https://www.facebook.com/877709905415974/

Dr. Tirinescu Raul, Strada Frăsari 1, Voluntari (2026)

23/04/2026

Dacă e joi, vorbim despre deciziile care contează.

„Am găsit un nodul la sân. Înseamnă cancer?”

Este, probabil, una dintre cele mai frecvente situații.

Un nodul descoperit întâmplător.
La duș. În oglindă. Sau în timpul unei ecografii.

Primul gând este aproape întotdeauna același:

„Este cancer?”

Răspunsul sincer este:

-> nu neapărat.

Majoritatea nodulilor mamari NU sunt cancer.

Există multe cauze benigne (adică non-canceroase):

– chisturi (formațiuni cu lichid)
– fibroadenom (un tip de nodul benign frecvent la femei tinere)
– modificări hormonale

Problema este că:

-> nu putem ști doar prin palpare.

Adică doar „pipăind” nodulul.

De aceea, următorul pas nu este panica.

Este evaluarea corectă.

Primul pas este imagistica:

-> ecografie mamară
-> mamografie (în funcție de vârstă și context)

Acestea pot orienta foarte bine diagnosticul.

Rezultatul este, de obicei, încadrat într-o categorie numită:

BI-RADS

(pe scurt: un sistem care estimează cât de probabil este ca leziunea să fie malignă)

De exemplu:

- BI-RADS 2 → benign
- BI-RADS 3 → probabil benign (urmărire)
- BI-RADS 4–5 → suspiciune → necesită biopsie

Aici apare o decizie importantă:

facem sau nu biopsie?

Biopsia înseamnă prelevarea unui fragment mic de țesut.

Este singura metodă care poate spune sigur:

-> dacă este cancer sau nu

Mulți pacienți evită biopsia din teamă.

„Dacă deranjează ceva?”
„Dacă se împrăștie?”

Este un mit.

Biopsia NU răspândește cancerul.

În schimb, amânarea ei poate întârzia diagnosticul.

Un exemplu simplu din practică:

Pacientă cu nodul mic, fără simptome.

-> amână investigațiile câteva luni

Când revine:
– nodulul este mai mare
– necesită tratament mai complex

În schimb, când evaluarea se face la timp:

-> avem șanse mult mai mari de tratament eficient

Un alt lucru important:

nu toate cancerele dor.

De multe ori:
– nodulul nu doare
– nu dă simptome

-> și tocmai de aceea poate fi ignorat

Mesajul de astăzi este simplu:

un nodul la sân nu înseamnă automat cancer.
Dar nici nu trebuie ignorat.

Pașii corecți sunt:

- evaluare imagistică
- interpretare corectă
- biopsie dacă este nevoie

Și poate cea mai importantă idee:

diagnosticul precoce schimbă complet evoluția.

________

Dacă ați descoperit un nodul sau aveți un rezultat pe care nu îl înțelegeți, nu rămâneți doar cu întrebări.

Îmi puteți scrie în privat sau puteți veni la consult cu investigațiile disponibile.

Analizăm situația și stabilim pașii corecți.

21/04/2026

Dacă e marți, vorbim despre tratament.

Și despre un termen pe care multe paciente îl văd în rezultat:

HER2.

De obicei apare așa:

„HER2 pozitiv”
sau
„HER2 negativ”

Și întrebarea este aproape întotdeauna aceeași:

„Ce înseamnă asta pentru mine?”

Hai să explicăm simplu.

HER2 este o proteină aflată pe suprafața celulelor.

O putem vedea ca un fel de „accelerator” al creșterii celulare.

În mod normal, ajută celulele să crească.

Dar în unele tipuri de cancer de sân, această proteină este prezentă în cantitate mult mai mare.

-> practic, „acceleratorul” rămâne apăsat continuu

Și celulele se înmulțesc necontrolat.

Așa apare:

cancerul de sân HER2 pozitiv.

În trecut, această formă era considerată mai agresivă.

Astăzi, lucrurile s-au schimbat complet.

Pentru că avem tratamente care țintesc exact acest mecanism.

-> blochează HER2
-> opresc semnalul de creștere
-> și pot duce la reducerea semnificativă a bolii

Primele astfel de tratamente au fost:

-> trastuzumab
-> pertuzumab

Ele sunt anticorpi — adică se leagă de această proteină și o „blochează”.

Apoi au apărut terapii mai moderne, care merg un pas mai departe.

-> trastuzumab emtansine (T-DM1)
-> trastuzumab deruxtecan (T-DXd)

Acestea sunt ceea ce numim „anticorp–medicament”.

Pe înțeles simplu:

-> o parte recunoaște celula tumorală
-> cealaltă parte livrează un tratament direct în interiorul ei

Adică nu doar blochează semnalul.

-> „duc tratamentul exact acolo unde trebuie”

Rezultatul?

