Un workshop pentru cei care vor să construiască anul 2026 din alegeri conștiente și coerente, bazate pe resursele lor interioare și exterioare.
Lucrăm diferența dintre dorință și realitate, dintre ce ne imaginăm și ce putem susține concret, astfel încât 2026 să fie un an trăit cu mai mult sens și coerență.
”Ea a subliniat importanța unui atașament sigur, comparându-l cu o vestă de salvare pentru un copil pierdut pe mare – prezența îngrijitorului îl poate ancora și stabiliza. Experiențele timpurii sunt ca rădăcinile unui copac; solul stâncos împiedică creșterea, dar îngrijirea bogată poate ajuta copacul să rămână înalt în ciuda furtunilor vieții. În cele din urmă, ne-a reamintit că reziliența este ca o floare care înflorește în deșert: chiar și cu un strop de îngrijire și lumină, creșterea este inevitabilă.
Cuvintele sale au semănat speranță, arătând că deși călătoria este grea, recuperarea și puterea sunt întotdeauna la îndemână...Cineva din grup a menționat că uneori pur și simplu întâlnim oamenii nepotriviți, dar Andra a corectat-o cu blândețe: „Nu este vorba despre faptul că întâlnim oamenii nepotriviți – a explicat ea. Îi alegem pentru că resursele noastre sunt limitate. Tolerăm spații în care nevoile noastre nu sunt satisfăcute.”
Asta m-a pus pe gânduri. Ea a adăugat: „Singurul numitor comun în toate relațiile tale ești tu. Așadar, ce faci – sau ce nu faci – de repeți aceste tipare?” - fragment din cartea Phoenix, ce este disponibilă aici: https://shorturl.at/Z2xRm
#
02/01/2026
Vesti bune, anul are! Mulțumesc mult!
02/01/2026
E început de an, și nu vorbim despre moarte.
Nu e „momentul potrivit”, de parcă ar exista vreodată unul, însă după lectura cărții "Te rog să nu vii în timp ce dorm" de , timpul potrivit sau "cronologia sunt doar o ficțiune".
Toate bunicile mele, și chiar străbunica, se rugau seara să vină Doamna Moarte în timp ce dorm. O plecare blândă, fără zgomot, fără martori, iar cartea aceasta cere exact contrariul: „Să nu vii în timp ce dorm, ...ca să faci parte din viața mea.”
Mi-a plăcut teribil această voință, curajul de a nu ocoli, de a nu adormi ca să nu vezi, de a rămâne prezent. E o lectură aparent simplă, dar profund stratificată. O poveste care dă sens golului din fața morții, atât de mult încât ceea ce pare linear se transformă într-un teanc de substraturi. Fiecare dă jos câte un strat, în funcție de cât poate și cât vrea să înțeleagă.
Vă mai amintiți povestea cu prințesa și bobul de mazăre? Atâtea saltele, și totuși bobul de mazăre se simte. Așa e și aici. Dai strat după strat jos, până ajungi la întrebarea reală: ce deranjează, de fapt?
Știm cu toții un lucru cu certitudine în viața asta: suntem datori cu o moarte. Și totuși, mulți trăim ca și cm n-am ști. Dar dacă accepți această certitudine, apare o altă întrebare: vrei o conversație cu ea? Vrei să o faci parte din viața ta, nu ca amenințare, ci ca limită care dă sens?
Poate că începuturile de an nu sunt despre promisiuni mari, ci despre luciditate. Despre a trăi cu mai multă grijă, în mai multă autenticitate și claritate, tocmai pentru că știm. Nu ca să ne fie frică, ci ca să fim, în sfârșit, vii.
Vă las la final cu un citat ce mi-a amestecat gândurile:
”Dying,
Is an art, like everything else.
I do it exceptionally well.
I do it so it feels like hell.
I do it so it feels real.
Sylvia Plath, Lady Lazarus” – Iulian Tănase, "Te rog să nu vii în timp ce dorm"
01/01/2026
În Göteborg, Suedia, anul nou începe cumva mai devreme.
Nu cu numărătoarea inversă de la miezul nopții, ci cu cerul care se aprinde la ora 17:00. Atunci când copiii sunt încă treji, cu ochii mari și obrajii roșii, când familiile sunt împreună, fără grabă, fără oboseala unei așteptări forțate. Este un timp ales cu grijă, ca să poată fi trăit de toți: părinți, bunici, copii mici, oameni care nu mai au energie sau capacitate pentru nopți târzii, dar care nu vor să rateze magia
Nouă minute, atât durează.
Nouă minute în care cerul se umple de culoare, iar orașul respiră la unison, cu priviri ridicate și exclamații care nu au nevoie de traducere.
La miezul nopții, apar și artificiile private, ici-colo, prin cartiere și parcuri. Fragmente de lumină, gesturi personale, mici semne că un nou an a început. Frumoase în felul lor, dar fără amploarea și coerența spectacolului de la ora 17.00.
Și poate cel mai important detaliu: petardele sunt interzise, pentru liniște, pentru siguranță pentru oameni, animale și oraș.
Bun venit, 2026!
27/12/2025
Faptul că părinții tăi nu ți-au văzut adevărata esență, natura ta profundă, autenticitatea ta, nu înseamnă că nu te-au iubit. Iubirea nu este același lucru cu a fi văzut cu adevărat.
M-am oprit astăzi la acest gând pentru că spune, simplu și dureros, ceva ce mulți dintre noi purtăm ani întregi în corp, o confuzie tăcută, o contradicție care ne modelează viața: între a fi iubit și a fi văzut, între atașament și autenticitate...între cine a trebuit să fiu ca să fiu iubită, acceptată și cine sunt cu adevărat.
