15/02/2026
Uneori, schimbările profunde nu pornesc din luptă, ci dintr-un moment de sinceritate cu noi înșine. 💚
Povestea relatată de dr. Barbara O’Neill despre felul în care a slăbit 21 kg fără presiune sau diete drastice vorbește, de fapt, despre ceva ce întâlnim des și în psiho-oncologie: reconectarea blândă cu corpul, reducerea stresului și ascultarea nevoilor reale ale organismului.
În contextul bolii și al recuperării, corpul nu este un adversar de învins, ci un aliat de înțeles. Vă invit să citiți cu răbdare această perspectivă despre grijă, ritm interior și schimbare posibilă, chiar și atunci când resursele par limitate.
❤️
"Azi vreau să vă spun cm am pierdut eu 21 de kilograme fără dietă, fără să fac sport, fără să mă supun unor presiuni.
Am pierdut în greutate pentru că am înțeles în sfârșit cm funcționează corpul meu și ce încerca el să-mi spună de ani de zile. Sper că pe măsură ce citești aceste lucruri, ceva în interiorul tău va simți că această schimbare este posibilă și pentru tine.
Povestea mea nu a început cu o recomandare a medicului sau cu un diagnostic dur, nu a început cu o criză, ci a început cu ceva ce poate să pară banal. Cineva mi-a făcut o fotografie la o reuniune de familie și când am văzut-o, nu m-am recunoscut ca fiind femeia din poză. Fața ei era umflată, ochii ei erau obosiți, corpul ei era gras și zâmbetul era forțat, pentru poză, nu era unul autentic.
Atunci când m-am văzut în acea fotografie am conștientizat că nu căram cu mine doar niște kilograme în plus, ci căram și epuizare, stres – și făceam asta de ani de zile, timp în care am ignorat ceea ce corpul meu îmi spunea că are nevoie. Am dat vina pe vârstă, pe hormoni, pe genetică, pe stres și pe agenda mea extrem de încărcată, dar adevărul era mult mai simplu: nu era vorba despre faptul că m-ar trăda corpul meu fizic, era vorba despre faptul că eu îl trădam pe el.
Odată ce am conștientizat aceste lucruri, nu am așteptat o zi sau o săptămână pentru a face o schimbare: am făcut-o chiar în acea zi. Și nu am început prin a-mi întocmi un program riguros și a alege o dietă; am început prin a fi sinceră cu mine însămi.
Timp de 3 zile am notat absolut tot ce mâncam. Nu am făcut-o judecându-mă pentru ceea ce mâncam, ci pur și simplu am consemnat la modul neutru tot ce consumam. În acele 3 zile nu am schimbat nimic în modul în care mâncam; doar nu m-am „păcălit” pe mine însămi.
Acel jurnal al consumului meu alimentar a devenit o oglindă pentru mine, mi-a arătat că nu era vorba doar despre ceea ce mâncam la mesele principale ale zilei, era vorba de faptul că „ronțăiam” permanent câte ceva între mese, că ronțăiam câte ceva și seara târziu, de faptul că mâncam tot felul de produse alimentare nesănătoase și în plus, că era vorba despre un mâncat compulsiv, prin care încercam să-mi amorțesc diverse emoții cu care nu voiam să mă confrunt.
Când am privit la finalul celor 3 zile tot ce am scris în acel jurnal, tot ce am mâncat, a devenit evident pentru mine de ce erau atât de multe inflamații în corpul meu, de ce mă simțeam atât de obosită și de dezechilibrată.
Corpul meu nu avea nicio vină; el se comporta exact așa cm era de așteptat, având în vedere cu ce-l hrăneam...
Atunci am făcut o mică schimbare – am început la modul blând, care să nu mă dezechilibreze și mai mult: am încetat să mai ronțăi câte ceva tot timpul. Nu m-am înfometat; pur și simplu nu am mai mâncat nimic între mesele principale. I-am dat timp corpului meu să digere alimentele pe care le consumam la mesele principale.
Când ronțăi tot timpul câte ceva, tu ții nivelul insulinei ridicat și corpul nu poate „arde” grăsimea.
Apoi am eliminat din bucătăria mea toate uleiurile cu efect inflamatoriu: uleiul de porumb, uleiul de soia. Acestea creau un stres oxidativ în corpul meu și odată ce le-am înlocuit cu unt, ulei de măsline și ulei de cocos am simțit efectul benefic în câteva zile. Digestia mea s-a îmbunățit, nivelul energiei mele a crescut și mintea mea avea mai multă claritate.
Următorul pas a fost hidratarea. Nu este vorba doar despre a bea mai multă apă, ci despre a adăuga minerale în apa pe care o consumam, mai ales dimineața. Un simplu cristal de sare celtică pe care-l înghițeam înainte de a bea apă a devenit un ritual zilnic.
Asta mi-a susținut corpul și mi-a redus poftele alimentare.
Aceste schimbări blânde pe care le-am făcut rând pe rând au început să determine o scădere a greutății mele, fără ca eu să mă supun unui stres în acest sens. Și când am văzut că acestea au efect, le-am transformat într-o rutină pe care o simțeam a fi vindecătoare, nu o forțare/ „pedepsire” a corpului meu.
Începeam fiecare zi cu hidratare și o mică plimbare sau câteva exerciții blânde de stretching și am încetat să mai mănânc pentru că ceasul îmi arăta că era ora micului dejun, a prânzului sau a cinei; m-am ghidat doar după ce îmi cerea corpul – mâncam atunci când corpul meu îmi dădea semne că îi este foame.
