Psiholog Cassandra Venterda

01/04/2026

Există ceva în aer în această perioadă a anului: o chemare spre curățare, spre reînnoire, spre eliberare de ce a fost greu și întunecat în iarnă. Nu e doar metaforă. E un ritm pe care oamenii îl cunosc de milenii.

Primăvara aduce cu ea un impuls natural de a face ordine: în casă, în gânduri, în corp. Curățenia de primăvară nu e un obicei banal. E un act de igienă energetică. Deschizi ferestrele, scoți ce nu mai are loc, lași lumina să intre. Același lucru îl poți face și în interior.

Înainte de Paște, tradiția ortodoxă propune postul, o formă de curățare spirituală și corporală în același timp. Eu nu sunt o persoană religioasă și nu țin post în sens tradițional. Dar în această primăvară, am ales un program de detox de la Mirela Giles Yoga ca act de compasiune față de propriul corp. De blândețe. De atenție și respect față de organele care muncesc în tăcere pentru mine în fiecare zi.

Ficatul și fierea — organele primăverii

În Medicina Tradițională Chineză, primăvara corespunde elementului Lemn și este guvernată de două organe: ficatul și vezica biliară (fierea). Nu e o coincidență că tocmai acum corpul are cel mai mare nevoie de sprijin pentru ele.

Ficatul este organul viziunii, al planificării și al voinței. El este cel care îți dă capacitatea de a vedea clar înainte, de a-ți trasa un drum și de a merge pe el cu determinare. Vezica biliară, perechea sa, este sediul curajului deciziei — acea forță interioară care îți permite să alegi și să acționezi fără să te blochezi în îndoială.

Când aceste organe sunt în echilibru, simți claritate mentală, direcție, capacitate de a lua decizii și de a le duce la capăt. Ai energie să începi și — esențial — să continui.

Când sunt suprasolicitate sau blocate, tabloul arată altfel: iritabilitate, frustrare reținută, dificultate în a finaliza lucrurile, senzația că te învârți în cerc, lipsă de viziune sau de motivație pe termen lung. Uneori, chiar acea tendință de a porni cu entuziasm și de a te opri pe drum.

Detoxul pe care l-am ales merge tocmai pe aceste două organe. Și ceea ce am descoperit despre mine în cele 6 zile de până acum a depășit cu mult ce mă așteptam să găsesc.

Sunt în ziua a șasea și am câteva observații sincere de împărtășit.
În ceea ce privește mișcarea fizică — a fost greu. Eu nu sunt o persoană matinală și nici sportivă. Să mă trezesc la 8 dimineața pentru o oră de yoga, zilnic, este un efort real. Unele poziții au fost imposibile pentru corpul meu. Altele — surprinzător de accesibile. Dar cel mai important: m-am prezentat în fiecare zi.
Legat de alimentație — am avut o surpriză. Primele 5 zile au fost... ușoare. Nu mi-a fost dor de cafea, nu m-a tentat zahărul. Am realizat că dependența pe care o vedeam ca un bau-bau nu era chiar atât de mare. O curmală era suficientă pentru a-mi satisface pofta de dulce.

Ziua 6 însă a fost altă poveste. Aproape că îmi venea să plâng în fața unui șnițel. 😅
Și tocmai această schimbare m-a dus la un insight mai adânc despre mine: eu pornesc întotdeauna cu entuziasm și energie. Problema nu e startul — e continuarea.
Undeva pe parcurs, energia inițială se consumă. Motivația scade. Intru într-un platou care coboară ușor. Nu e suferință. E mai degrabă o pierdere a sensului. De aceea mi-a fost mereu greu să mențin rutine — chiar și când știu teoria, chiar și când o aplic cu alții.
Poate te recunoști și tu în asta.🌿

29/03/2026

Îți spui că ești perfecționistă și poate chiar ești mândră de asta.

Dar când revii de zece ori asupra unui e-mail simplu… când nu poți delega nimic pentru că nimeni nu face la fel de bine… când standardele tale devin o pedeapsă, asta nu mai e excelență.
E control. E anxietate fără nume. E epuizare mascată în ambiție.

Perfecționismul nu te face mai bună. Te ține prizonieră.

