13/11/2025
🧠 Copiii nu sunt făcuți să funcționeze pe comandă. Sunt făcuți să se dezvolte, să simtă, să exploreze.
Tot mai des, în cabinet, întâlnesc copii care trăiesc într-un univers plin de indicații scurte: „fă asta”, „mergi acolo”, „acum vino aici”.
Fără spațiu pentru opinie, fără dreptul de a spune nu, fără loc pentru preferințe.
Doar execuție. Zi după zi.
În timp, această dinamică nu formează doar un copil „ascultător”.
Formează un copil care își învață vocea ca pe un pericol.
Un copil care devine excesiv de compliabil, vigilent la reacțiile celorlalți, temător să greșească sau să deranjeze.
🔬 Neuroștiințele dezvoltării sunt clare:
când copilul este tratat doar ca un executant, sistemele interne de reglare – inclusiv circuitele dopaminergice responsabile de inițiativă, curiozitate și motivație – intră în modul de „adaptare excesivă”. Creierul ajunge să reacționeze, nu să creeze. Să se supună, nu să aleagă. Să caute siguranța în conformitate, nu în autenticitate.
Conexiunile neuronale se creează cel mai eficient într-un mediu în care copilul are voie să simtă, să exprime și să își manifeste preferințele. Lipsa acestui spațiu restrânge dezvoltarea personalității și favorizează inhibiția.
💛 În substrat, intenția părintelui este una bună.
Majoritatea părinților care folosesc stilul directiv o fac din dorința de progres, de eficiență, de „a-l ajuta să facă lucrurile bine”.
Dar neuropsihologia ne arată că nu așa se obține progresul real.
Prin exces de comenzi câștigăm execuții, dar pierdem esența: inițiativa copilului, identitatea lui, siguranța lui de sine.
Progresul autentic apare când copilul este parte activă, nu instrument pasiv.
Când este ghidat, nu controlat.
Când este înțeles, nu redus la conformitate.
🌱 Copiii cresc în exact atmosfera în care sunt tratați.
Când sunt priviți cu respect și ascultați cu atenție, creierul lor se modelează în direcția autonomiei, încrederii și solidității emoționale.
Când sunt priviți ca „de executat”, își micșorează vocea până când nu o mai pot distinge de teamă.
Respectul, validarea și spațiul pentru exprimare nu sunt opționale.
Sunt baza biologică și emoțională pe care se construiește dezvoltarea unui copil sănătos.
,