În multe cazuri:

– tumora scade semnificativ
– răspunsul la tratament este foarte bun
– prognosticul s-a îmbunătățit major

Este unul dintre cele mai clare exemple de:

tratament personalizat care chiar schimbă evoluția bolii.

Dar apare o întrebare importantă:

toate pacientele pot primi acest tratament?

Răspunsul este:

-> nu

Doar pacientele cu HER2 pozitiv beneficiază de aceste terapii.

Dacă HER2 este negativ:

-> tratamentul nu ar avea efect

De aceea, testarea este esențială.

-> nu este un detaliu din buletin
-> este ceea ce decide tratamentul

Un alt lucru important:

Aceste tratamente nu sunt folosite doar într-o singură etapă.

Pot fi utilizate:

– înainte de operație (pentru a micșora tumora)
– după operație (pentru a reduce riscul de recidivă)
– în boala metastatică

Și, ca orice tratament, au și efecte adverse.

În general, sunt bine tolerate.

Dar există câteva lucruri importante:

-> tratamentele precum trastuzumab pot afecta, rar, funcția inimii
→ de aceea monitorizăm periodic inima

-> terapiile mai noi pot da:
– oboseală
– greață
– uneori afectare pulmonară (mai ales la deruxtecan, motiv pentru care monitorizarea este importantă)

Și atunci apare întrebarea:

este mai bun decât chimioterapia?

Răspunsul corect este:

-> nu înlocuiește întotdeauna chimioterapia
-> dar, în combinație sau secvențial, poate schimba complet evoluția bolii

Mesajul de astăzi este simplu:

HER2 nu este doar o analiză.
Este ceea ce poate schimba tratamentul și prognosticul.

Și poate cea mai importantă idee:

în cancerul de sân, nu tratăm toate pacientele la fel.

Două paciente pot avea același diagnostic.

Dar tratamente complet diferite.

___________

Dacă aveți un rezultat și nu sunteți sigur ce înseamnă HER2 sau ce opțiuni există, este important să înțelegeți acest lucru.

Îmi puteți scrie în privat sau puteți veni la consult cu rezultatele disponibile.

Analizăm concret situația și stabilim pașii potriviți.

20/04/2026

Cancerul mamar depistat în stadii timpurii are rate de vindecare de peste 90%.

după 40 de ani este principalul instrument de screening care poate detecta tumori înainte ca acestea să producă simptome 💙.

La M Care - Spital de Oncologie, Dr. Adina Tirinescu coordonează parcursul pacientelor cu cancer mamar, de la diagnostic și stadializare până la tratament complet.

Consultația și tratamentele oncologice sunt 100% prin CAS 🏥.

Mai mult, pentru pacienții oncologici avem acces prioritar la M Imagistică pentru orice investigație imagistică.

17/04/2026

Dacă e vineri, discutăm despre cancerele mai puțin întâlnite.

Astăzi despre un tip de cancer colorectal care apare uneori în rezultat și ridică multe întrebări:

- carcinomul mucinos.

Mulți pacienți văd acest termen în buletinul histopatologic și întreabă:

„Este mai grav?”
„Este alt tip de cancer?”

Răspunsul este simplu:

- este tot cancer colorectal, dar cu un comportament diferit.

Hai să explicăm clar.

Carcinomul mucinos este o formă de cancer în care tumora produce o cantitate mare de mucus (o substanță gelatinoasă, asemănătoare cu secrețiile normale din intestin).

Pentru ca o tumoră să fie numită „mucinoasă”, mai mult de jumătate din ea trebuie să fie formată din acest mucus.

-> Deci nu este doar un detaliu de laborator.
-> Este o caracteristică reală a tumorii.

Primul lucru important:

- nu este foarte frecvent.

Apare la aproximativ 10–15% dintre pacienții cu cancer colorectal.

Se întâlnește mai des:
– la pacienți mai tineri
– în partea dreaptă a colonului
– în anumite tipuri biologice de tumori

Al doilea lucru important:

- nu se comportă exact ca forma clasică.

De multe ori:
– este diagnosticat mai târziu
– poate avea o tendință de răspândire în abdomen (pe peritoneu – adică „foița” care căptușește cavitatea abdominală)
– poate răspunde diferit la tratament

Aici apare confuzia principală:

- înseamnă automat că este mai grav?

Răspunsul este:

-> nu neapărat.

Depinde de mai mulți factori:

– stadiul bolii (cât de extinsă este)
– tipul biologic al tumorii
– dacă a fost operată complet

Un exemplu simplu:

Doi pacienți cu carcinom mucinos.

Primul:
– descoperit devreme
– operat complet

-> poate avea o evoluție foarte bună

Al doilea:
– descoperit mai târziu
– cu răspândire în abdomen

-> poate fi mai dificil de tratat

De ce contează această diferență?

