03/01/2026
Discreție, taină, mister
Îmi e din ce în ce mai dor de discreție și de puțin mister. Azi totul pare ,,la vedere" și vrem să fim asigurați că e ,,autentic, sincer". Însă nu ne mai lasăm, unii altora, acel spațiu pentru imaginație, fiindcă aparent ni se dezvăluie totul. Și bine, de multe ori e clar că alegem un sumar sau un mic video, decât să stăm să citim un capitol întreg dintr-o carte.
Și îmi e dor, înfruptându-mă deja din obiceiul ăsta atât de învechit, din păcate, zilele astea de sărbătoare, de oameni care întreabă spontan ,,Ce mai faci?" sau ,,uite, ce amintire am găsit cu noi, mai știi?"
Îmi e dor să descopăr, în taină, lucruri nebănuite despre cei pe care îi cunosc, însă vorbind direct.
Prețuiesc ,,permanența obiectului", adică să știi că cineva există, chiar dacă nu vezi o noutate online (și-a luat un job nou, s-a mai înscris la un curs, a fost în vacanță la munte). Ci să îl ai undeva în minte, pur și simplu. Bine, e greu să porți 500-1000-1500 de oameni. Dar când vreo 5 oameni își amintesc exact penultima discuție sau ceva vorbit în urma cu vreo 2-3 ani și aud ,,vai dar știu, că doară mi-ai zis", se simte așa, ca un val de căldură cu miros de ghimbir- mă bucur de nu mai pot, în iarna asta, de aroma înțepătoare.
Când nu vezi pe cineva des dar îl și porți undeva în minte, îți imaginezi, oare ce mai face, cm o fi reușit să o scoată la capăt, din locul în care știi că ,,l-ai lăsat ultima oară". Și e o mare prețuire să ții minte. Ținerea asta de minte, e hrană pentru sănătatea psihică. E memorie, e atenție și e că îți pasă. Repet, nu poți cu 1000, aia ar fi bizar, cu puțini câțiva, da.
