Psihoterapeut Malina Lucas

Psihoterapeut Malina Lucas Cabinet individual de psihoterapie. Servicii de psihoterapie individuala si consiliere.

20/10/2025

"E foarte dificil, ca părinte, să vezi greul copilului tău, iar dintre toate poverile lui cea mai dificile de dus este suferința sa, greutatea emoțională. Dacă are de traversat o situație concretă și vizibilă, cu limite și contur, poți mai ușor să înțelegi ce i se întâmplă și care este locul tău în acel proces. Ai cm să intervii, să faci un pas clar, să te ancorezi într-un gest care îi aduce sprijin. Când copilul duce însă războaie invizibile cu emoțiile sale, când se luptă cu neliniști, frici, vinovății sau furii pe care nici el nu le înțelege, atunci chiar și pentru cel mai implicat părinte apare sentimentul de rătăcire și de neputință. Totuși, există o certitudine pe care am învățat-o din experiența mea: pot să fiu plasa lui de siguranță și zidul lui de protecție. Înseamnă, de multe ori, să fiu locul în care se izbește, locul în care aduce tot ce nu poate duce singur, locul unde se descarcă toată tensiunea, toată durerea pe care i-o provoacă propriul său univers interior.

Privesc adesea părinți și alți adulți care, epuizați sau lipsiți de repere, îi cer copilului să nu le mai arate greul, să se autoregleze rapid, să nu le întindă în brațe furtuna emoțiilor lui. Îi înțeleg și pe ei, pentru că este o provocare reală să primești în spațiul tău de adult intensitatea unei furtuni care nu este a ta și să rămâi întreg când nu ai suficiente resurse să o domolești. Este greu să oferi un adăpost când nici tu nu ai avut unul. Dar dacă reușești să rămâi zid și plasă de siguranță, chiar și atunci când ești obosit sau îndoielnic, la un moment dat copilul nu se va mai izbi de tine pentru că va fi învățat să își ducă emoțiile fără să se prăbușească în ele. Dacă te desprinzi însă sau te demolezi în fața greului lui, atunci căderea va fi comună și rănile se vor adânci pentru amândoi.

Responsabilitatea siguranței emoționale și a procesului de vindecare le aparține adulților. Noi suntem cei care purtăm greul lor până când devin capabili să îl ducă singuri, iar acest rol nu se inversează niciodată.

Ca o completare, a rămâne adult lângă copilul care trece printr-o furtună emoțională înseamnă să nu intri cu el într-o competiție, să nu îi răspunzi cu aceeași intensitate a durerii, să nu transformi plânsul sau furia lui într-o ofensă la adresa ta. Înseamnă să îți simți propriile impulsuri, să le recunoști, dar să nu le arunci peste el, pentru că spațiul acela nu este pentru tine, este pentru neputința lui. A rămâne adult înseamnă să îți spui că emoțiile copilului nu sunt împotriva ta, sunt lângă tine, și că rolul tău este să stai acolo suficient de prezent încât să îi oferi un punct de sprijin. Înseamnă să nu ceri copilului să facă ceea ce tu nu ai reușit încă, să nu îi pui pe umeri rănile tale. Este greu, pentru că presupune să îți înfrunți propriile neliniști, dar asta este maturizarea emoțională pe care nu o mai poți amâna. Din ea se naște sentimentul copilului că există cineva mai mare decât el care îl poate purta atunci când nu mai știe cm să își ducă singur greul. NOI, adulții, avem responsabilitatea siguranței emoționale și a vindecării emoționale a copiilor noștri, noi suntem purtătorii greului lor, niciodată nu e invers.

Un copil reactiv, un copil care aduce multe emoții, duce un greu în interiorul său, adus de cele mai multe ori din lumea unor adulți. Copilul nu are responsabilitatea de a își calma firtunile, el poate face asta DOAR alături de noi, nu pentru că răcnim, lovim, amenințăm emoțiile afară din ei, ci pentru că îi ajutăm să le simtă, să le proceseze, să le traverseze în siguranță.

Spațiul copiilor de vindecare e ținut de noi, de adulți, spațiul nostru de vindecare e alături de alți adulți și alături de noi înșine.

Copilul nu e responsabil de binele emoțional al adulților. Never-ever, NICIODATĂ. Noi suntem ocrotitori ai binelui lor emoțional, chiar și atunci când ne doare greul lor."
Psiholog Dr. Sandra O'Connor

03/10/2025

"Atunci când cortexul prefrontal ajunge la maturitate, devenim capabili să accesăm o abilitate esențială pentru viața noastră emoțională, autoreglarea. Emoțiile continuă să apară spontan, ele nu pot fi controlate la sursă, însă putem influența felul în care le primim, modul în care răspundem la ele și locul pe care îl ocupă în relațiile noastre.

Diferența dintre un copil și un adult se vede exact aici. Copilul nu are încă resursele neurobiologice și cognitive necesare pentru a-și regla singur trăirile. El are nevoie de un adult care să îl ajute să înțeleagă ce simte, să pună în cuvinte starea prin care trece și să îi arate prin prezență că emoția poate fi dusă. Adultul devine oglinda și sprijinul copilului, la fel cm cortexul matur devine mai târziu sprijin pentru propria noastră autoreglare.

Un copil care întâlnește frustrare, teamă sau furie trăiește intensitatea emoției cu tot corpul, fără a-i putea da un sens. De aceea apar plânsul greu de oprit sau izbucnirile bruște. În acele momente, adultul din jur are rolul de a-l însoți, de a-i transmite calm și coerență, de a-l ține în siguranță până când emoția se liniștește. Din repetarea acestor experiențe se naște treptat capacitatea copilului de a-și regla singur emoțiile atunci când va fi pregătit.