Pentru că ne ajută să alegem tratamentul potrivit.

În formele localizate:

-> operația rămâne tratamentul principal

În formele mai avansate:

-> folosim chimioterapia
-> uneori luăm în calcul tratamente specifice pentru boala din abdomen

Un alt aspect important:

- acest tip de tumoră poate arăta diferit la investigații.

Mucusul poate modifica imaginea pe CT sau RMN.

-> uneori pare mai puțin agresiv decât este în realitate
-> alteori pare mai extins

De aceea, interpretarea trebuie făcută cu atenție.

Pentru pacient, cel mai important lucru este acesta:

- nu vă uitați doar la denumire.

„Mucinos” nu înseamnă automat mai rău.

Dar nici nu este un detaliu fără importanță.

În oncologia de astăzi, astfel de diferențe contează din ce în ce mai mult.

Nu mai vorbim doar despre „cancer de colon”.

Vorbim despre:
– tipuri diferite
– comportamente diferite
– tratamente adaptate

Mesajul de astăzi este simplu:

- carcinomul mucinos este o formă particulară de cancer colorectal.
Nu este neapărat mai agresiv, dar trebuie înțeles corect.

Și, poate cel mai important:

- nu eticheta în sine stabilește evoluția.
Ci contextul în care apare.

⸻

Dacă aveți acest termen în rezultat sau nu sunteți sigur ce înseamnă pentru cazul dumneavoastră, este important să îl discutați în context.

Îmi puteți scrie în privat sau puteți veni la consult cu investigațiile disponibile.

Analizăm împreună situația și stabilim pașii corecți.

16/04/2026

Dacă e joi, vorbim despre deciziile care contează.

„Am cancer stadiul II. De ce uneori NU primesc chimioterapie?”

Este una dintre cele mai frecvente și, în același timp, cele mai greu de acceptat situații pentru pacienți.

Pentru că, instinctiv, ne gândim așa:

„Dacă am cancer, trebuie tratat cât mai agresiv.”
„Dacă există chimioterapie, de ce să nu o fac?”

Dar în oncologie, deciziile nu se iau doar pe baza ideii că „mai mult tratament înseamnă mai bine”.

Se iau pe baza unui echilibru:

risc vs beneficiu.

În multe tipuri de cancer, stadiul II înseamnă că boala este localizată.

Tumora a fost îndepărtată prin operație.
Nu există metastaze la distanță.

Și atunci apare întrebarea firească:

„Dacă am scos tumora, de ce mai trebuie sau nu tratament?”

După operație, există două posibilități:

-> boala a fost eliminată complet
-> sau există celule microscopice rămase, care nu se văd pe CT

Nu le putem vedea direct.

De aceea, nu tratăm „ce vedem”, ci tratăm riscul ca boala să revină.

Și aici apare diferența.

Nu toți pacienții cu stadiul II au același risc.

Există pacienți:
-> cu risc scăzut
-> cu risc crescut

În cancerul colorectal, de exemplu, ghidurile actuale arată câțiva factori de risc crescut:

– tumori mai avansate local (T4)
– puțini ganglioni evaluați
– obstrucție sau perforație
– invazie vasculară sau perineurală
– grad tumoral mai agresiv

În plus, un factor foarte important:

-> statusul MSI (instabilitate microsatelitară)

Pacienții cu MSI-H / dMMR:
– au, în general, prognostic mai bun
– și, foarte important, beneficiază mai puțin de chimioterapia clasică în stadiul II

Aici apare o situație care pare contraintuitivă:

Un pacient operat complet, fără factori de risc majori și cu MSI-H…

-> poate să NU primească chimioterapie

Și aceasta nu este o lipsă de tratament.

Este o decizie corectă.

De ce?

Pentru că tratamentul trebuie să aducă un beneficiu real.

Chimioterapia nu este un tratament „neutru”.

Poate avea:
– oboseală
– greață
– neuropatie
– risc de complicații

Dacă beneficiul este foarte mic sau inexistent…

-> atunci riscul poate depăși beneficiul

Pe de altă parte:

Un pacient stadiul II, dar cu factori de risc crescut…

-> poate primi chimioterapie

Pentru că, în acest caz, tratamentul reduce riscul de recidivă.

Un exemplu simplu din practică:

Doi pacienți, același diagnostic: cancer colorectal stadiul II.

Primul:
– fără factori de risc
– MSI-H

-> nu primește chimioterapie
-> monitorizare atentă

Al doilea:
– T4
– invazie vasculară

-> primește chimioterapie adjuvantă

Pentru pacient, poate părea nedrept:

„Avem același diagnostic, dar tratamente diferite.”

În realitate:

nu avem aceeași boală.

