Psiholog Laura Farcaș

25/01/2026

Tristețea care vine „din senin” e de fapt emoție amânată.

Orice întâlnire umană atinge ceva în noi. Uneori e bucurie, alteori e o rană care cere atenție.

Uneori credem că starea noastră s-a schimbat brusc, fără motiv. Dar de multe ori, emoția era deja acolo — doar aștepta un context sigur ca să iasă la suprafață.

Când suntem răniți, devenim mai sensibili la lumea din jur. O privire, o voce obosită, povestea cuiva care trece printr-o perioadă grea pot „rezona” cu ceva din noi. Nu pentru că luăm emoția celuilalt, ci pentru că o parte din noi recunoaște propria durere în acea întâlnire.

Sunt momente în care ținem spațiu pentru alții — ascultăm, susținem, suntem prezenți. Iar când rămânem singuri, corpul și sufletul nostru spun: „Acum e rândul tău.”

Tristețea nu e un semn de slăbiciune. E un semn că ceva din interiorul nostru are nevoie să fie văzut, simțit, poate înțeles sau eliberat.

Poate nu e vorba despre ce am „luat” din afară, ci despre ce din noi a fost atins.

Și uneori, asta e începutul vindecării. 🌿

21/01/2026

Uneori, oamenii se lasă afectați de reacțiile, vorbele sau comportamentele altora fără să își dea seama de ce impactul este atât de puternic. De multe ori, explicația nu ține de prezent, ci de trecut.

În mod inconștient, anumite persoane din viața de adult pot fi percepute ca „familiare”. Pot fi asociate cu figuri semnificative din copilărie – un părinte, un îngrijitor, o autoritate importantă. În astfel de situații, detașarea devine dificilă, pentru că emoțiile activate nu sunt doar ale adultului de acum, ci și ale copilului de atunci.

Momentul în care apare conștientizarea este esențial. Când oamenii încep să înțeleagă de ce acordă atât de multă importanță anumitor persoane și de ce se lasă afectați, apare și un prim pas spre detașare emoțională. Nu este un proces rapid, dar devine mai ușor odată ce sensul emoțiilor este clarificat.

Adesea, relațiile din prezent reactivează dinamici relaționale vechi, din copilărie. Adultul are resurse cognitive mature, însă emoțiile neprocesate rămase din copilărie pot fi trăite cu aceeași intensitate ca atunci. În copilărie, reglarea emoțională se face cu ajutorul unui adult. Când acest proces nu a fost suficient sau sigur, rămâne o nevoie emoțională nerezolvată.

Consilierea psihologică oferă un spațiu sigur în care aceste emoții pot fi înțelese, conținute și reglate. Cu sprijinul din cadrul procesului, are loc o transformare emoțională profundă: emoțiile copilului interior sunt recunoscute și integrate, iar adultul poate învăța să răspundă diferit în prezent.

Detașarea sănătoasă nu înseamnă indiferență, ci claritate emoțională. Iar claritatea apare atunci când trecutul este privit cu blândețe și înțeles, nu ignorat.

16/01/2026

Este în regulă să nu fim mereu în alertă. 🚨
Este în regulă să nu alergăm continuu dintr-o sarcină în alta. 🏃🏼‍♀️

Trăim adesea într-un ritm atât de accelerat, încât pauza ajunge să ne pară greșită.
Atunci când ne oprim, chiar și pentru câteva clipe, poate apărea vinovăția: „pierd vremea”, „ar trebui să fac ceva util”, „voi avea de suferit dacă nu mă ocup acum de următoarea sarcină”.
Astfel, fără să ne dăm seama, intrăm într-un ciclu vicios al presiunii interioare, în care mintea nu se mai odihnește, iar corpul rămâne constant încordat. 😣

În acest ritm, blocăm fluxul natural al creativității, al vitalității și al bucuriei. Ne furăm prezența din aici și acum și acumulăm tensiune internă, care se traduce adesea prin stres sau anxietate anticipatorie.

Uneori fugim în activitate pentru a nu simți. Pentru a evita emoții, stări sau gânduri care par prea dificile de gestionat. Însă orice fugă continuă obosește. Iar când obosim, avem din ce în ce mai puține resurse tocmai pentru a face față acelor trăiri de care încercăm să scăpăm.🫩

Sunt momente în care anumite stări sunt greu de confruntat. Greu de privit. Greu de îmbrățișat.
De aceea, un mediu securizant, alături de o persoană de încredere, poate fi un pas important spre eliberare și vindecare. A fi văzut, ascultat și acceptat creează spațiul necesar pentru ca ceea ce a fost evitat să poată fi, în sfârșit, simțit și integrat.

Vindecarea nu este un act instantaneu. Este un proces. ⏳ Are nevoie de timp, de răbdare și de disponibilitatea de a rămâne cu tine, chiar și atunci când nu e confortabil.
Iar uneori, cel mai curajos lucru pe care îl putem face este să ne permitem să ne oprim. 🛋️

16/01/2026

A fi, fără a fugi în sarcini.

A fi prezent(ă) cu tine, fără să te ascunzi în „trebuie”, liste și agitație.
A fi și a te lăsa să curgi ca un izvor limpede, permițând nevoilor tale să iasă la suprafață.

Cu deschidere și receptivitate, îți onorezi corpul și experiența ta interioară.
Asculți. Simți. Răspunzi.
Fără planificare rigidă, fără presiuni externe, fără a face „pentru că așa se cuvine”.

Îți dai voie să faci ceea ce simți, atunci când simți.
Să trăiești această libertate în mod conștient și ritualic – săptămânal sau cu frecvența pe care ți-o poți oferi acum, exact așa cm ești.

Este un exercițiu de întoarcere la tine.
Un spațiu de respirație.
Un act de grijă profundă.

🌿 Caută echilibrul dintre a face și a fi.
Pentru că nu e nevoie să faci mereu mai mult ca să fii suficient(ă).

Un sfarșit de saptămână echilibrat!

13/01/2026

11/01/2026