Pentru un adult, autoreglarea înseamnă să poată simți furia fără a o transforma în agresivitate, să poată trăi frica fără a se bloca și să recunoască tristețea fără a se lăsa copleșit de ea. Nu este nevoie să eliminăm emoția, putem alege un răspuns care rămâne în acord cu valorile noastre și cu grija pentru relațiile importante.

În viața de zi cu zi, aceste mecanisme se traduc în capacitatea de a recunoaște că furia are un rost, de a respira înainte de a răspunde sau de a observa teama și de a rămâne în contact cu ea până când găsim o direcție de acțiune potrivită. Adultul care a dezvoltat această abilitate își numește emoțiile cu claritate, poate vorbi despre ele și reușește să adopte comportamente care protejează relațiile, păstrându-și în același timp autenticitatea.

În conflictele dintre adulți, autoreglarea devine vizibilă atunci când, deși emoțiile sunt intense și vocea se ridică, există și posibilitatea de a respira, de a face un pas înapoi și de a lăsa discuția pentru un moment mai potrivit. Această alegere arată că emoțiile au fost conținute și exprimate într-un fel care menține deschisă poarta spre reconectare.

Pe termen lung, autoreglarea clădește încredere. O persoană care știe să își regleze răspunsurile nu rănește prin impulsuri și nu transformă emoțiile în arme. Prezența ei oferă siguranță celor din jur, iar relațiile devin mai stabile, pentru că intensitatea emoțiilor nu mai duce la rupturi definitive.

Copiii care cresc alături de adulți capabili să se autoregleze primesc un model de echilibru emoțional. Ei învață că furia și frica pot fi exprimate, că aceste trăiri nu amenință relația și nu trebuie negate. În felul acesta, autoreglarea devine o moștenire transmisă mai departe care protejează generațiile viitoare de repetiția ciclurilor de agresivitate sau de evitare.

De aceea nu suntem datori nouă cu autoreglare emoțională, le suntem datori copiilor noștri și relațiilor noastre. Pe lângă faptul că e un dar, e și o responsabilitate individuală și socială să ne înțelegem emoțiile și să devenim adulți echilibrați, siguri și ocrotitori."
Sandra O'Connor

Azi și în fiecare zi! 🧡Toamna asta să ne aducă mai multă stabilitate în cele mai bune intenții, blândețe și grijă.
24/09/2025

Azi și în fiecare zi! 🧡
Toamna asta să ne aducă mai multă stabilitate în cele mai bune intenții, blândețe și grijă.

22/09/2025

Se scrie foarte mult despre faptul că adesea suntem în "survival mode" adică în modul de supraviețuire. Acest termen e folosit atât în biologie cât și în psihologie și se referă la reacții complexe în fața stresului și a pericolelor reale sau percepute.
Ce înseamnă asta de fapt din punct de vedere psihologic?
Că nu luam decizii și nu ne comportam din "aici și acum", ci din cm a învățat sistemul nostru nervos să se adapteze la viață, la oameni și situații în trecut.
Înseamnă că apar niste reacții și răspunsuri automate ce cu mult timp in urmă le-am integrat, atunci când am învățat "cu ce se mănâncă viața asta" , cm trebuie sa fiu că sa mă protejez de ceva amenintator, cm sa nu mai simt durere. Când ne gândim la amenințător ne putem gândi la un pericol iminent unde automat de declanșează răspunsul de flight, fight sau freeze. Doar că pentru un copil amenințător poate fi și foarte mult stres in familie, un sentiment continuu de nesiguranță, un părinte agresiv, sau imprevizibil, ale carui reacții pot speria. Un copil poate fi foarte afectat și de multa critică, neglijenta, nedreptate, împovărare.
Lucruri care sunt prea mult el și resursele lui interioare. Lucruri fața de care se protejează, in diverse moduri.
Daca am avut o persoana de atașament critică sau neglijentă, depresiva, imprevizibila, de temut etc, eu ca și copil/tânăr a trebuit să mă adaptez astfel încât să nu doară așa de tare.
Pentru că abia stăm acum ca și adulți cu disconfortul, rușinea, durerea...în trecut, când eram copii, clar nu știam să facem asta, cu doar sa ne adaptam, cm am putut fiecare. Poate a trebuit să caut mereu să fac ceva interesant ca sa am parte de atenție, sau să mă închid în mine, sa fiu mereu vigilenta sau sa supraanalizez, sau să mă disociez de ce simt etc.
Pe scurt, am fost nevoiți să ne adaptăm, (fiecare în felul lui, ca sa nu doară atât de tare) căci nu puteam la 5 ani sa ne luam un ghiozdan in spate și să plecăm singuri în lume.

Cum se poate simți modul asta de supraviețuire (învățat), la vârsta adultă?

- Oboseala cronică
- Reactivitate disproporționată fata de situații/persoane
- Dificultăți de a sta in contact cu propriile senzații din corp
- Sentimentul că nu sunt suficient de bun
- Dificultăți în a menține relații bune și armonioase
- Indisponibilitate emotională
- Autosabotaj
- Disociere
- Anxietate
- Depresie

Ce e de făcut?

- Conștientizarea a ceea ce mi se întâmplă, ce simt, ce gândesc (lăsând rușinea și judecata la o parte)
- Incercarea de a creea sentimentul de siguranță în corp (prin diferite tehnici de respirație, exerciții somatice, meditație etc)
- Dragul și grija de noi, mai ales atunci când dăm greș, simțim că nu suntem suficienti/ok, in stres profund, dar mai ales atunci când ne simțim de neiubit
- Cerut ajutor la un specialist/prieten/persoană de încredere

Address

Timisoara

Telephone

+40728652024

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Malina Lucas posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram