02/10/2025
Cateva ganduri despre terapia de cuplu, inspirate din cabinet.
Multe cupluri ajung la terapie cu intrebarea: "Putem face fata la asta?", "Avem cm sa iesim din asta?" sau, cu intrebarea mai simpla si uneori mai frusta "Mai avem vreo sansa impreuna?". Stiu, cand e greu, tindem sa cautam un raspuns in afara noastra.
Terapeutul de cuplu nu are raspunsul (si nici experienta lui de viata nu e raspunsul). Si, chiar daca crede ca il are, bine ar fi sa il tina pentru el si sa il duca in terapia personala. Terapeutul are modalitatea prin care fiecare poate ajunge la raspunsul sau, separat si impreuna. Cunoaste modalitati de a stimula resurse, inclusiv speranta, de a facilita comunicarea si a gestiona conflictele, desi rareori cuplurile au o problema de comunicare, cel mai adesea au o problema de atasament. Asa ca vom vorbi mai degraba de rupturi si reparatii, de cm ne incredem, cm ne apropiem si cm ne distantam, acum si dintotdeauna. Ne uitam mai degraba la cm oferim iubire si cm stim sa primim iubirea sau la modurile in care vrem sa controlam ce si cm primim. „Dragostea este revelația libertății celeilalte persoane”, spunea psihanalistul austriac Otto Kernberg, dar atingerea acestui grad de libertate nu este facil, atunci când iubirea nu a fost o certitudine, iar siguranta a fost inlocuita cu iluzia controlului.
Nici succesul terapiei de cuplu, nici eficienta terapeutului nu se masoara in a ramane sau nu impreuna. De altfel, cm ar putea oricine sa cunoasca mai bine raspunsul potrivit? E plina lumea de oameni care stiu mai bine pentru noi toti. Terapia ar trebui sa ne puna in contact cu nevoile, pierderile, adevarurile noastre interne, nu acelea generale, cu care suntem atat de obisnuiti.
Terapia nu vinde retete, ci ma ajuta sa descopar reteta buna pentru bine, in acel moment. Separarea poate fi un rezultat foarte bun al terapiei, la fel cm si ramasul impreuna poate fi. Fiecare este dator sa isi evalueze, in cunostinta de cauza, costurile interne de a ramane sau a pleca, propria sa limita, daunele pe care le provoaca statul sau plecatul si schimbarile pe care el insusi este dator sa le faca pentru a putea schimba ceva.
Procesarea ranilor din trecut este deseori o conditie sine qva non pentru a scadea inflamatia, dar sa nu ne imaginam ca o racaiala constanta la o rana prea mare ajuta mai repede la cicatrizare. Asa cm nici din evitare, nici din dominare, nici din idealizare, nici din pozitia de victima perpetua, nu vom reusi sa crestem. Durerile prezente pot deschide usi catre dolii vechi si lungi, pe care fiecare le traieste asa cm poate.
Am asistat, de-a lungul timpului, deopotriva la cresteri si reinchegari in terapiile de cuplu, asa cm am asistat si la separari. Am asistat la situatii in care motivatia a fost suficient de puternica cat sa se produca schimbari, asa cum, marturisesc, au existat situatii in care acest lucru nu a fost posibil, din varii motive, unul dintre ele fiind costurile individuale peea mari pe care trebuia sa le suporte o parte sau ambele parti, alteori tocmai pentru ca, in ciuda aparentelor, benefiile secundare erau mai mari decat costurile.
Relatiile ne dau, intr-adevar, oportunitatea de a depasi o parte din problemele timpurii care ne-au structurat un anumit tip de functionare, dar nu in orice conditii si in niciun caz prin magie, ci mai degraba printr-o capacitate suficient de buna de autoreflectie, centrare pe sine, responsabilitate invididuala comuna si exercitiu constant al unui alt mod de functionare. „Relațiile ne dau oportunitatea potențială de a depăși aceste probleme. Dacă sistemele proiective sunt destul de flexibile, părți din noi sunt conținute de celălalt și îmbunătățite ca o consecință a relației securizante, atunci cu timpul ele pot fi reintroiectate. În mod optim, fiecare partener continuă să se individualizeze și să se dezvolte în containerul relațional” (W. Colman, Marriage as a psychological container).
Intr-o lume plina de solutii magice, de oameni care le stiu pe toate, de retete pe toate gardurile, sa aveti rabdare sa va gasiti adevarul interior si sa va urmati calea proprie, impreuna si separat, este poate, cel mai greu, dar si cel mai mare dar pe care vi-l puteti oferi.
