What are the opening hours?

Monday 08:00 - 18:30 Tuesday 08:00 - 18:30 Wednesday 08:00 - 18:30 Thursday 08:00 - 18:30 Friday 08:00 - 18:30

https://coincidentiaoppositorum.substack.com/, https://ancatiurean.substack.com/, https://ancatiurean.net/, https://univ

Anca Tiurean - Cabinet Psihoterapie, Coriolan Băran 22 (galben), Timisoara (2026)

11/02/2026

Informare:
Avem un loc ce se deschide în curând la unul dintre grupurile de psihoterapie de la acest cabinet. Acord prioritate pentru foști sau actuali clienți si deschidere pentru persoane nou interesate, cu care vor fi însa necesare minim 1-2 ședințe individuale în prealabil.
Este oportunitate de asemenea pentru cei care au nevoie de un tarif mai mic decât psihoterapia individuală. Grupul este un sprijin în acest sens. Și în multe alte sensuri pe care m-aș bucura să le descoperiți împreună cu noi.
Detalii în privat.

04/02/2026

Concentrarea când "ai teme" este parcă opusul concentrării - este o continuă decentrare, ba spre o carte, ba spre alta, ba mi-e puțin foame, ba am nevoie la toaletă, ba să-mi întind picioarele cu o plimbare. Este esențial să nu-mi atingă nimeni mica dezordine de pe masă. Și să stau doar puțin în pauză, 10 minute, ca la școală. Apoi să revin. Telefonul pe silențios, cartonașe de notițe la îndemână doar pentru concepte cheie de care voi avea nevoie pe parcurs. O postare ca asta, doar pentru a-mi reaminti mie și cui are nevoie, că poate fi foarte frumos "la teme", chiar dacă este dificil. Mi-am amintit cm îmi venea să plâng în copilărie pentru că nu înțelegeam ceva la mate sau la fizică, iar faptul că un adult lucra cu mine pas cu pas cerându-mi să răspund la ce deja știu mă ajuta uneori și alteori nu, pentru că se întâmpla ceva înăuntrul meu ce ei nu știau să abordeze: eram dură cu mine. În taină. Pe nevăzute. Mi-eram un părinte ba prea strict, ba prea indulgent. Și mi-eram mie însămi un copil dificil, pentru că nu știam nimic despre parentare. Aceasta este drama copilăriei: că preluăm imagini caricaturale și distorsionate despre rolurile sociale și le jucăm exagerat cu noi înșine, pentru că avem încă prea puțină experiență de viață și durează o copilărie și o adolescență și poate zeci de ani de viață adultă, să ne dăm seama noi despre noi, cm funcționăm pe dinăuntru, ca să ne putem auto-conduce eficient.

Azi îmi dau seama că pauza și neputințele sunt firești, că "temele de casă" ne confruntă cu părți din noi înșine care necesită răbdare, recunoaștere și contact, ca să-și găsească locul, rolul și limitele.

02/02/2026

Săptămâna asta este închis la mine la cabinet. Sunt într-o retragere la Oxford pentru pregătirea examenului de certificare în Analiză Tranzacțională, domeniul Consiliere. Aici sunt înscrisă din 2023 la TA-Works, un institut de formare în AT, unde am cunoscut un alt mod de lucru decât cel cu care am fost obișnuită și asta mi-a atras atenția, deoarece acele lucruri cu care nu suntem obișnuiți ne învață despre tiparele noastre de gândire, despre așteptările noastre implicite de la noi înșine, de la ceilalți și de la ... "un examen", de pildă.

Spre deosebire de obișnuita pregătire după care trebuie să demonstrezi ce ai învățat, această pregătire este una care îmi îmbunătățește practica, deoarece îmi oferă întrebări despre cm procedez în diferite situații destul de specifice și provocatoare, iar asta mă face să-mi amintesc, să-mi caut cuvintele pentru a pune în cuvinte subtilitățile și, cu această ocazie, să îmi clarific ce fac eu acolo în rolul meu profesional "de fapt", reflectând dincolo de obișnuințele și deprinderile pe care le descriu cu un sentiment amestecat de îndoială și încredere.

