03/04/2026
ROLUL FASCIEI ÎN ORGANISM – „CREIERUL TĂCUT” AL CORPULUI
Fascia este una dintre cele mai fascinante și, în același timp, neînțelese structuri din corpul uman. Ea nu este doar un simplu „înveliș”, ci un sistem viu, inteligent, care reacționează, se adaptează și comunică permanent.
Fascia interacționează cu mediul chiar înainte de intervenția sistemului nervos, luând, într-un anumit sens, „decizii autonome”. Din acest motiv, poate fi privită ca un fel de „creier periferic” al organismului.
La nivelul fasciei are loc un dialog continuu între interiorul și exteriorul celulei. Această comunicare fină este baza autoreglării și a echilibrului funcțional al corpului.
Încă din perioada embrionară, fascia păstrează o formă de „memorie celulară”, care permite țesuturilor să rămână mobile și adaptabile. Această memorie ajută corpul să compenseze și să corecteze micile dezechilibre sau traumatisme. Însă atunci când stresul acumulat devine prea mare, fascia nu mai poate compensa singură, iar corpul începe să dezvolte disfuncții sau chiar probleme cronice.
Din punct de vedere mecanic, fascia este organizată în așa-numite lanțuri fasciale. Acestea distribuie forțele în tot corpul. Dacă o zonă este suprasolicitată, tensiunea nu rămâne locală, ci se transmite mai departe, creând ceea ce putem numi o „lanț de tensiune sau dezechilibru”.
Un aspect esențial: fascia provine din același strat embrionar ca multe alte structuri ale corpului. De aceea, oasele, cartilajele, ligamentele și tendoanele pot fi privite ca forme diferite, mai dense, ale aceluiași sistem.
Fascia este continuă – de la cap până la picioare, de la suprafață până în profunzime. Ea învelește și pătrunde în fiecare mușchi, organ, nerv și vas de sânge, oferind susținere, formă și coerență întregului corp.
Putem spune că fascia este rețeaua care ne unește într-un tot.
Ce înseamnă asta pentru tine, în viața de zi cu zi?
Dacă fascia este sănătoasă: ✔ te miști ușor și fără dureri
✔ ai energie și flexibilitate
✔ corpul tău se adaptează rapid la stres
Dacă fascia este rigidă sau tensionată: ✖ apar dureri inexplicabile
✖ mobilitatea scade
✖ oboseala apare mai repede
Sfaturi simple pentru o fascie sănătoasă:
• Hidratează-te corect – fascia iubește apa ( vezi la sfârșit ce adaug eu la apă, pentru revitalizare ! )
• Mișcă-te zilnic, în mod variat (nu doar sală, ci și întinderi, mers, mobilitate)
• Evită statul prelungit în aceeași poziție
• Respiră profund – diafragma influențează direct tensiunea fascială
• Ai grijă de recuperare (somn, relaxare)
2 exerciții simple pentru fascia ta:
1. Întinderea globală (Stretch fascial total)
Ridică-te în picioare, întinde brațele deasupra capului și încearcă să „crești” cât mai mult, ca și cm ai vrea să atingi tavanul.
Menține 20–30 secunde, respirând lent.
Simți cm se întinde tot corpul – exact asta vrem.
2. Rulare lentă a coloanei (Mobilizare fascială)
Din poziție în picioare, coboară lent capul, apoi vertebră cu vertebră, până ajungi jos (ca o „dezlipire” lentă).
Revino la fel de controlat.
Repetă de 5–8 ori.
Acest exercițiu „trezește” fascia și o face mai elastică.
Concluzie:
Nu doar mușchii contează. Nu doar oasele.
Ci și această rețea invizibilă care le leagă pe toate.
Ai grijă de fascia ta… și corpul tău îți va răspunde cu energie, mobilitate și echilibru.

💢 Sfat adăugător💢:
🚨Recomandat doar ceea ce consum și eu,ceea în ce am încredere 🚨
Încercați să adăugați la apa plată aceste componente 👇
(Se bea între mese)
Vă las și posibilitatea de a avea preț redus (gratuit)👇
Primul pas 👇
https://coral.club/4958470.html
După ce a-ți făcut primul pas☝️, le veți găsi după denumire (vedeți mai jos ) ,la căutare (lupă)!
1. Pentokan
Ajută la refacerea rapidă a organismului după efort, și la creșterea rezistenței fizice și a capacității de muncă. Sursă de potasiu în formă biodisponibilă.
Sursă de potasiu biodisponibil și vitamina C
Susține funcționarea normală a inimii
Ajută la creșterea rezistenței la efort și a capacității de muncă
Produsul crește biodisponibilitatea potasiului pentru organism.
2. Coral-Mine
Este un complex de minerale naturale, pentru creșterea tonusului vital și a energiei organismului prin modificarea chimismului apei intracelulare. Prin interacţiunea cu apa, mineralele din săruri trec în apă, conferindu-i proprietăți benefice, care contribuie la: atingerea unui nivel optim al pH-ului, reglarea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, profilaxia osteoporozei, artritelor, creșterea elasticității mușchilor, refacerea structurii țesutului osos și cartilaginos, reglarea activităţii rinichilor, sistemului digestiv, îmbunătăţirea aspectului tegumentelor.