De multe ori, părinții iubesc sincer, dar nu pot oferi acea reglare emoțională fină, acea relaționare profundă de care un copil are nevoie pentru a-și dezvolta un sine autentic. Nu o fac din rea-voință, ci pentru că și ei au avut limitele lor, răni nevăzute, nerezolvate, nevoi neîmplinite și multe bagaje în spate din partea societății și culturii din care fac parte.
Și atunci copilul învață să se adapteze. Să devină ce este acceptabil, ce este sigur, ce este cumva iubit și într-o formă foarte trunchiată: văzut. Mi-am modelat emoțiile, dorințele, expresia, până când sinele autentic s-a retras într-un spațiu tăcut, ca o mică sclipire pentru că nu a avut loc să crească, care așteaptă, ani mai târziu, să fie redescoperit. Am crescut cu gândiri adânc înrădăcinate despre lume, familie, oameni, gândiri impuse. Mi-am dezvoltat un sine adaptat, funcțional, performant, „bun” care devenea din ce în ce mai obosit să fie cine nu este.
”Phoenix” s-a născut exact din acest loc. Din fisura invizibilă dintre iubire și autenticitate. Din nevoia de a înțelege ce se întâmplă cu sinele autentic ce nu a ieșit la suprafață.
Scrisul a devenit pentru mine un act de reparație. Un spațiu în care nu a mai fost nevoie să mă adaptez, un loc în care m-am putut vedea fără a mă corecta, fără a mă micșora.
Poate că vindecarea începe exact aici: în momentul în care nu mai cerem părinților noștri să ne vadă cu ochii pe care nu i-au avut nici pentru ei înșiși, ci ne vedem noi pe noi înșine așa cm avem nevoie pentru prima dată, cu blândețe și compasiune.
Din acel punct, renașterea nu mai e o metaforă, este un proces viu și o alegere conștientă.
😁M-am tot gândit dacă să las acest reel așa cm e sau să spun și ce nu se vede.
Pentru că, da, pregătirile pentru Crăciun pot arăta ca în filme: gătit, oraș, lumini, momente frumoase. Și așa au fost, le-am trăit și m-am bucurat de ele.
🤯Dar ce nu am filmat, nu am pozat, pentru că pur și simplu nu îți mai stă capul la asta, sunt nopțile cu copii bolnavi, oboseala care se adună, voma, grijile, frustrarea.
Toate au venit la pachet cu momentele frumoase din ultimele zile, ca un rollercoaster pe care nu l-ai ales, dar în care ești deja urcat. Și nu prea ai opțiuni.
Faci față, îți aduni resursele, răbdarea, respiri adânc și mergi mai departe, cu nopți nedormite, cu tot cu haos, și cu tot cu luminile din oraș.
🫂Poate că asta e, de fapt, realitatea din spatele multor momente „de vis”. Nu totul e perfect, dar e viu, și autentic.
🌲Crăciun liniștit!
22/12/2025
🥹Mă emoționez așa de tare, când primesc mesaje referitoare la Phoenix încât mi se par adevărate raze de soare, sau in contextul actual cadouri de pus sub brad. Vă mulțumesc din inima celor ce vă rupeți câteva minute sa îmi scrieți câteva gânduri despre Phoenix și vă promit că lucrez deja si la următoarea parte.
🤗Mulțumesc pentru recomandările din suflet și susținerea necondiționată si pentru oportunitate și susținere.
"Draga Corina,
Mi-a placut foarte mult cartea ta, imi pare rau ca am terminat-o, as mai fi citit.
Chiar daca nu ne cunoastem, iti scriu sa iti multumesc. Citindu-ti cartea, nu am trecut doar prin povestea ta de viata, ci am retrait experienta din retreat. M-am regasit in atat de multe situatii pe care le descrii din retreat, de la emotiile intense din timpul workshopurilor, la sentimentele mixte la intoarcerea spre casa, pana la cateva kilograme in minus d**a retreat. Mi s-a facut dor de intreaga experienta. A fost atat de intens si profund, si citind Phoenix, parca am retrait totul.
Petronela ne-a spus in retreat ca va aparea cartea ta, ne-a spus despre ea si cat de frumos ai descris experienta ta, fara sa dai detalii despre alti colegi. De aceea abia asteptam sa apara si sa o iau, asa ca e aici cu mine la Praga.
Mulțumesc! 🙏"
Var den första att veta och låt oss skicka ett mail när Corina Oancea postar nyheter och kampanjer. Din e-postadress kommer inte att användas för något annat ändamål, och du kan när som helst avbryta prenumerationen.
I have been drawing since I was a child, but I really started painting a few years ago. I guess that life had to teach me some lessons before I could start painting. I had to live, feel and breathe different experiences that colored my soul so that I could paint from it. My first exhibition was in March 2016 and started with a huge success.
Though I didn’t explore art while studying Law at the University, my ambition and love for canvases and brushes guided me to learn all that I could about it. I’m always learning and creating, and I guess that is why I love painting so much. I am a self -taught artist and that makes me so proud about my untamed creativity.
Each painting is a story that meant something to me, a space in time when some emotions and feelings were so intense that I had to let them out using my colors. My life was never boring and it still isn’t, so I guess I will never be out of stories to tell with my brushes. I want to paint the real stories we all have, the real emotions, not perfect images of perfect lives. I never had that and never will, as for me, my life is perfect in all its imperfections. When I feel my contradiction I can create. When I create, there I am true. If you really want to know me, stare closely at my paintings, and who knows? maybe you will find yourself too, hidden between the colors.
I believe that artists are defined by the work, passion, vision and emotions that are expressed in their creations. I believe in my work and vision and I am grateful to all people that relate to my work, and help me keep this passion burning. Thank you for letting my works, therefore me, join your houses, your stories and your memories.
It is my mission to make your soul vibrate, each time you experience my art.