Scrierea la acest examen este una auto-reflexivă. Sunt invitată să arăt cm gândesc, iar asta înseamnă că spun ce întrebări îmi pun, ce ezitări am, cm îmi testez ipotezele, cm gestionez faptul că am fost intempestivă sau am zis ceva nepotrivit sau când ce-am făcut a însemnat pentru interlocutor cu totul altceva decât ce însemna pentru mine. Unele întrebări îmi dau idei despre ce-aș fi putut face mai bine, mai interesant, mai eficient și astfel d**a doar două zile de scris, am o mulțime de idei despre cm să lucrez cu clienții mei când mă întorc la cabinet, pentru că vreau șă testez intervenții noi și să scriu despre asta.

Pregăirea aceasta presupunând scris creativ din care să reiese vocea mea personală, este o călătorie de autocunoaștere dar și de dezvoltare personală. Ca să se audă gândirea mea, trebuie să o disting de ce sphn alții, să afirm cm sună pentru mine ceea ce un autor numește "plan de tratament", etc. Cum să fiu în stilul meu dacă mă străduiesc prea tare să dau bine examinatorului? Dar cm să renunț la această aspirație și să risc a primi un raport nefavorabil? Ei bine chiar și raportul nefavorabil este gândit ca experiență de învățare. Ca să nu ne adaptăm din greu la cerințe după "deferrals" (care înseamnă nu "picat" cm se zice la noi, ci "amânat") la următoarea prezentare va fi altă comisie, care pot sa aprecieze altfel. În lipsa acestei clarități despre ce se vrea de la noi dincolo de ghidajul general din Handbook, când scriem la această lucrare intrăm în contact cu toate tendințele noastre în fața actului creativ cu rezultat incert: poți aprecia ocazia de a-ți găsi stilul și a te bucura să descoperi unde duce această călătorie, poți să te stresezi sau poți chiar să renunți. Aici te vezi cm ești în cm răspunzi, dincolo de propria imagine de sine.

La mine am observat că încerc prea mult, deși mă consider o persoana relaxată și chiar am întârziat ieri la curs cu lejeritate că pe drum spre locație am făcut poze la niște gâște și la tot felul de clădiri, bucurându-mă de excursie. Așa sunt și în scris, nu pot să iau calea cea mai eficientă pentru că îmi place peisajul de parcurs.

Odată pusă pe scris am observat că fac si răsfac propozițiile, că nu-mi gasesc cuvintele si cand le gasesc trebuie puse in altă parte, pentru că mintea mea face conexiuni prea usor, prea departe, prea multe, de-asta întârzii eu -- nu țin pasul cu termenele, pentru că vreau prea mult să trăiesc din plin.

Pentru mine este o provocare sa mă exprim autoreflexiv si totodata ordonat si concis, după structură. Tind sa imi fac schemă mentală si apoi să mă supun schemei respective, ceea ce mă îngrădește și atunci vorbesc impersonal. A abandona schema este a scrie mai în ton cu cm gândesc, dar este cam dezordine pentru cititor. Pentru că sunt o persoană dezordonată. La suprafață pare invers doar pentru că mă straduiesc.

Scris, tăiat, mutat, reformulat este o investiție ce la final de zi se soldează cu o pagină, iar ceva corporatrist din mine cu o voce dezamăgită zice că am pierdut așa mult timp pentru așa putin rezultat - nu apreciază efortul de conceptualizare ca creator de competență. Se pare că am în mine o luptă cu capitalismul și alte voci de import. Apar tot felul de imixtiuni politice, voci în uniformă care spun că te ia naiba dacă umbli cu adevărul gol în văzul lumii, dar și că ești irelevant dacă nu ești olimpic sau măcar subiect de controversă.