Și dacă te recunoști în aceste cuvinte, poate că e momentul să te întrebi nu „Cum fac asta perfect?”, ci „De ce mă tem atât de mult să nu fie suficient?”

💬 Scrie în comentarii: în ce zonă din viața ta perfecționismul te costă cel mai mult?

28/03/2026

„𝙏𝙤𝙖𝙩𝙖̆ 𝙡𝙪𝙢𝙚𝙖 𝙥𝙖𝙧𝙚 𝙘𝙖̆ 𝙨𝙚 𝙙𝙚𝙨𝙘𝙪𝙧𝙘𝙖̆ 𝙪𝙨̦𝙤𝙧. 𝙇𝙖 𝙢𝙞𝙣𝙚 𝙚 𝙢𝙚𝙧𝙚𝙪 𝙘𝙪 𝙚𝙛𝙤𝙧𝙩."

Comparația e una dintre cele mai vechi capcane ale minții. Te uiți la ceilalți și compari. Doar că nu vezi decât o parte.

Compari ce vezi din viața altcuiva cu ce știi din a ta. Compari suprafața lor cu interiorul tău. Compari rezultatul lor cu drumul tău.

Dar e o comparație reală — sau e o iluzie care te costă?

De unde știi cm e pentru ei cu adevărat? Mintea care se compară rareori își pune această întrebare — sare direct la concluzie. Și concluzia e întotdeauna aceeași: la mine e mai greu. Eu sunt mai ciudată.

Dar efortul nu e dovada că nu faci ceva bine. E dovada că încerci.

Spune-ți: ”𝗡𝘂 𝘀̦𝘁𝗶𝘂 𝗰𝘂𝗺 𝗲 𝗰𝘂 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝗮𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗲𝗶𝗹𝗮𝗹𝘁̦𝗶. 𝗦̦𝘁𝗶𝘂 𝗰𝘂𝗺 𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗺𝗶𝗻𝗲. 𝗦̦𝗶 𝗿𝗶𝘁𝗺𝘂𝗹 𝗺𝗲𝘂 𝗲 𝗮𝗹 𝗺𝗲𝘂 — 𝗻𝘂 𝗲 𝙖𝙣𝙤𝙧𝙢𝙖𝙡 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮̆ 𝗲 𝗱𝗶𝗳𝗲𝗿𝗶𝘁."

24/03/2026

Ieri a fost ziua mea. Și astăzi vreau să mulțumesc. Nu doar pentru urări, ci pentru ceva mai mare. Pentru iubire ❤️

Dacă mă uit cu atenție la viața mea, iubirea nu mi-a lipsit niciodată. A fost acolo în toate formele ei: uneori caldă și vizibilă, alteori tăcută, poate mai greu de recunoscut, dar prezentă. Am fost iubită de cei care m-au crescut și m-au îngrijit. De prieteni. De parteneri. De oamenii cu care lucrez și pe care îi însoțesc. De copiii mei. De Dumnezeu. Și, într-un fel foarte profund, am simțit asta ca o constanță.

Chiar dacă nu tot timpul m-am simțit văzută. Chiar dacă nu mereu m-am simțit aleasă. Chiar dacă, uneori, nu m-am simțit suficientă.

Dar iubirea a fost acolo.

Și undeva pe drum am ales ceva, conștient sau nu: să o văd. Să o recunosc în limbajele ei diferite, în spatele cuvintelor greșite, al gesturilor timide, al tăcerilor care voiau să spună altceva. Să o primesc exact așa cm a știut fiecare să o ofere.

Iubirea nu vindecă prin tipare prestabilite, prin definiții și forme idealizate. Vindecă prin prezență. Prin faptul că există, chiar și atunci când nu știe exact cm să se arate.

Așa că, azi, nu sunt doar recunoscătoare pentru urări. Sunt recunoscătoare pentru tot ce a fost, pentru tot ce este și pentru felul în care viața mea a fost, mereu, ținută în brațe de iubire. E cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată fără să-l fi cerut, fără să fi știut că îl primesc.

Și dacă e ceva ce îmi doresc mai departe, e să rămân deschisă la asta. Să nu uit. Să nu mă închid. Să continui să văd.

Vă îmbrățișez pe toți cu iubirea pe care aleg să o dau mai departe🤗 🤍🤗

22/03/2026

„𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥𝐞𝐳 𝐭𝐨𝐭, 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐫𝐚̆𝐮."

