02/02/2026
Săptămâna asta este închis la mine la cabinet. Sunt într-o retragere la Oxford pentru pregătirea examenului de certificare în Analiză Tranzacțională, domeniul Consiliere. Aici sunt înscrisă din 2023 la TA-Works, un institut de formare în AT, unde am cunoscut un alt mod de lucru decât cel cu care am fost obișnuită și asta mi-a atras atenția, deoarece acele lucruri cu care nu suntem obișnuiți ne învață despre tiparele noastre de gândire, despre așteptările noastre implicite de la noi înșine, de la ceilalți și de la ... "un examen", de pildă.
Spre deosebire de obișnuita pregătire după care trebuie să demonstrezi ce ai învățat, această pregătire este una care îmi îmbunătățește practica, deoarece îmi oferă întrebări despre cm procedez în diferite situații destul de specifice și provocatoare, iar asta mă face să-mi amintesc, să-mi caut cuvintele pentru a pune în cuvinte subtilitățile și, cu această ocazie, să îmi clarific ce fac eu acolo în rolul meu profesional "de fapt", reflectând dincolo de obișnuințele și deprinderile pe care le descriu cu un sentiment amestecat de îndoială și încredere.
Scrierea la acest examen este una auto-reflexivă. Sunt invitată să arăt cm gândesc, iar asta înseamnă că spun ce întrebări îmi pun, ce ezitări am, cm îmi testez ipotezele, cm gestionez faptul că am fost intempestivă sau am zis ceva nepotrivit sau când ce-am făcut a însemnat pentru interlocutor cu totul altceva decât ce însemna pentru mine. Unele întrebări îmi dau idei despre ce-aș fi putut face mai bine, mai interesant, mai eficient și astfel d**a doar două zile de scris, am o mulțime de idei despre cm să lucrez cu clienții mei când mă întorc la cabinet, pentru că vreau șă testez intervenții noi și să scriu despre asta.
Pregăirea aceasta presupunând scris creativ din care să reiese vocea mea personală, este o călătorie de autocunoaștere dar și de dezvoltare personală. Ca să se audă gândirea mea, trebuie să o disting de ce sphn alții, să afirm cm sună pentru mine ceea ce un autor numește "plan de tratament", etc. Cum să fiu în stilul meu dacă mă străduiesc prea tare să dau bine examinatorului? Dar cm să renunț la această aspirație și să risc a primi un raport nefavorabil? Ei bine chiar și raportul nefavorabil este gândit ca experiență de învățare. Ca să nu ne adaptăm din greu la cerințe după "deferrals" (care înseamnă nu "picat" cm se zice la noi, ci "amânat") la următoarea prezentare va fi altă comisie, care pot sa aprecieze altfel. În lipsa acestei clarități despre ce se vrea de la noi dincolo de ghidajul general din Handbook, când scriem la această lucrare intrăm în contact cu toate tendințele noastre în fața actului creativ cu rezultat incert: poți aprecia ocazia de a-ți găsi stilul și a te bucura să descoperi unde duce această călătorie, poți să te stresezi sau poți chiar să renunți. Aici te vezi cm ești în cm răspunzi, dincolo de propria imagine de sine.
La mine am observat că încerc prea mult, deși mă consider o persoana relaxată și chiar am întârziat ieri la curs cu lejeritate că pe drum spre locație am făcut poze la niște gâște și la tot felul de clădiri, bucurându-mă de excursie. Așa sunt și în scris, nu pot să iau calea cea mai eficientă pentru că îmi place peisajul de parcurs.
Odată pusă pe scris am observat că fac si răsfac propozițiile, că nu-mi gasesc cuvintele si cand le gasesc trebuie puse in altă parte, pentru că mintea mea face conexiuni prea usor, prea departe, prea multe, de-asta întârzii eu -- nu țin pasul cu termenele, pentru că vreau prea mult să trăiesc din plin.
Pentru mine este o provocare sa mă exprim autoreflexiv si totodata ordonat si concis, după structură. Tind sa imi fac schemă mentală si apoi să mă supun schemei respective, ceea ce mă îngrădește și atunci vorbesc impersonal. A abandona schema este a scrie mai în ton cu cm gândesc, dar este cam dezordine pentru cititor. Pentru că sunt o persoană dezordonată. La suprafață pare invers doar pentru că mă straduiesc.
Scris, tăiat, mutat, reformulat este o investiție ce la final de zi se soldează cu o pagină, iar ceva corporatrist din mine cu o voce dezamăgită zice că am pierdut așa mult timp pentru așa putin rezultat - nu apreciază efortul de conceptualizare ca creator de competență. Se pare că am în mine o luptă cu capitalismul și alte voci de import. Apar tot felul de imixtiuni politice, voci în uniformă care spun că te ia naiba dacă umbli cu adevărul gol în văzul lumii, dar și că ești irelevant dacă nu ești olimpic sau măcar subiect de controversă.
Lucrez ca o familie la o pictură-colaj și mereu apare câte-un copil care strică opera de artă a adultului care nu poate aprecia si apar conflicte în care cel mare nu lasă pe cel mic să se exprime suficient, pentru că are pretenții de a-l educa. Acestea nu sunt obstacole interne în fața realizării unei lucrări... ele sunt vitalitatea diferitelor părți din om care caută integrare și coerență. De aceea pregăirea pentru certificare în AT este în primul rând un lucru cu sine. Dacă reușim să împăcăm cumva aceste multe părți din noi într-un fel de coerență internă, certificarea este doar o sărbătorire a faptului că am devenit în mai mare măsură noi înșine, decât grămada de influențe care-am fost până la acel moment.