Lucrez ca o familie la o pictură-colaj și mereu apare câte-un copil care strică opera de artă a adultului care nu poate aprecia si apar conflicte în care cel mare nu lasă pe cel mic să se exprime suficient, pentru că are pretenții de a-l educa. Acestea nu sunt obstacole interne în fața realizării unei lucrări... ele sunt vitalitatea diferitelor părți din om care caută integrare și coerență. De aceea pregăirea pentru certificare în AT este în primul rând un lucru cu sine. Dacă reușim să împăcăm cumva aceste multe părți din noi într-un fel de coerență internă, certificarea este doar o sărbătorire a faptului că am devenit în mai mare măsură noi înșine, decât grămada de influențe care-am fost până la acel moment.

29/01/2026

Sunt la "Black Sheep", o cafenea unde fiecare masă este ocupată de studenți autodidacți cu caiete, cărți și laptops. Mi le-am scos și eu - este atmosferă de studiu. Ce mult contează anturajul! Doar cel cu spatele oscilează cu privirea între ecranul telefonului și castelul care se vede pe fereastră. Să zicem că este și el reflexiv - se vede clar că își caută cuvintele cu atenție.

Ce-am citit cu această ocazie este o cercetare despre evaluarea competențelor celor ce învață și ale celor ce concep contexte de învățare pentru ei, presupunând că rezultatul învățării depinde și de unii și de alții. La noi în țară se folosește mult evaluarea cunoștințelor și mai puțin evaluarea competențelor - se verifică dacă știi anumite lucruri adesea fără legăură cu realitatea practică de zi cu zi și prea puțin competențele, adică ce știi să faci cu ceea ce știi.

În domeniul nostru de activitate, al consilierii, educației și psihoterapiei, trebuie să ne fie evaluate cu precădere:
- competențele personale
- competențele de reflecție critică
- competențele profesionale
- competențele relaționale

O asociație din Germania a creat un sistem de evaluare a programelor de formare în analiză tranzacțională, prin care datele colectate pot fi folosite atât în cercetare statistică, cât și în îmbunătățirea propriei practici (ca formator și ca student în formare). Sunt impresionată de munca de validare a acestui sistem și de atenția alocată de autori unir detalii prin care acest proces este etic. De exemplu au desfășurat cercetarea în colaborare (o asociație profesională și o universitate), al doilea partener deținând baza de date și folosirea acestor date, doar cu acordul asociației, la diferite tipuri de studii longitudinale, pe când primul partener primește rezultatele în formă sumară și cu garanție de anonimat. Finalmente, participanții la studiu au acces la date despre propria prestație (ca formatori, respectiv ca studenți în formare) fără ca aceasta să fie vizibilă altora, exceptând dezvăluirea lor intenționată a unor detalii despre sine în cadrul sesiunilor de discuții profesionale, din care învață îmrpeună cu ceilalți cm să se descurce mai bine.

Sunt zeci de mii de competențe ce pot fi evaluate, vă dați seama. Dar nu toate sunt importante pentru o anumita profesie, în timp ce unele sunt esențiale.

La cei ce lucrăm cu oamenii ne interesează următoarele:

🌳 competența personală: capacitatea de a face față cu succes unei situații neprevăzute sau doar parțial previzibilă, capacitatea de apropiere față de noi înșine, de alții și de mediu, capacitatea de a conștientiza ce simțim și ce impulsuri avem și de ce, capacitatea de a distinge între emoțiile noastre autentice și cele substitutive sau declanșate prin amintiri ale unor experiențe trecute, capacitatea de a conștientiza implicațiile etice ale propriului nostru comportament, capacitatea de a observa perspectivele diferite și a le respecta capacitatea de a ne auto-exprima clar.

🌳 competența de reflecție: capacitatea de a privi din mai multe perspective realitatea, prj filtrul mai multor concepte, capacitatea de a ne înțelege propriul comportament și pe al altora, prin aprofundare, capacitatea de a ne folosi de feedbackul primit pentru a învăța și a ne adapta și capacitatea de a privi critic chiar teoriile și valorile pe care ne bazăm.

🌳 competența profesională: capacitatea de a evalua și aprecia suficient de bine o situație, de a crea strategie și de a ne orienta spre un scop precis, capacitatea de a recunoașe posibilitățile și limitele muncii noastre, de a interveni în mod adecvat și de a acționa protectiv.

