17/10/2025
Zilele trecute, un prieten mi-a trimis o postare. Clipul e o scenă din filmul The Materialists, în care un bărbat spune că nu iese la întâlniri cu femei mai mari de 30 de ani, pentru că „după 30 devin prea intense”, „încep cu ceasul biologic, cu dramele, cu presiunea”. Prietenul meu, un om de peste 40 de ani, mi-a spus foarte relaxat că îl înțelege perfect. „Nici eu nu ies decât cu fete de maximum 20 de ani.”
Am râs. Credeam că glumește.
Dar apoi am citit comentariile la postarea respectivă și mi s-a făcut frig. Sau frică. Erau sute de mesaje similare de la bărbați care scriau, cu un soi de mândrie, lucruri greu de digerat:
„Floarea vârstei la femei e între 23–26, după aia li se stinge sclipirea și devin acre.”
„O femeie de 30 e ca o mașină cu peste 200.000 de kilometri.”
„Bărbații alpha nu ies cu femeile expirate. O femeie expiră după 32.”
„După 30 rămân doar cele care n-au fost alese.” „Nu mai sunt bune decât pentru o noapte.” “Degeaba se laudă cu reușitele profesionale, nu le ajută la nimic.” “39 deja nu mai e femeie. E bunică. Și 31 e mult.” Recitind toate acele comentarii, m-a lovit gândul ăsta: wow, chiar nu, nu e o glumă; e lumea în care trăim.
O lume în care tinerețea e monedă de schimb, iar maturitatea e privită ca o vină. O lume care le arată ușa femeilor de treizeci, de patruzeci, de cincizeci, de parcă timpul ar șterge valoarea și nu ar adăuga profunzime. Mi se pare cumplit cât de ușor ajung femeile să fie transformate în obiecte cu termen de expirare. Și câtă frică trebuie să fie în spatele acestui dispreț. Frica de o femeie care nu mai poate fi controlată. Care a învățat cine este și ce vrea. Care nu mai confundă validarea cu iubirea și liniștea cu plictiseala. Femeile trecute de 30, 40 sau 50 nu au „pierdut” nimic. Au câștigat claritate. Nu mai acceptă jumătăți de adevăr și bărbați care dispar la primul disconfort. Nu mai joacă roluri, nu se mai ascund după măști ca să fie plăcute și acceptate.
Dar încă iubesc, poate chiar mai adânc, mai curat, mai conștient.
Continuarea în comentarii ❤️