Dr Roxana Constantin

18/03/2026

Sănătatea ta in sarcina🍀

🔺Sarcina și perioada postpartum reprezintă una dintre cele mai complexe tranziții neurobiologice din viața unei femei. Dincolo de modificările endocrine și somatice evidente, există o remodelare cerebrală profundă, cu rol adaptativ, esențial pentru instalarea comportamentului matern.

🔺Termenul popular „creier de mamă” este frecvent utilizat pentru a descrie dificultățile de concentrare sau uitarea din această perioadă. Din perspectivă medicală însă, aceste manifestări nu sunt semne de declin cognitiv, ci expresia unor modificări funcționale și structurale fine, orientate către optimizarea procesării informației sociale și emoționale.

‼️Datele imagistice (IRM) arată că, în timpul sarcinii și în perioada postpartum, apare o reducere selectivă a materiei cenușii la nivelul rețelelor implicate în cogniția socială (în special regiuni corticale mediale și temporale). Această reducere nu reflectă neurodegenerare, ci un proces de „pruning” sinaptic, similar celui observat în adolescență, care crește eficiența rețelelor neuronale.

♾️Aceste modificări se corelează direct cu intensitatea atașamentului mamă–copil și cu activarea acestor regiuni în momentul expunerii la stimuli relevanți (ex. imaginea propriului copil). Practic, creierul matern devine mai eficient în decodarea intențiilor, nevoilor și stărilor emoționale ale sugarului.

Pe lângă aceste modificări structurale, componenta neuroendocrină este esențială.
• Oxitocina are un rol central în facilitarea atașamentului, comportamentelor de îngrijire și răspunsului la recompensă în interacțiunea mamă–copil.
• Estrogenul modulează neurotransmisia (serotoninergică, dopaminergică), influențând dispoziția și reactivitatea emoțională.
• Progesteronul, prin metaboliții săi (ex. alopregnanolonă), are efecte anxiolitice și sedative, dar fluctuațiile sale pot contribui la instabilitate emoțională.

Variabilitatea acestor hormoni explică tabloul clinic frecvent întâlnit: labilitate afectivă, iritabilitate, hipersensibilitate emoțională sau episoade de plâns.

În perioada postpartum, scăderea bruscă a estrogenului și progesteronului determină apariția „baby blues”, un fenomen tranzitoriu, autolimitat. În paralel, se menține o activare crescută a circuitelor implicate în vigilență, detecția amenințării și recompensă, ceea ce susține comportamentele de protecție și îngrijire.

🌈De asemenea, plasticitatea neuronală este crescută în această perioadă, facilitând învățarea rapidă a comportamentelor parentale, în ciuda privării de somn și a stresului asociat.

🍀Din perspectivă clinică, este esențială diferențierea între aceste adaptări fiziologice și patologia psihiatrică postpartum.

‼️Atunci când simptomatologia devine persistentă, intensă sau interferează cu funcționarea (ex. dispoziție depresivă marcată, anxietate severă, anhedonie, insomnie severă independentă de îngrijirea copilului), trebuie luate în considerare diagnostice precum depresia postpartum sau tulburările de anxietate postpartum.

🔘Aceste condiții sunt frecvente, subdiagnosticate și, foarte important, tratabile.

👁️Ca medic psihiatru, consider că psihoeducația în această perioadă este esențială:
înțelegerea faptului că multe dintre trăirile emoționale au o bază neurobiologică reală reduce vinovăția și auto-critica și crește probabilitatea ca pacientele să solicite ajutor la timp.

🔺Intervenția precoce, suportul familial și, atunci când este necesar, tratamentul specializat (psihoterapie și/sau farmacoterapie) pot îmbunătăți semnificativ prognosticul atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Mesajul final este unul echilibrat:
✔️ schimbările emoționale din sarcină și postpartum sunt, în mare parte, expresia unei adaptări biologice complexe
❗ dar monitorizarea lor atentă este esențială pentru a identifica din timp situațiile care necesită intervenție

21/02/2026

Rezistențele din cabinet

✨ În cabinetul de psihiatrie nu întâlnesc doar simptome, întâlnesc istorii care au învățat să supraviețuiască.

Tulburările psihice nu sunt simple defecte de corectat.
Sunt mecanisme rezistente, manifestate prin depresie, anxietate, traumă sau bipolaritate — urme ale unei lupte duse în tăcere, uneori ani la rând.

În graba de a corecta, riscăm să nu vedem că acele „noduri” au fost cândva soluții.

▪️ mecanismele de apărare au protejat
▪️ hipervigilența a ținut pericolul la distanță
▪️ retragerea a conservat energie
▪️ sensibilitatea intensă a fost, poate, o formă de profunzime

Mintea nu a greșit. A făcut tot ce a putut să supraviețuiască!