🌳 competența relațională: să putem menține o postură echidemnă (respect de sine și față de ceilalți), capacitatea de a comunica clar si divers, capacitatea de a oferi recunoaștere bazată pe realitate, capacitatea de a fi intimi si a ne păsa, capacitatea de a menține contactul când apar crizele relaționale.

Sunt doar câteva competențe, dar acestea, atât de importante pentru practica noastră, nu sunt ușor de evaluat, cu atât mai puțin printr-un test standardizat. De aceea, noi trecem la alte trepte profesionale prin examene scrise și orale, în care prezentăm înregistrări ale muncii noastre și comentăm analitic asupra fiecărui gest, fiecărei replici din acele câteva minute selectate pentru analiză a interacțiunii și facem asta într-un cadru co o comisie multidisciplinară și multiculturală, iar uneori si compusă din persoane cu nivel de experiență diferit. Examinarea în acest fel conține un puternic ingredient de imprevizibilitate și de aceea este o oportunitate de a ne arăta așa cm reușim să fim când propriile noastre impulsuri și ale altora, apar în ecuație -- cm le gestionăm, vum le abordăm, cm le folosim și spre ce?

Finalmente, atât cel ce evaluează cât și cel evaluat au o bună intuiție despre cm fiecare se descurcă cu clienții. Rezultatul unui astfel de examen este o apreciere reciprocă, iar uneori o oportunitate de a descoperi cm mai avem nevoie să ne pregătim pentru profesia noastră. Și toată viața e loc să mai dezvoltăm câte ceva în propria practică.

Ce simțiți în legăură cu examenele?
Care este după părerea ta examenul ideal pentru profesia ta actuală?

22/01/2026

Martor al violenței în școală sau grădiniță?

Colega mea, Codruta Vanci, ne-a trimis o sinteză a măsurilor ce trebuie luate în astfel de cazuri pentru a proteǰa atât victimele, cât și autorii, cadrele didactice și părinții. Mi se pare că de obicei când se întâmplă ceva rău, apare frica generalizată de pedeapsă și oamenii atunci au impulsul să ascundă situația, să spună că nu-i grav, să "rezolve intern", care adesea e o intervenție nepotrivită și apoi problema se repetă, pentru că este întreținută sistemic, de măsurile necoordonate și impulsive ale celor ce simt nevoia să se protejeze.

Procedurile sunt publice pe site-ul Ministerului Educației. Vedeți Ordinul MEN nr. 6235/2023, privind managementul cazurilor de violență în mediul școlar.

Chiar dacă în școli și grădinițe nu se pot preveni, din păcate, în totalitate astfel de evenimente precum violența și abuzul, este esențială cunoașterea și demararea acestor proceduri de către cei implicați, pentru că felul în care adulții implicați gestionează coordonat și în echipă astfel de situații este esențial pentru copii și pentru sănătatea sistemului social din care fac parte aceștia.

Există diferite protocoale de management al cazurilor, aplicabile diferit în caz de suspiciune, respectiv în cazuri mai grave: violență fizică/verbală, vătămare corporală, abuz sexual, hărțuire (bullying), purtarea de armă, consumul de substanțe, etc.

În cazul în care personalul unității de învățământ este martorul unui caz de violență gravă (a se citi în link ce se încadrează la grav, că mulți sunt surprinși să afle cât de normale au ajuns să pară unele comportamente grave) între elevi/antepreșcolari/elevi-personal, etc trebuie ajutați toți copiii implicați, inclusiv cei martori, să se liniștească și să se simtă în siguranță.
Dacă un copil sau mai mulți sunt răniți se solicită ajutorul medicului școlar sau se apelează 112, în funcție de gravitate apoi se anunță directorul.

În cazul în care actul vătămăor se constată ulterior, persoana care face constatarea (părinte/cadru didactic/elev) sesizează directorul.

În ambele situații, directorul are *obligația* de a anunța DGASPC la numărul de urgență 119 și la Inspectoratul Școlar, iar dacă s-a constatat o infracțiune, directorul e obligat să sesizeze și poliția la nr de urgență 112. Tot directorul e responsabil să informeaze părinții tuturor copiilor implicați.

