21/02/2026
Prin 2017- 2018, am fost numita nu la cerere ci prin intermediul circumstantelor reprezentant al locului unde eram la Facultatea de simulari. Este un departament foarte bine organizat la UCL in Londra. A fost o experienta foarte interesanta unde am avut o ocazia sa imi practic cunostintele desi pe partea de psihiatrie se lucra mai putin, erau mai mult scenarii de life support avansat. Insa, nu stiu de ce azi imi vine in minte un alt moment. Cred ca mergeam acolo de mai putin de o luna (practic aveam 2 sau 2 sesiuni in care mai mult ma dumeream ce se intampla. Insa un coleg mi a zis intr o zi ce parere am despre un subiect si cred ca am zis ceva de genul 'trebuie sa ma gandesc caci sunt multe aspecte de considerat. Raspunsul colegului meu a fost 'pai oricum tu poti sa iti simulezi parerea, nu?". Nu am inteles nici pana azi de ce a zis asta insa ce stiu este ca sigur nu eram vreo avansata in ale 'simularilor' caci pentru mine cel mai greu lucru a fost sa particip in astfel de scenarii caci fiind romanca eu in general 'simt' oamenii. In exercitiile de simulare mimezi si faci ce zice scriptul practic - acest lucru are valoarea lui caci inveti cognitiv si apoi poti sa integrezi cu intuitia. Insa, m a facut sa ma gandesc la perceptia celor din jur si poate ingrijorarea ca daca mergi la astfel de exercitii ajungi sa 'simulezi' lucruri sau sa iti 'simulezi' parerile. Nope, ma tem ca parerile mele au fost, sunt si raman deranjant de autentice. Nu simulez nimic. 😬 E vina lui Decebal. Sau a lui Traian? Sau a lui Brancoveanu, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Ma rog, al unuia dintre ei sigur este. 🙂