Nu este despre a idealiza suferința.
Durerea psihică este reală. Copleșitoare. Uneori paralizează, rupe relații, închide uși.

Iar atunci intervenția devine un act de grijă.

Știu însă că pentru mulți oameni, cuvântul „medicație” aduce teamă — teamă de dependență, de schimbarea personalității, de pierderea controlului.

Este important să spun limpede: tratamentul nu șterge omul.
Nu îi anulează trăirile.
Nu îi schimbă identitatea.

Rolul lui este să reducă suferința acută și să redea echilibrul, astfel încât persoana să poată reveni la sine.

În cultura japoneză există arta kintsugi — repararea ceramicii sparte cu aur. Fisura nu este ascunsă. Este evidențiată. Devine parte din poveste.

La fel și în psihic.
Nu putem elimina trecutul.
Nu putem șterge cicatricile.

Putem însă să le înțelegem și să le integrăm.

Folosesc instrumentele științei — diagnostic ,medicație, psihoterapie — pentru a reduce suferința și a reda stabilitatea.
Dar, dincolo de intervenție, încerc să îi ajut pe pacienți să înțeleagă geologia propriei lor vieți: forma pe care au luat-o pentru a rezista terenului pe care au crescut.

Psihicul nostru caută sens și conexiune.
Iar pentru mulți dintre pacienții noștri, acest sens se clădește pe o fundație care a fost cândva erodată — dar care a rămas, totuși, în picioare.

Nu ștergem fisurile.

Le integrăm. 🫶🏻🍀💫

24/12/2025

Crăciunul să vă cuprindă inimile cu iubire, să vă aducă recunoștință pentru ceea ce aveți, speranță pentru ceea ce urmează, sănătate pentru fiecare pas și fericire în clipele simple, trăite alături de cei dragi.
Sărbători cu liniște, lumină și pace în suflet 🎄✨

14/11/2025

PTSD în sarcină: prevalență,
consecințe și impactul fiziologic
al cortizolului crescut

Mulți oameni au auzit despre depresia din sarcină și după naștere, dar puțini știu că PTSD (tulburarea de stres posttraumatic) este la fel de frecvent, uneori chiar mai frecvent.

Studiile arată că PTSD-ul prenatal este o complicație majoră, cu o prevalență între 3,3% și 19%. Într-un studiu recent, aproape 17% dintre femeile însărcinate au avut un screening pozitiv pentru PTSD – de peste două ori mai mult decât pentru depresie. Mai mult, peste 10% dintre paciente aveau PTSD fără depresie, ceea ce arată că screeningul axat doar pe depresie ratează multe cazuri.

⸻

🌿 PTSD afectează corpul, nu doar emoțiile

Formele cu disociere (amorțeală emoțională, deconectare, pierderi de memorie în situații de stres) sunt asociate cu eliberări repetate și intense de cortizol, hormonul stresului. Aceasta se întâmplă printr-o activare exagerată a axei hipotalamo–hipofizo–adrenale (HPA) – „sistemul de alarmă” al corpului.

⸻

🔥 PTSD, cortizolul și pierderea sarcinii – un risc subestimat

Cortizolul crescut și instabil poate produce:

• vasoconstricție uteroplacentară
• inflamație sistemică accentuată
• alterarea implantării și a funcției placentare
• disrupția fluxului sanguin fetal
• disfuncții trofoblastice precoce

Prin aceste mecanisme, PTSD-ul netratat (mai ales cel dizociativ) poate contribui la:
• pierderea sarcinii
• sarcină oprită în evoluție
• preeclampsie
• naștere prematură
• greutate mică la naștere

Acest risc biologic este adesea ignorat pentru că PTSD-ul este perceput ca fiind „doar psihologic”, deși impactul său fiziologic este profund.

⸻

🌿 PTSD în sarcină: de ce trebuie tratat diferit de depresie?

✔ În depresia perinatală, ISRS-urile sunt tratamentul standard și sunt considerate sigure în sarcină.

✔ În PTSD, însă:
• ISRS nu sunt recomandate ca primă linie, conform ghidurilor Administrației Veteranilor și NICE.
• Tratamentul de primă linie este non-farmacologic:
• terapie cognitiv-comportamentală focalizată pe traumă
• EMDR
• Intervenții psihoterapeutice axate pe reglare neurofiziologică

De aceea, paciente cu PTSD pot rămâne fără tratament adecvat dacă sunt evaluate doar pentru depresie.

⸻

🌿 Trauma la naștere — un factor frecvent

• Până la 45% dintre mame descriu nașterea ca traumatică.
• La 3 luni postpartum, peste 6% prezintă simptome de PTSD.
• Unele femei dezvoltă PTSD chiar dacă nu au avut traumă înainte.

De aceea, screeningul trebuie continuat și postpartum, nu doar în sarcină.