De obicei, reprezentații instituțiilor sesizate se prezintă în școală/grădiniță, iar personalul unității colaborează cu aceștia în scopul clarificării situației.

Directorul va asambla o echipă de management a cazului de violență împreună cu celelalte instituții implicate (aici, de obicei, intră consilierul școlar, învățător/diriginte/educator și directorul); în cazul în care unitatea nu are un consilier arondat, CJRAE deleagă la cerere un reprezentant.

Copiii implicați sunt intervievați/interogați o singură dată și cu tact, pentru a evita retraumatizarea (de aceea este bine să discute cu ei cineva care se pricepe si nu fiecare după propria curiozitate). Competențe de intervievare a copiilor pot avea, după caz și în funcție de gravitatea situației, vârstă etc: consilierul școlar /psihologul DGASPC în prezența părinților sau poliția. Părinții, profesorii, martorii au responsabilitatea de a liniști copiii implicați, prin a-i întreba ❤️ cm se simt, ❤️ dacă au nevoie de ceva, ❤️ dacă doresc să spună ceva și toate astea doar în scopul liniștirii și alinării acestora, nu pentru a intra în detalii ale incidentului. Curioșii trebuie să se abțină de la a întreba pe rând
"ce și cm s-a întâmplat", pentru că asta provoacă victimei să retrăiască situația, cu fiecare întrebare.

Echipa de management a cazului invită părinții tuturor copiilor implicați la discuții, separat; scopul acestor discuții este *consultarea* părinților cu privire la măsurile de sprijin ce urmează a fi stabilite atât pentru autori cât și pentru victime. Nu sunt chemați pentru a fi certați sau umiliți -- asta ar fi un abuz suplimentar ce ar îngreuna situația.

Exemplu de *măsuri de sprijin* acordate de autorități:
- consilierea copiilor și a familiilor,
- consiliere de grup,
- formarea unor grupuri de suport,
- recomandări pentru intervenție psihoterapeutică în rețeaua CNAS sau privată,
- evaluare psihologică sau psihiatrică,
- transferul la o altă clasă/grupă în cazul victimelor
- identificarea resurselor pentru asigurarea unui facilitator în cazul autorilor etc

În paralel, cine se ocupă de managementul cazului lucrează la raportare, monitorizare, consiliere, conceperea unor planuri adaptate de prevenție a situațiilor similare, vine cu implementarea reparației și prevenției, evaluează progresul, reevaluează situația, după caz până la soluționare.

Alte aspecte importante de precizat:

Școala nu se face vinovată de apariția unui caz de violență decât dacă anterior incidentului au fost semne, suspiciuni și sesizări pe această temă care nu au fost luate în serios și în baza cărora nu s-au luat măsuri de prevenție; responsabilitatea școlii stă în demararea procedurii de management și respectarea pașilor în scopul diminuării efectelor asupra victimei și autorului;

Se poate demara întreg demersul de management a cazurilor de violență și în caz de SUSPICIUNE;

Cele mai vulnerabile locuri rămân băile deoarece, cf legislației, acestea nu pot fi supravegheate video; în școală nu pot fi supravegheate corespunzător deoarece personalul are acces limitat sau interzis în băile elevilor.

Las un link către Procedura de management de pe site-ul ministerului:

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/09/Ordin-6235-Procedura-cazuri-violenta-scolara_MO-856-22-09.pdf

21/01/2026

Un grup de practică reflexivă filosofică îmbină autocunoașterea prin prisma rolurilor noastre cotidiene și a dificultăților pe care ele ni le ridică, practica dialogului consultativ despre acestea, dezvoltarea de abilități și explorarea de resurse inspiraționale din istorie, folclor și literatură.

Anul acesta sper să pot asambla un astfel de grup cu întâlniri live în Timișoara sau unul online, destinat profesionoștilor care lucrează în interacțiune directă cu oamenii. Grupul e încă neformat -- pe moment sunt multe cereri dar o nesincronizare de agende, așadar mai așteptăm, luând deocamdată contact individual cu cei interesați.