Acesta este un lucru esențial în oncologia modernă:

Nu tratăm doar stadiul.

Tratăm:
– riscul individual
– biologia tumorii
– contextul pacientului

Un alt lucru important:

A NU face chimioterapie nu înseamnă că nu faci nimic.

Înseamnă:
– monitorizare atentă
– controale regulate
– intervenție la momentul potrivit

Mesajul de astăzi este simplu:

În stadiul II, chimioterapia nu este automată.
Este o decizie personalizată.

Și poate cea mai importantă idee:

Scopul nu este să tratăm cât mai mult.
Scopul este să tratăm cât trebuie.

_______

Dacă aveți întrebări legate de recomandarea primită sau nu înțelegeți de ce s-a ales un anumit tratament, este important să discutați și să clarificați aceste lucruri.

Îmi puteți scrie în privat sau puteți veni la consult cu rezultatele disponibile.

Împreună putem analiza situația și stabili pașii corecți.

14/04/2026

Dacă e marți, continuăm discuția despre tratament.

Săptămâna trecută am vorbit despre imunoterapie și de ce funcționează la unii pacienți… și la alții nu.

Astăzi despre un moment care creează multă neliniște:

„Am început imunoterapia … dar pe CT pare mai rău.”

Este, probabil, unul dintre cele mai greu de acceptat lucruri pentru un pacient.

Pentru că instinctiv, ne așteptăm la altceva.

Ne așteptăm ca tratamentul să reducă tumora.
Să vedem clar că lucrurile merg în direcția bună.

Dar în cazul imunoterapiei, uneori lucrurile nu sunt atât de simple.

Există situații în care, la începutul tratamentului, imaginea poate arăta mai rău.

Leziunile pot părea mai mari.
Pot apărea chiar leziuni noi.

Primul gând este:

„Tratamentul nu funcționează.”

Și uneori, acesta este adevărul.

Dar nu întotdeauna.

În unele cazuri, ceea ce vedem nu este o creștere reală a bolii.

Este reacția organismului.

Imunoterapia activează sistemul imunitar.
Celulele de apărare ajung în tumoră.
Apare inflamație.

Și, temporar, tumora poate părea mai mare.

Pe imagistică, acest lucru poate arăta exact ca o progresie.

Dar în realitate, poate fi începutul răspunsului.

Este important de spus foarte clar:

Acest fenomen este rar.

Nu orice imagine mai mare înseamnă că „este bine”.

În majoritatea cazurilor, dacă tumora crește, este progresie reală.

De aceea, nu putem presupune automat că lucrurile merg bine.

Trebuie evaluate cu atenție.

Cum facem diferența?

Nu ne uităm doar la CT.

Ne uităm la pacient.

– cm se simte
– dacă simptomele sunt mai bune sau mai rele
– dacă apare sau nu o deteriorare clară

Și, foarte important, urmărim evoluția în timp.

Un exemplu simplu:

Un pacient începe imunoterapia.

După primul control, imaginea pare mai nefavorabilă.

Dar pacientul:
– respiră mai bine
– are mai multă energie
– simptomele s-au redus

În acest context, putem continua tratamentul și reevalua.

În schimb, dacă avem:

– imagine mai rea
– simptome mai severe
– stare generală în scădere

-> cel mai probabil este progresie reală

Și tratamentul trebuie schimbat.

Un alt lucru important:

Imunoterapia nu acționează imediat.

Nu este un tratament cu efect rapid.

Poate dura:
– câteva săptămâni
– uneori luni

Până când vedem un efect clar.

Asta înseamnă că, în unele situații:

trebuie răbdare.

Dar nu „orbește”.

Ci cu monitorizare atentă.

______

Mesajul de astăzi este simplu:

Nu orice „mai rău” pe CT înseamnă eșec.
Dar nici nu presupunem automat că este un semn bun.

În oncologie, contextul este totul.

Imaginea, simptomele și evoluția trebuie interpretate împreună.

Dacă sunteți în tratament și aveți nelămuriri legate de rezultate, este normal să apară întrebări.

Dar este important să nu interpretați singuri un rezultat izolat.

⸻

Dacă aveți nevoie de o a doua opinie sau vreți să înțelegeți mai clar ce se întâmplă, îmi puteți scrie în privat.

De asemenea, puteți veni la consult cu investigațiile disponibile, iar împreună putem analiza situația și decide pașii corecți.

12/04/2026

În oncologie, lumina nu este doar un simbol, ci o misiune.
Este speranța pe care o aprindem, zi de zi, împreună, în fața oricărei încercări.

De Sfintele Paști, vă doresc pace, putere și credința că viața învinge.

Hristos a înviat!

09/04/2026

Dacă e joi, atunci avem o întrebare pentru viitor.

„Putem ști dacă boala a dispărut… dintr-o simplă analiză de sânge?”