⸻

🌿 De ce este esențial să vorbim despre PTSD?

Lăsat netratat, PTSD-ul poate:

• afecta evoluția sarcinii
• persista după naștere
• influența relația mamă–copil
• afecta dezvoltarea emoțională a bebelușului
• crește riscul de suicid și supradoză — cauze majore ale mortalității materne

Vestea bună: PTSD-ul se tratează, iar terapiile moderne sunt eficiente și sigure pentru mamă și copil.

⸻

🌸 Mesajul cheie

Depresia și PTSD-ul sunt două probleme diferite și necesită abordări diferite.

Dacă ești însărcinată sau ai născut recent și ai:
✔ anxietate puternică
✔ coșmaruri
✔ momente de „deconectare”
✔ retrăirea unui eveniment traumatic
✔ stare constantă de alertă

vorbește cu un specialist.

Nu este vina ta. Și nu trebuie să treci singură prin asta.
Ajutorul potrivit poate schimba evoluția sarcinii și sănătatea ta pe termen lung.

25/10/2025

🧠 Concepte neurobiologice ale disocierii

Disocierea nu este doar un mecanism psihologic, ci are rădăcini adânci în biologia dezvoltării timpurii. Ea reflectă modul în care corpul învață, încă din viața intrauterină, să stabilească granițe între „eu” și „non-eu”.

🔹 În uter, fătul învață să distingă stimuli proprii de cei externi, proces care fundamentează formarea sinelui și a sentimentului de siguranță.
🔹 Primul „sistem de sine” nu este cel nervos, ci sistemul imunitar, care învață să recunoască ce este „al meu” și ce este „străin”.
🔹 Prin inferență imunoceptivă, corpul fetal creează primele modele predictive ale sinelui, pe baza cărora se dezvoltă ulterior percepția de identitate.
🔹 Când acest dialog imuno-neural se dezechilibrează, pot apărea rupturi precoce în continuitatea experienței — baza neurobiologică a disocierii.

💬 Vindecarea prin sincronizare – perspectiva neurobiologică a psihoterapiei

În psihoterapie, schimbarea nu se produce doar prin cuvinte, ci printr-un proces profund de sincronizare între creierul terapeutului și al pacientului.

🔹 În timpul ședinței, activitatea neuronală a celor doi se „cuplează”, formând o rețea comună care facilitează empatia, siguranța și reglarea emoțională.
🔹 Activarea repetată a acestei sincronizări întărește relația terapeutică — baza transformării interioare.
🔹 Terapeuții experimentați se sincronizează mai rapid; pacienții cu BPD sau schizofrenie pot avea dificultăți în menținerea acestui proces.

Această „plasticitate inter-creier” arată că vindecarea este un proces biologic relațional: două minți care se reglează reciproc până când apare din nou coerența — în gând, emoție și corp.

📚 Cianciau A. et al., 2023, Top Cogn Sci

📚 Sened H., Zilcha-Mano S., & Shamay-Tsoory S. (2022). Inter-brain plasticity as a biological mechanism of change in psychotherapy. Frontiers in Human Neuroscience, 16,

19/10/2025

Să depășim trauma e necesar să ne aliniem cu vitalitatea, cu noi căi pe termen lung pentru un sens, o pasiune. Repetiția întărește noile căi-șansă la reformarea și împuternicirea căilor sinaptice.

18/10/2025

“Cand obosești, odihnește-te! Nu renunța!”

13/10/2025

12/07/2025

🧠 Neurodiversitatea și neurodivergența

Ghid prietenos pentru a înțelege mai bine diferențele dintre noi

⸻

🔹 Ce este neurodiversitatea?

Neurodiversitatea înseamnă că fiecare creier este diferit – și acest lucru este absolut normal.
Așa cm biodiversitatea arată varietatea formelor de viață, neurodiversitatea se referă la diversitatea modului în care funcționează creierele umane.

Fiecare persoană simte, gândește și reacționează diferit. Aceste variații nu sunt greșeli sau boli, ci parte din natura umană.

⸻

🔸 Ce înseamnă să fii neurodivergent?

O persoană este neurodivergentă atunci când funcționarea creierului ei este semnificativ diferită de cea a majorității.

Exemple de neurodivergențe:
• Autism
• ADHD
• Dislexie, dispraxie, discalculie
• Sindrom Tourette
• Epilepsie
• Anxietate, depresie, TOC, tulburare bipolară
• Leziuni cerebrale
• Alte condiții de neurodezvoltare

Nu există o „listă oficială”. Important este modul în care persoana percepe și trăiește lumea, nu eticheta.

⸻

🔹 De ce contează neurodiversitatea?

Pentru că:
• Oamenii neurodivergenți nu trebuie schimbați, ci înțeleși și sprijiniți.
• Acceptarea diferențelor duce la mai puțină stigmatizare și mai multă incluziune.
• Crește calitatea vieții atunci când oamenii sunt lăsați să fie ei înșiși.