Prima întâlnire va fi dedicată acestor teme:
- domeniile de practică reflexivă
- locul individului în sistem
- noțiunea de rol (nivel implicit / nivel explicit)
- delimitare și relaționare prin limbaj și concepte

Exerciții:
- întrebările auto-reflexive
- distincția între asumpțiile proprii vs ale altuia
- întrebările care stimulează reflecția critică & filosofică a interlocutorului (individual vs colaborativ)

Lucru cu text filosofic
- formulare și distincție între întrebările de înțelegere vs întrebările de reflecție. Pentru că principala artă în filosofie este să-ți pui întrebări (ție însuți, celorlalți, naturii, autorilor care ne-au lăsat ideile lor moștenire)

Dați de șire! Și pe curând!

17/01/2026

Există diferențe semnificative între consiliere și psihoterapie, însă majoritatea oamenilor, inclusiv profesioniștii din diferite domenii socio-umane nu le disting suficient de clar. Iar asta are ca urmare, adesea, o confuzie de roluri, o lipsă de consimțământ suficient de bine informat despre natura serviciului ce urmează a fi prestat, despre rolul participanților la aceste ședințe și despre sensul metodelor de lucru folosite.

Deși sunt peste câteva termene limită, zilele acestea am lucrat la un început de prezentare pentru conferința internațională de consiliere filosofică NPCA/februarie 2026, unde îmi propun să discut cu ceilalți profesioniști despre importanța acestor distincții, spre a pune capăt unor confuzii și lupte teritoriale pe clienți între furnizorii de servicii așa-zis de sănătate mentală. Multe dintre disciplinele acestea se suprapun din multe puncte de vedere. Iar clienții zic că nu contează, că ei doar voiau pe cineva care să-i asculte și să-i ajute să treacă de criza în care se găsesc. Unii zic că n-au probleme "așa mari" și vin din aprecierea față de acest profesionist despre care au citit pe net si au rezonat. Dar cei ce aprofundăm suficient obiectele de activitate ale acestor domenii ne dăm seama că oamenilor nu le este clar ce au nevoie și că prima etapă a oricărui astfel de serviciu este clarificarea nevoilor de către aceștia pentru sine înșiși și a diferenței (făcute de noi ca profesioniști, uneori multi-disciplinați) între specialitățile cu care le pot aborda sau deservi.

Acest "am nevoie să fiu ascultat" este doar începutul. Toți avem nevoie să ne ascultăm unii pe alții pentru că altfel nu ne dăm seama ce facem, nu vedem dedesubturile, impactul, contextul care-l relativizează. Vi s-a întâmplat să ajungeți în situația de a vă scuza cu "doar încercam să ajut" în timp ce ajutatul exprimă zero recunoștință, poate chiar îți reproșează că te-ai băgat sau că nu înțelegi? Asta e de cele mai multe ori consecința faptului de a acționa pripit, pornind de la intuiția că "știu eu ce are, că tot văd cazuri de-astea". Nu, nu știm "ce are". Nu știm cine este în fața noastră, pt că avem acces doar la unele manifestări circumstanțiale și la niște solicitări presante cu care persoana se confruntă, dându-ni-le mai departe și nouă. Și mai ales nu știm de ce noi înșine "am tot văzut cazuri din astea" -- poate cazurile erau destul de diferite dar categoria cu care operăm le aglutinează în "același tip".

Așadar în faza de clarificare a nevoilor suntem exploratori, adresăm cu ochii, cu simțurile, nu doar cu cuvintele, întrebări acestui om care se desfășoară in relație incipientă cu noi. Ne adresăm și nouă înșine întrebări: de ce simt asta, oare de ce îmi vine să..., oare e de competența mea asta sau de a altui tip de profesionist? Înțeleg oare ce spune? Dar ce vrea să spună dincolo de cm a reușit să formuleze acum la prima încercare? El nu este ca mine -- pentru acest om aceeași situație este altfel decât cm o văd eu, oare el pe ce se poate baza realmente? Și așa mai departe. Ce ne-am pus de acord deocamdată? Care sunt limitele și limitătile a ce ne-am propus de comun acord?