Este o întrebare pe care o aud din ce în ce mai des.
Și, mai nou, apare un nume în discuție:

Signatera.

Un test despre care se vorbește mult.
Uneori ca soluție. Alteori ca „siguranță”.

Dar realitatea este mai nuanțată.

Hai să explicăm simplu.

Signatera este un test de sânge care caută ADN tumoral circulant (ctDNA).
Adică fragmente foarte mici de ADN provenite din celulele tumorale.

Nu este un test „general”.

Este personalizat.

Se pornește de la tumora pacientului (biopsie sau piesă operatorie), se identifică mutațiile specifice și apoi se caută aceleași mutații în sânge.

-> Dacă le găsim → există activitate tumorală microscopică
-> Dacă nu le găsim → NU înseamnă automat că boala nu există

Și aici apare primul punct important.

Ce poate face bine acest test?

În anumite situații, foarte bine.

Poate detecta boala reziduală minimă după operație.
Adică acele celule invizibile pe CT sau RMN.

Există date solide, în special în cancer colorectal, care arată că:

– pacienții cu ctDNA pozitiv după operație au risc mult mai mare de recidivă
– pacienții cu ctDNA negativ au risc mai mic

-> Practic, testul poate rafina estimarea riscului mai bine decât imagistica standard

Un exemplu simplu:

Pacient operat pentru cancer colorectal stadiu II.

Clasic, uneori există incertitudine dacă să facem sau nu chimioterapie adjuvantă.

-> Dacă ctDNA este pozitiv → știm că riscul este mai mare
-> Dacă este negativ → riscul este mai mic

Deci testul poate influența discuția.

Dar aici vine partea esențială.

Ce NU poate face Signatera?

Nu poate înlocui standardul actual.

Nu poate decide singur tratamentul.

Nu este „adevărul absolut”.

Un rezultat negativ NU înseamnă:

„Sunteți vindecat.”

Înseamnă doar că, la momentul testării, nu am detectat ADN tumoral în sânge.

Dar:

– poate exista boală sub limita de detecție
– poate exista boală locală
– poate apărea ulterior

-> Sensibilitatea nu este 100% ctDNA este promițător, dar încă NU este standard pentru decizii de tratament de rutină

Există studii în desfășurare care încearcă exact asta:

– să vedem dacă putem adapta tratamentul în funcție de ctDNA
– să evităm chimioterapia inutilă
– sau, invers, să tratăm mai agresiv când riscul este mare

Dar, în prezent, nu avem suficiente dovezi pentru a lua decizii doar pe baza acestui test.

Aici apare riscul real.

Nu neapărat medical. Ci emoțional.

Pacienți care:

– fac testul fără o recomandare clară
– primesc un rezultat pozitiv
– intră într-o anxietate majoră

Fără să avem, concret, ce să tratăm.

Sau invers:

Rezultat negativ → senzație de siguranță completă
→ controalele sunt amânate
→ simptomele sunt ignorate

De aceea, mesajul este foarte important:

Signatera NU este un test de screening.
NU este pentru toată lumea.
Și NU trebuie făcut doar „ca să fim siguri”.

Unde are sens?

-> în contexte bine definite
-> discutat în echipă multidisciplinară
-> când rezultatul ar putea influența o decizie reală

Unde nu are sens?

-> „din curiozitate”
-> fără context clinic
-> fără un plan clar după rezultat

Cea mai importantă idee:

Obiectivul nu este să găsim orice urmă microscopică cu orice preț.
Ci să tratăm pacientul corect, la momentul potrivit.

⸻

-> Dacă vă gândiți la acest test sau ați primit deja un rezultat și nu știți cm să îl interpretați, este important să îl puneți în context.

Îmi puteți scrie în privat sau puteți veni la consult.

Analizăm concret situația și vedem dacă informația chiar ajută… sau doar complică lucrurile.

07/04/2026

Dacă e marți, pentru mulți pacienți este zi de tratament.

Și tot mai des aud aceeași întrebare, spusă diferit de fiecare dată:

„Imunoterapia e mai bună decât chimioterapia?”
„Nu pot să fac direct imunoterapie?”
„Nu e tratamentul ăla mai ușor?”

Răspunsul sincer este:

Nu este mai bună. Este diferită.

Și diferența asta contează foarte mult.

Chimioterapia acționează direct asupra celulelor tumorale.
Le atacă, le distruge, dar afectează și alte celule care se divid rapid.

Imunoterapia nu face asta.

Imunoterapia nu atacă tumora direct.

Ajută organismul să o recunoască.

Pentru că, în realitate, una dintre cele mai mari „probleme” în cancer este că organismul nu mai vede tumora ca pe ceva periculos.

Cancerul reușește să se „ascundă”.

