31/12/2025
𝟐𝟎𝟐𝟓 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞.
𝐍𝐮 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐮𝐥𝐨𝐬. 𝐍𝐮 𝐮𝐬̦𝐨𝐫. 𝐃𝐚𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝.
Dacă ar fi o scenă de film, imaginea ar fi una grea: oboseală, încetinire, senzația că lucrurile nu mai curg ca înainte. Și, în același timp, o așezare tăcută, aproape invizibilă, în interior.
𝐄𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐟𝐮𝐫𝐢𝐚.
O furie adâncă, veche, neexprimată. O furie care nu mai putea fi dusă doar în minte și care a cerut să fie văzută și ascultată. Corpul a vorbit clar. Nu mai era loc de amânare.
În 2025 am simțit că ceva vechi se închide. Nu brusc, nu dramatic, ci lent, cu rezistență, cu confuzie. În vară a devenit evident că nu mai pot merge pe drumul cunoscut doar pentru că îl știu. A fost greu să las în urmă o versiune de mine, o direcție, o identitate în care investisem mult.
Un adevăr pe care l-am evitat mult timp a ieșit la suprafață:
nu eram aliniată cu ce simțeam cu adevărat.
Îmi ceream rezultate rapide, îmi puneam presiune, mă judecam. Și, fără să vreau, mă mințeam.
𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢.
Un alt fel de a fi în lume.
Un alt fel de a-mi folosi darurile.
𝐏𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐢̂𝐧𝐚𝐩𝐨𝐢, 𝟐𝟎𝟐𝟓 𝐧𝐮 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐧 𝐠𝐨𝐥.
𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐧 𝐩𝐥𝐢𝐧, 𝐝𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐭 𝐩𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐚̆𝐮𝐧𝐭𝐫𝐮.
Am învățat. Mult.
Am intrat în procese de formare, unele lungi, care au cerut răbdare și consecvență. Am fost cursantă și facilitator, am dus programe pe termen lung, am rămas prezentă săptămână de săptămână. Am învățat partea tehnică, structura, organizarea, lucrul constant. Am fost în echipe, am înțeles ce înseamnă ritmul, disciplina și creșterea zilnică.
Am fost și în corp.
Prin yoga, prin practică, prin prezență. Prin inițieri care au cerut asumare, nu grabă.
Am fost și în lume.
Pe scene, în evenimente, în tabere și comunități. Uneori vorbind, alteori lucrând din spate, acolo unde nu se vede, dar se simte.
Am fost și în relație.
Cu copiii mei, în vacanțe care au așezat mai mult decât par.
Cu oameni alături de care am învățat ce înseamnă echipa, respectul și maturizarea.
Și, în tot acest timp, am fost și în terapie.
Am dus la capăt încă un an de lucru profund cu mine.
Toate acestea nu au fost despre a face mai mult.
Au fost despre a deveni.
Am trecut natural spre vizibilitate. Spre a însoți coachi și terapeuți să iasă în online fără frică, să înțeleagă partea tehnică, să îndrăznească să se arate. Fără forțare. Fără mască. Cu blândețe.
Când am renunțat la control, ceva s-a relaxat în mine.
Am încetat să mai trag, să mai demonstrez, să mai explic.
Am ales să merg pe nevoile reale ale oamenilor și pe adevărul meu de moment.
În acest proces am simțit nevoia să închei unele colaborări. Nu din conflict, ci din claritate. A fost o mișcare de maturizare și de respect față de ce sunt acum.
𝐂𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟓 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐯𝐞𝐜𝐡𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞.
Am lăsat în urmă aroganța mascată în siguranță.
Și am învățat, pas cu pas, ce înseamnă smerenia adevărată. Nu umilință. Ci maturitate.
Momentul de liniște a venit atunci când lucrurile au început să curgă fără luptă.
Când oamenii au venit spre mine firesc.
Când am simțit că sunt, în sfârșit, în corpul meu.
𝐂𝐞 𝐬-𝐚 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐞𝐟𝐨𝐫𝐭?
Încrederea în mine.
Nu complet. Dar suficient cât să știu că sunt pe drumul meu.
𝟐𝟎𝟐𝟓 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐮𝐧 𝐚𝐧 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐦 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬 𝐨 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚̆ 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐠𝐫𝐞𝐚.
𝐒̦𝐢 𝐚𝐦 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐩𝐚𝐜𝐞 𝐜𝐮 𝐢𝐝𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐚̆ 𝐭𝐨𝐭 𝐜𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐦-𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮𝐭.
Mesajul acestui an pentru mine este simplu:
𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑢𝑛 𝑠𝑒𝑛𝑠. 𝑀-𝑎 𝑎𝑑𝑢𝑠 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑜𝑡 𝑓𝑖, 𝑐𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡, 𝑖̂𝑛 𝑙𝑢𝑚𝑖𝑛𝑎̆.
𝐏𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐢̂𝐧𝐚𝐩𝐨𝐢, 𝐜𝐞 𝐭𝐞-𝐚 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟓 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐢𝐧𝐞?
