școala poate construi peste ce există deja.
Poate susține, poate ghida, poate modela. Însă are nevoie de sprijinul nostru, nu de absența noastră.

Ecranul e soluția noastră. Problema e că a devenit copilăria lor.🥲🧸💔🎈
Când un copil se agață de un ecran, de multe ori caută un adult. Ecranul apare exact în locul în care trebuia să fim noi.

Apoi se ajunge în punctul în care copilul preferă ecranul în locul nostru.
Și nu e vina lui.
Copiii nu au nevoie de noi când avem timp. Au nevoie de noi când au ei nevoie.

Ca să fie clar: nu sunt împotriva ecranelor.
Ecranele pot fi folosite, de la o anumită vârstă,
cu limite și conținut de calitate.‼️Cel mai periculos lucru pentru un copil nu e ecranul. Ci absența adultului din spatele lui.

Educația nu începe la bancă. Școala continuă ceea ce copilul trăiește acasă. Răbdarea se învață lângă părinți, lângă bunici, prin joacă, treburi casnice, responsabilități și empatie…

Iar acolo, în lucrurile mici, zilnice, se decide mult mai mult decât credem.

✍🏻©️O mamă

📌Mai multe despre disciplină și importanța responsabilității la școală am scris în carte: https://cartre.ro/produs/oricine-poarta-in-suflet-o-mama/

04/01/2026

„🙏 Creșterea copiilor nu e un proiect de imagine, ci o lucrare de inimă. Nu-i creștem ca să ne iasă bine la poză sau să ne confirme reușitele, ci ca să ajungă oameni întregi. Copilul nu are nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți, care știu să spună „am greșit” fără să-și piardă autoritatea. Educația începe cu exemplul, nu cu discursul — altfel spus, copilul te ascultă mai ales când taci.

❄️ Să nu ne mirăm că nu ne ascultă copiii dacă ne văd cu telefonul în mână mai des decât cu ei. Nu putem cere liniște, respect și rugăciune într-o casă unde nervii sunt la liber și Dumnezeu e invitat doar la botez și la examene. Și nu, nu există buton de „mute” pentru copil, oricât ne-am dori unii dintre noi asta, mai ales seara.

🙏 Părintele bun nu e cel care controlează tot, ci cel care învață să însoțească. Copiii nu au nevoie de paznici, ci de ghizi. Au nevoie să știe că pot greși fără să fie umiliți, că pot întreba fără să fie ironizați și că sunt iubiți nu pentru note, ci pentru că sunt ai noștri. Unde e frică, nu crește caracter; unde e iubire, crește responsabilitate.

💙 Și să nu uităm un lucru important: copiii ne cresc și pe noi. Ne scot la iveală nervii, neputințele, dar și capacitatea de a iubi mai mult decât credeam. Dacă ai ajuns să te rogi mai des de când ești părinte, înseamnă că ești pe drumul bun. Dumnezeu lucrează prin copii nu ca să ne scoată din minți, ci ca să ne aducă mintea la inimă.

❤️ A fi părinte creștin nu înseamnă a produce sfinți pe bandă, ci a merge cu copiii tăi spre Dumnezeu, uneori șchiopătând, alteori râzând. Important e să mergi. Restul le lucrează Dumnezeu, cu răbdare… multă răbdare.”

❤️

02/01/2026

🌍 Povești din Lumea Calităților și a Defectelor 🌍

👧 Fetița și Ochelarii Nemulțumirii

A fost odată o fetiță pe nume Mara.
Mara era un copil recunoscător.
❤️ Se bucura de lucrurile mărunte.
🎁 Spunea „mulțumesc” pentru cadouri.
🌦️ Accepta vremea așa cm era.
👫 Se juca fericită cu prietenii ei.

Într-o zi, însă, a primit un cadou ciudat.
O pereche de ochelari frumoși, cu lentile fumurii. 🕶️
De cm i-a pus pe ochi…
ceva s-a schimbat.
😕 Cadourile au început să pară prea mici.
😒 Prea puține.
🌧️ Vremea era mereu urâtă.
👫 Prietenii deveniseră enervanți.
Mara nu mai era mulțumită de nimic.

Plimbându-se tristă prin Lumea Calităților și a Defectelor, a ajuns la o căsuță gri.
Pe ușă scria:
🚪 NEMULȚUMIREA
A intrat.
Nemulțumirea a privit-o și a zâmbit.
— Îți plac ochelarii? a întrebat ea.
— I-am primit cadou… dar nu mai sunt atât de fericită ca înainte, a spus Mara.
Nemulțumirea a râs ușor.
— Eu ți i-am dăruit.
— Cu ei, lumea nu mai pare niciodată destul de bună.
Și Mara a simțit din nou cm inima i se îngreunează…

🚪✨Atunci, cineva a bătut ușor la ușă. Era Recunoștința.
— Lucrurile se pot schimba, i-a spus ea blând.
— Tot ce trebuie să faci… este să-ți dai jos ochelarii.
Mara și-a scos ochelarii.
Și, dintr-odată, lumea a devenit din nou clară.
🌸 Florile erau frumoase.
🎁 Cadourile erau suficiente.
👫 Prietenii zâmbeau.
🌞 Soarele încălzea.

Mara a înțeles atunci un lucru important:
✨ Nu lumea se schimbase.
Ci felul în care o privea. ✨

💬 Mesaj pentru copii și părinți:
Nemulțumirea ne poate fi „oferită” fără să ne dăm seama.
Dar Recunoștința ne amintește că putem alege cm privim lumea.

❤️ Dacă ți-a plăcut povestea, te rugăm să distribui și să ne urmărești. Sunt atâția copii care trebuie doar să-și de-a jos ochelarii...

✨Poți eticheta un părinte/învățător care au copii nemulțumiți și ai făcut deja mai mult bine decât crezi!✨

📚 Vom posta și alte povești minunate din Lumea Calităților și a Defectelor, din care copiii vor învăța ușor lecțiile și valorile vieții.

27/12/2025