Trimite semnale către sistemul imunitar care spun, practic:

„Nu sunt o problemă. Lasă-mă în pace.”

Imunoterapia blochează aceste semnale.

Și, din acel moment, sistemul imunitar începe să vadă tumora.

Și să lupte.

Aici apare partea care creează multă speranță.

Pentru că, atunci când funcționează, imunoterapia poate avea efecte foarte bune.

Am pacienți care:
– au răspuns foarte bine
– țin boala sub control de ani de zile
– au o viață aproape normală

Și asta schimbă complet perspectiva asupra tratamentului oncologic.

Dar apare imediat întrebarea:

„De ce nu funcționează la toată lumea?”

Și aici este cheia.

Nu toate tumorile sunt la fel.

Nu toate sunt „vizibile” pentru sistemul imunitar.

Unele sunt „expuse” — și atunci tratamentul funcționează.

Altele sunt „invizibile” — și atunci, chiar dacă dai imunoterapie, nu are pe ce să acționeze.

Un exemplu simplu, pe care îl explic frecvent:

Doi pacienți, același diagnostic.

Unul începe imunoterapia și, după câteva luni, boala scade semnificativ.

Celălalt face același tratament… și nu se întâmplă nimic.

Pentru pacient, pare nedrept.

Pentru noi, explicația este în biologie.

De aceea, înainte de a decide tratamentul, căutăm anumite indicii.

Nu trebuie să le rețineți ca denumiri.

Important este că există analize care ne arată dacă există șanse reale ca imunoterapia să funcționeze.

Și chiar și așa, nu avem garanții.

Un alt lucru important:

Imunoterapia nu este lipsită de reacții adverse.

Doar că sunt diferite.

Nu vorbim neapărat de greață sau căderea părului.

Vorbim de reacții în care sistemul imunitar devine prea activ și poate afecta:
– tiroida
– plămânii
– ficatul
– pielea

De aceea, monitorizarea este la fel de importantă.

Mesajul de azi este simplu:

Imunoterapia poate fi un tratament extraordinar.
Dar nu este pentru toți pacienții.

Și nu este un „upgrade” automat față de chimioterapie.

Este o alegere care trebuie făcută corect, de la început.

👉 În partea a doua vorbim despre un lucru care sperie foarte mulți pacienți:

De ce uneori pare că boala e mai rea după ce începi tratamentul.

_______

Dacă aveți întrebări sau nu știți dacă imunoterapia este potrivită în cazul dumneavoastră, îmi puteți scrie în privat.

La consult, putem analiza concret situația și opțiunile reale.

03/04/2026

Dacă e vineri, discutăm despre cancerele mai puțin întâlnite.

Astăzi despre un diagnostic care, pentru mulți pacienți, sună paradoxal:

Cancer cu punct de plecare necunoscut (CUP – Cancer of Unknown Primary).

Cum adică există metastaze… dar nu știm de unde a pornit?

Și, mai important: cm tratăm ceva dacă nu știm originea?

CUP nu înseamnă că „nu s-a căutat suficient”.
Înseamnă că, în ciuda investigațiilor corecte, tumora primară nu poate fi identificată.

Conform ghidurilor actuale (ESMO/NCCN), vorbim de CUP după o evaluare standard completă, nu înainte.

Aceasta include:
– examen clinic atent
– analize de bază (inclusiv funcție hepatică, renală)
– imagistică: CT torace–abdomen–pelvis
– biopsie cu examen histopatologic și imunohistochimie

De aici începe, de fapt, partea importantă.

Pentru că în CUP, biopsia nu răspunde doar la întrebarea „este cancer?”, ci încearcă să răspundă la întrebarea:

„Din ce tip de țesut provine?”

Imunohistochimia (CK7, CK20, TTF1, CDX2 etc.) ne poate orienta:
– spre origine pulmonară
– digestivă
– ginecologică
– urotelială
sau alte direcții.

În paralel, în funcție de context, putem face teste suplimentare:
– PSA la bărbați
– mamografie la femei
– endoscopie digestivă dacă există suspiciune
– PET-CT în anumite situații selectate

Dar aici apare un punct esențial, foarte important și frecvent greșit în practică:

Nu căutăm la nesfârșit tumora primară.

După un set de investigații rezonabile, dacă nu avem un răspuns clar, ne oprim și tratăm ca CUP.

De ce?

Pentru că întârzierea tratamentului poate face mai mult rău decât lipsa identificării exacte a originii.

Vă dau un exemplu simplu.

Un pacient cu metastaze hepatice multiple, fără tumoră primară evidentă la CT. Se face biopsie → adenocarcinom. Imunohistochimia sugerează origine digestivă, dar fără localizare clară.

Se fac investigații suplimentare, fără rezultat concludent.

În acest moment, nu continuăm investigațiile la nesfârșit.

Începem tratamentul.