Revenind la chestiunea tipului de serviciu, pe scurt, psihoterapia se concentrează pe experiența calității relațiilor de apropiere. În apropiere, oamenii sunt terifiați de ceilalți oameni pentru simplul fapt că de o viață au văzut de ce sunt în stare oamenii. Fiecare și-a dezvoltat așa un mod propriu de a supraviețui fizic și psihologic printre ăștia care au puterea de a răni cu sau fără intenție, în nenumărate feluri. Suntem precauți unii cu alții. Adesea ni se confirmă că "iarăși se întâmplă" chestia nasoală interpersonală de care am sperat o viață întreagă să nu ne mai lovim. Așadar psihoterapia este serviciul de acompaniament de la om la om, om în rol (ce-i drept) dar de la un neputincios la altul și de la un puternic la altul și de la un puternic la slab și vice versa -- serviciu prin care ne reconstruim reprezentările despre "cel ce cred că sunt cu cel ce cred că ești în ce relație ni se pare că avem în această lume așa cm o percepem fiecare".

La consiliere focusul este altul: luarea contactului cu realitatea de dincolo de reprezentările noastre subiective și identificarea resurselor, oportunităților, perspectivelor "de sus" asupra complexității propriei situații și antrenarea abilităților de a prelua tutela propriilor instincte, emoții și credințe, antrenarea abilităților de a gândi critic asupra lor, folosind standarde științifice și etice și antrenarea unor obișnuințe noi de a trăi, de a te exprima și de a te aduce în relație cu oamenii.

Când discuția anunge aici la prezentarea diferențelor de focus, psihoterapeiții și consilierii se iau la concurs: ba și noi facem asta și nu numai asta. Ba noi o facem mai bine că e în ritmul omului, ba noi că e mai eficient și nu durează o veșnicie să se decidă omul ceva. Din aceste dispute ne dăm seama că pe cele două tipuri de profesioniși îi interesează lucruri diferite și pornesc de la premise diferite despre ce e adevărat și pe ce ne putem baza în ce ne-am propus să construim.

În ultimul timp au intrat și cei din domeniul educațional în acest mix profesional: și de la profesori acum se așteaptă să "conțință și să valideze trăirile fiecăui elev", chiar dacă are 30 de elevi și alt scop al întâlnirii cu aceștia. Și psihoterapeuții adesea au început să dea lecții de "psihoeducație", astfel devenind doi-în-unu: cu psiho-te mângâie, iar cu educația îți spun ce să gândești; și cu nici una poate nu îți provoacă gândirea să dezvolți prin tine însuți, prin oportunitățile tale unice teoria si practica și arta de a trăi "în felul tău". Iar dacă apare un "în felul tău" în propoziție, de multe ori suna ca un abandon sau ca un slogan sub care poți face orice inepție ai chef sau sună uneori ca un legitim "nu știu" deghizat în altceva, din rușine.

În poza de mai jos am niște coperți de cărți laminate cu care mă duc azi la un atelier care combină consilierea cu educația. Psiho e epe acolo prin subtext dar o tatonăm doar cu coada ochiului, care avem ochi din ăla. Provocarea mea e să le am distinse în mine pe acestea trei și mă folosesc de aceste materiale pentru a mă asigura că împuternicesc participanții să exerseze, nu să găndesc sau să fac eu ce trebuie să gândească și să facă (și apoi să autotesteze) ei înșiși. Unii poate cred că am să le "predau" Nietzsche. Dar în afară de această listă de titluri de cărți scrise de el și 2 citate nu le dau nici un Nietzsche. Le dau spațiu experimental, de practică, de reflecție și de autoreflecție. Un fel de "fă ce consideri și observă ce faci și apoi observă ce ai făcut" și apoi partajează agonia ta personală în intimitate cu ceilalți. Agonia bine trăită, spune Nietzsche, dă suferinței omului un sens și astfel el devine capabil să sufere mai mult, devenind si simultan mai liber să-și aleagă din ce suferă și din ce nu.

