17/02/2026
Momentul acesta m-a înduioșat.
Abia după ce am început să studiez psihologia am putut să văd și să înțeleg aceste tipare de comportament.
Tatăl meu este un om de la care am învățat ce înseamnă să fii integru, onest, să perseverezi, să înveți și să muncești. De la el am împrumutat multe valori și credințe, printre care învățarea permanentă și consolidarea familiei.
În toată copilăria și adolescența mea mi-am dorit să mă conectez mai mult cu tata și simțeam că pot face asta doar defilând în fața lui cu aceste valori comune, prima fiind capacitatea de a învăța și de a face performanță în acest sens. Credeam că doar așa ne putem conecta noi doi, că acesta este limbajul nostru comun și că doar așa sunt văzută.
Acum însă îl privesc pe tata altfel. Dând timpul înapoi, văd toate tentativele lui de a se conecta autentic cu mine și mă înduioșează. A fost mult mai prezent decât puteam eu să văd. Nu am reușit să înțeleg cu mintea mea de atunci, încă nedezvoltată. Dar acum văd. Și mă bucur.
Siguranța emoțională se poate construi în timp. Insist asupra acestui lucru. Insist pentru că știu cât de ușor ne putem ridica ziduri, crezând că relatiile care cândva ne-au rănit sau care nu ne-au îndeplinit nevoile de bază nu mai pot fi restaurate.
Un alt aspect care mă înduioșează este ideea că, atunci când lași garda jos, când renunți la ziduri, săbii și topoare și ieși din modul de luptă, poți să înțelegi, să vezi și să apreciezi (cel puțin) intenția unui om drag care face tot ce știe și poate mai bine.
Uneori este nevoie să ne aliniem așteptările la realitate și să înțelegem că nevoile noastre emoționale pot fi satisfăcute și atunci când reușim să facem un pas în spate și să îl vedem și pe celălalt, în lumea lui, încercând.
Scriu asta din proprie experiență, văzând cât de mult m-a ajutat în consolidarea relațiilor cu părinții mei. Pasul acesta a fost extrem de important în evoluția mea, pentru a reuși să integrez părți din trecut.
Acest „zoom out” m-a ajutat să văd intenția, dorința și motivațiile oneste. A fost suficient pentru a construi ceva nou.
Bineînțeles, ambele părți trebuie să fie în aceeași barcă pentru această construcție. Iar asta vreau să spun aici, prin acest mesaj:
Uneori, celălalt chiar este în aceeași barcă cu noi, stângaci, așa cm poate și el. Doar că suntem atât de prinși în găurile negre ale rănilor noastre sufletești, încât nu reușim să mai vedem acest lucru.
Să nu renunțăm la noi, da. Să nu negăm ce a fost, da. Să nu forțăm ceva ce nu mai poate fi reparat, da. Și, în același timp, să dezvoltăm și această capacitate de a face „zoom out”, de a observa și a vedea lucrurile din mai multe perspective.
Sper ca acest insight să ajungă la tine și să îți fie de folos.
Psiholog Gianina Șadi