Și aici este cheia în CUP:

Nu toate cazurile sunt la fel.

Există două mari categorii:

1. Subgrupuri favorabile (aprox. 15–20%)
Acestea se comportă ca tumori cunoscute și se tratează ca atare:
– adenopatii axilare la femei → tratate ca cancer de sân
– metastaze peritoneale la femei → ca cancer ovarian
– metastaze osoase + PSA crescut → ca cancer de prostată
– metastaze ganglionare cervicale → ca tumori ORL

În aceste cazuri, prognosticul este semnificativ mai bun.

2. CUP „nefavorabil” (majoritatea cazurilor)
Aici nu avem un model clar.

Tratamentul standard, conform ghidurilor, este:
– chimioterapie sistemică pe bază de platină
(adesea combinații tip carboplatin + paclitaxel sau alte regimuri similare)

În paralel, din ce în ce mai important:

profilarea moleculară.

Căutăm:
– MSI-H / dMMR → posibilitate imunoterapie
– mutații targetabile (NTRK, BRAF, HER2 etc.)
– TMB crescut

În anumite cazuri, aceste rezultate pot schimba complet tratamentul.

Revenind la întrebarea esențială:

Cât căutăm și când ne oprim?

Răspunsul ghidurilor este clar:

Căutăm suficient cât să:
– excludem subgrupurile tratabile specific
– obținem o orientare histologică și moleculară

Dar ne oprim atunci când:
– investigațiile nu mai aduc informații relevante
– există risc de întârziere a tratamentului

Pentru că obiectivul nu este „să găsim cu orice preț tumora primară”.

Obiectivul este să tratăm pacientul corect și la timp.

CUP este, probabil, una dintre cele mai bune exemple că oncologia modernă nu mai este doar despre „unde este cancerul”.

Este despre:
– biologie
– tip celular
– profil molecular
– comportament tumoral

Mesajul pentru astăzi este simplu:

Faptul că nu știm exact de unde a pornit cancerul nu înseamnă că nu îl putem trata.

Dar înseamnă că trebuie să fim foarte preciși în pașii pe care îi facem:
– suficientă investigație
– fără întârziere inutilă
– tratament adaptat

⸻

Dacă vă confruntați cu un astfel de diagnostic sau aveți întrebări legate de investigații și opțiuni de tratament, îmi puteți scrie în privat.

De asemenea, puteți veni la consult cu toate rezultatele disponibile, iar împreună putem stabili un plan clar, adaptat situației.

02/04/2026

Dacă e joi, atunci avem o întrebare pentru viitor.

Biopsia „împrăștie” cancerul?

Este una dintre cele mai frecvente temeri pe care le aud în cabinet. Și este de înțeles. Mulți pacienți își imaginează că, dacă „umbli” la tumoră, o poți face să se răspândească.

Dar realitatea medicală este clară:

Biopsia NU împrăștie cancerul.

Este o procedură standard, sigură, recomandată în toate ghidurile. Riscul de „împrăștiere” este extrem de mic și fără relevanță clinică.

Problema reală apare atunci când biopsia NU se face.

Pentru că, în România – și, de fapt, în practica medicală modernă – nu putem începe tratamentul oncologic fără un diagnostic confirmat histopatologic.

Vă dau un exemplu real, din practică.

Un pacient cu o formațiune pulmonară suspectă la CT. Imaginea era sugestivă pentru cancer. Pacientul refuză biopsia, de teamă că „se umblă la tumoră”.

Ce se întâmplă în această situație?

Nu putem începe chimioterapie.
Nu putem începe imunoterapie.

Pentru că nu avem diagnosticul confirmat.

Rămânem, practic, între o suspiciune și imposibilitatea de a trata.

Între timp, boala nu stă pe loc.

După câteva săptămâni sau luni, pacientul revine, de multe ori cu simptome mai evidente sau cu boală mai avansată. În acel moment acceptă biopsia.

Se confirmă diagnosticul.

Dar uneori, momentul optim pentru a începe tratamentul a fost deja depășit.

Aici este problema reală.

Nu biopsia face rău.

Întârzierea diagnosticului face rău.

În plus, fără biopsie, nu știm:
– ce tip de cancer este
– cât de agresiv este
– dacă există mutații tratabile
– ce tratament este cel mai potrivit

Astăzi, oncologia nu mai funcționează pe presupuneri.
Funcționează pe precizie.

Iar această precizie începe cu biopsia.

Mesajul este simplu:

Biopsia nu împrăștie cancerul.
Dar refuzul biopsiei poate întârzia sau chiar bloca accesul la tratament.

Dacă aveți temeri legate de această procedură, este absolut normal. Important este să le discutați și să înțelegeți exact de ce este necesară.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, îmi puteți scrie în privat.

