O dorință, un vis, un proiect...
Într-o societate timișoreană aproape sufocată de numărul clinicilor și al cabinetelor private existente, care ar fi rostul unei noi clinici de cardiologie? Răspunsul îl găsim în dorința fiecărui om, a fiecărui pacient de a găsi acea „calitate” în ”diversitate”. ”Calitatea” într-o societate de consum este din ce în ce mai greu de găsit, noțiunea de rentabilitate fiind cea care nu permite îndeajuns ”aplecarea” medicului asupra problemei celui care-i solicită ajutorul, într-o manieră care să determine reechilibrarea farmacologică a trupului și să susțină totodată spectrul pozitiv mental al celui urmărit de gândul unui sfârșit nu tocmai atât de îndepărtat, sau de un viitor nu foarte luminos. De câte ori nu a fost suficientă o banală explicație dată la momentul oportun, pentru ca omul să realizeze, singur, importanța regimului sau a schemei terapeutice, fapt ce a dus la scăderea complicațiilor bolii sale pe de-o parte și la o economie de timp în ce privește medicul, timp ce poate fi investit într-un alt bolnav.
Având ca reper toate cele de mai sus, a luat naștere proiectul EPICARDIO, un proiect construit pentru pacient, format din oameni tineri, cu pregătire profesională de excepție și înaltă ținută morală, care contrar comercialismului feroce și al individualismului aproape omniprezent în societatea medicală timișoreană au imaginat o clinică, unde nu medicul este centrul universului pacienților săi ci pacientul este pivotul care angrenează echipa medicală, aceasta oferindu-i, în ansamblul ei, cel mai ridicat nivel de asistență medicală.