⸻

🔸 Trei moduri de a privi neurodivergența

1. 🧪 Modelul medical

„Să înțelegem dificultățile pentru a putea ajuta mai bine.”

Modelul medical privește diferențele neurocognitive ca posibile tulburări de dezvoltare sau condiții clinice. Scopul său este de a diagnostica și de a oferi intervenții utile pentru a reduce suferința sau disfuncționalitatea.

Ce aduce valoros:
• Ajută la identificarea nevoilor și la accesarea sprijinului (ex: terapie, educație adaptată, protecție legală).
• Poate genera resurse și servicii prin recunoașterea oficială a unei dificultăți.
• Oferă un cadru clar pentru colaborarea între profesioniști.

Dar are și limite:
• Uneori poate pune accent prea mare pe “deficite”, ignorând punctele forte și identitatea persoanei.
• Poate sugera, neintenționat, că scopul e „normalizarea”, nu înțelegerea diferenței.
• Limbajul clinic („tulburare”, „simptome”, „disfuncție”) poate fi trăit ca stigmatizant de unele persoane.

👥 De aceea, tot mai mulți profesioniști combină modelul medical cu o abordare neuro-afirmativă, care ține cont de contextul social și de identitatea persoanei.

⸻

2. 🤝 Modelul social

„Diferențele devin dizabilități doar când societatea nu se adaptează.”

• Nu omul e problema, ci barierele din jur: lipsa rampelor, neînțelegerea, rigiditatea regulilor.
• Dizabilitatea apare din interacțiunea dintre caracteristicile persoanei și un mediu neprietenos.
• Soluțiile propuse sunt adaptări și accesibilitate – fizică, socială și emoțională.

✅ Beneficii: schimbăm cadrul în loc să schimbăm oamenii.

⸻

3. 🌈 Paradigma neurodiversității

„Diferențele sunt naturale și valoroase.”

• Nu există un singur mod „corect” de a fi.
• Creierul neurodivergent este o variație firească, nu o eroare.
• Sprijinul vine din înțelegere și acceptare, nu din încercarea de a „repara” persoana.

🎯 Scop: incluziune autentică, nu conformare forțată.

⸻

🔹 Ce este sprijinul neuro-afirmativ?

Este o formă de sprijin care:
• Recunoaște și respectă modul unic de a fi al persoanei
• Nu încearcă să o „normalizeze” sau să-i ascundă comportamentele
• Ajută la crearea unui mediu mai prietenos și mai flexibil

Exemplu:

O persoană autistă care flutură mâinile nu trebuie oprită. Acest gest o ajută să se calmeze sau să-și exprime bucuria.
Sprijinul înseamnă să-i permitem să fie ea însăși, nu să o obligăm să pară altcineva.

⸻

🔸 Ce spun persoanele autiste și neurodivergente?
• Văd neurodivergența ca o diferență, nu o „tulburare”
• Vor să fie acceptate, nu corectate
• Cer sprijin adaptat, nu „normalizare”
• Se simt adesea presate să-și ascundă cine sunt, ceea ce le afectează negativ sănătatea mintală

⸻

🔹 Concluzie

Neurodiversitatea ne amintește că nu trebuie să fim toți la fel ca să fim valoroși.
Să acceptăm diferențele.
Să sprijinim unicitatea.
Să construim o societate în care fiecare are locul lui.

12/05/2025

Depresia și dependența - tulburări de rețea;
Nicidecum o alegere: ,,nu are voință” „ nu vrea să schimbe ceva” „ nu vrea să lupte".
-o ușă deschisă spre o psihiatrie modernă și umană !
Tehnologia nu vindecă singură, însă când este folosită cu discernământ, empatie și cunoștințe, poate deveni o unealtă prețioasă.
rTMS poate fi un punct de relansare - un sprijin pentru ca psihoterapia și voința personală să funcționeze din nou prin stimularea funcțională a rețelelor neuronale.
Când suferă mintea și sufletul, de fapt suferă rețelele și nu mai trăiesc în echilibru: motorul plăcerii nu mai merge, frâna nu mai ține, alarma este prea puternică și vocea din cap devine toxică.

11/04/2025

https://www.cabinetpsi.ro/tms-o-solutie-inovatoare-pentru-adolescentii-cu-depresie/?fbclid=IwY2xjawJlmJhleHRuA2FlbQIxMAABHkTBOjNx9pRMoC3gx6J_wArhGa-OGqy3uzs130z4R5kZDGN9T-ucpdkthTe2_aem_DKoiriuXkrcr7D8wPzFPpw

TMS – O soluție inovatoare pentru adolescenții cu depresie - Aprobat FDA ca tratament adjuvant la medicația antidepresivă.