De asemenea, puteți veni la consult cu investigațiile disponibile, iar împreună putem clarifica situația și stabili pașii corecți de urmat.

31/03/2026

Dacă e marți, pentru mulți pacienți este zi de chimioterapie.

Ziua începe, de obicei, previzibil. Analizele sunt în regulă, tratamentul se administrează fără probleme, iar la final mulți pacienți pleacă acasă spunând același lucru:

„Parcă a fost mai ușor decât mă așteptam.”

Și, pentru câteva ore, chiar așa este.

Dar apoi apare întrebarea care se repetă de foarte multe ori:

„De ce mă simt bine după chimioterapie… și apoi mă lovește?”

Este unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care le aud în cabinet. Și este, în același timp, unul dintre cele mai greu de anticipat pentru pacient.

Pentru că experiența reală nu coincide cu așteptarea.

Mulți se așteaptă ca efectele adverse să apară imediat, în timpul perfuziei sau la scurt timp după. În realitate, pentru multe scheme de tratament, lucrurile funcționează diferit.

Există un tipar destul de clar, pe care îl vedem frecvent:

ziua 0 — tratamentul
ziua 1 — pacientul se simte relativ bine
ziua 2–3 — apare „căderea”

Această întârziere nu este întâmplătoare. Ține de modul în care organismul reacționează la tratament.

În ziua administrării, pacientul primește nu doar chimioterapia propriu-zisă, ci și medicație de susținere: antiemetice, corticosteroizi, uneori antihistaminice.

Corticosteroizii, în special, pot da o stare aparentă de energie. Pacientul se simte mai bine, uneori chiar mai activ decât de obicei.

În paralel, chimioterapia începe să acționeze, dar efectele asupra celulelor și asupra organismului nu sunt imediate.

În următoarele 24–72 de ore, apar modificările reale:
– efect asupra mucoaselor
– influența asupra sistemului digestiv
– răspuns inflamator
– începutul scăderii rezervelor energetice

Acesta este momentul în care apare ceea ce pacienții descriu ca fiind „lovitura”.

Oboseala devine mai intensă, apare greața, uneori lipsa poftei de mâncare sau o stare generală de rău greu de descris.

Pentru cineva care s-a simțit bine imediat după tratament, această schimbare poate fi frustrantă și, uneori, îngrijorătoare.

Vă dau un exemplu foarte simplu, din practică.

Un pacient aflat în tratament pentru cancer colorectal, la primul ciclu de chimioterapie, pleacă acasă spunând că totul a fost mult mai ușor decât se aștepta. A doua zi iese chiar la o plimbare, mănâncă normal și are impresia că va tolera tratamentul fără probleme.

În ziua a treia însă, apare o oboseală accentuată, greață discretă, senzația că nu mai are energie pentru lucruri simple.

Prima reacție este: „ceva nu este în regulă”.

În realitate, este exact evoluția tipică pentru acel tip de tratament.

În momentul în care pacientul înțelege acest tipar, lucrurile se schimbă. Nu mai este o surpriză, ci devine ceva previzibil.

Și acest lucru contează foarte mult.

Pentru că permite o organizare mai bună a perioadei de după tratament.

De exemplu:
– zilele 2–3 nu sunt cele mai potrivite pentru activități solicitante
– alimentația trebuie adaptată în funcție de toleranță
– odihna devine esențială
– medicația de susținere trebuie luată corect, chiar dacă simptomele nu au apărut încă

Un alt aspect important este că acest tipar nu este identic pentru toți pacienții.

Depinde de:
– tipul chimioterapiei
– doze
– asocierea altor medicamente
– particularitățile fiecărui organism

Dar, odată recunoscut, fenomenul „ziua 2–3” devine mult mai ușor de gestionat.

Mesajul postării de astăzi este simplu:

Faptul că vă simțiți bine imediat după chimioterapie nu înseamnă că reacțiile adverse nu vor apărea.

Și, la fel, faptul că apare o stare de rău la câteva zile distanță nu înseamnă că ceva este în neregulă.

De multe ori, este doar modul în care organismul reacționează, în timp, la tratament.

În oncologie, înțelegerea acestor detalii aparent mici poate face diferența dintre o experiență copleșitoare și una gestionabilă.

Dacă aveți întrebări legate de simptomele apărute după chimioterapie sau dacă doriți să discutăm despre cm pot fi anticipate și controlate mai bine, îmi puteți scrie în privat.

De asemenea, la consult, putem adapta împreună planul de susținere astfel încât zilele mai dificile să fie cât mai ușor de traversat.

Dr. Tirinescu Raul

23/04/2026

21/04/2026

20/04/2026

17/04/2026

16/04/2026

14/04/2026

12/04/2026

09/04/2026

07/04/2026

03/04/2026

02/04/2026

31/03/2026

Address

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category