Nevoia de control total nu vine din putere, vine din frică. E o încercare a minții de a se simți în siguranță într-o lume care, prin natura ei, nu poate fi complet prevăzută. Problema e că cu cât strângi mai tare controlul, cu atât anxietatea crește pentru că realitatea nu se supune, oricât ai încerca.

Controlul total e o iluzie costisitoare: consumi energie imensă pentru ceva ce nu există și, în tot acest timp, nu mai trăiești, monitorizezi.

Și mai e ceva: credința că dacă controlezi totul, lucrurile rele nu se vor întâmpla, presupune că ele se întâmplă doar când nu ești atentă. Nu e adevărat. Și undeva, știi asta, de aceea obosești atât de tare.

Spune-ți: „𝑁𝑢 𝑝𝑜𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑜𝑙𝑎 𝑡𝑜𝑡 𝑠̦𝑖 𝑛𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒. 𝑃𝑜𝑡 𝑔𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎 𝑐𝑒 𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑡 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑡𝑎𝑢 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑐𝑒𝑟𝑡𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎. 𝐶ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑑𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑒 𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆."

16/03/2026

„𝑫𝒂𝒄𝒂̆ 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒂𝒏𝒙𝒊𝒐𝒂𝒔𝒂̆, 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒔𝒍𝒂𝒃𝒂̆."

Gândește-te la o zi obișnuită: job, copii, o plimbare, gătit, curățenie. Lucruri simple, pe care le faci fără să te gândești. Acum imaginează-ți că anxietatea apare și brusc nimic din toate astea nu mai pare simplu. Simți că nu poți. Că ești blocată. Că ceva din tine s-a oprit.
Dar asta nu înseamnă că tu te-ai oprit.

Anxietatea este o reacție a corpului, a minții și a emoțiilor; uneori prin simptome fizice, alteori prin gânduri sau prin stări intense. Indiferent de forma pe care o ia, ea nu spune nimic despre capacitatea ta reală. Faptul că îți captează atenția sau îți creează ceață mentală nu înseamnă că ai devenit incapabilă. Înseamnă că, pentru moment, o parte din energia ta e ocupată de această stare.

E similar cu o răceală: funcționezi mai greu, dar asta nu schimbă cine ești, inteligența ta, creativitatea ta sau abilitățile tale. Răceala trece. Tu rămâi aceeași.

Spune-ți: „𝑃𝑜𝑡 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖 𝑎𝑛𝑥𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎𝑠̦𝑖 𝑡𝑖𝑚𝑝, 𝑝𝑜𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒. 𝐴𝑛𝑥𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑖̂𝑛𝑔𝑟𝑒𝑢𝑛𝑒𝑧𝑒 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙, 𝑑𝑎𝑟 𝑛𝑢 𝑖̂𝑚𝑖 𝑑𝑒𝑓𝑖𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑐𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑛𝑢 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡."

15/03/2026

„𝑫𝒂𝒄𝒂̆ 𝒄𝒊𝒏𝒆𝒗𝒂 𝒆 𝒏𝒆𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒕, 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓 𝒂𝒎 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒄𝒆𝒗𝒂 𝒈𝒓𝒆𝒔̦𝒊𝒕."

E un gând care pare modest. E, de fapt, o formă de grandoare.

A te face automat responsabil pentru emoțiile celorlalți înseamnă să presupui că tu ești cauza principală a ceea ce simt ei — că controlezi mai mult decât controlezi în realitate. Tu preferi vina incertitudinii. „Eu am produs asta" e mai suportabil decât „nu știu de ce s-a întâmplat și nu depinde de mine."

E o strategie veche: dacă sursa problemei ești tu, lumea rămâne predictibilă. Dacă greșeala e a ta, înseamnă că data viitoare poți face altfel. Controlul, chiar și cel dureros, e mai ușor de purtat decât lipsa lui.

Și mai e ceva. Cel care se micșorează ostentativ se așteaptă, de obicei, să fie văzut, recunoscut, absolvit. Se face mic ca să fie mare.

