Logoped Marian Gabriela Sibiu

19/12/2025

20/11/2025

15/11/2025

Formarea și dezvoltarea noțiunii de mărime
Noțiunea de mărime se referă la abilitatea copilului de a discrimina mai întâi între mare și mic, apoi între lung și scurt, înalt și scund sau gros și subțire.
Formarea acestei noțiuni urmează anumite momente în funcție de vârstă, iar activitățile menite să dezvolte aceasta noțiune trebuie să țină seama de acest lucru. Activitățile trebuie să fie variate și să urmărească câte un concept pe rând. În plus, copilul trebuie să învețe cu plăcere.
Primul instrument folosit în învățare este propriul corp. La început copilul se vede mai mic decât copacul și mai mare decât fratele nou-născut și sesizează doar diferențele de mărime evidente.Dimensiunea se reduce inițial la mai mare-mai mic. Copilul devine treptat capabil să compare două obiecte concrete și mai apoi două obiecte reprezentate într-o carte, de exemplu.
În rutina zilnică, copilul își poate folosi corpul pentru a învăța- Ai loc sub masa? Dar sub scaun? - poate întreba părintele. De îndată ce copilul poate compara două obiecte, există numeroase activități ce pot ajuta- de la alegerea tacâmurilor(lingura mare sau lingura mică) la așezarea pe mărime a jucăriilor de același fel(mașina mare-mașina mică) sau la observarea obiectelor și ființelor din parc(câine mare-câine mic, tobogan mare-tobogan mic).
Pentru a introduce concepte de înălțime, copilul trebuie să înțeleagă că măsurătoarea se face cu obiectele "în picioare" și stând pe o suprafață plană.Cartea este mai înaltă decât radiera, copacul este mai înalt ca tine, tata este mai înalt ca mama și mai apoi fratele este mai scund ca tine.
Pentru lungime, obiectul este culcat, iar pentru comparare copilul învață că trebuie să le măsoare din același loc- ne măsurăm tălpile, măsurăm mașinuțele, trenulețele.
Grosimea o învață mai ușor urmărind urmele pe care le lasă creta groasă și cea subțire, urmele degetelor, observând obiectele ce le poate cuprinde cu mânuța, comparând legume(castraveți, dovlecei), bucăți de sfoară sau cărți.
Primul pas este mereu prezentarea, exemplificarea și alături numirea. După oferirea unor exemple și activități legate de conceptul vizat, copilul va putea executa cerințe din ce în ce mai complexe, îl va putea numi la cerere și îl va putea folosi corect în mod spontan doar după ce îl stăpânește bine.

15/11/2025

Cum învață copiii formele
Lumea înconjurătoare e plină de forme. Copiii identifică vizual și pot să diferențieze formele chiar înainte să le poată denumi.
Există multe jucării menite să ajute în învățarea formelor: jocuri de încastrare, stivuire, diverse forme/cuburi de lemn, jucării care au butoane în forme geometrice. Când se trece de la învățarea 3D la cea 2D, pe suport de hârtie, există numeroase cărți, fișe care au cerințe variate: încercuirea mulțimilor cu elemente de o anumită formă, unirea obiectelor cu forma geometrică, trasarea unor forme sau recunoașterea umbrei pe care o lasă un obiect/ființă.
Activitățile zilnice, explorarea mediului și jocul oferă infinit de multe ocazii pentru copil să învețe și pentru părinte să stimuleze învățarea.
În rutina zilnică, numirea obiectelor din casă, a formelor și a culorilor acestora reprezintă o soluție simplă(o farfurie rotundă și verde, un capac pătrat și roșu). Se pot face și diferențieri simple: vrei farfuria rotundă sau cea pătrată?
În timpul jocului părintele poate să ofere multe oportunități de învățare oferind copilului suport prin exemplificare și comunicare verbală: să punem cercul aici, să așezăm cercul peste pătrat, să facem un omuleț din forme, să modelăm o formă sau să facem o steluță cu formele din setul de jucării de plajă. Când copilul crește, se pot trasa și desena forme, căsuțe sau oameni din forme, se pot colora și decupa forme simple, se pot face activități tip puzzle sau chiar origami.
Aplicațiile mobile educative nu sunt neapărat necesare și chiar dacă se folosesc, trebuie respectată recomandarea ca un copil până în 2,5 ani să nu fie expus la ecrane. Dacă totuși părintele decide că după această vârstă să se folosească de aplicații educative, este necesar ca timpul de expunere să nu depășească o oră fracționată, ca părintele să verifice conținutul acestora și să stea alături de copil pentru a facilita învățarea.