31/12/2025

Un dialog filosofic poate începe de la orice. Exact ca și certurile. Exact ca și flirturile. Iar unde pot să ducă toate astea este parcă mai puțin important decât calitatea parcursului propriu zis, deoarece parcursul este însăși viețuirea, fapta în desfășurare și succesiunea de momente de prezent decisive pentru ce fel de virtuți am exersat. Aș zice, chiar dacă am scris aici o postare pe social media, totuși să nu mai urmăriți postări de pe social media, ci să vă urmăriți pe voi înșivă și unii pe alții prin viu grai și prin vie mișcare. Este mult mai interesant și mult mai plin de vitalitate un astfel de moment decât unul de „scrolling”. O știm cu toții, dar totuși ce căutăm aici?

30/12/2025

În 2004 am fost prima oara la un curs de formare în analiză tranzacțională. A fost facilitat de un bărbat zâmbitor, care cânta în pauze și răspundea mereu la întrebări cu întrebări care făceau lumină... John Parr. El a murit recent, dar este cumva nemuritor.

Odată am numărat 80 de participanți la un curs de al lui. Stăteam așa, în cercuri concentrice și toți eram la fel de importanți. Cu timpul, atmosfera acestui grup s-a revărsat câte puțin și în celelalte relații din viața mea. Primele cuvinte cu care a deschis conversația au fost: "Different strokes for different folks". Ne-a întrebat dacă știm piesa și a început să o cânte. Era o introducere în teoria "stroke"-urilor: fiecare ființă umană se simte recunoscută și apreciată în anumite feluri care contează pentru ea și de anumite persoane, a căror păreri au mai mare importanță pentru ea. În 2004 eu simțeam nevoia de recunoaștere a autonomiei mele și conta să o primesc de la mine însămi, cea mai puțin probabilă sursă la vremea aceea. De atunci am cunoscut o mulțime de analiști tranzacționali din toată lumea. De atunci am întrezărit un viitor în care voi lucra cu grupuri.

În grupuri sunt "different strokes for different folks"
În grupuri sunt ocazii de individuare și apartenență.
În grupuri sunt provocări și resurse, căi și obstacole.
În grupuri suntem răniți - în grupuri ne vindecăm.
În grupuri sumtem toți la fel și fiecare-i la fel cu ceilalți în modul propriu, unic și irepetabil. De sănătatea grupurilor noastre depinde și sănătatea noastră psihică, a fiecăruia. De acea, un angajament clar față de grupurile noastre, cultivarea respectului, a responsabilității împărțite, împuternicirea și promovarea autodeterminării sunt fundamentale pentru un trai bun împreună.

"I am no better and neither are you
We are the same whatever we do
You love me, you hate me, you know me and then
You can't figure out the bag I'm in."

În 2026 continuă activitatea săptămânală a grupurilor de psihoterapie pe care le găzduiesc la cabinet lunea de la 17:30 și miercurea de la 17. Câte un loc liber e mereu vacant pentru cine vrea să se alăture la început de sezon. Acestea funcționează de ceva timp, unul de mai bine de un an și unul de dinainte de pandemie. Pentru detalii, vă rog să-mi trimiteți un mesaj în privat și vom explora posibilitățile.

Puteți solicita info și despre un alt tip de grup: grupul de practică filosofică. Acesta este diferit de un grup terapeutic, chiar dacă poate avea și un astfel de impact. În esență grupurile reflexive de filosofie aplicată sunt axate pe antrenamentul gândirii critice și exercițiului filosofic în dialog cu ceilalți. Despre asta aflați mai multe urmărind activitatea de pe pagina mea de filosofie aplicată: Askesis Philosophical Practice Lab

Anca Tiurean - Cabinet Psihoterapie

11/02/2026

04/02/2026

02/02/2026

29/01/2026

22/01/2026

21/01/2026

17/01/2026

31/12/2025

30/12/2025

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Monday	08:00 - 18:30
Tuesday	08:00 - 18:30
Wednesday	08:00 - 18:30
Thursday	08:00 - 18:30
Friday	08:00 - 18:30