Am început să mănânc după cm îmi cerea corpul meu, nu împotriva a ceea ce-mi cerea el, iar asta a fost o alegere care a schimbat lucrurile major. Iar când mâncam, consumam alimente sănătoase și în măsura în care era posibil, cât mai aproape de starea lor naturală. Și am constatat că apetitul meu s-a reglat de la sine; nu a trebuit să mă mai lupt cu poftele mele, fiindcă acestea s-ar redus de la sine.
În plus, am început să fac mișcare, dar nu m-am forțat nici în acest sens – uneori mă plimbam, alteori făceam câteva exerciții blânde în sufrageria mea. Am descoperit că în acest domeniu, consecvența contează mai mult decât intensitatea mișcării.
Am încetat să mai mănânc seara târziu, i-am permis sistemului meu digestiv să se odihnească înainte de culcare, iar asta a făcut ca somnul meu să se îmbunătățească semnificativ. Un somn mai bun a însemnat un echilibru hormonal mai bun, iar asta a avut ca efect o scădere a greutății mele.
Și vreau să înțelegeți că acest proces de slăbire nu a fost unul liniar; au existat perioade de „platou”, în care nu am slăbit niciun gram, deși făceam totul ca la carte. Dar corpul nostru fizic lucrează și în acele perioade de platou – uneori reduce inflamațiile din corp, alteori se ocupă de echilibrarea hormonală, etc. Scăderea în greutate este doar unul dintre modurile de a evalua progresul.
Apoi am descoperit ceva profund: corpul nu pierde în greutate doar atunci când încerci din greu să obții asta, ci pierde în greutate și atunci când elimini lucrurile/ comportamentele care împiedică slăbirea.
Și mă refer în primul rând la efectele stresului – nu stresul dramatic, care apare în momente de criză, ci stresul vieții de zi cu zi, pe care nici nu-l mai sesizăm, fiindcă a devenit ceva obișnuit pentru noi. Acest stres menține la un nivel înalt cortizolul, care duce la păstrarea stratului de grăsime ca un mod de autoprotecție.
Am început să-mi iau mici pauze de relaxare în timpul zilei – câte 3-4 minute în care opream totul, închideam ochii și respiram profund. Aceste simple pauze pe care mi le ofeream zilnic au dus la scăderea nivelului de cortizol mai mult decât au făcut-o meditațiile prelungite.
Apoi am învățat o altă lecție prețioasă.
Cei mai mulți oameni cred că slăbirea se produce la nivelul stomacului, dar de fapt, mare parte din ea se întâmplă la nivelul ficatului. Acesta este „laboratorul” organismului, unde se lucrează cu hormonii, se filtrează toxinele, se procesează grăsimi, se reglează nivelul zahărului în sânge și se controlează nivelul energiei pe care o simți.
Nu poți arde grăsimi dacă ficatul tău este obosit. Cu cât ficatul tău este mai obosit, cu atât metabolismul tău este mai lent.
Ficatul nu are receptori de durere, nu simțim niciun fel de presiune în acea zonă atunci când el are probleme și nu ne dăm seama că e ceva în neregulă cu el. Experimentăm lucruri precum oboseală, o ceață mentală, dezechilibru hormonal, pofte alimentare intense, pe care le asociem cu alte probleme de sănătate, când de fapt ficatul nostru strigă după ajutor.
Eu am început să-mi susțin ficatul într-un mod blând, nu prin detoxifieri intense. În fiecare dimineață am băut mai multă apă cu lămâie. De asemenea, am adăugat la mesele de dimineață frunze de rucola, păpădie, turmeric și ghimbir. Ficatul iubește aceste alimente.
Ceaiurile de ierburi au devenit parte din rutina mea de seară. Ceaiuri de ghimbir, mușețel și mentă ajutau ficatul să-și revină.
În acea etapă am simțit pentru prima dată că trupul meu nu se luptă cu mine, ci lucrează împreună cu mine.
O altă schimbare majoră a venit dintr-un lucru foarte simplu: am început să mănânc într-un ritm mai lent. Ani la rând obișnuiam să mănânc repede, uneori mâncam stând în picioare în bucătărie sau în timp ce răspundeam la mesaje sau ciuguleam câte ceva în timp ce treceam de la o activitate la alta. Asta afectează procesul de digestie.
M-a surprins cât de repede a continuat procesul de slăbire când am început să mănânc mai încet, stând la masă, fără să mai fac nimic altceva. În plus, balonarea a dispărut.
Acum, privind în urmă la această călătorie personală care a avut ca efect o scădere în greutate de 21 de kg, îmi dau seama că nu a fost vorba niciodată despre slăbire, a fost despre a reveni „acasă”, în corpul meu, despre a învăța că trupul nostru nu lucrează niciodată împotriva noastră, nu luptă niciodată împotriva noastră, ci ne vrea binele și ne semnalează, în diverse moduri, când este ceva în neregulă, că se vindecă atunci când îi dăm ce are nevoie.
Eu nu am slăbit prin a mă supune la o dietă drastică, prin a mă chinui, prin a mă forța să fac ceva; am slăbit prin simplul fapt că am scos din alimentația mea și din obiceiurile mele acele lucruri care îmi făceau rău și mă împiedicau să slăbesc.
Am slăbit prin a mă culca mai devreme, prin a mă hidrata mai bine, prin a face mișcare în mod blând.
Nimic din ceea ce am făcut nu a fost extrem/ drastic, nu a fost costisitor, nu a fost greu; m-am tratat cu blândețe, cu compasiune și pur și simplu am început să ascult ce-mi cerea corpul meu. "
sursa: dr. Barbara O’Neill