Spune-ți: „𝑵𝒆𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒄𝒖𝒊𝒗𝒂 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒐 𝒅𝒐𝒗𝒂𝒅𝒂̆ 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒎 𝒈𝒓𝒆𝒔̦𝒊𝒕. 𝑷𝒐𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒗𝒆𝒓𝒊𝒇𝒊𝒄, 𝒑𝒐𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒃 — 𝒅𝒂𝒓 𝒏𝒖 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒍𝒖𝒛𝒊𝒐𝒏𝒆𝒛 𝒊̂𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆𝒈."

13/03/2026

Unul dintre cele mai frecvente gânduri care blochează acțiunea: „Dacă nu îmi iese perfect, am eșuat."

E un standard imposibil și tocmai de aceea epuizează. Perfecțiunea nu e un criteriu realist de evaluare. E un prag imaginar care se mută pe măsură ce te apropii de el.

Lucrurile reale, făcute de oameni reali, nu ies perfecte. Ies suficient de bune. Și suficient de bun funcționează, livrează, contează.

Reformularea nu e o consolare. E o corecție cognitivă: „Pot face un lucru suficient de bun, iar asta e valoros și funcțional."

12/03/2026

𝑫𝒊𝒈𝒊𝒕𝒂𝒍 𝑫𝒆𝒕𝒐𝒙 — 𝑫𝒆𝒄𝒐𝒏𝒆𝒄𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂̆-𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒕𝒂 𝒎𝒊𝒏𝒕𝒂𝒍𝒂̆

Înainte să atingi telefonul dimineața, fă ceva care implică corpul, 5–10 minute de respirație, o plimbare scurtă, stretching. Când corpul e reglat, sistemul nervos nu mai reacționează exagerat la stimulii digitali. Ecranul poate aștepta.

„𝑆𝑡𝑎𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑢𝑡̦𝑖𝑛 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛" nu funcționează. „𝐼𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑒 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑜𝑟𝑖 𝑝𝑒 𝑧𝑖, 𝑐𝑎̂𝑡𝑒 20–30 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑢𝑡𝑒" funcționează. Mintea anxioasă se liniștește când știe că există limite și predictibilitate.

Curăță ce consumi, nu doar cât consumi. Anxietatea online vine din comparație, supra-stimulare și informații alarmiste. Dă unfollow la conturi care creează presiune sau panică. Păstrează ce e util, calmant, real.

Creează zone fără ecrane în viața ta zilnică: prima oră după trezire, masa, plimbările, ultima oră înainte de somn. Aceste pauze permit creierului să iasă din starea de hiper-stimulare și să revină la ritmul lui natural.

Unele experiențe nu pot fi fotografiate. Și tocmai asta le face valoroase.

Creierul tău nu are nevoie de mai mult conținut.
Are nevoie de spațiu.

12/03/2026

🎉 Câștigă un voucher de 100 RON la Bookfest Timișoara! 🎉 Te invităm să participi la un concurs special, organizat în cadrul Salonului de Carte Bookfest Timișoara! 📚

Ce trebuie să faci? Completează formularul 👉 https://bookfest-timisoara-mta-give-2026.paperform.co/ și înscrie-te acum.

🏆 Treizeci de câștigători vor fi aleși aleatoriu la data de 20 martie 2026.

📍 Voucherele pot fi folosite pentru a-ți cumpăra cărți de la expozanții Bookfest Timișoara, în perioada 19 martie - 22 martie 2026, între orele 10:00-20:00.

Mult succes tuturor și ne vedem la Bookfest Timișoara! 🤩

11/03/2026

𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐬𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆ 𝐚𝐧𝐱𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐜𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐯𝐚𝐫𝐚?

Primăvara vine cu o presiune subtilă: să reîncepi, să te transformi, să fii mai bun.

Lumina crește brusc, ritmul biologic se schimbă, dopamina fluctuează. Corpul se recalibrează — și asta, în sine, e deja obositor.

Mintea anxioasă nu face diferența între o schimbare rea și una bună. Interpretează orice schimbare ca pe un pericol.

E paradoxul anotimpului: cu cât e mai mult de trăit, cu atât e mai mult de pierdut.

Bucuria și neliniștea coexistă — ca florile care cresc prin crăpăturile unui zid. Nu una o anulează pe cealaltă.

Nu trebuie să știi ce urmează. Trebuie doar să rămâi prezent în ceea ce este.
Atât. E suficient.

07/12/2025